• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

In razboi - Capitolul 15

15.


În ziua de 12 august, Regimentul al 10-lea și al 12-lea de dorobanți, Regimentul al 8-lea de linie, o baterie din Regimentul al 3-lea de artilerie și un escadron din Regimentul al 2-lea de roșiori treceau Dunărea care cum putea, pe plute, pe pontoane, prin bărci, ajutați de șalupele cu vapor „Bucur” și „Rândunica”.

Întreaga Diviziune a 4-a era deja peste Dunăre, pe malul drept al Vidului.

Lucrurile în Bulgaria se schimbaseră de tot. Rușii fuseseră bătuți în două rânduri, înaintea Plevnei, la 8 iulie, sub generalul Schilder-Schuldner, și la 18 iulie, sub generalul Krüdener. Ei ceruseră ajutorul armatei române de la Nicopole, dar generalul Manu avea ordin să nu se miște.

Această armată, disprețuită cu puțin timp înainte, devenea deodată limanul de mântuire al oastelor împărătești. Făcuseră oamenii socoteală și găsiseră 230.000 de turci; iar când se număraseră pe dânșii, nu erau decât 170.000. Pentru o armată năvălitoare erau cam puțini.

Atunci, în locul d-lui de Nelidoff, luă condeiul marele duce Nicolae, generalisimul armatelor rusești, și scrise domnitorului acea faimoasă depeșă, pe care mai pe urmă generozitatea poporului, spre cinstea neamului omenesc, a îngropat-o în uitare. În acea depeșe se zicea, între altele: „Treci Dunărea unde vei voi: ne zdrobesc turcii”.

Și domnitorul românilor hotărî să treacă Dunărea, fără altă condițiune decât aceea de a păstra armatei sale ființa ei de sine stătătoare.

La 15 august porni în persoană la cartierul imperial de la Gomi-Studen, unde se afla țarul Alexandru al II-lea. Împăratul oferi domnitorului comandamentul trupelor unite româno-ruse, ce aveau să opereze înaintea Plevnei sub numele de Armata de Vest.

În ziua de 20 august, podul de la Siliștoara, între Corabia și Măgura, era terminat; diviziunea de rezervă putea trece.

În zilele următoare armata română înaintă de pe valea Iskerului pe valea Vidului, spre Plevna.

În seara de 25 august, Diviziunea a 4-a era la Verbița, în fața Griviței, iar Divizia a 3-a la Kalișovaț, în spatele celeilalte; divizia de rezervă rămânea la Brislan. Domnitorul își luase cartierul general la Poradim.

Îndată după așezarea trupelor în bivuacuri se zvonise printre ofițeri că, chiar în ziua aceea de 25 august, un mare consiliu de război se ținuse la Radenița, între domnitorul românilor, marele duce Nicolae, și șefii statelor-majore, și că în acel consiliu vodă fusese contra atacului imediat al Plevnei, deoarece armata aliată ruso-română n-avea decât 65.000 de oameni, față cu un număr egal de trupe ale lui Osman-pașa, întărite în Plevna; că domnitorul propusese sporirea oștirilor aliate și înconjurarea pozițiunilor turcești; că, în fața stăruințelor marelui duce, care punea înainte considerațiuni politice, vodă primise ideea asaltului cu părere de rău și fără a răspunde de succes.

Se mai vorbea printre ofițeri că de multă vreme nu fusese văzut domnitorul atât de pătruns de marea chemare și marea răspundere ce avea în fața lui Dumnezeu și a țării. Cu capul sus, cu ochii privind departe, vodă ieșise din consiliul de la Radenița ca un drept-gânditor, pe care semenii săi nu l-au înțeles; ieșise din consiliul de la Radenița ca un părinte hotărât să-și jertfească fiii numai ca să nu se zică despre ei că nu se știu jertfi.

— Vezi, Comăneștene, zicea maiorul Șonțu prietenului său, dacă n-ar apăsa pe noi trecutul a 150 de ani de moliciune fanariotă; dacă am putea să legăm firul de azi cu cel de la 1600; dacă am fi știut să murim undeva, acum, mai de curând, domnul nostru ar fi putut să impună vederile sale, sau cel puțin să nu primească răspunderea unei jertfe zadarnice. Dar așa… rușii pe drept cuvânt ne pot bănui că nu vrem să mergem în foc.

— O să mergem, zise Comăneșteanu.

— Trebuie să mergem!… De altfel, o jertfa nu e niciodată zădarnică.

Tocmai atunci li se aduse un ordin al generalului Cernat, prin care se poruncea Diviziei a 4-a să înainteze de la Verbița la Grivița, spre a lua poziții pentru artilerie; Divizia a 3-a trebuia să-și păstreze locurile ce ocupa până la nouă ordine. O bombardare de trei zile avea să urmeze împotriva întăririlor de la Plevna, înainte de atac.

Inimile începeau să bată: se apropia vremea hotărârilor bărbătești.

Diviziunea a 4-a trebuia să-și strângă bivuacurile și să se pună în marș spre Grivița.

Noaptea era întunecoasă. Șuiera un vânt subțire dinspre lagărul turcesc, aducând zgomotele surde ale mișcărilor Diviziei a 4-a până la Divizia a 3-a. Ofițerii din corturi trăgeau cu urechea. Somnul nu se prindea de mulți: țara, rămasă în urmă cu simpatii și interese omenești; dușmanul, împlântat înainte, cu chemările gloriei sau cu vecinicia morții.

A doua zi, în zori, cele 48 de tunuri românești, puse în baterii împreună cu 120 de tunuri rusești, începură a hui.

Turcii, deocamdată, părură a sta la îndoială; apoi, ca dezmeticiți, dezlănțuiră și ei cele 100 tunuri ce aveau în întări tură. Astfel, 268 de guri de foc gemeau pe văile încremenite, asurzind văzduhul, aruncând bombe și pieire.

În ziua de 26 veni ordin și Diviziunii a 3-a să intre în linia bombardării, înaintând de la Kalișovaț spre Bucova. În ziua de 27, la 3 ore dimineața, porniră bateriile și regimentele, iar la 8 ore colonelul Angelescu George așeza 30 de tunuri pe înălțimile de pe valea Bucovei, sub bătaia obuzelor turcești.

Odată cu Divizia a 3-a română, se apropiase de linia bombardării un nou corp rusesc, așa că acum, din oștile aliate, trăgeau 250 de tunuri, iar din cele turcești răspundeau 100; în total 350, un iad de fum, de foc, de schije aprinse, de huiet și de cutremur. Infanteria era așezată dincolo de dealul Bucovei, la adăpost de ghiulelele turcilor, gata în orice moment de a intra în foc dacă inimicul ar fi încercat să facă vreo ieșire. Stau oamenii în preajma piramidelor de puști, pe povârnișul văilor, care fumând, care vorbind, întorși cu fața spre Dunăre, de unde veniseră. Câteodată, ochii se înălțau în văzduh, după bombele turcești, ce băteau până la Verbița sau se spărgeau în aer, vâjiind și trosnind.

— Primește-o, Ghiță, că ți-e surată.

Ghiță se uita în sus, ca un pui de curcă la uliu.

— De, boală, că nu te prinzi tu de mine!

Se zăreau de pe deal călărașii brigadei Roznovanu cum se întindeau spre satul Bivolari, către Vid. Ghiulele turcești începură să curgă către dânșii. Soldații de infanterie le vedeau din adăposturi, mai cu seamă cei ce săpau la întărituri, și rămâneau cu sufletul la gură, ridicând mâna instinctiv, parcă să apere pe călărași:

— Aoleu, mamă, ține-mă!…

Comăneșteanu, în mijlocul lor, tăcut, urmărea cu ochianul mișcarea călărașilor. Inima îi bătea așa de tare, încât își auzea sângele în vine. Vorbele oamenilor ajungeau până la el ca de pe lumea cealaltă. I se părea că brigada de pe platoul Bucovei nu știe ce face. Escadroanele se mișcau la deal și la vale fără rost. Grupuri de călăreți se duceau în sus, se întorceau în jos, totdeauna expuși focului turcilor. Comăneșteanu ar fi vrut să împărtășească temerile lui cu un ofițer de alături, dar părea hipnotizat de priveliștea din față. În cele din urmă, regimentele părură că se așază la adăposturi, în spatele Diviziei a 3-a.

Desigur, oamenii își făceau mișcările lor firești spre a ocupa locurile ce le erau date de comandă; dar, văzuți astfel de departe, parcă stau într-adins să aștepte bombele.

Spre seară veni știrea că o parte din trupele brigadei Cantili luaseră cu asalt un redan turcesc din fața Griviței. Locotenent-colonelul Sergiu Voinescu, în fruntea dorobanților de Iași și Vaslui, dusese trupele la atac cu un avânt eroic. Curcănarii Regimentului al 13-lea și infanteriștii Batalionului I din Regimentul al 5-lea de linie, susținuți admirabil de o baterie din Regimentul al 3-lea de artilerie, sub comanda locotenentului Hartel, se aruncaseră asupra turcilor, la baionetă, îi grămădiseră valvârtej în redan și-i aruncaseră spre redută dinapoi.

La vestea asta, Milescu râdea ca un copil. Ar fi vrut să alerge spre colonelul Voinescu și să-l sărute. Îi era vechi prieten, ofițerul învățat și destoinic, căutat în saloane pentru spiritul său vioi, respectat și temut printre colegi, pentru caracterul său neșovăitor. Dar mai cu seamă îi era drag lui Milescu pentru că el, Voinescu, român neaoș, fiu de boier pământean, deschisese cel dintâi focul infanteriei și dusese pe soldați la biruință. Tot vechea lui nebunie.

La 28 august, bombardarea urmă ca și în zilele de mai înainte, fără alte întâmplări decât aceea că Măria-Sa atârna pe pieptul colonelului Voinescu decorația „Steaua României”, lăudându-l în fața trupelor.

Atacul fixat pentru ziua de 29 fu amânat pe a doua zi, după cererea comandanților ruși.

Fură luate toate măsurile potrivite pentru regularea atacului; ordinele de luptă fură scrise sub ochii domnitorului; ceasornicele fură îndreptate.

Acum puteau să se și oprească ceasornicele, că în locul lor băteau inimile, băteau toate laolaltă, multe din ele ceasurile din urmă; băteau inimile în piepturile a 35.000 de români, hrănind parcă o singură conștiință, aceea a datoriei de împlinit. Nu se gândeau oamenii nici că-i privește Europa, nici că sunt rușii alături, ci curat numai că le-a rămas la bârlog nevasta și copiii, că așa a poruncit vodă și că, la o adică, cine-i român neaoș nu dă înapoi.

Către seară, comandanții primiră un ordin al generalului Cernat, care zicea:

ORDIN DE ZI, no. 54.

Mâine, 30 august, corpul de armată român va da asalt redutei celei mari, ce se află în fața pozițiunilor sale. Divizia a 4-a va da pentru atac o coloană de 4 batalioane, sub ordinele unui comandant special; această coloană va fi adunată în vâlceaua ce se află în spatele aripei drepte a pozițiunii sale înaintate, la ora 5 dimineața.

Divizia a 3-a va da asemenea o coloană de 4 batalioane, care trebuie să fie adunată în aceeași vălcea, la dreapta Diviziei a 4-a, la ora 12 din zi; batalioanele acestei coloane vor fi aduse pe pozițiune, pe rând, la o oră și jumătate unul după altul, astfel ca la ora 12 din zi să fie toate adunate în zisa vălcea. Această coloană va avea un comandant special.

Formațiunea coloanelor de atac va fi cea următoare:

Cel dintâi batalion în tiraliori, având printre ei plutoane care vor duce scările, fascine, gabioanele, sacii de pământ; aceste plutoane vor avea pușca în bandolieră și nu vor trage.

Cel de-al doilea batalion se va urca la asalt format în coloane de companie. Batalioanele al 3-lea și al 4-lea vor urma în coloană de atac, sub comanda imediată a comandantului coloanei.

Coloanele formate din cele din urmă două batalioane trebuie să urmeze la distanță cât mai apropiată și să dea asalt cu orice preț dacă cele din linia întâi nu reușesc.

Trebuie să se facă cunoscut tuturor oamenilor ce compun coloanele de atac că pierderile vor fi neînsemnate dacă ajung la redută fără a se opri și fără a trage, dar că vor fi mari dacă oamenii se opresc în drum, și mai cu seamă dacă se retrag.

Tiraliorii trebuie să înainteze fără a trage; ei nu vor începe focul decât când vor fi ajunși pe drumul acoperit la marginea șanțului, și vor trage numai asupra inamicului care se află pe parapete; în acest timp plutoanele de lucrători se pogor în șanțuri și pregătesc urcarea cu uneltele ce le au; se va întrebuința pentru aceasta, afară de fascine, gabioane și celelalte, toate uneltele de care vor putea dispune corpurile.

Coloanele de companie destinate a da asaltul se pogor imediat în șanțuri și urcă parapetul.

Îndată ce focul inamicului devine tare, toți ofițerii trebuie să strige: «Înainte!» și să alerge pe drumul acoperit până la marginea șanțului.

Tiraliorii trebuie să rămână tot pe drumul acoperit, să ochească bine pe inamic, care se apără pe parapet. Direcțiunea coloanelor este cunoscută șefilor de coloane. Coloana Diviziei a 3-a va avea no. I; coloana Diviziei a 4-a va avea nr. II.

În același timp o coloană rusească de 2 batalioane se va urca la asalt despre partea satului Grivița.

Pentru a protege flancul drept al asaltului și a bate ajutoarele inamice care ar sosi redutei, Divizia a 3-a va da încă o coloană de 3 batalioane, sub un șef special, care va primi instrucții pentru punctul de plecare și direcțiunea marșului său. Această coloană se va aduna la punctul de plecare la ora care se va fixa mâine.

Toți oamenii trebuie să fie bine hrăniți și să aibă cu dânșii pâine și brânză pe 2 zile și apă în bidoane. Vor avea toate cartușile cu dânșii, vor fi în tunici, fără răniți și fără mantale, chipiuri albe; dorobanții vor fi în mantale.

Diviziunea a 4-a va trimite supa coloanei sale la locul unde s-a ordonat a se aduna. Mă voi afla înaintea rezervei de infanterie, între Divizia a 3-a și a 4-a, de la orele 12 l/2 înainte. Reduta fiind luată, șefii de coloane nu vor lăsa înăuntru decât numărul necesar de oameni pentru a ocupa linia de foc a redutei; se vor aduna rezervele pe flancurile sale, întărindu-se imediat.

Divizia a 4-a va da artileria trebuincioasă spre a arma îndată reduta după luarea ei; restul artileriei acestei diviziuni va căuta pozițiuni pe flancurile redutei, de unde se poate mai bine bate terenul înainte.

Trupa și trăsurile bateriilor vor fi reaprovizionate; coloanele de muniții se vor conforma ordinului nr. 50. Momentul atacului se va da mâine.

Dat la Verbița, la 29 august (10 septembrie) 1877.

General Cernat

Comandantul corpului român chemase lângă sine pe cei doi comandanți ai Diviziunilor a 3-a și a 4-a, coloneii Angelescu Gheorghe și Angelescu Alexandru, precum și pe comandanții brigadelor l-a și a 2-a din Diviziunea a 3-a și a 2-a din Diviziunea a 4-a, coloneii Ipătescu, Gramont și Borănescu, și le dase din viu grai toate dispozițiunile ce nu erau cuprinse în ordinul de zi no. 54.

Coloanele de atac aveau să se alcătuiască precum urmează:

DIVIZIUNEA 3-a.

Coloana de atac no. l.

Comandant, colonel Ipătescu, șeful brigăzii l-a.

Regimentul al 8-lea de linie, comandat de locotenent-colonel Poenaru.

Batalionul l-iu, comandat de căpitanul Valter Mărăcineanu.

Batalionul 2, comandat de maiorul Macca.

Regimentul al 10-lea de dorobanți, comandat de locotenent-colonel Măldărescu.

Batalionul l-iu, comandat de maiorul Șonțu.

Batalionul 2, comandat de maiorul Lipan.

Coloana de flanc

Comandant, colonel Gramont A., șeful brigadei a 2-a.

Batalionul al 2-lea din Regimentul 2 de linie, comandat de maiorul Paladi.

Regimentul al 9-lea de dorobanți, comandat de locot.-colonel Holban.

Batalionul l-iu, comandat de maior Stroia. Batalionul al 2-lea, comandat de maior Handoca.

DIVIZIUNEA 4-a

Coloana de atac no. II.

Comandant, colonel Borănescu, șeful brigadei a 2-a.

Batalionul 2 de vânători, comandat de maiorul Candiano-Popeseu.

Batalionul l-iu din regim. 5 de linie, comandat de maiorul Iarca.

Batalionul l-iu din regim. 14 de dorobanți, comandat de maiorul Arabu.

Batalionul l-iu din regim. 16 de dorobanți, comandat de maiorul Jipa.




In razboi - Capitolul 01
In razboi - Capitolul 02
In razboi - Capitolul 03
In razboi - Capitolul 04
In razboi - Capitolul 05
In razboi - Capitolul 06
In razboi - Capitolul 07
In razboi - Capitolul 08
In razboi - Capitolul 09
In razboi - Capitolul 10
In razboi - Capitolul 11
In razboi - Capitolul 12
In razboi - Capitolul 13
In razboi - Capitolul 14
In razboi - Capitolul 15
In razboi - Capitolul 16
In razboi - Capitolul 17
In razboi - Capitolul 18
In razboi - Glosar


Aceasta pagina a fost accesata de 666 ori.