• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Viata la tara - Capitolul 16

16.

Preoții și călugărițele se duseră la Comănești, iar ceilalți pe la casele lor. Conu Dinu spusese în treacăt lui Matei că avea ceva de vorbit cu el, și-l rugă să-l aștepte spre seară.

Ajuns acasă, Damian prinse a se gândi la cele petrecute la câmp. Întrebarea preotului, pe care el o înțelesese foarte bine, da pe față o stare de lucruri firească dar nelămurită. Sașa nu mai era o copilă, pe care un tânăr o poate "compromite", cum se zice, dar era totuși o fată tânără. Starea lui sufletească față de dânsa nu avea limpeziciunea pasiunilor mari. Nici vârsta lui, nici vârsta ei, precum nici temperamentul omului nu erau de natură a înflăcăra dulcea amintire ce avea pentru Sașa, până la mărimea unei hotărâtoare pasiuni. Când îi zicea că e "încântătoare", spunea un adevăr față de ea și mai cu seamă față de el însuși. Firea liniștită, cumpănită întru toate, cu trebuința vădită de a se devota, a Sașei, răspundea minunat la aspirațiunea ideală, ce se găsește la mai toți oamenii medievali, către o asemenea femeie. Dacă la această stare, pornită din cauze personale, se mai adăuga dorința răposatei, se poate lesne ajunge la hotărârea calmă la care ajunsese Matei, de a vorbi lui unchiu-său, conu Dinu, despre gândurile lui de a lua pe Sașa. Însă lipsa de entuziasm făcea să nu fie hotărârea cu totul desfăcută de orice părere de rău. Când un om a trăit atâta vreme singur, cu greu își schimbă viața. Trecuse așa de puțin timp de când se întorsese acasă și, cu toate astea, atâtea întâmplări însemnate se desfășuraseră! Dar tocmai în ele se găsea urmarea logică a noii lui vieți. Trebuia să se lege o dată mai mult de pământ, și să se lege pentru totdeauna.

Conu Dinu veni, precum zisese, către seară. Matei îl aștepta, cu o vagă neliniște în suflet. Simțea că se petrece ceva neobișnuit, că unchiu-său avea nemulțumiri. Această neliniște a lui, pe care conu Dinu o băgă de seamă, făcu pe bătrân să înceapă stângaci:

- Ce mai faci, băiete? Cum îți merge casa și Aglaia?
- Bine, nene - mai cu seamă Aglaia.
- Lucru subțire, bre!... Bietu Nae, îl legi la gard. Tot cu Caramzulea trăiește?

- Cine?
- Iote, frate; știu că n-o să trăiască Nae cu Caramzulea; îți vorbesc de dânsa. E o frișcă de muiere de n-are pereche. Să te păzești...

- Nu-i nici o primejdie.
- Mai bine. După aceea își scoase o tabachere în care intra o boccea de tutun, și-și făcu o țigară. Matei îi dete chibriturile. Bătrânul își aprinse țigara, și se duse la geam.

- N-are gând de ploaie.
- Nu prea.
- Și sfânta ce-o să-ți facă? Trebuie s-o chemi la vreme, zise el, uitându-se cu înțeles la nepotu-său.

Matei râdea făcându-și și el o țigară.
- Anume când barometrul se coboară?
- Ei!
- Aș vrea să știu de ce n-a venit Scatiu, întrebă Matei.
- E o halima întreagă. N-a venit din mai multe cuvinte: întâi, fiindcă e mitocan; apoi, fiindcă zice că pe el nu l-a întrebat nimeni când s-a hotărât aducerea sfintei, fiindcă s-ar fi opus: are toată pâinea pe câmp.

- De ce?
- Trăiește rău cu țăranii. Îi jupoaie cu dobânzile și procesele. Înțelegi tu că dacă ar începe ploile, îi putrezește grâul pe câmp.

- În fond, nici eu nu știu cine a adus sfânta.
- A adus-o lumea dimprejur, și țăranii de la Comănești au cerut Sașei să o treacă și pe la dânșii.

- Atunci ce încape supărare?
- Se înțelege. Da' ce-i faci prostului? Apoi i-a intrat în cap că, de când ai venit tu, toată lumea râde de el, fiindcă-l iei peste picior față de Sașa.

- Eu?
- Da, a venit la mine să se jeluiască.
- Ce e drept, eu am râs într-o zi cu Sașa - dar el era de față. E bun băiat, dar cam ridicul.

- E ridicul, dar nu e bun. Are gură rea și să te păzești, și tu și Sașa, că e om primejdios.

Matei se uită îngrijat la bătrân, parcă-ar fi vrut să-l întrebe lămurit despre ce e vorba.

- A venit ieri pe la mine, urmă conu Dinu; a fost de o îndrăzneală rară, și eu, Dinu Murguleț, care am văzut pe

tată-său slugă la noi, bătut cu opritorile la scară, n-am putut nici cel puțin să-l dau afară!

Matei îl ascultă posomorât.
- Trebuia să-l dai!
- Trebuia!... Cui o spui? Eu știu bine ce trebuie să fac, dar când te strâng curelele, o lași mai domol.

Tânărul se uita la unchiu-său nedumerit.
- Tu poate nu mă-nțelegi. Matei mișcă din umeri. Bătrânul păru a se gândi un moment.

- E mai bine să-ți spui. Eu sunt bătrân și poate mâine mor. Tu rămâi părintele fetei mele. Eu am luat bani cu dobândă de la Scatiu. Îi sunt dator trei mii de galbeni, pe care nu i-am putut plăti la timp. Te miri, și ai dreptul să te miri...

- Nu...
- Ba da. E de mirare, cum un om ca mine să nu poată plăti treizeci de mii de franci la termen. Dar când vei cunoaște mai bine lucrurile, când vei vedea ce produce o moșie unui proprietar, ce se cheltuiește în casă la mine, cum se trăiește la București - poate vei înțelege mai ușor. Nu zic că nu aș fi putut să găsesc bani numaidecât; dar nu i-am căutat, fiindcă țiu să las moșia fetei fără ipoteci. În sfârșit, ca să nu mai lungesc vorba, sunt dator lui Scatiu bani și mojicul crede că pentru asta îmi poate porunci. Asta e una. A doua: ți-am spus, îmi pare, că tot acest bădăran și-a pus în gând să ia pe Tincuța. Mătușă-ta ar fi gata să i-o dea. Dar e cap de femeie, care nu vede dincolo de vârful nasului. El vrea să ia fata ca să pună mâna pe moșie. Tot pentru asta nu primește niciodată dobânda la bani, ci o adaugă la capete, și-mi face niște socoteli cu dobânda la dobândă, de te sperii. Unde și-a vârât coada, nici praful de pe tobă nu s-a ales, și dacă nu m-oi scăpa de el, îmi mănâncă moșia.

Bătrânul se sculase în picioare și se plimba neliniștit prin casă. Nepotu-său se uita la el, părând el însuși preocupat.

- Nene Dinule, cât ești dator în tot?
- Da' cine mai știe! Matei zâmbi fără voie.
- Cu chipul ăsta ajungi departe.
- Știu, dar așa e: mi-am ținut totdeauna rău socotelile; însă, cum am făcut, cum am dres, nu eram dator nimănui un ban. A venit un șir de ani răi, și m-am încurcat. Trebuie să fie peste patruzeci de mii de lei.

- În câți ani?
- Într-un an și jumătate.
- Atunci îți ia mai mult de zece la sută.
- Se-nțelege.
- E un mișel; trebuie să ne scăpăm de dânsul.
- Știu - dar cum?
- Eu am niște bani rămași de la mama și ți-i dau, zise el, zâmbindu-i cu bunătate.

Bătrânul se oprise în fața lui și se uita la el țintă. Apoi, încet, zise:

- Eu știu, băiete, că ai bani și ce bani ai, fiindcă soră-mea îi ținea la mine. Dar nu pentru asta îți vorbesc de nevoile mele. Aceia sunt bani rămași de la tată-tău, în bonuri, și nu poți să-i atingi.

- Da' de ce nu pot să-i ating?
- Fiindcă asemenea hârtii sunt mai bune ca o moșie.
- Le depun undeva și iau bani.
- Poți s-o faci, dar nu pentru mine.
- De ce, nene?
- Îmi pare rău că ți-am vorbit, zise bătrânul trist. Dacă m-aș fi gândit la una ca asta, puteam să iau bani de la biata mamă-ta, fără să mai umblu prin străini; însă aceea e averea rămasă de la tată-tău.

- Bine, dar astăzi e averea mea.
- Așa e...

- Nene Dinule, zise Matei domol, te rog să primești. Eu știu ce ai făcut pentru mine. Acești bani erau meniți să meargă în zestrea Tincuței. Asta a fost dorința mamei înainte de a muri.

Bătrânul se rezemase cu un cot de masă și se uita trist înaintea ochilor.

- Nu ai nici un drept să primești sau să nu primești. Așa a vrut mama, și eu voi face așa.

- Sărmana soră-mea!... zise bătrânul încet, cu lacrămile în ochi.

Matei îl privea, mișcat, simțind toată curățenia de suflet cu care nu voia să primească banii, și fiindcă unchiu-său părea descurajat și fără nici o voință, el îl atinse binișor peste mână, încercând să glumească, dar în realitate foarte emoționat:

- Și fiindcă vorbim de voințele din urmă ale mamei, mai am să-ți împărtășesc una, mai veselă.

Conu Dinu se șterse la ochi, așteptând.
- Dumneaei mi-a zis, înainte de a muri, să mă însor. Vreau să-i împlinesc dorința și o să te rog să m-ajuți.

Conu Dinu se uită la el serios, dar cam mirat.
- Te-aș ruga să vorbești Sașei despre asta.
- Da' pe cine vrei să iei?
- Pe Sașa. Bătrânul urmă a-l privi din ce în ce mai mirat.
- Va să zică era adevărat?...
- Da, întări Matei. Apoi se grăbi să adauge: Eu îți răspund "da" fără să știu ce mă întrebi.

- Scatiu a scos de mult vorba prin lume că vrei s-o iei: nimerește și prostul câteodată.

Tânărul se uita în pământ, jenat.
- Mă mir cum a putut să vorbească de un asemenea lucru. Eu nu am făcut nimic care să îndreptățească pe Scatiu să vorbească astfel, și nici el, nici nimeni nu știa ce s-a petrecut între mine și mama.

- Ba eu știam, că asta era de mult dorința bietei maică-ta. Și faci bine: Sașa e un înger. Pentru mine nu e nici o deosebire între Tincuța și Sașa...

Conu Dinu se uita lung la Matei, părând că vrea să pătrundă în sufletul lui.

- Ești bine încredințat că nu urmezi numai dorința răposatei, și inima ta te îndeamnă să faci pasul acesta?... Fiindcă trebuie să-ți spun cum sunt lucrurile și cum de altminteri le vezi și tu: Sașa și-a legat viața de creșterea fraților ei. Știu că până acum nu vrea să se mărite; dacă și-o fi schimbat părerea pentru tine, eu o să fiu încântat, dar tu o să devii deodată cumnatul, tatăl a trei copii, dintre care două fete de măritat.

- Știu.
- Încă o dată, Sașa e cea mai bună, cea mai dulce făptură - atât de bună, încât, dacă ar fi fost un bărbat, i-aș fi dat pe Tincuța. Asta însă nu împiedică adevărul celorlalte lucruri. Viața ta se schimbă cu totul. Ai fost deprins să trăiești singur în lume multă; aici viața noastră e restrânsă. Ai pentru tine avere destulă și poți face ce vrei... După aceea, trebuie să nu uiți că Sașa e aproape de vârsta ta, ceea ce pentru un tânăr, merge, dar pentru o fată... nu prea.

Tăcură un minut amândoi. Conu Dinu se sculă și-i întinse mâna:

- Ți-am spus toate părțile îndoioase, mai negre decât sunt. Acuma închei, zicându-ți, că dacă ești hotărât s-o iei și dacă dânsa te ia, ai să fii un om fericit. Numai să cauți să fie și ea fericită. Vino să te sărut.

Bătrânul îl îmbrățișe și ieși. Pe pragul ușei se opri:
- Bagă de seamă, eu mâine mă duc să-i vorbesc... Ești bine hotărât?
- Da, da.
- Foarte bine. Adio.




Viata la tara - Capitolul 01
Viata la tara - Capitolul 02
Viata la tara - Capitolul 03
Viata la tara - Capitolul 04
Viata la tara - Capitolul 05
Viata la tara - Capitolul 06
Viata la tara - Capitolul 07
Viata la tara - Capitolul 08
Viata la tara - Capitolul 09
Viata la tara - Capitolul 10
Viata la tara - Capitolul 11
Viata la tara - Capitolul 12
Viata la tara - Capitolul 13
Viata la tara - Capitolul 14
Viata la tara - Capitolul 15
Viata la tara - Capitolul 16
Viata la tara - Capitolul 17
Viata la tara - Capitolul 18
Viata la tara - Capitolul 19
Viata la tara - Capitolul 20
Viata la tara - Capitolul 21
Viata la tara - Capitolul 22
Viata la tara - Capitolul 23
Viata la tara - Glosar


Aceasta pagina a fost accesata de 778 ori.