Autori > Alecu Vacarescu
Foarte multa vaz placere
Foarte multă văz plăcere
La a tuturor părere,
Hotărând cu o pornire,
Făr' d-a face osebire:
Cum că lucruri delicate
Trei se află-n lume date
Care pot să îndulcească
O vedere omenească.
Zic: c-o apă şi-o verdeaţă
Şi un chip frumos la faţă
Au fireasc-a lor putere
Să mângâie o vedere.
Arătând că pot să facă
Orice suflet ca să placă,
Şi cusur să nu rămâie
Pe cât simte să-l mângâie.
Dar o minte cu simţire,
Delicată şi supţire,
Vrând acestea să le-adune,
Face judecăţi mai bune;
Nu dă făr' de cercetare
Privileghiu aşa mare:
Tot un fel sunt câte trele
Dopotrivă între ele.
Căci la apă şi verdeaţă
Şi dă este vro dulceaţă,
Dar o ştim cu legătură
Într-un fel dă la natură.
Dând dă obşte o plăcere
La a tuturor vedere,
Şi mai mult nu se-nmulţeşte,
Nici mai scade, nici mai creşte.
Iar viind la frumuseţe,
Aici voi, idei isteţe!
Căci intrăm în adâncime
Şi dă tălmăciri mulţime.
Vedem chipuri milioane,
Dar sunt cadre şi icoane -
Care-mpodobesc păreţii -
Cu năpastea frumuseţii!
Şi măcar că-s mişcătoare,
Mai ales şi vorbitoare,
Dar le-arată tot cuvântul
Că umblând geme pământul.
Merg acelea, bunioară,
La verdeaţă, la apşoară,
Să-mi dea singure credinţă,
Cât nu sunt de trebuinţă!
Când voi zice frumuseţe,
Voi fi suflet cu blândeţe,
Cu simţiri, cu isteciune,
Depărtat de-nşelăciune.
Şi un nu ştiu ce prea dulce
Ce simbadie aduce!
Şi să-nnoadă cu strânsoare
Unde va fi dat prinsoare.
Atunci este însuşită:
Frumuseţe săvârşită,
Care poate să numească
Fitecine şi cerească.
Atunci fermecă din fire
Orice suflet cu simţire,
Şi mângâie şi vederea,
Şi adăogă plăcerea.
Acest dar al frumuseţii
Cu al apei şi-al verdeţii,
Având şi singurătatea,
Face rai pustietatea!
Foarte multa vaz placere
Aceasta pagina a fost accesata de 657 ori.