• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Garabet Ibraileanu - La moartea lui Duiliu Zamfirescu

Cu Duiliu Zamfirescu s-a stins ultimul scriitor din generatia cea mare, care apare pe scena pe la 1880 si in care putem pune si pe Eminescu, caci abia atunci incepe sa fie inteles si recunoscut si el.

Cu Duiliu Zamfirescu s-a stins ultimul scriitor din scriitorii nostri, care si-a pastrat puterea de creatie pana dincolo de varsta maturitatii, probabil din cauza acelei ereditari de care a vorbit insusi, poate cam superlativ, si din cauza neintreruptelor sale preocupari intelectuale, care-i tineau spiritul mereu viu si-i dadeau necontenit puncte de vedere noi.

Acest foarte insemnat scriitor n-a fost pretuit cum trebuia. I s-au disputat prea mult ori i s-au recunoscut prea tarziu unele merite, iar altele niciodata.

Cauzele sunt variate. incepand cariera literara cu Macedonski -- iar debuturile sunt in genere hotaratoare --, a avut de suferit intr-o anumita masura nu numai de pe urma propriilor sale scaderi, ci si din cauza discreditului acelei grupari literare, chiar dupa ce o parasise. Apoi clasa lui sociala, manierele "elegante", morga, antitaranismul si antidemocratismul lui -- in lumea "proletarilor intelectuali", care alcatuiau partea cea mai insemnata a publicului cititor si din care se recrutau recenzentii -- l-au facut antipatic, ca sa spunem lucrurilor pe nume, fara putinta unei despagubiri din partea clasei sale, care nu a facut parte niciodata din publicul cititor. S-ar mai putea adauga la cauzele acestei antipatii si teoriile lui cam paradoxale, prefetele uneori sfidatoare, polemismul adesea intempestiv, si articolul lui Gherea, care acum ni se pare o recenzie ca oricare alta, dar care atunci a facut o impresie puternica.

Dar daca aceste lucruri au daunat intregii lui opere, poeziei i-au mai daunat si altele, si de aceea el a fost nedreptatit mai ales ca poet.

Lirismul lui potolit si nevoia de lirism a epocii; caracterul clasic al poeziei sale; frumusetea ei mai rece; preocuparea de "alte orizonturi" si unele ingrediente "culturale"; concurenta primejdioasa a unor emuli ca Eminescu in lirism si Cosbuc in idila si descriptie -- iata atatea cauze care, adaugate la cele pe care le-am putea numi generale, au facut ca acest foarte distins poet sa nu patrunda indeajuns in constiinta publicului romanesc, mult mai sensibil la opera unor poeti inferiori lui, dar mai pe intelesul si gustul multimii. Ca sa fim insa drepti cu acesti din urma, trebuie sa adaugam ca poezia lui Duiliu Zamfirescu e lipsita de forta, de unitatea conceptiei, de acele insusiri prin care poezia pune stapanire pe suflete. Apoi, in aceasta poezie se simte ca o umbra de artificialitate, de cautare. Aceste lipsuri si aceste insusiri negative justifica, macar in parte, indiferenta publicului mare. Dar daca Duiliu Zamfirescu nu e un poet popular, in schimb e un poet iubit de artisti.

in roman, el a avut intotdeauna succes, bineinteles nu un succes zgomotos, iar azi nu-l mai contesta nimeni. Daca in poezie si nuvela el culege polenul din orice gradina, in roman ramane acasa. Romancierul zugraveste lucruri de ale noastre, atat de interesante pentru noi si de caracteristice vietii noastre. Din aceasta viata, el a prins un moment important: "caderea neamurilor" si "ridicarea noroadelor", si, cum neamul care "cadea" era distins, el ne-a dat pagini admirabile de distinctie sufleteasca, pagini clasice -- prin subiect, ca si prin tratare. si iarasi, cum lumea care se "ridica" era inferioara si ridicola -- ca tot ce e nou --, si hrapareata, el ne-a dat si pagini realiste, cam sarjate poate, caci lumea aceasta ispiteste intotdeauna pe caricaturistul care se gaseste intr-un artist.

Prin romanele lui, si mai ales prin Viata la tara, opera luminoasa, simpatica si incantatoare (lipsita de episoadele filozofice si de subtilitatile pretioase de analiza psihologica, ca si de complacerea in a starui nefiresc asupra unor maneje erotice, care pateaza pe alocurea celelalte romane ale sale), Duiliu Zamfirescu este unul din scriitorii nostri de mana intai si unul dintre acei care nu s-au invechit deloc. Ba avem impresia ca el a devenit mereu tot mai contemporan, in deosebire de toti ceilalti din epoca lui, afara de Eminescu si Creanga.

Viabilitatea in viitorime a operei lui este ca si probata, daca aceasta din urma constatare e justa.

Duiliu Zamfirescu a atacat si a fost atacat cu inversunare. Socialisti, poporanisti, taranisti, ardeleni -- el a luptat cu toata lumea. si, ca intotdeauna, polemicile au ajuns prea departe, si dintr-o parte si din alta.

Dar evenimentele mari din urma au facut pe multi oameni sa-si revizuiasca unele stari de suflet, pe care le credeau imuabile, si lunga neintelegere a incetat.

Politica insa i-a rapit acesti din urma ani, fara nici un castig apreciabil pentru ea (prezenta unui om distins in cohortele ei poate chiar ii dauna) si cu destula paguba pentru literatura tarii.

Dar, intr-o noapte de vara, Duiliu Zamfirescu a devenit indiferent pentru totdeauna la toate nimicurile mari si mici ale lumii acesteia.





Garabet Ibraileanu - La moartea lui Duiliu Zamfirescu


Aceasta pagina a fost accesata de 743 ori.