Autori > Ionel Teodoreanu
Mama-luna
Apele mele au cazut in adanca mahnire
Si gem.
Din zare in zare
Buciuma ud geamanduri prin arderi mocnite de ceata.
Oh! glasul acesta al mortii pe marile negre.
Luati-l! luati-l!
Si dati-mi tacerea si somnul deplin al taranii.
Stafie alba,
Unde-i corsarul cu mani de vapaie?
S-a dus ca un fum de cetini in toamna,
Iar eu am ramas doar atat: jelanii pe-ntinderi de ape amare.
Unde-s triremele, roi triumfal,
Ca la norilor in rasaritul de soare si vara?
Unde-s catargele drepte ca spada viteaza cand jura?
Unde sint prorele curbe ca ciocul de vultur e stanca?
Unde e malul cel tanar pe care radeau portocalii?
Unde e steaua polara: beteala miresei de aur in nalta ei noapte albastra?
Nimic.
ici un glas,
Nici o vasla,
Si nici o porunca,
Nici veste.
Ud atacere oprita pe ape albite de stafii
Din zare in zare.
Ci iata Rasare din groapa genunii
Cu fata de ceara
Luna,
Galben,
Din moarte cu moarte
Si iata, auzi?
Mai straniu decat cucuvaia pe crucea stramba de vanturi
Rasuna pe amarul desert al intinderii apelor moarte
Lung,
Leganat,
Toropit,
Ca un plans de copil schingiuit:
"Mama-Luna!
Auuuuuuu!
Mama-Luna!".
Mama-luna
Aceasta pagina a fost accesata de 921 ori.