Autori > Ionel Teodoreanu
Mana
Cel mai trist oras de pe lume
E acel pe care intr-o noapte l-am visat;
Nu are nume,
Tot ce-a fost pe-acolo e sters si surpat;
Oameni si fapte
Atarna ca o panza de paianjen intr-un pod cu vechituri -
Calea-de-Lapte -
Numai mortii n-au plecat.
In vis, orasul sta incremenit,
Ca intr-o aburire de lumina,
Si in el nimica nu traia
Decat o mana,
O singura mana,
Stranie, crispata si atata de intensa, ca parca te privea,
Cu raze;
Astepta.
Cersea.
Dar nu trecea pe-acolo nimenea.
De dimineata, de cand soarele a stralucit pe zarea luminoasa,
Galben ca un grau in fulgerul intaiului taius de coasa,
Si pana seara, cand enorm si mut s-a-nchis in sine
Cu papitul unui fluture de purpure in penumbre fabuloase,
Aceeasi mana a cersit.
S-abia tarziu, la ceasul stelei funerar aprinsa ca o candela de moarte,
A cazut pe mana intinsa de cu dimineata
O pomana
Stranie,
O frunza -
Si-n ea toamna, ca o rana.
Mana
Aceasta pagina a fost accesata de 694 ori.