Autori > Duiliu Zamfirescu
Adio
Adio, dulcea mea durere
Ce-atât de mult m-ai chinuit.
Te las, că nu mai am putere
Să te urmez pân-la sfârşit.
Tu eşti sfioasă şi curată
Ca floarea albă de pe stânci,
Dar ai făptura vinovată,
Cu ochii negri şi adânci.
Şi nu-nţelegi că eu sunt bietul
Nebun culegător de flori
Ce mă ridic încet cu-ncetul
Până la stâncile din nori.
Dar forma ta înşelătoare
Ia calea timpului apus,
Şi când ajung până la floare,
Ea se ridică tot mai sus.
(vol. Pe Marea Neagra 1919)
Adio
Aceasta pagina a fost accesata de 629 ori.