Autori > Ion Pillat
Incheiere (Calatorul)
Ceata inserarii se lasa pe pridvor.
Liniile se sterg.
Formele se pierd, toate devin infatisari de vis sau de calatorie.
Hai sa pornim!
E ceasul prielnic.
Corabiile isi clatina catargele pe mari; pe drumuri chervanele se duc si ele.
Vom merge in pasul leganat al camilelor prin tari necunoscute si fiecare noapte ne va gazdui intr-o cetate.
Sint cetati minunate pe care nu le cunosti.
Stiu una moarta ziua cu minarete si geamii albe sub jarul soarelui, dar noaptea albastre si pline de privighetori, caci n-a mai ramas un singur om in cetate si lianele padurilor au sters urmele celor ce s-au dus.
Calauza camilelor va pasi inainte tacut, si vor canta privighetorile la apropierea tacerii noastre si de pretutindeni va tasni cantecul apelor vii in cetatea moarta.
Din fantani curgatoare prin umbra, din izvoare saltarete, din havuzuri galgaind jocuri de spume - glasul apelor ne va chema urmarindu-ne dorul trecator.
Hai sa pornim!
E ceasul prielnic.
Cunosc alta cetate agatata de munte cu chiparosi jur imprejur. Ca sa ajungi la ea trebuie sa sui cu catarul pe poteci serpuite si la fiecare cotitura a drumului ma tinea locului o priveliste pururi noua.
Rodisera viile de pe coaste si ma opream sa le culeg rodul patat de rugina - nu de sete, ci de mila ciorchinelor coapte. Iar seara mult m-am mirat sa vad umbra pe vai, dar lumina pe cetate, caci era asa de sus incat n-o ajungea niciodata aripa noptii. In vremea portocalelor fetele veneau sa le vanda pe piata Campanipeam, dar suna ca un cantec si rasul lor era zgomotul margelelor de apa risipite de fantana in amurg.
Hai sa pornim!
Si de nu vrei sa calci pamantul, ne vor legana valurile marilor nestrabatute.
Fiecare seara vor luci alte stele, alti luceferi se vor aprinde, alte zodii se vor roti deasupra noastra. Departe spre rasarituri e un port pe un rau lat ca bratul marii. Casele lui au pereti de hartie, si luminate par lampioane mari. Vom sosi cu noaptea pe o corabie cu cap de balaur la prora, si gongul pagodelor va vibra surd si lung - gradinile pagodelor sint vechi ca lumea; au fost sadite de mii de ani de imparati destul de intelepti sa priceapa ca nu e frumusete mai deplina decat frumusetea unei gradini.
In fiecare din ele sint niste stalpi rotunzi de piatra ascunsi de ramuri. Pe ei se aseaza cand vine noaptea, cutii de matase, pline de licurici - si lumina lor cernuta prin frunze e atat de dulce incat raza lunii apoi iti raneste ochii.
Fiecare gradina e-nflorita cu alta floare: cu nuferi albi izvorati din lacuri ca din oglinzi, cu struguri albastri de glicina, cu floarea de aur a soarelui, cu floarea de sange a macului datator de vedenii. Spicul stanjeneilor l-am gasit in curtea unui templu pustiu, crescuse fara stapan, inflorise salbatic, si zeul de bronz, uriasul zeu parasit de toti credinciosii, zambea acestei singure mangaieri.
Vino! e ceasul prielnic.
Cunosc pazitorii pagodelor si unul mi-e prieten.
E batran si stie toate povestile. Citeste in zodii ca in carti; citeste in ochi ca in inimi.
Ne va povesti basme intelepe ... dar noi neascultandu-l vom privi luna si constelatiile unui cer necunoscut.
"De ce sa pornesc cu tine, o! calatorule? Auzindu-te am facut toate calatoriile tale.
Trait-am intr-atata visul incat fiinta lucrurilor pipaite gaseste in mine un mort.
Si as vrea sa plec - fara mine".
Incheiere (Calatorul)
Aceasta pagina a fost accesata de 670 ori.