Autori > Mircea Eliade
Primii ani
Copilaria
Adolescenta
Debutul literar
Debutul publicistic
Tineretea
Maturitate
Ultimii ani
Sfarsitul
Primii ani
13 Martie 1907 Se naste al doilea copil al familiei Eliade, Mircea, la Bucuresti. Este fiul lui Gheorghe Eliade si al Ioanei, nascuta Stoian. "Fratele meu, Nicolae Remus, se nascuse cu un an mai inainte, iar dupa patru ani a venit pe lume Cornelia. Tatal meu era moldovean din Tecuci si, inainte de a-si schimba numele in Eliade, se numise Ieremia, Tata era cel mai mare din patru copii. Al doilea baiat, Costica, era, ca si tata, ofiter; dar facuse Scoala de Razboi, ajunsese ofiter de stat-major si a inaintat pana la gradul de general de divizie, in timp ce tata, mai intelept sau mai nepriceput, n-a reusit sa treaca de gradul de capitan. Fratele cel mai mic, Pavel, dupa aventuri despre care familia nu vorbea niciodata, intrase functionar la Caile Ferate. Ultima oara cand am aflat vesti despre el, ajunsese sef de gara. L-am intalnit de foarte putine ori. Era brun, ca si tata, dar nu-si pierduse parul si parea mai frumos. Singura lor sora murise curand dupa ce se casatorise cu un invatator. N-am stiut niciodata cum aratase, unde traise si ce facuse. N-am stiut niciodata de ce tata si cu unchiul Costica si-au schimbat numele din Ieremia in Eliade, nici de ce celalalt frate s-a incapatanat sa ramana Pavel Ieremia. Tata spunea ca au facut-o din admiratie pentru Eliade-Radulescu". (Mircea Eliade - Memorii)
Copilaria
01 Septembrie 1907 - 01 Ianuarie 1912 La cateva luni de la nasterea lui Mircea, familia Eliade se muta la Ramnicu Sarat, unde tatal era detasat cu garnizoana.
01 Ianuarie 1912 - 01 Ianuarie 1914 Tatal lui Eliade este mutat la Cernavoda.
01 Ianuarie 1913 Mircea Eliade este inscris in clasa intai.
01 Ianuarie 1914 Familia Eliade se muta la Bucuresti.
Adolescenta
01 Ianuarie 1917 - 01 Ianuarie 1925 Mircea Eliade este elev al Liceului Spiru Haret. Isi descopera pasiunea pentru stiintele naturii. In primul an de liceu ramane corigent la trei materii: limba romana, franceza si germana.
01 Ianuarie 1919 - 01 Ianuarie 1920 In mansarda, Eliade isi improvizeaza un laborator de de chimie.
01 Ianuarie 1921 Mircea Eliade incepe sa scrie Romanul adolescentului miop.
Debutul literar
01 Ianuarie 1921 Mircea Eliade primeste premiul I al Ziarului stiintelor populare si al calatoriilor pentru povestirea Cum am gasit piatra filozofala.
Debutul publicistic
21 Mai 1921 Mircea Eliade debuteaza cu articolul Dusmanul viermelui de matase, publicat in Ziarul stiintelor populare si al calatoriilor. Il semneaza Eliade Gh. Mircea.
Tineretea
01 Ianuarie 1925 Eliade se inscrie la Facultatea de Litere si Filosofie. Unul dintre profesorii care-l vor impresiona este Nae Ionescu. "Nae Ionescu nu vorbea ca un profesor, nu tinea o lectie, nici o conferinta. Incepuse o convorbire si ni se adresa direct, fiecaruia in parte, parca ar fi povestit ceva, ar fi prezentat o serie de fapte, propunandu-ne o interpretare si asteptand apoi comentariile noastre. Aveai impresia ca lectia intreaga e doar o parte dintr-un dialog, ca fiecare dintre noi este invitat sa ia parte la discutie, sa-si marturiseasca parerile la sfarsitul orei. Simteai ca ce spune Nae Ionescu nu se gasea in nici o carte. Era ceva nou, proaspat gandit si organizat acolo, in fata ta, pe catedra. Era o gandire personala si, daca te interesa acest fel de gandire, stiai ca nu o puteai intalni altundeva, ca trebuia sa vii aici s-o primesti de la un izvor. Omul de pe catedra ti se adresa direct, iti deschidea probleme si te invata sa le rezolvi, te silea sa gandesti". (Mircea Eliade - Memorii)
01 Ianuarie 1926 Publica un articol la adresa lui Nicolae Iorga, care va starni scandal.
01 Noiembrie 1926 Este angajat redactor la ziarul Cuvantul. La aceasta revista scrie si mentorul sau, Nae Ionescu.
01 Ianuarie 1927 Primavara. Mircea Eliade calatoreste in Italia.
01 Septembrie 1927 Incepe sa publice seria de articole Itinerariu spiritual.
01 Octombrie 1928 Eliade obtine licenta cu o teza despre filozofia Renasterii.
20 Noiembrie 1928 Mircea Eliade face prima calatorie in India. Primeste o bursa de la maharajahul Manindra Chandra Nandy de Kassimbazar.
01 Decembrie 1928 Mircea Eliade se afla in Calcuta unde studiaza gramatica sanscrita si filosofia hindusa. Aici il are ca profesor indrumator pe Dasgupta.
01 Ianuarie 1930 Eliade se muta in casa profesorului Dasgupta. Aici o cunoaste pe Maitreyi, fiica profesorului.
01 Ianuarie 1930 Ii este publicat romanul Isabel si apele diavolului.
01 Septembrie 1930 Profesorul Dasgupta afland de povestea de dragoste dintre Eliade si Maitreyi il da afara din casa.
01 Septembrie 1930 - 01 Martie 1931 Mircea Eliade se refugiaza la cateva manastiri din Himalaya.
01 Ianuarie 1931 Revenit la Calcutta, paraseste India pentru a-si indeplini in tara stagiul militar.
01 Ianuarie 1932 Ii apare volumul de eseuri Soliloquii.
01 Ianuarie 1933 Romanul Maitreyi castiga un concurs de manuscrise. Comisia de examinare era formata din: Perpessicius, Cezar Petrescu, Mihail Ralea, George Calinescu si Serban Cioculescu. Mircea Eliade primeste un cec in valoare de 20.000 lei inmanat de directorul editurii Alexandru Rosetti.
01 Mai 1933 Lui Mircea Eliade ii apare romanul Maitreyi; pe coperta aparea un cap de indiana tanara inspirat dupa fresca de la Ajanta. Romanul este primit cu entuziasm, iar George Calinescu il considera pe Eliade "creatorul romanului exotic".
01 Iunie 1933 Romanul Maitreyi este tiparit in a doua editie si este rapid epuizata
01 Iunie 1933 Mircea Eliade isi ia doctoratul Magna cum laude cu lucrarea Yoga. Psihologia meditatiei indiene.
01 Noiembrie 1933 Eliade il suplineste pe mentorul sau Nae Ionescu la catedra Facultatii de Litere si Folosofie.
01 Decembrie 1933 Apare a treia editie a romanului Maitreyi. Se vandusera deja 10.000 de exemplare.
01 Ianuarie 1934 Ziarul Cuvantul este interzis, iar directorul publicatiei, Nae Ionescu, considerat instigator moral al asasinarii primului ministru I.G.Duca de catre legionari, este arestat.
01 Ianuarie 1934 Mircea Eliade se casatoreste cu Nina Mares.
01 Ianuarie 1934 Ii apar romanele Intoarcerea din rai si Lumina ce se stinge.
01 Ianuarie 1934 Publica volumele de eseuri si studii Oceanografie, India si Alchimia asiatica.
01 Ianuarie 1935 Ii apare romanul Huliganii.
01 Ianuarie 1935 Mircea Eliade publica romanul Santier.
01 Ianuarie 1936 Mircea Eliade publica romanul Domnisoara Christina. Autorul este acuzat de pornografie si indepartat de la catedra.
01 Ianuarie 1937 Ingrijeste doua volume din opera lui Bogdan Petriceicu-Hasdeu Scrieri literare, morale si politice.
01 Ianuarie 1937 Eliade publica in volum nuvela Sarpele.
01 Ianuarie 1937 Publica volumul stiintific Cosmologie si alchimie babiloniana.
14 Iulie 1938 Mircea Eliade este arestat si inchis in lagarul de la Miercurea Ciuc, alaturi de Nae Ionescu si de alti legionari.
25 Octombrie 1938 Eliade este eliberat din lagar pe motive medicale.
01 Decembrie 1938 Lui Mircea Eliade ii apare romanul Nunta in cer, scris in lagar pe hartie igienica.
Maturitate
01 Ianuarie 1939 Publica volumul de eseuri Fragmentarium
01 Ianuarie 1940 Mircea Eliade pleaca ca atasat cultural la Londra.
01 Ianuarie 1940 Ii apar romanele Secretul doctorului Honigberger si Nopti la Serampore.
01 Februarie 1941 - 01 Ianuarie 1944 Mircea Eliade este consilier cultural la Lisabona.
01 Ianuarie 1942 Eliade publica studiile si eseurile Mitul reintegrarii, Salazar si revolutia din Portugalia.
01 Ianuarie 1943 Lui Mircea Eliade ii apar studiile Comentarii la legenda Mesterului Manole si Insula lui Euthanasius.
01 Ianuarie 1944 Moare sotia sa, Nina Eliade.
01 Septembrie 1945 Mircea Eliade ajunge la Paris. In tara nu se putea intoarce din cauza trecutului sau de dreapta.
01 Septembrie 1945 Mircea Eliade tine un curs la L'ecole des Hautes Etudes.
01 Ianuarie 1946 - 01 Ianuarie 1949 Eliade tine cursuri la Sorbona.
01 Ianuarie 1948 La Editura Gallimard publica studiul Techniques du Yoga.
01 Ianuarie 1949 La Paris, Eliade publica cea mai reprezentativa lucrare a sa in domeniul teoretic - Tratat de istorie a religiilor.
01 Ianuarie 1949 Incepe sa lucreze la romanul Noaptea de Sanziene.
01 Ianuarie 1950 Mircea Eliade se casatoreste cu Christinel Cotescu.
01 Ianuarie 1950 Mircea Eliade publica La Nuit Bengali, versiunea in limba franceza a romanului Maitreyi.
01 Ianuarie 1951 Lui Mircea Eliade ii apare volumul Le Chamanisme et les techniques archaiques de l'extase.
01 Ianuarie 1954 Eliade publica studiul Le Yoga. Immortalite et liberte, la Paris.
01 Ianuarie 1955 Ii apare traducerea Foret interdite, varianta in limba franceza a romanului Nopti de Sanziene.
01 Ianuarie 1957 Mircea Eliade se afla la Chicago, ca profesor. Chicago il va gazdui pana la moarte, insa scurte perioade din an si le va petrece la Paris.
01 Ianuarie 1957 Apare varianta in limba germana a studiului Sacrul si profanul.
01 Ianuarie 1963 Mircea Eliade publica la Editura Gallimard studiul Aspects du mythe.
01 Ianuarie 1965 Apare varianta in limba franceza a studiului Sacrul si profanul.
01 Ianuarie 1966 Primeste distinctia de Doctor Honoris Causa al Universitatii Yale.
01 Ianuarie 1966 Mircea Eliade este ales membru al Academiei Americane de Arte si Stiinte.
01 Ianuarie 1966 La Madrid, apare primul volum de Amintiri: Mansarda.
01 Ianuarie 1969 La Bucuresti apar romanele Maitreyi, Nunta in cer si proza fantastica La tiganci.
01 Ianuarie 1973 Apare primul volum al jurnalului lui Mircea Eliade, Fragments d'un journal, 1944-1969.
01 Ianuarie 1976 Mircea Eliade primeste titlul de Doctor Honoris Causa la Sorbona.
01 Ianuarie 1976 Este publicat primul volum din Istoria ideilor si credintelor religioase in limba franceza.
01 Ianuarie 1978 Este publicat al doilea volum din Istoria ideilor si credintelor religioase in limba franceza
01 Ianuarie 1978 Apare al doilea volum al jurnalului lui Mircea Eliade, Fragments d'un journal, 1944-1969.
01 Ianuarie 1978 In Romania, apare traducerea studiului Aspects du mythe.
01 Ianuarie 1978 In franceza, ii apare o traducere dupa povestirea Sarpele.
Ultimii ani
01 Ianuarie 1980 Apare, la Bucuresti, traducerea De la Zamolxis la Genghis Han.
01 Ianuarie 1980 In limba franceza este publicat primul volum din memorii, Memoires I 1907-1937.
01 Ianuarie 1981 Apare versiunea in limba engleza a volumului de memorii a lui Mircea Eliade sub titlul Autobiography.
01 Ianuarie 1981 Incepe sa fie publicata in limba romana Istoria ideilor si credintelor religioase.
01 Ianuarie 1981 La Bucuresti, apare antologia In curte la Dionis de Mircea Eliade.
01 Ianuarie 1983 Este publicat al treilea volum din Istoria ideilor si credintelor religioase in limba franceza.
01 Ianuarie 1985 Catedra de Istoria religiilor din Chicago primeste romanului Mircea Eliade.
Sfarsitul
22 Aprilie 1986 Moare Mircea Eliade, la 79 de ani.
23 Aprilie 1986 Mircea Eliade este incinerat; in cadrul ceremoniei funerare citesc fragmente din opera lui Eliade apropiati de-ai sai.