Autori > Mihail Sebastian
Accidentul - Capitolul 05 (continuare)
Regăsită o clipă, o pierdea din nou �n at�tea secrete
și mistere, peste care ea trecea grăbită, eu un gest neglijent: "Lasă, o
să-ți explic".
C�t era de departe de el, c�t de străină devenise �n cele c�teva luni de despărțire, tablourile ei din noua expoziție �i arătau prea bine. Chiar dacă n-ar fi fost cele patru sau cinci portrete și schițe de portret ale lui Dănulescu, expuse ostentativ, ca și cum ar fi vrut să prevină sau dimpotrivă să �nfrunte tot ce se vorbea despre legătura lor (și pe Paul �l irita mai ales titlul acelor portrete �n catalogul expoziției; Portretul arhitectului D., inițială care, �n loc să i se pară un semn de discreție i se părea unul de intimitate), chiar dacă n-ar fi fost aceste portrete, totul �n pictura lui Ann �i era acum necunoscut, totul respira amintiri, �nt�mplări, emoții trăite fără el, departe de el.
Cele mai multe peisaje erau de la Sainte-Maxime, sat belgian de pescari, unde paleta lui Ann se �ncărcase cu ceva plumburiu, v�năt, de mare �nnourată. C�tă vreme fusese la Sainte-Maxime, cu cine, ce făcuse acolo � erau lucruri pe care am�na mereu să le spună: "Lasă, am să-ți povestesc �ntr-o zi". Zi cu at�t mai greu de fixat cu c�t o vedea rar, totdeauna grăbită, totdeauna �n trecere, mai ales acum, de c�nd avea acel automobil albastru � cumpărat? căpătat? nici ea părea că nu știe prea bine � cu care făcea nenumărate curse, toate urgente și toate fără explicații.
C�t era de departe de el, c�t de străină devenise �n cele c�teva luni de despărțire, tablourile ei din noua expoziție �i arătau prea bine. Chiar dacă n-ar fi fost cele patru sau cinci portrete și schițe de portret ale lui Dănulescu, expuse ostentativ, ca și cum ar fi vrut să prevină sau dimpotrivă să �nfrunte tot ce se vorbea despre legătura lor (și pe Paul �l irita mai ales titlul acelor portrete �n catalogul expoziției; Portretul arhitectului D., inițială care, �n loc să i se pară un semn de discreție i se părea unul de intimitate), chiar dacă n-ar fi fost aceste portrete, totul �n pictura lui Ann �i era acum necunoscut, totul respira amintiri, �nt�mplări, emoții trăite fără el, departe de el.
Cele mai multe peisaje erau de la Sainte-Maxime, sat belgian de pescari, unde paleta lui Ann se �ncărcase cu ceva plumburiu, v�năt, de mare �nnourată. C�tă vreme fusese la Sainte-Maxime, cu cine, ce făcuse acolo � erau lucruri pe care am�na mereu să le spună: "Lasă, am să-ți povestesc �ntr-o zi". Zi cu at�t mai greu de fixat cu c�t o vedea rar, totdeauna grăbită, totdeauna �n trecere, mai ales acum, de c�nd avea acel automobil albastru � cumpărat? căpătat? nici ea părea că nu știe prea bine � cu care făcea nenumărate curse, toate urgente și toate fără explicații.
Era pentru Paul o nouă
suferință să �nt�lnească, alerg�nd pe străzi, acel mic automobil, pe
care �l recunoștea de departe după culoare � un albastru-deschis, marin �
și care se făcea nevăzut după un colț, la o �ncrucișare de drumuri,
spre ce necunoscute ținte? spre ce tainice �nt�lniri?
Se �nt�mpla să-l găsească cu portierele �nchise și cu farurile stinse, �n cartiere lăturalnice, la c�te un colț de stradă necunoscută, oprit cine știe de c�t timp acolo. Se apropia de el și se uita pe fereastra portierei: Ann �și lăsase �năuntru mănușile, sau o carte, sau un pachet. Rezemat cu fruntea de geam, privea lung acele fleacuri uitate. Uneori, răm�nea acolo l�ngă botul mașinii: "Poate că vine". Nu venea niciodată. Ceasuri �ntregi s-o fi așteptat, și tot nu venea.
Se uita cu de-amănuntul la casele din jur. Poate că e undeva pe aici, la o vizită sau la un rendez-vous, poate că e la una din aceste ferestre luminate și-l privește de după perdea, nevoind să coboare tocmai pentru că l-a văzut pe el �n stradă, aștept�nd.
�ntr-o seară, era �n parcul Filipescu, pe o mică stradă �n semicerc, desprinsă din strada Sofia, ca un fel de curte interioară � Paul găsise automobilul albastru �n fața unei case cu obloanele trase, dar prin care străbăteau dungi striate de lumină. Trecuse din �nt�mplare pe acolo, venind de la sanatoriul Saint-Vincent, unde avea un prieten bolnav, dar automobilul lui Ann �l oprise din drum. Mai bine de două ore rămăsese fixat acolo, rezemat de botul mașinii. Avea impresia că dincolo de ferestrele acelei case. Sunt umbre care se mișcă. I se părea că aude pași, șoapte, r�sete chiar � și că pe urmă se depărtau. Era ca și cum din c�nd �n c�nd, cam la un sfert de oră, cineva venea la fereastră să vadă dacă el mai e acolo, dacă n-a plecat �ncă. �ntr-un t�rziu, �i trecu prin minte un lucru absurd: să sune și să �ntrebe de Ann.
Ușa se deschise cu �nt�rziere, după o lungă așteptare și după ce el sunase de c�teva ori: �n prag era un domn cărunt, �n halat de casă, care �l �ntrebă pe cine caută și �l obligă sa repete de două ori numele lui Ann, ca și cum nu l-ar fi auzit bine.
"Nu, domnule, e o eroare: nu locuiește aici." Și �nchise ușa, lăs�ndu-l pe Paul pe treapta de piatră, dezorientat, b�iguind scuze pe care nu le auzea nimeni.
�n astfel de seri, �și jura să nu o mai vadă niciodată.
"- Trebuie să te uit, Ann, trebuie neapărat să te uit."
Se �nt�mpla să-l găsească cu portierele �nchise și cu farurile stinse, �n cartiere lăturalnice, la c�te un colț de stradă necunoscută, oprit cine știe de c�t timp acolo. Se apropia de el și se uita pe fereastra portierei: Ann �și lăsase �năuntru mănușile, sau o carte, sau un pachet. Rezemat cu fruntea de geam, privea lung acele fleacuri uitate. Uneori, răm�nea acolo l�ngă botul mașinii: "Poate că vine". Nu venea niciodată. Ceasuri �ntregi s-o fi așteptat, și tot nu venea.
Se uita cu de-amănuntul la casele din jur. Poate că e undeva pe aici, la o vizită sau la un rendez-vous, poate că e la una din aceste ferestre luminate și-l privește de după perdea, nevoind să coboare tocmai pentru că l-a văzut pe el �n stradă, aștept�nd.
�ntr-o seară, era �n parcul Filipescu, pe o mică stradă �n semicerc, desprinsă din strada Sofia, ca un fel de curte interioară � Paul găsise automobilul albastru �n fața unei case cu obloanele trase, dar prin care străbăteau dungi striate de lumină. Trecuse din �nt�mplare pe acolo, venind de la sanatoriul Saint-Vincent, unde avea un prieten bolnav, dar automobilul lui Ann �l oprise din drum. Mai bine de două ore rămăsese fixat acolo, rezemat de botul mașinii. Avea impresia că dincolo de ferestrele acelei case. Sunt umbre care se mișcă. I se părea că aude pași, șoapte, r�sete chiar � și că pe urmă se depărtau. Era ca și cum din c�nd �n c�nd, cam la un sfert de oră, cineva venea la fereastră să vadă dacă el mai e acolo, dacă n-a plecat �ncă. �ntr-un t�rziu, �i trecu prin minte un lucru absurd: să sune și să �ntrebe de Ann.
Ușa se deschise cu �nt�rziere, după o lungă așteptare și după ce el sunase de c�teva ori: �n prag era un domn cărunt, �n halat de casă, care �l �ntrebă pe cine caută și �l obligă sa repete de două ori numele lui Ann, ca și cum nu l-ar fi auzit bine.
"Nu, domnule, e o eroare: nu locuiește aici." Și �nchise ușa, lăs�ndu-l pe Paul pe treapta de piatră, dezorientat, b�iguind scuze pe care nu le auzea nimeni.
�n astfel de seri, �și jura să nu o mai vadă niciodată.
"- Trebuie să te uit, Ann, trebuie neapărat să te uit."
Accidentul - Capitolul 01
Accidentul - Capitolul 02
Accidentul - Capitolul 03
Accidentul - Capitolul 04
Accidentul - Capitolul 05
Accidentul - Capitolul 05 (continuare)
Accidentul - Capitolul 05 (continuare)
Accidentul - Capitolul 06
Accidentul - Capitolul 07
Accidentul - Capitolul 08
Accidentul - Capitolul 09
Accidentul - Capitolul 10
Accidentul - Capitolul 11
Accidentul - Capitolul 12
Accidentul - Capitolul 13
Accidentul - Capitolul 14
Accidentul - Capitolul 15
Accidentul - Capitolul 16
Accidentul - Capitolul 17
Accidentul - Capitolul 18
Accidentul - Capitolul 19
Accidentul - Capitolul 20
Aceasta pagina a fost accesata de 536 ori.