Autori > Ionel Teodoreanu
Vanatoarea
Aburea miros amarui de hribi si putredul umed al toamnei
In negru adanc de codru salbatic
Dar totul era in sange care-nnopta de cu zi puterea scazut-a luminei
De pe funebrele crengi seculare, in impletita desime,
Frunzele rosii cadeau plutitor.
In taceri de oglinzi din palate inchise,
In sange si zarea marelui soare,
Cazut ca un vultur de aur ranit
La marginea cerului toamnei.
Si fapta - tot sange
Fugeam ca un ropot de ploaie sfasiat de un trasnet.
Nu mai eram nici frunte, nici gand.
Si nici amaintirea c-am fost dinspre om.
Viam destramat, totusi unul, cu "eu" in fiinta,
In turma de cerbi nebuniti,
Fugeam si fugeam, si fugeam,
Scaparam, gafaiam,
Fugarit de copite in poteri,
De cornul prelung buciumat
Si de asprele glasuri rastite
Cu-ndemnuri de moarte,
Incercuit, haituit spre funduri de rosie zare.
Cu chiote iuti si nechez hohotit
Si sparta bataie de cani indarjiti,
Deasupra padurii mele de coarne, suflarea plutea ca o ceata.
A deznadejdii...
Pieptul meu nu mai putea,
Se zbatea inecat.
Spume cadeau purpurii din botul gafaitoarei suflari,
Ochii in picle abia mai zareau orizontul
Al goanei spre moarte.
Focul ardea in plamani,
Raspandind uscaciunea de iad cu pucioasa a pietrelor arse.
Din urma, goana se apropia, val cu val,
Crescand pe inima mea
Cu nouri negri sub luna si ielele spaimelor ei.
Grindini, copitele lor s-ale cerbilor ei.
Imi bubuiau in timpan,
Sfarmandu-mi auzul cu ropotul lor sacadat.
Frunze cadeau, fulguind o ninsoare de sange-ntr-un
Cer de masacre.
Tot in galop, palpaiam, dar cu cea de pe urma-ncordar,e
Ca facla cand da sa se stinga,
Vecina prin ultima lance fluida de aur
Cu noaptea din ea.
Larma crestea furtunoasa, haina,
Parca boltita cu vanatul urii asupra-mi,
Acoperindu-mi fiinta spre pragul de-apoi.
De mult asteptata, cu sangele-n trambiti
Si talgere rosii,
Sageata dintai a pornit ascutit,
Vajaind indarjit peste coarnele fugii,
Apoi cu furtuna turbata
Toate sagetile au navalit,
Implantandu-se drept in inima mea.
Trasnit, cu picioarele frante,
M-am prabusit printre cini,
Inmultind cu o mie de rani fierbinti
Pe-ale frunzelor toamnei de jos,
In miros amarui de hribi
Si jilava frunza cazuta,
Si-am cazut si mai jos
Cu toata-nstelarea in ochii mei umezi
Pe pragul vesnicei nopti.
M-am trezit
Cu sufletul in frunze, sange, stele
Si noapte -
Inima! Inima! Inima!
Apasat duduia intre somn si viata,
Pe straniul hotar dintre mine de-afara si cel dinlauntru,
Oare-am visat ca eram o turma de cerbi in galop
Sau tu, haituita de toate zilele vietii,
Tu, rosie inima mea.
Cu toate sagetile lumii in tine.
Esti vanatoarea de cerbi?
Vanatoarea
Aceasta pagina a fost accesata de 793 ori.