• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Viata la tara - Capitolul 05

5.

Sașa cu Mihai și cele două surori mai mici, Victoria și Mary, se-ntorceau acasă.

Moșia lor, Comăneștii, era la o jumătate de ceas de Ciulniței. De-abia ajunși, grija lui Mihai fu să întrebe de dejun. Mama Manda, fosta lui doică, iar acum vătășița casei, îi pofti numaidecât la masă. Dar abia coborâtă din trăsură, Sașa fu întâmpinată de vătaful de la arman, care venea să întrebe dacă noua șiră de grâu trebuia s-o facă tot în stânga mașinei sau în dreapta.

- Ți-am spus, Ioane, s-o faci în stânga, ca să vie bine oamenilor de aruncat snopii.

- Dară, cuconiță, da' ne temeam de vânt, că duce scânteile tot în partea aia.

- N-ai decât să fii cu băgare de seamă... Tot așa aruncă scântei mașina?

- Să-l bată Dumnezeu de neamț, că ne-a stricat-o de ispravă... De când am apucat-o, tot bine a mers. Acu, păcătosul ăsta i-a venit de hac: tot focu iese pe coș.

- Ce-i de făcut?
- Păi eu știu... El sta lângă ușe, cu pălăria mototol în mână. Sașa rămase și ea locului, gândindu-se.

-N-avem ce face, Ioane: trebuie să răbdăm, că suntem în toiul trebei. Dacă-l dăm afară, unde găsim altul?

- Păi chiar așa...
- Dumneata fă șira în stânga, și lasă, că gândesc eu. Ion ieși, blestemând pe nemți și pe toate liftele străine. După părerea lui, era mai bun Stoica fochistu, un țigan din sat, pe care și-l luase neamțul de ajutor.

După ce ieși Ion, Sașa se gătea să intre la dânsa spre a-și scoate pălăria, când un țăran, care o așteptase rezemat pe vine de peretele casei, intră în sală, cu o puică în mână.

- Bună vremea, cuconiță. Sașa se întoarse spre el.
- Ce-i povestea, bade Lungule?
- Ce să fie... Sașa își scoase acul din pălărie și pălăria însăși, fără să se mai uite în oglindă.

- Ei, ce-i?
- Păi, ce să fie... uite am adus puica asta.
- Dă-o la Manda și spune ce-i pricina.
- Venisem după vorba noastră...
- Ei...
- Păi, cum ai zice și matale.
- Eu, ce să zic! Ți-am dat-o până acuma de nu mai știu câte ori. Acu să plătești stricăciunile și ți-o dau; altfel, nu. Eu n-am semănat pentru vitele dumitale, bade Lungule.

- Păi, adevărat, cuconiță. Da' ghită nu-i? N-am priponit-o!... n-am legat-o cu cornu de un chicior!... se duce după talanul de buhai, și n-ai ce-i face.

Sașa se-ndreptă spre sofragerie, de unde venea un miros de pâine proaspătă, foarte plăcut. Mihai cu fetele erau deja la masă. Sașa se așeză la locul ei.

- Maman, ne lași să mâncăm mămăliguță?
- Eu vă las, dar ce zice miss Sharp?
- Miss Sharp nu-i aici.
- Dar când o veni...
- Parcă noi o să-i spunem ce-am mâncat. Mama Manda n-aștepta altceva. După câteva minute o minunată fălie de mămăliguță, ca aurul, aburea în mijlocul mesei. Mary înghițea cu nespusă plăcere, râzând de art. 8 din cele "zece porunci" ce le lăsase miss Sharp plecând, și care suna foarte limpede: "Not eat mamligutz".

În vremea asta, capul lui badea Lungu se prelinse pe lângă ușori și el se ivi întreg, cu găina la subțioară.

- Masă bună. Sașa se supără și-și plecă ochii în farfurie. Mihai și fetele se uitară unii la alții, zâmbind, mai ales de creasta găinei, care atârna pe o ureche, ca un fes.

- Ești neagă rea, bade Lungule.
- Moare de foame la obor, cunoniță. Sașa se sculă de la masă și se duse să-i dea un bilet de liberare de gloabă. Dar pe când badea Lungu ieșea, intra Hermann mașinistul, murdar și uns de untdelemn până și pe urechi. Era ca de obicei beat.

- Ce vrei, domnule Hermann?
- Mă rog de iertare, eu nu poți să slujești pe d-voastră.
- De ce nu poți să slujești?
- Nu dai să mănânci, nu dai se bei, tot sa l ůcram, sa l ůcram.

- Du-te, du-te, că are să-ți dea de toate.
- Mo rog de iertare, nu poți să mai slujești.

- Foarte bine, du-te de te odihnește și vino mai pe urmă să vorbim.

Și astfel îl lăsă bolborosind și se-ntoarse la masă. Neamțul se duse înapoi la arman, unde adormi în paie, pe când Stoica țiganul făcea să meargă mașina. După ce se trezi, nu se mai gândi să plece.

Astfel se petrecea ziua ei, cu preocupările cele mai deosebite între ele, ce alcătuiesc viața unui proprietar de moșie.

Tată-său murise de vreo trei ani, iar mamă-sa cu mult înainte, lăsând-o cu trei frați mai mici. Părinții ei trăiseră la țară, ea era născută acolo, crescută pe lângă tată-său în idei statornice de iubire a pământului strămoșesc. Comăneștenii jucaseră un rol însemnat în toate mișcările naționale. Conu Costică, tată-său, fusese exilat la 48. Doi frați ai lui mai mari, Iancu și Neculai, trăiseră mult timp în surghiun. Astfel că, printr-o înlănțuire firească a lucrurilor, Sașa, orfană, devenise mama fraților ei orfani și păzitoarea numelui și averei ce-i rămăseseră de la părinți. Numai câteodată, iarna, se ducea la București, unde casa lor se păstra cum fusese pe vremea când trăiau părinții. Starea ei socială de fată mare ar fi fost foarte greu de ținut, de nu ar fi urmat în mod natural din nenorocirile ce o loviseră și devotamentul cu care își crescuse frații mai mici. Numai conu Dinu Murguleț, vechi prieten al lui tată-său, îndrăznea câteodată s-o întrebe de ce nu se mărită.

După-masă, vara, se odihneau câte puțin. După odihnă, Victoria și Mary cântau la piano, iar Sașa cânta și ea sau citea. Miss Sharp, englezoaica ce aveau în casă, era dusă pentru câtva timp în străinătate, și fetele răsuflau mai liber.

Într-o odaie țărănească, acoperită toată cu lungi fâșii brodate de pânză de casă, Sașa, singură, se uita la un cadru din perete, pe care cu toate astea îl cunoștea așa de bine. Ea părea a căuta în perspectiva lui un orizont nețărmurit, către care se duceau gândurile nehotărâte. Era mai întotdeauna așa de ocupată de lucruri reale imediate, încât rar mai avea vreme să viseze. Dar, oricât de rar, o prindea și pe ea dorul de o lume caldă, senină, în care inima i se revărsa în comori de tinerețe. Nimic nu aștepta, nimic nu cerea de la soartă; setea de ideal, în formele ei cele mai neînțelese, se da pe față prin trebuința de singurătate. Așa cum sta, singură, uitându-se în fundul cadrului de pe perete, îi veni să cânte, și, de-abia deschizând gura, mai mult în gând, zise o strofă. Apoi, trecând la piano, îl deschise:

Însoțite de muzică, vorbele lui Schiller căpătau un farmec adânc. Înțelesul lor se mărea poetizându-se. "Tinerețea mea se stinge" lua o expresie de durere sfâșietoare, care, pornită din sufletul ei, se răsfrângea asupră-i, mișcând-o până la lacrămi.

Pe când ea cânta, fetele cu Mihai se apropiaseră binișor de ușe să asculte. Când încetă din cântec, ei izbucniră în aplauze, și, râzând, deteră năvală înăuntru. Sașa se uita la ei cu ochi buni. Mihai o rugă să mai cânte. Ea mai făcu câteva acorduri, apoi, sculându-se, veni să șază pe sofa ca mai înainte cu brațele încrucișate pe genunchi. Copiii nu mai îndrăzniră să zică nimic.





Viata la tara - Capitolul 01
Viata la tara - Capitolul 02
Viata la tara - Capitolul 03
Viata la tara - Capitolul 04
Viata la tara - Capitolul 05
Viata la tara - Capitolul 06
Viata la tara - Capitolul 07
Viata la tara - Capitolul 08
Viata la tara - Capitolul 09
Viata la tara - Capitolul 10
Viata la tara - Capitolul 11
Viata la tara - Capitolul 12
Viata la tara - Capitolul 13
Viata la tara - Capitolul 14
Viata la tara - Capitolul 15
Viata la tara - Capitolul 16
Viata la tara - Capitolul 17
Viata la tara - Capitolul 18
Viata la tara - Capitolul 19
Viata la tara - Capitolul 20
Viata la tara - Capitolul 21
Viata la tara - Capitolul 22
Viata la tara - Capitolul 23
Viata la tara - Glosar


Aceasta pagina a fost accesata de 710 ori.