• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Insomnie

Nu marea dimineata,
Cum visase, poate printre gene, vazul somnului,
Atata:
Luna miezului de noapte,
Orbitoare,
Pe obrazul dusilor de veci,
Caci mortii nu-s in cimitire,
Sub cruci.
Ei stau acasa ca batranii,
Dincolo de orice vaz,
In niste umbre,
Zari,
Rasariti in noi,
Ca taina cu obraz de noapte instelata
A icoanei, in biserici,
Devenind treptat cel mai launtric fund al vietii,
Rana ei cu raze,
Poate ca odihna in melancolie,
Bruma viei...
Nume n-au.
Sint Tata, Mama - cum spui Toamna, Iarna, Zarea -
Fara sa mai fie niciodata inaintea pasului din ei purces
S-a manii care-i spera cateodata, cu visare,
Si tresare,
Atingand doar golul lor paienjenit in valea vietii;
Totusi, uneori ii simti chinuitor aproape,
Ca la o fereastra
-Alta decat orisicare-
Unde se insenineaza din induplecari inalte
O lumina
-Parca niic de soare, nici de luna -
Care iti surade,
Prefirandu-ti rai pe genele infiorate.
O! atat de alaturi,
Incat inima, ca steaua, cade intre ei si tine,
Fara sa-i ajunga nici pe ei
Si nici s-atinga mana ta intinsa ca a orbilor
Spre cei de-a pururea
Atat de singuri,
Fara umbra,
Langa inima ramasa in mahnire pe un alt taram pustiu.
Ei stau mereu afara,
Ca si ploaia in uluca ruginita,
Ca si luna-n fum de nouri la fereastra oarba-a cetatii naruite,
Ca si toamna, innegrita pe o banca putreda.
In frig,
In noapte,
In uitare.
Mortii!
                                       *
O! si eu!
Si eu, cand intr-o zi asa voi fi,
Atat voi fi
Numai atat -
Cersind in altii clipele fiintei.
Dara tu sa stai adanc in tine,
Indelung,
Cu sfasiata veghe si smerit nesomn,
Pe banca galbena de luna, toamna s-amintire.
Dar nu cumva sa-ntrebi daca mi-i frig.
-Auzi/ -
C-ar ingheta cuvantul,
Si nici manile sa nu le-ntinzi spre mine,
C-ai dezlantui genuna.
Te cutremuri?
Tremur eu in zdreanta vietii?
Tremura steaua?
Ploaia?
Inima?
Dar manile mi-s reci
S-o frunza cade ca un nume plans.

Numai o frunza, toamna mea.








Insomnie


Aceasta pagina a fost accesata de 735 ori.