Autori > Duiliu Zamfirescu
Boul
De-a pururi trist, în mijlocul cîmpiei,
Voinicul bou priveşte înainte,
Cu ochii mari, cu sufletul cuminte,
Ca un simbol antic al poeziei.
Şi parcă-ar vrea să spuie prin cuvinte
Că a rămas el paznicul moşiei,
Căci toţi s-au dus în lumea veciniciei,
Iar Laţiul e ţară de morminte.
Trec norii, trec, spre asfinţit de soare,
Înveşmîntînd senina lui tăcere
Într-un mister de umbre călătoare.
El pleacă trist să cate mîngîiere
Urmînd pe jos un lung şir de cucoare
Ce cîntă-n zbor o notă de durere.
(vol. Alte orizonturi, 1894)
Boul
Aceasta pagina a fost accesata de 672 ori.