Autori > Mihail Sebastian

Steaua fara nume - Actul 01 - Scena 14

ACTUL I

SCENA 14

Seful — Profesorul — Necunoscuta

Câteva secunde de nemișcare. Se mai aude doar sgomotul trenului depărtându-se. Pe urmă rochia

albă se vede trecând pe peron prin fața ferestrei dela stânga spre dreapta. Cu o expresie de

oboseală, de tristețe, de disperare, femeia apare în prag.

Necunoscuta

(Uitându-se buimăcită la cei doi bărbați și pe urmă fixându-l pe șef, fără violență): Canalie!

Seful
(Ridică din umeri): De! Doamnă.

Necunoscuta

(Mai mult pentru ea): A plecat…

Seful
N-am ce face. Datoria. Regulamentul.

Necunoscuta

(E sfârșită de oboseală, intră înăuntru, face câțiva pași, cade pe scaun): A plecat…

Seful

(Instruind afacerea): Numele dv. Doamnă.

Necunoscuta

(Ridică spre el o privire nedumerită, absentă)

Seful

Trebue să încheiem procesul-verbal. Numele, domiciliul, vârsta, profesiunea.

Necunoscuta

(Nu răspunde, n-a auzit, nu vede).

Seful

(După o pauză): Faceți rău că nu răspundeți. Eu proces-verbal trebue să închei. Mă obligă

regulamentul și dacă nu răspundeți, voiu fi silit să m-adresez poliției. (Cu intenție): Avem poliție

aici, măcar că suntem în câmp, cum ziceați adineaori.

Profesorul

(Se aproprie de ea mișcat): De ce nu răspundeți? Doamnă? Cum vă cheamă?

Necunoscuta

Lasă-mă. Lăsați-mă.

Profesorul

Cum vă cheamă? De unde veniți?

Necunoscuta

Lăsați-mă’ți, spun. Sunt obosită.

Profesorul

Poate aveți un act. O legitimație.

Necunoscuta

(Întinzându-i poșeta cu un gest de nesfârșită oboseală): Nu știu. Caută. Vezi și d-ta ce găsești.

Profesorul

(In poșeta, face un pas spre rampă, urmat de șef deschide caută, scoate unul câte unul diverse obiecte, pe care le dă

Sefului să le țină): O sticluță cu parfum…

Seful

(Mirosind în aer): Miroase grozav.

Profesorul

O batistă… un ruj de buze… O tabacheră cu două țigări…

Seful

(Mirosind țigările): Țigări străine.

Profesorul

(A golit poșeta): Asta e tot.

Seful

Niciun act?

Profesorul

Niciunul.

Seful

Nicio hârtie?

Profesorul

Nimic.

Seful

(După un moment de reflecții): Eu îl anunț pe Dincă, comisarul. Aici nu e lucru curat.

Profesorul

(Întorcându-se spre Necunoscuta care a rămas pe scaun în aceeași stare de prostație): Doamnă, vă rog… In propriul dv. interes, vă rog mult, faceți un efort… răspundeți… Aduceți-vă aminte… Cine sunteți? De unde veniți? Unde vă duceți?

Necunoscuta
(Ridică ochii spre el, îl privește absentă, se ridică în picioare): Mă duc… (Cu bruscă hotărîre pornește spre ușă):

Ma duc să mă omor. Mă arunc pe linie. (Iese repede, dispare, în întunerec).

Profesorul

(Turburat): Doamnă!

Seful

E nebună rău.

Profesorul

Se întâmplă o nenorocire. Trebue s’o salvăm.

Seful

Fii liniștit. Nu e niciun tren la ora asta.

Profesorul

(A ieșit pe peron): Doamnă! Doamnă! (Se întoarce) Nu știu unde e. E prea întunerec. N’o văd.

Seful

Nu te mai frământa dom’ Profesor. Nu-ți spun că nu i niciun tren? (Strigând din prag): Ichime!

Ichime! Vezi că e o femee pe linie.

Vocea lui Ichim

(Din depărtare): Ferește linia, ferește linia.

Seful

(Adulmecând aerul): Și miroase, domnule, a parfum de mi-a umplut toată gara. Să vie nevastă-mea

acum, atâta-mi trebue… (Cu alt ton după o secundă): E din lumea mare. Te-ai uitat la ea.

Profesorul

(Cu emoție): E frumoasă.

Seful

Te-ai uitat ce rochie are? Brațele goale, gâtul gol, spatele gol. Pe jumătate desbrăcată.

Profesorul

E foarte frumoasă… (Plin de neliniște): Numai de nu s’ar omorî…

Seful

Deocamdată nu poate că n’are tren. Tii! Mare bucluc. Tocmai mie să mi se întâmple una ca asta.

Nu putea domle s’o dea jos la Câmpina sau la Breaza!

Profesorul

Dumneata ești de vină. Trebuia s’o lași să plece.

Seful

Nu puteam domle Profesor. Se opune regulamentul. (Iritat): Și pe urmă, adică ce?... Pentru că

miroase a parfum, pentrucă vine dela Sinaia, pentrucă umblă desbrăcată și pentrucă joacă la

ruletă, să-și bată joc de calea ferată și de gara mea?

Profesorul Și dacă se omoară?

Seful

Bocluc mare. Anchetă, rapoarte. Mă dă la gazetă. După 23 de ani de carieră.

Vocea lui Ichim

(Mai de aproape): Ferește linia.

Seful

(Ieșind repede în prag): Ai găsit-o Ichim!

Vocea lui Ichim

Aicia-i dom’ Șef.

Seful

Ce face?

Vocea lui Ichim

Stă pe linie Si trage din țigare.

Profesorul

(Iese repede îngrijorat): Doamnă!… (Dispare în întunerec).

Seful

(Din prag): Coniță!… Doamnă! Veniți aici la lumină. Degeaba stați pe linie. Până la 11,35 nu e

niciun iun să vă calce.

Necunoscuta

(Se reîntoarce, urmată de profesor): Ce vreți cu mine? De ce m’ați chemat? De ce nu mă lăsați în pace.

Profesorul

Doamnă… noi vă vrem binele.

Necunoscut

Am văzut.

Profesorul

Afară e răcoare, e umed, s’ar putea să răciți, sunteți îmbrăcată așa de… așa de subțire…

Necunoscuta

(Iși strânge umerii, înfiorată): Mi-e frig.

Profesorul

Vedeți.

Seful

Nu e mai bine aici? Aveți scaun, aveți lampă. Mai stăm de vorbă și ne trecem vremea.

Necunoscuta

(Cu un gest de oboseală, de indiferență): La urma urmelor… (Se așează pe scaun).

Seful

Așa… (După o secundă): Prin urmare, pe dv. cum vă cheamă?

Necunoscuta

(Repede): Iar începi?

Profesorul

Doamnă, înțelegeți… Vă implor să înțelegeți… dacă întrebăm, dacă insistăm, e pentrucă vrem să

vă venim într’ajutor.

Necunoscuta

N’am nevoie.

Profesorul

Sunteți enervată. Înțeleg. Nu vreți să ne răspundeți. Și asta înțeleg. Uite: nu vă mai punem nicio

întrebare.

Seful

Zău, și procesul-verbal cum îl scriu?

Profesorul

(Scurt): Dă-l încolo de proces-verbal. (Către Necunoscută): Nu vă mai punem nicio întrebare. Dar

îngăduiți-ne măcar să ghicim… Dv. probabil veniți dela Sinaia.

Necunoscuta

Probabil.

Profesorul

Si probabil vă duceți la București

Necunoscuta

Probabil.

Profesorul

Ei bine, ori la București, ori la Sinaia, trebue să aveți pe cineva… o rudă, un prieten… cineva pe

care să-l anunțăm de situația în care vă aflați.

Necunoscuta

(Ideea i se pare bună): Crezi?

Profesorul

Sigur. Dați-ne o adresă, un nume, o indicație.

Necunoscuta

Crezi că s’ar putea?

Seful

De ce să nu se poată? Dăm o telegramă. Sau poate… (arătând telefonul din perete): Chemăm la

telefon.

Necunoscuta

Telefon?

Profesorul

Evident.

Necunoscuta

Bine… atunci,,. Atunci chemați Sinaia. La hotel Palace… sau… dacă nu e acolo… la Cazinou.

Seful

(Mergând spre telefon): De cine trebue să întreb?

Necunoscuta

De… (S’a răsgândit brusc): Nu. Nu pot. Nu vreau. Mai bine mă omor. Mai bine mă arunc înaintea

trenului.

Seful

Nu v’am spus că nu e niciun tren până la 11,35?

Necunoscuta

11,35? Bine. Aștept. Am să mă omor La 11,35.

Profesorul

Dar de ce să vă omorîți?

Seful
Si de ce tocmai aici? Nu e păcat? Sunt și eu un om cu familie, cu greutăți. Vreți să mă băgați în bucluc. Anchetă, rapoarte.

Profesorul
(Cu elan, cu emoție); Doamnă!…

Seful
Uite, sunt slujbaș sărac, dar vă dau eu din buzunarul meu un bilet până la Câmpina și acolo faceți ce știți. Gară mare, linii multe.

Profesorul
Doamnă, treziți-vă, desmeticiți-vă. Alungați gândul i ca absurd, sunteți tânără, sunteți frumoasă.

Necunoscuta
Serios? Ați observat?

Profesorul
Trebue să trăiți.

Necunoscuta
(Uitându-se de jur-împrejur): Unde? Aici?

Profesorul
Veți pleca. Trebue să plecați

Necunoscuta
Dacă trebue, de ce m’ați dat jos din tren.

Seul

Fiindcă n’aveați bilet.

Profesorul
Vă vom da noi bilet.

Seful
Care noi?

Profesorul
Eu.

Seful
Ai bani?

Profesorul
(Încurcat): Acuma nu. Dar mâine dimineață iau leafa.

Necunoscuta
Mâine dimineață? Nu aștept până mâine dimineață. Aici în câmp.

Seful
(Jignit): Cum în câmp, Doamnă? Cum în câmp? Dați-mi voie? Sunteți într’un oraș.

Necunoscuta
Ce oraș?

Seful
Îmi pare rău. Comună urbană. Judecătorie, spital…

Profesorul
Liceu…

Seful
8.000 de locuitori.

Profesorul
(Cu puțină amărăciune): 8.245 la ultimul recensământ.

Seful
Și încă pe mine nu mă numărase, că eram la București după treburi în ziua aia.

Necunoscuta
8.245 de locuitori. (Către Șef): Cu d-ta 8.246. (Gânditoare): Dacă rămân aici în noaptea asta vom fi
8.247. (După o clipă): E un hotel?

Seful
Se poate să nu fie? Hotelul Monopol, în centru.

Necunoscuta
Dar n’am bani.

Profesorul
Asta n’ar fi nimic. II plătim mâine, dar n’aveți acte.

Seful
Adevărat. Și fără acte nu se poate. (Către Profesor): Ce-ar fi s’o ducem la spital? Zicem că a avut un
accident.

Necunoscuta
La spital? Nu merg la spital.

Seful
Atunci la poliție.. Fără acte numai la poliție vă primește.

Profesorul
Nu-l ascultați, doamnă. Nu știe ce vorbește.

Seful

N’oi fi știind, dar fără acte, unde vrei s’o ducem. (Necunoscutei): De ce n’oți fi vrând, zău așa, să

spuneți cum vă cheamă?

Necunoscuta

Mă plictisești. Mai e mult până la 11,3 5? Ași vrea să se termine.

Profesorul

(Îngrijorat din nou): Doamnă…

Necunoscuta

(Din nou exasperată): Mă plictisești, mă plictisiți. Mi-e frig, mi-e somn, mi-e foame.

Seful

Să vă dăm ceva de mâncare.

Necunoscuta
(Cu desgust): Unde? Ce?

Seful
Mare lucru n’avem. Dar e niște rață pe varză, rămasă de la prânz. O minune! A călcat-o ieri acceleratul.

Necunoscuta
Nu mănânc rațe călcate de accelerat.

Seful
Ce are aface? E o minune. Numai că nu știu cum să facem, să nu ne vadă nevastă-mea, că-mi aprind paie în cap, n’o cunoașteți pe nevastă-mea.

Necunoscuta
(Agitată): Ce noapte! Ce coșmar. N’are să se mai termine niciodată? N’are să se mai facă niciodată zi?

Profesorul
Ba da, doamnă. Dar trebue calm, răbdare.

Necunoscuta
Nu pot, nu mai pot. Ași vrea să mor. Ași vrea să dorm. De ce nu m’ați lăsat afară pe linie… Era așa de bine… (Lăsându-se să cadă pe un scaun): Eu mă culc aici. Stingeți lumina.

Seful
Vai de mine! Aicea nu se poate. Aicea vine nevastă-mea.

Necunoscuta
(Se ridică în picioare. E iar în culmea disperării.) Atunci unde, unde, unde? Aicea nu, pe linie nu, ce vreți cu mine.

Profesorul
Doamnă… Nu știu dacă pot, nu știu dacă trebue… vedeți… eu am o locuință modestă… o singură cameră… dacă vreți… dac’ați vrea… eu plec de acasă… și rămâneți acolo singură… Peste noapte… Numai până se face ziuă… Eu mă duc să dorm la un coleg. (Către Șef, explicativ):
La Udrea, Profesorul de muzică.

Seful
Bună idee.

Profesorul
Mâine dimineață totul va fi mai simplu. Vom găsi bani, veți pleca, dar până atunci vă odihniți.

Seful
Vă mai veniți în fire.

Profesorul
Și mâine dimineață…

Seful
Facem procesul-verbal.

Profesorul
(Scurt): Lasă procesul-verbal. (Către Necunoscută): Vă rog să aveți încredere în mine. Vă rog să primiți. Primiți?

Necunoscuta
(După un moment de tăcere): E departe?

Profesorul
La zece minute, la un sfert de oră de aici.

Necunoscuta
Bine. Să mergem. Mi-e somn.

Profesorul
(Arătându-i drumul spre ușă): Pe aici… pe aici. (Necunoscuta iese urmată de profesor. Se văd prin fereastră trezind spre stânga).

Seful
(Rămas singur în scenă, observă pe birou cartea Profesorului): Dom’ Profesor. (Iese în prag): Domnu
Miroiu!

Profesorul
(Întorcându-se): Ce e? Ce vrei?

Seful
Ți-ai uitat cartea.

Profesorul
(Cu un fel de spaimă): Cartea! (O ia în mâini, o deschide în neștire): Și aveam de lucru în noaptea asta.
Aveam de cetit.

Seful
Patimă mare, dom’ Profesor. Patimă mare!… (Profesorul pleacă grăbit. Se vede prin fereastră trecând).

CORTINA

SFARSITUL ACTULUI INTAI