• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Toamna la Miorcani

Peste dealuri, peste ape, pretutindenea se lasă
O lumină învelită în marame de mătasă.
Vin iar carele-ncărcate şi cu spice, şi cu vis
Şi pe ceruri liniştite şi în suflet şi-au deschis
Unghiul dorului de ducă stolurile de cucoare.
Mori de vânt nostalgic-naltă aripile călătoare
Şi se lasă în durere să zdrobească grâul nou.
Paşii tinereţii mele mă urmează în ecou,
Umbra mea de altădată umblă-n miezul umbrei mele.
Prima stea sau amintirea stă pe iaz printre vântrele?
Simt în suflet de departe spinul ei tremurător.

O bătrână-mi toarce firul zilelor de pe fuior;
Prima lacrimă se-noadă trainic lângă cea din urmă
Şi păstori, ieşiţi din vreme, către staul duc o turmă
De oi albe ca şi norii unui cer îngândurat.
Cine m-a legat de mine, de moşie şi de sat?
Toamnă-amară, toamnă dulce pentru cine te-nţelege,
Pentru cine ştie gândul ce-a sortit să se dezlege
Frunză galbenă şi coaptă ca un rod cules de vânt,
Toamnă, care legi prin moarte cerurile de pământ,
Şi sub foaia vestejită pregăteşti o primăvară,
Toamnă dulce ca iubirea, ca iubirea de amară,
Fie-ţi milă de făptură mea de om, şi fă să fiu
- Pe sub nuci, lângă femeie, lângă faţă, lângă fiu,
În grădina aurită de lumina şi de frunză -
Rodu-n care o dulceaţă înţeleaptă să se-ascunză.
Poate-un om atunci să vină să-mi culeagă câte-un vers
Cum din prun culegi o prună fără-a te opri din mers,
Însetat mi-o soarbe poate din cuvinte alinarea,
O să-i pară - cine ştie - mai puţin amară sarea
Lacrimelor sale-n drumul de dureri şi dor ascuns
Binecuvântarea asta de mi-o dai, va fi de-ajuns.





Toamna la Miorcani


Aceasta pagina a fost accesata de 690 ori.