• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

In razboi - Capitolul 14

14.


Se ridicau zorii zilei de 2l iulie. Pe seninul străveziu al cerului se resfirau raze de opal, pierzându-se departe, în slava albăstrie a văzduhului, ca niște spițe nesfârșite, și mângâind câmpiile Olteniei cu lumina voioasă a dimineții. Pe valea Dănățeului se mișca un furnicar de gloate omenești, linii lungi de călărime, pedestrime, tunuri, ambulanțe, provianturi, în mijlocul muzicelor militare, al sunetelor de corniști, al ordinelor și comandei. Străluceau în tonuri calde alămurile de la instrumente; scăpăra lumini reci oțelul de la tunuri; fâlfâiau în vânt drapelele; plutea peste tot un suflu de viață tânără, purtând înainte vulturii de aur ai stindardelor, coborâtori ai acvilelor din alte timpuri, semn al bărbăției.

Cu trei sute de ani în urmă, Basarabii Drăculești duseseră pe aceleași locuri pâlcurile de poterași, de sulițari, de roșiori, în urma flamurilor, întru apărarea pământului strămoșesc.

Iar cu 1770 ani înainte, luminatul și marele împărat dusese mai la deal, pe hastatul velit către pădurile Sarmizegetusei, și acolo închegase, din sânge dac și roman, ființa unui nou popor.

Și se ducea poporul cel nou, se duceau regimentele cu voioasă hotărâre a sufletului desfăcut de alte gânduri, se duceau să se bată.

Că venise ordin de la domnitor să treacă Dunărea.

Se legăna ciocârlia în aerul limpede al dimineții, pe deasupra lanurilor de porumb. Umblau mocanii din Regimentul al 10-lea de dorobanți pe un drum, iar soldații din al 8-lea de linie pe altul, liberi la minte și la inimă, ca omul pornit pe hotărâte să nu dea înapoi. Se sfârșise nesiguranța de până aci. "înainte" era vorba cea de vraje, care-i făcea să umble cu capul sus: înainte, spre Jiu, la Corabia!

Întreaga Divizie a 3-a se întinsese în marș spre podul Jiului de la Gândgiova. Cântau soldații cu voie bună, înviorați de priveliștea sănătoasă a porumbului. Ofițerii mergeau înaintea frontului sau în capul liniei, sprinteni la picior, cu ochii vii. Nedomirirea de până acum, gândurile "de acasă" făcuseră loc bucuriei de lucruri nouă. Cu cât mergeau, cu atât se simțeau mai ușurați.

Comăneșteanu, în mijlocul batalionului, în fruntea companiei, se ducea oblu pe drumul prăfuit, gândindu-se la atâtea și atâtea lucruri ce răsăreau din aducere-aminte fără legătură aparentă între ele. Când la Sarba, când la Comănești, când în văzduh sau nicăieri, gândurile țineau hangul drumului, a cărui priveliște, veselă sau tristă, deștepta în sufletul lui același fond de melancolie. Cu toate astea, el însuși găsea mângâiere în mers. Parcă facultatea de a trăi, atât de complicată îndeobște, se ușura prin ritmul îndelungat al marșului. Prins în mijlocul regimentului, el simțea că mașina încâlcită a vieții lui nu mai era decât o roticică simplă a unei mașine mai mari. Annicuța zâmbea într-un unghi depărtat al conștiinței, ca un pastel, iar departe de tot, ca un portret șters, se ivea chipul Nataliei. O blajină nepăsare de sine și de restul lumii îi umplea golul sufletesc.

Iar pe drumul celălalt, Milescu, în fruntea companiei, umbla harnic, fără trudă sufletească. Statura lui puternică părea că se înălțase cu o șchioapă. Trăia o viață intensă, se bucura de bucuria soldaților, cânta cu ei marșul ostașului, plin de un sentiment nou de nețărmurită mulțumire de a fi. Ceruse unui sergent din flanc să-i dea mătasea de la un porumb, și la pipăitul ei moale avusese impresia că atinge obrazul fraged al unui copil... Îi venise să zâmbească, gândindu-se la sine cât era de puternic și de sănătos. Își mișca brațele din plin, simțindu-le parcă voinice, făcute într-adins ca să zburătuiască țeste de dușmani. Imagina unei lupte cu turcii fii atât de vie, încât, în umbletul lui, se dete cu umărul înainte, parcă să doboare pe cineva. Soldații cântau, cu nota caracteristică a veseliei lor duioase. Ce erau, în fond, oamenii ăștia? Daci sau romani? Sau și una, și alta? Sau poate altă corcitură latino-illyrică?... Nu se putea! El ținea la daci parcă chiar mai mult decât la romani. Chipul leului de la Sarmisegethuza, care-și apăra pădurile împotriva năvălitorilor, îi era drag. O nespusă înduioșare pentru Decebal se revărsă în stihuri:

O, tu, ce din cetini, auzi-le cântul,
Stăpâne, stăpâne cu brațul de fier,
O, Decebal, scoală, răstoarnă-ți mormântul,
Și umple tot golul din munți pân’ la cer.

Tocmai atunci băgă de seamă că un soldat din compania dinainte nu călca deloc a erou, umblând bleg, trăgându-și picioarele după el ca niște butuce. Îi păru rău și strigă la el:

- Măi leat, mă!... Mă, tu, ăla din flancul stâng!... Uite ce vacs e!

Sergentul-major din compania lui sări la soldat.

- Mă budușcă, n-auzi?!

Soldatul n-auzea. Atunci sergentul-major îi dete un ghiont în spate.

- N-auzi, mă blegule!... Ce umbli ca un nerod?...

Soldatul era să dea în nas. Își întoarse capul spre sergent, ca unul ce, se vede, era deprins cu asemenea cinste, și încercă să se ție drept.

Milescu se uită la el cu milă. Îi părea rău că stârnise vorba și fusese cauza ghiontului bietului soldat. Sărmanul de el! Era necăjit de tot, trudit, nemângâiat de nimeni; n-auzea decât ocări; nu trăia decât pentru pedepse. Și doar n-avea altă vină decât că era prost.

Dar înduioșarea lui Milescu fu de scurtă durată. În vremuri grele, omul caută tot binele. În flancul drept umblau vreo patru soldați ca la paradă: așa da!

Milescu se întoarse să-și vadă compania lui: oamenii se simțeau. Drepți, sănătoși, mergeau cântând cu voie bună.

"Mare popor! gândi Milescu în sine, mare și răbdător popor!... Că dacă fiecare om în parte e mai bun ori mai rău, după vremuri și nevoi, toți laolaltă redobândesc calitatea supremă a popoarelor de viitor: naivitatea melancolică. Toate temperamentele individuale se contopesc în acest temperament colectiv, singurul care, în ceasurile grele ale vieții, scoate la liman."

Și astfel prinse el mai departe a le închina gândurile sale în versuri:

Sună coarnele pe dealuri, sună buciumul prin văi,
De la coasă, de la târlă, tot românul se adună,
Duce vântul până-n peșteri chiotele de flăcăi;
Codrul tremură din ramuri; cornul sună și iar sună.





In razboi - Capitolul 01
In razboi - Capitolul 02
In razboi - Capitolul 03
In razboi - Capitolul 04
In razboi - Capitolul 05
In razboi - Capitolul 06
In razboi - Capitolul 07
In razboi - Capitolul 08
In razboi - Capitolul 09
In razboi - Capitolul 10
In razboi - Capitolul 11
In razboi - Capitolul 12
In razboi - Capitolul 13
In razboi - Capitolul 14
In razboi - Capitolul 15
In razboi - Capitolul 16
In razboi - Capitolul 17
In razboi - Capitolul 18
In razboi - Glosar


Aceasta pagina a fost accesata de 659 ori.