Autori > Mihail Sebastian

Steaua fara nume - Actul 02 - Scena 03

ACTUL II

SCENA 03

Profesorul - Necunoscuta

Profesorul rămâne câteva clipe singur. Ascultă cu urechea ațintită spre stradă, ca să se convingă că cei doi au plecat într’adevăr. E jenat și buimăcit. Ușa din stânga se deschide binișor. Necunoscuta intră cu precauție. Aruncă o privire de jur-împrejurul camerei, pe urmă îl privește lung pe profesor, apropiindu-se de el.

Necunoscuta

(A ajuns lângă el, îl apucă cu mâna de bărbie și îi întoarce ușor capul, întâiu în profil și pe urmă înapoi): E

adevărat că nu te-ai tuns de două luni?

Profesorul

Ai auzit?

Necunoscuta

Tot (Gest decolat din partea Profesorului): Nu puteam să-mi astup urechile. (După o secundă): E adevărat

că…

Profesorul

(Întrerupând): Nu-i adevărat. Nu-i nimic adevărat.

Necunoscuta
Ascultă… Dă-mi cartea. Vreau s’o văd. (Profesorul tace): Nu se poate? Nu vrei? (Profesorul tace): Nici mie? Nu mă cunoști, nu te cunosc. Sunt aici pentru o noapte, pentru o oră. N’am să văd pe nimeni, n’am să povestesc nimănui… Arată-mi-o… Te rog.

Profesorul
(O privește un lung moment, în tăcere. Pe urmă, fără grabă, merge spre raftul cu cărți, ia deacolo volumul misterios, se întoarce spre Necunoscută, care rămânând pe loc, i-a urmărit tot timpul cu privirea și-i dă cartea, cu un gest simplu).

Necunoscuta

(Ia cartea, se duce la masă, ia loc pe scaun, deschide cartea, apropie lampa și rămâne câteva clipe aplecată asupra ei, atentă, absorbită. Pe urmă ridicând capul): Nu pricep nimic.

Profesorul

Ți-am spus. E o carte veche. De matematici, de astronomie.

Necunoscuta

Cât de veche?

Profesorul

Vreo sută cincizeci de ani.

Necunoscuta

(Minunându-se): Țț! Țț! o sută cincizeci?

Profesorul

Mai mult chiar. (Vine și el lângă masă, întoarce copertă și arată cu degetul): Upsala. Goteburg, 1763.

Necunoscuta

De asta e așa scumpă?

Profesorul

(Pasionat): Nu e scumpă. E eftină. E un noroc că am găsit-o.

Necunoscuta

Un noroc?

Profesorul

De ani de zile o caut, o aștept, o visez. Unde n’am scris? pe cine n’am întrebat? Librari, anticari.
De ani de zile strâng bani, pun deoparte, dau lecții, fac economii.

Necunoscuta
(Continuând enumerarea): Iți cârpești singur ciorapii.

Profesorul
Da. Uneori. (Cu elan): Dar acum o am, o am. O am. Acum pot să verific, pot să știu.

Necunoscuta
Ce să știi?

Profesorul

(Tace o secundă ezitând).

Necunoscuta

Nu vrei să-mi spui?

Profesorul

Ba da. D-tale îți spun. Dar n’ai să spui nimănui?

Necunoscuta

Nimănui.

Profesorul

Niciodată?

Necunoscuta

Niciodată.

Profesorul

Îmi făgăduești?

Necunoscuta
Iți jur.

Profesorul
(Se uită spre ușa, spre fereastră, la stânga, la dreapta pe urmă cu un fel de teamă, se înclină spre ea și spune șoaptă): Eu am găsit o stea.

Necunoscuta

(După ce l-a privit o secundă drept în ochi): Unde?

Profesorul

(Simplu): In cer.

Necunoscuta

(Copilărește): Nu te cred.

Profesorul

Nu mă crezi? (Ridicând o hârtie de pe biroul lui): Uite-o. (Indicând cu vârful creionului un punct pe hârtie):

Aici e.

Necunoscuta

Spunea-i că e în cer.

Profesorul

Asta-i cerul.

Necunoscuta

Eu credeam că…

Profesorul
(Arătând cu creionul pe-hârtie): Uite. Aici e sfera. Linia asta e axa lumii. Cercul ăsta e ecuatorul (ridicând o clipă capul și privind-o): Ecuatorul ceresc, se înțelege.

Necunoscuta

(Puțin, foarte puțin speriată): Se înțelege.

Profesorul
Aici sunt coordonatele orizontale; azimutul și distanța zenitală. Steaua pe care am găsit-o eu, e aici. O vezi?

Necunoscuta
O văd… dar mai bine arată-mi-o afară, pe cer. (Gest spre fereastra deschisă).

Profesorul

Nu, că acolo nu se vede.

Necunoscuta

Nu spui că ai găsit-o?

Profesorul

Am găsit-o, dar am găsit-o aici… pe hârtie.

Necunoscuta

Pe hârtie? Cum pe hârtie?

Profesorul

Sigur. Am calculat-o.

Necunoscuta

Nu înțeleg.

Profesorul

Ce nu înțelegi.

Necunoscuta

Multe. Dar mai ales nu înțeleg ce legătură are steaua… cu cartea.

Profesorul

E un catalog ceresc, un atlas. Catalogul lui Van Mersch.

Necunoscuta

Van Mersch?

Profesorul
Steaua mea nu se află pe niciun catalog de stele. Nici Hiparch, nici Ptolomeu, nici Kepler…

Necunoscuta
(Arătând spre portretul din perete): Nici el?

Profesorul
Nici. Un moment am crezut că Herschel — dar nu. La Herschel era o stea dublă. Cu totul altceva. Singurul care ar fi putut, singurul, era el.

Necunoscuta

De ce?

Profesorul

Fiindcă avea destulă îndrăsneală. Eu simt că e ceva adevărat în teoria lui despre stelele negre.

Necunoscuta

Stelele negre!

Profesorul
Astronomii de școală, de universitate, își bat joc de el. II numesc, l-au numit totdeauna diletant,
astrolog… sigur. De îndată ce un om are o viziune mai largă, devine astrolog, șarlatan sau… nebun.

Necunoscuta

(Cu anumită îngrijorare): Nebun?

Profesorul

Da. Nu m’ar mira să se spună într’o zi și despre mine că sunt nebun.

Necunoscuta

(Cu îngrijorare crescândă): Despre d-ta?

Profesorul

Băieții din cursul superior și acum spun: nebun.

Necunoscuta

(Începe să-i fie de-a-binelea frică): Mie mi-e somn. Vreau să dorm.

Profesorul
Nu. Acuma nu. Acuma trebue să vorbesc. Acuma trebue să spun. Uite (o apucă de mână): vino cu mine. (O duce cu el la fereastră): Vezi Ursa Mare?

Necunoscuta

Nu văd nimic. Mi-e somn. Lasă. Mi-o arăți mâine dimineață.

Profesorul

Cum mâine dimineață? Mâine dimineață nu se vede.

Necunoscuta

Ce-are aface? Mi-o arăți pe hârtie.

Profesorul

Nu, nu. Stai aici, lângă mine. Uite (arătând cu degetul): Sunt șapte stele… Le vezi?

Necunoscuta

(Ezitând): Nu.

Profesorul
(Febril, nervos, aproape răstit): Cum nu. Sunt patru și-trei. Ultimele trei sunt coada ursoaicei.

Necunoscuta
Ce ursoaică?

Profesorul
Te uiți prea jos, de asta n’o vezi. Acolo unde privești, e capul dragonului.

Necunoscuta
Ce dragon?

Profesorul
Dragonul. Balaurul.

Necunoscuta
Ce balaur? (E foarte speriată. Se desprinde ușor de lângă el și face cu multă precauție un pas spre ușa din dreapta. Ar vrea să fugă).

Profesorul
(Întorcându-se brusc): Unde te duci?

Necunoscuta

Mă… mă duc până în curte… Vreau să mă plimb.

Profesorul

Să te plimbi?

Necunoscuta
Mi-e… mi-e sete. Vreau să iau apă dela fântână. Nu spuneai că e o fântână? (Profesorul face un pas spre ea, ceea ce o sperie și mai mult): Să… să nu te iei după mine că strig.