Autori > Mihail Sebastian
Accidentul - Capitolul 04
04.
Nora se trezi dimineata, mirată că nu-l găsește pe Paul l�ngă ea. Purtase �n somn tot timpul greutatea trupului lui, un trup morocănos, primind fără gratitudine m�ng�ieri, pe care nu le �napoia. Simțea �ncă pe s�nul st�ng m�na lui dreaptă, grea, cu toate degetele deschise. Dacă ar fi dat deoparte cuvertura, nu s-ar fi mirat să-i găsească urma imprimată pe s�n, ca un tatuaj.
Din sala de baie se auzea apa curg�nd �n chiuvetă. �l strigă pe nume, dar nu primi niciun răspuns. "Să fi plecat?" Sări din pat, �mbrăcă �n grabă un halat pe care �l găsi pe marginea patului, �nfiorată de răceala țesutului ("Ar trebui să poarte un halat mai gros acuma, �n decembrie"), și merse �ntr-acolo.
Nu era nimeni. Robinetul fusese uitat deschis. Pe placa de sticlă, sub oglindă, pensula de ras era plină de săpun. "Cum s-a grăbit să plece!" clătină ea din cap.
Se �ntoarse �n cameră și zări pe birou o h�rtie, pe care erau scrise c�teva cuvinte, �nt�i cu creion roșu și pe urmă cu creion albastru � probabil că �n graba scrisului v�rful se rupsese.
"C�nd pleci, cheia o pui afară, sub preș. La 11 vine femeia să facă curat."
"C�nd pleci." Era așa de sigur că va pleca! Și niciun cuv�nt de revedere, niciunul de prietenie�
Se apropie de fereastră și aruncă o privire spre stradă, dar tresări nemairecunosc�nd priveliștea ei de fiecare dimineață, imaginea familiară a bulevardului Dacia, curtea maiorului de peste drum, farmacia din colț, stația de taximetre, lucruri, vechi care o �nt�mpinau �n fiecare zi, la ridicarea oblonului, parcă pentru a-i spune, prin nemișcarea lor, că nimic nou nu s-a �nt�mplat de aseară �n lume.
Ca și cum cineva ar fi schimbat �n timpul nopții lentilele acestui ochean, prin care arunca dimineața �nt�ia privire asupra lumii, avea acum �naintea ei alte imagini, ce se substituiseră parcă, peste noapte, vechiului peisaj cunoscut.
De unde răsărise, la distanțe cu care ochii ei nu erau obișnuiți, această mică lume necunoscută: piața rotundă de jos, firmele albastre ale băcăniei din colț, depoul de benzină, cu cele două pompe roșii, fixate la marginea trotuarului, ca două imense sifoane metalice, chioșcul de ziare, castanii cu ramurile subțiri, �nghețate?
Totul era amețitor, și din cauza strălucirii albe a zăpezii, dar mai ales prin noutate, prin surpriză.
Rezemată de fereastră, Nora �și dădea acum abia seama că ceva s-a schimbat �ntr-adevăr �n viața ei.
Se g�ndi că nu-l va găsi jos pe portarul cunoscut, care o saluta �n fiecare dimineață, c�nd pleca spre școală, și nici cutia de scrisori, spre care arunca �n trecere, din obișnuință, o privire fără curiozitate, căci nu aștepta niciodată scrisori și nici nu avea de la cine. Se g�ndi că nu va face drumul ei obișnuit, pe care �l străbătea zilnic cu pași mașinali, p�nă la strada Donici, de unde lua tramvaiul 16, spre școală.
Erau at�tea lucruri care �ncepeau altfel �n dimineața aceasta�
Se uită la ceas. Dacă se grăbea, mai putea ajunge la liceu, pentru ora treia și a patra, ora de franceză cu clasa a VIII-a și a IV-a B.
�și aminti de pasajul din Bossuet, pe care �și propusese să-l dicteze fetelor dintr-a VIII-a �nainte de a le da vacanță.
Dar nu se simțea �n stare să plece �n halul �n care se afla. �i era cu neputință să iasă �n stradă �mbrăcată �n grabă, cu cordonul prost �ncheiat, rău pieptănată, mici detalii pe care altcineva nici un le-ar fi băgat �n seamă, dar care ei i-ar fi agravat sentimentul intim de dezordine.
Singurul lucru pe care se silise să-l impună, ca profesoară, elevelor ei fusese o grijă meticuloasă, aproape maniacă, de �mbrăcăminte. Dintr-un fel de solidaritate feminină cu fetele pe care le privea de pe catedră, le obliga să aibă totdeauna șorțul călcat, gulerul alb. �și spunea că vor avea ce inimă rănită să ascundă mai t�rziu sub o rochie bine făcută. Se temea de dezordinea morală, care �ncepe de la un ciorap rupt, purtat cu indiferență.
Astăzi mai mult dec�t altădată, Nora simțea nevoia să-și controleze cu severitate ținuta.
Ridică receptorul și formă numărul școlii. Mai erau c�teva minute p�nă la recreația de la ora zece, așa �nc�t nu risca să dea la telefon peste directoare. �ntr-adevăr, �i răspunse secretara. Nora �i spuse că nu poate veni la școală (o migrenă, o rudă bolnavă�) și o rugă să aibă grijă de clasele a IV-a B și a VIII-a, ca să fie liniște. Secretara �nsă �i aminti că era marți, că a doua zi urma să se ia vacanță de Crăciun, că nici un era sigur dacă se va mai ține curs și că directoarea va fi furioasă de lipsa ei. O sfătuia ca cel puțin de la ultima oră să nu lipsească.
� Da, poate că ai dreptate. Voi �ncerca să viu la ora a patra. Spune fetelor dintr-a VIII-a să fie liniștite. Voi trece �n ultima recreație pe la ele să le dau lecția de vacanță.
�nchise telefonul și rămase absentă l�ngă el. Lipsea, de la �nceputul anului, pentru prima oară de la școală, și acest lucru �i sporea senzația de neliniște, nu at�t din corectitudine, c�t pentru că �i tulbura vechi obișnuințe.
Se uită la halatul străin pe care �l purta, albastru cu mici buline albe, cu m�necile prea lungi pentru ea, cu reverele răscroite, cu buzunarul mic deasupra s�nului st�ng. Vedea �n același timp clașa a VIII-a, unde era așteptată: fetele, �n șorțuri negre, așez�ndu-și cu gesturi mărunte cărțile, dicționarele, caietele liniate cu roșu pe margine, și arunc�nd priviri neliniștite spre ușa prin care așteptau să intre dintr-un moment �ntr-altul "Domnișoara de franceză".
I se părea Norei că ea �nsăși așteaptă cu teamă această apariție și că �ntre t�nără profesoară, care ar fi trebuit să intre �n acel moment �n clasă, și această Noră trezită �n casa unui bărbat străin erau distanțe de netrecut. Ce ar fi putut să-i spună? Cum ar fi putut să-i explice?
Ieri, la această oră�
Ieri, la această oră, era o t�nără femeie liniștită, care se ducea �n fiecare dimineață la liceu, dejuna �n fiecare zi la o pensiune ieftină de pe strada C�mpineanu (cu figuri de funcționari indiferenți, pierduți �n citirea ziarelor de amiază�), avea după-masă ore de franceză la un institut particular și se �ntorcea acasă, aduc�nd �n servieta ei m�ncarea de seară și, uneori, un teanc de teze, pe care �i plăcea să le citească, fiindcă recunoștea scrisul fiecărei eleve cu �ntorsăturile obișnuite de frază și greșelile, mereu aceleași, de ortografie.
Se simțea bine �n casa din bulevardul Dacia, �n acea cameră albă de la al șaselea etaj, mobilată cu lucruri alese de ea și cumpărate cu răbdare din economii eroice. E adevărat că mai erau și banii trimiși de mama ei, măritată �n a doua căsătorie la Cernăuți, cu un bancher, de unde �i trimitea din timp �n timp cărți poștale indiferente, iar de Paști, de Crăciun, mici sume de bani, dar lucrurile pentru care Nora avea mai multă afecțiune erau cele cumpărate din leafa ei de profesoară, din ore suplimentare, din taxe de examen. �i plăcea mai ales lampa cu abajur, sub care se refugia ca să citească seara, o lampă cu picior �nalt, ca un mic felinar de interior, care arunca un cerc alb de lumină și lăsa tot restul casei �ntr-o penumbră protectoare.
Numai joi seara se ducea uneori la Filarmonică, mai ales c�nd venea un solist celebru sau c�nd era �n program mai mult Beethoven. Păstra din amintirile ei de fată de familie, care �nvățase pe vremuri să c�nte la pian, un respect speriat pentru marile simfonii: a treia, a cincea. �și cumpăra biletul din timp, aștept�nd dimineața la Feder deschiderea ghișeului, ca un cumva să se termine biletele de stalul al treilea, singurele pe care cuteza să le cumpere, nu fără a se g�ndi �nsă de două ori ce cheltuieli va trebui să suprime din bugetul săptăm�nii pentru ca să acopere banii de concert.
Mai erau și serile c�nd venea Grig, din ce �n ce mai rare �n ultima vreme, fără ca totuși ceea ce se numește o "ruptură" (cuv�nt care o speria pe Nora, ca toate cuvintele fără �ntoarcere) să fi intervenit �ntre ei.
�l aștepta fără nerăbdare, �l primea fără surpriză, uneori după lungi absențe, după lungi despărțiri, dar erau �ntre ei prea multe obișnuințe comune și un prea vechi acord senzual pentru ca revenirile lui neașteptate să nu-i facă plăcere.
"Tu ești o iubită conjugală; ești predestinată să fi nevastă", glumea uneori Grig, știind că nu riscă să fie luat �n serios. Chestiunea fusese pentru totdeauna limpezită �ntre ei, �ncă din primele timpuri ale legăturii lor, c�nd el �ntreb�nd-o, �ntr-o zi, cu prudență și destul de vag, dacă vrea să-i fie soție, Nora �i dăduse, privindu-l �n față, singurul răspuns pe care �l aștepta, un simplu și irevocabil "nu, niciodată".
Dar dimineața c�nd, plec�nd la școală, �l lăsa dormind, era bucuroasă că, privindu-l �ncă o dată din prag, �și putea spune: "Totuși, nu sunt o fată bătr�nă". Era singurul g�nd care o speria �ntr-o viață de singurătate.
Nora se trezi dimineata, mirată că nu-l găsește pe Paul l�ngă ea. Purtase �n somn tot timpul greutatea trupului lui, un trup morocănos, primind fără gratitudine m�ng�ieri, pe care nu le �napoia. Simțea �ncă pe s�nul st�ng m�na lui dreaptă, grea, cu toate degetele deschise. Dacă ar fi dat deoparte cuvertura, nu s-ar fi mirat să-i găsească urma imprimată pe s�n, ca un tatuaj.
Din sala de baie se auzea apa curg�nd �n chiuvetă. �l strigă pe nume, dar nu primi niciun răspuns. "Să fi plecat?" Sări din pat, �mbrăcă �n grabă un halat pe care �l găsi pe marginea patului, �nfiorată de răceala țesutului ("Ar trebui să poarte un halat mai gros acuma, �n decembrie"), și merse �ntr-acolo.
Nu era nimeni. Robinetul fusese uitat deschis. Pe placa de sticlă, sub oglindă, pensula de ras era plină de săpun. "Cum s-a grăbit să plece!" clătină ea din cap.
Se �ntoarse �n cameră și zări pe birou o h�rtie, pe care erau scrise c�teva cuvinte, �nt�i cu creion roșu și pe urmă cu creion albastru � probabil că �n graba scrisului v�rful se rupsese.
"C�nd pleci, cheia o pui afară, sub preș. La 11 vine femeia să facă curat."
"C�nd pleci." Era așa de sigur că va pleca! Și niciun cuv�nt de revedere, niciunul de prietenie�
Se apropie de fereastră și aruncă o privire spre stradă, dar tresări nemairecunosc�nd priveliștea ei de fiecare dimineață, imaginea familiară a bulevardului Dacia, curtea maiorului de peste drum, farmacia din colț, stația de taximetre, lucruri, vechi care o �nt�mpinau �n fiecare zi, la ridicarea oblonului, parcă pentru a-i spune, prin nemișcarea lor, că nimic nou nu s-a �nt�mplat de aseară �n lume.
Ca și cum cineva ar fi schimbat �n timpul nopții lentilele acestui ochean, prin care arunca dimineața �nt�ia privire asupra lumii, avea acum �naintea ei alte imagini, ce se substituiseră parcă, peste noapte, vechiului peisaj cunoscut.
De unde răsărise, la distanțe cu care ochii ei nu erau obișnuiți, această mică lume necunoscută: piața rotundă de jos, firmele albastre ale băcăniei din colț, depoul de benzină, cu cele două pompe roșii, fixate la marginea trotuarului, ca două imense sifoane metalice, chioșcul de ziare, castanii cu ramurile subțiri, �nghețate?
Totul era amețitor, și din cauza strălucirii albe a zăpezii, dar mai ales prin noutate, prin surpriză.
Rezemată de fereastră, Nora �și dădea acum abia seama că ceva s-a schimbat �ntr-adevăr �n viața ei.
Se g�ndi că nu-l va găsi jos pe portarul cunoscut, care o saluta �n fiecare dimineață, c�nd pleca spre școală, și nici cutia de scrisori, spre care arunca �n trecere, din obișnuință, o privire fără curiozitate, căci nu aștepta niciodată scrisori și nici nu avea de la cine. Se g�ndi că nu va face drumul ei obișnuit, pe care �l străbătea zilnic cu pași mașinali, p�nă la strada Donici, de unde lua tramvaiul 16, spre școală.
Erau at�tea lucruri care �ncepeau altfel �n dimineața aceasta�
Se uită la ceas. Dacă se grăbea, mai putea ajunge la liceu, pentru ora treia și a patra, ora de franceză cu clasa a VIII-a și a IV-a B.
�și aminti de pasajul din Bossuet, pe care �și propusese să-l dicteze fetelor dintr-a VIII-a �nainte de a le da vacanță.
Dar nu se simțea �n stare să plece �n halul �n care se afla. �i era cu neputință să iasă �n stradă �mbrăcată �n grabă, cu cordonul prost �ncheiat, rău pieptănată, mici detalii pe care altcineva nici un le-ar fi băgat �n seamă, dar care ei i-ar fi agravat sentimentul intim de dezordine.
Singurul lucru pe care se silise să-l impună, ca profesoară, elevelor ei fusese o grijă meticuloasă, aproape maniacă, de �mbrăcăminte. Dintr-un fel de solidaritate feminină cu fetele pe care le privea de pe catedră, le obliga să aibă totdeauna șorțul călcat, gulerul alb. �și spunea că vor avea ce inimă rănită să ascundă mai t�rziu sub o rochie bine făcută. Se temea de dezordinea morală, care �ncepe de la un ciorap rupt, purtat cu indiferență.
Astăzi mai mult dec�t altădată, Nora simțea nevoia să-și controleze cu severitate ținuta.
Ridică receptorul și formă numărul școlii. Mai erau c�teva minute p�nă la recreația de la ora zece, așa �nc�t nu risca să dea la telefon peste directoare. �ntr-adevăr, �i răspunse secretara. Nora �i spuse că nu poate veni la școală (o migrenă, o rudă bolnavă�) și o rugă să aibă grijă de clasele a IV-a B și a VIII-a, ca să fie liniște. Secretara �nsă �i aminti că era marți, că a doua zi urma să se ia vacanță de Crăciun, că nici un era sigur dacă se va mai ține curs și că directoarea va fi furioasă de lipsa ei. O sfătuia ca cel puțin de la ultima oră să nu lipsească.
� Da, poate că ai dreptate. Voi �ncerca să viu la ora a patra. Spune fetelor dintr-a VIII-a să fie liniștite. Voi trece �n ultima recreație pe la ele să le dau lecția de vacanță.
�nchise telefonul și rămase absentă l�ngă el. Lipsea, de la �nceputul anului, pentru prima oară de la școală, și acest lucru �i sporea senzația de neliniște, nu at�t din corectitudine, c�t pentru că �i tulbura vechi obișnuințe.
Se uită la halatul străin pe care �l purta, albastru cu mici buline albe, cu m�necile prea lungi pentru ea, cu reverele răscroite, cu buzunarul mic deasupra s�nului st�ng. Vedea �n același timp clașa a VIII-a, unde era așteptată: fetele, �n șorțuri negre, așez�ndu-și cu gesturi mărunte cărțile, dicționarele, caietele liniate cu roșu pe margine, și arunc�nd priviri neliniștite spre ușa prin care așteptau să intre dintr-un moment �ntr-altul "Domnișoara de franceză".
I se părea Norei că ea �nsăși așteaptă cu teamă această apariție și că �ntre t�nără profesoară, care ar fi trebuit să intre �n acel moment �n clasă, și această Noră trezită �n casa unui bărbat străin erau distanțe de netrecut. Ce ar fi putut să-i spună? Cum ar fi putut să-i explice?
Ieri, la această oră�
Ieri, la această oră, era o t�nără femeie liniștită, care se ducea �n fiecare dimineață la liceu, dejuna �n fiecare zi la o pensiune ieftină de pe strada C�mpineanu (cu figuri de funcționari indiferenți, pierduți �n citirea ziarelor de amiază�), avea după-masă ore de franceză la un institut particular și se �ntorcea acasă, aduc�nd �n servieta ei m�ncarea de seară și, uneori, un teanc de teze, pe care �i plăcea să le citească, fiindcă recunoștea scrisul fiecărei eleve cu �ntorsăturile obișnuite de frază și greșelile, mereu aceleași, de ortografie.
Se simțea bine �n casa din bulevardul Dacia, �n acea cameră albă de la al șaselea etaj, mobilată cu lucruri alese de ea și cumpărate cu răbdare din economii eroice. E adevărat că mai erau și banii trimiși de mama ei, măritată �n a doua căsătorie la Cernăuți, cu un bancher, de unde �i trimitea din timp �n timp cărți poștale indiferente, iar de Paști, de Crăciun, mici sume de bani, dar lucrurile pentru care Nora avea mai multă afecțiune erau cele cumpărate din leafa ei de profesoară, din ore suplimentare, din taxe de examen. �i plăcea mai ales lampa cu abajur, sub care se refugia ca să citească seara, o lampă cu picior �nalt, ca un mic felinar de interior, care arunca un cerc alb de lumină și lăsa tot restul casei �ntr-o penumbră protectoare.
Numai joi seara se ducea uneori la Filarmonică, mai ales c�nd venea un solist celebru sau c�nd era �n program mai mult Beethoven. Păstra din amintirile ei de fată de familie, care �nvățase pe vremuri să c�nte la pian, un respect speriat pentru marile simfonii: a treia, a cincea. �și cumpăra biletul din timp, aștept�nd dimineața la Feder deschiderea ghișeului, ca un cumva să se termine biletele de stalul al treilea, singurele pe care cuteza să le cumpere, nu fără a se g�ndi �nsă de două ori ce cheltuieli va trebui să suprime din bugetul săptăm�nii pentru ca să acopere banii de concert.
Mai erau și serile c�nd venea Grig, din ce �n ce mai rare �n ultima vreme, fără ca totuși ceea ce se numește o "ruptură" (cuv�nt care o speria pe Nora, ca toate cuvintele fără �ntoarcere) să fi intervenit �ntre ei.
�l aștepta fără nerăbdare, �l primea fără surpriză, uneori după lungi absențe, după lungi despărțiri, dar erau �ntre ei prea multe obișnuințe comune și un prea vechi acord senzual pentru ca revenirile lui neașteptate să nu-i facă plăcere.
"Tu ești o iubită conjugală; ești predestinată să fi nevastă", glumea uneori Grig, știind că nu riscă să fie luat �n serios. Chestiunea fusese pentru totdeauna limpezită �ntre ei, �ncă din primele timpuri ale legăturii lor, c�nd el �ntreb�nd-o, �ntr-o zi, cu prudență și destul de vag, dacă vrea să-i fie soție, Nora �i dăduse, privindu-l �n față, singurul răspuns pe care �l aștepta, un simplu și irevocabil "nu, niciodată".
Dar dimineața c�nd, plec�nd la școală, �l lăsa dormind, era bucuroasă că, privindu-l �ncă o dată din prag, �și putea spune: "Totuși, nu sunt o fată bătr�nă". Era singurul g�nd care o speria �ntr-o viață de singurătate.
Altfel, zilele, serile, nopțile treceau neschimbate și calme �ntre aceste lucruri cunoscute. Numai uneori, privind pe fereastra ei de la al șaselea etaj, se trezea din senin lăcrim�nd, și atunci �și ștergea grăbită aceste neașteptate lacrimi, cert�ndu-se cum ar fi certat o elevă: "Ce-i asta, Nora? Nu ți-e rușine?"
�și spunea că �ntr-o zi se va �nt�mpla ceva care să schimbe totul și să o facă a �ncepe o viață nouă, nu știa bine ce: o scrisoare, o �nt�lnire, o veste, dar deocamdată era bucuroasă să poată am�na c�t mai mult această schimbare și să �ndepărteze, �ntr-un viitor c�t mai nesigur, aceste așteptări, ea continu�nd să răm�nă �ntre vechile lucruri, de care se simțea apărată.
O viață nouă! Cuv�ntul avea ceva magic.
Dar dacă pentru a ajunge la această viață nouă n-ar fi trebuit dec�t să spună un cuv�nt sau să �ntindă o m�nă, poate că n-ar fi �ntins-o, poate că nu l-ar fi spus.
"Și totuși, iată-mă aici", �și spuse Nora. Aici, �n casa unui bărbat pe care nu-l cunoaște.
Pe un scaun sunt aruncate hainele lui de aseară, iar l�ngă ele, �ntr-o ordine exagerată, lucrurile ei, rochia, cordonul, pantofii. O cravată verde a căzut pe covor. Nora o recunoaște. E singurul lucru pe care-l recunoaște, �ncolo totul e străin, biroul, cărțile, tablourile, obiectele mici, aruncate �ntr-o dezordine care respiră grabă și indiferență. Nora le privește și le �ntreabă pe toate.
Știe at�t de puține lucruri despre omul care, plec�nd după o noapte de iubire, a lăsat �n urma lui patrusprezece cuvinte scrise pe o bucată de h�rtie! Și ea �nsăși �și dă seama că a rămas o necunoscută pentru el. Simte �n ființa ei at�tea lucruri ce n-au fost spuse, at�tea rezistențe care n-au cedat�
Pe birou era o agendă de avocat, un carton cu numere de telefon și o fotografie de fată t�nără. Nora o privi c�tva timp. Era blondă și purta un pulover negru, cu m�neci lungi și cu o inițială albă, sus, �n st�ngă, ca un buzunar mic: un A oblic, de tipar.
�și spunea că �ntr-o zi se va �nt�mpla ceva care să schimbe totul și să o facă a �ncepe o viață nouă, nu știa bine ce: o scrisoare, o �nt�lnire, o veste, dar deocamdată era bucuroasă să poată am�na c�t mai mult această schimbare și să �ndepărteze, �ntr-un viitor c�t mai nesigur, aceste așteptări, ea continu�nd să răm�nă �ntre vechile lucruri, de care se simțea apărată.
O viață nouă! Cuv�ntul avea ceva magic.
Dar dacă pentru a ajunge la această viață nouă n-ar fi trebuit dec�t să spună un cuv�nt sau să �ntindă o m�nă, poate că n-ar fi �ntins-o, poate că nu l-ar fi spus.
"Și totuși, iată-mă aici", �și spuse Nora. Aici, �n casa unui bărbat pe care nu-l cunoaște.
Pe un scaun sunt aruncate hainele lui de aseară, iar l�ngă ele, �ntr-o ordine exagerată, lucrurile ei, rochia, cordonul, pantofii. O cravată verde a căzut pe covor. Nora o recunoaște. E singurul lucru pe care-l recunoaște, �ncolo totul e străin, biroul, cărțile, tablourile, obiectele mici, aruncate �ntr-o dezordine care respiră grabă și indiferență. Nora le privește și le �ntreabă pe toate.
Știe at�t de puține lucruri despre omul care, plec�nd după o noapte de iubire, a lăsat �n urma lui patrusprezece cuvinte scrise pe o bucată de h�rtie! Și ea �nsăși �și dă seama că a rămas o necunoscută pentru el. Simte �n ființa ei at�tea lucruri ce n-au fost spuse, at�tea rezistențe care n-au cedat�
Pe birou era o agendă de avocat, un carton cu numere de telefon și o fotografie de fată t�nără. Nora o privi c�tva timp. Era blondă și purta un pulover negru, cu m�neci lungi și cu o inițială albă, sus, �n st�ngă, ca un buzunar mic: un A oblic, de tipar.
Accidentul - Capitolul 01
Accidentul - Capitolul 02
Accidentul - Capitolul 03
Accidentul - Capitolul 04
Accidentul - Capitolul 05
Accidentul - Capitolul 05 (continuare)
Accidentul - Capitolul 05 (continuare)
Accidentul - Capitolul 06
Accidentul - Capitolul 07
Accidentul - Capitolul 08
Accidentul - Capitolul 09
Accidentul - Capitolul 10
Accidentul - Capitolul 11
Accidentul - Capitolul 12
Accidentul - Capitolul 13
Accidentul - Capitolul 14
Accidentul - Capitolul 15
Accidentul - Capitolul 16
Accidentul - Capitolul 17
Accidentul - Capitolul 18
Accidentul - Capitolul 19
Accidentul - Capitolul 20
Aceasta pagina a fost accesata de 739 ori.