• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Galben

Orasul mare se trezise la ferestre de cu noapte
Cand dimineata neagra
Te priveste parca de sub masca pe fereastra,
In odaia robinetelor unde te razi absent,
Cazandu-te aproape notional intr-o oglinda aburita
Repetand simbolic (fara insa de intentie) acelasi gest in spumele sapunului de ras,
Gandindu-te recitativ la ziua care-ncepe, de culoarea doliului
Si fara buna dimineata. Cui sa-i sui? De ce?
Prejudecati.Le-ai depasit.
Nici nu zambesti, nici nu oftezi,
Desi satul de toate pana-n gat.
Pe frunte doar o dunga
De preocupare cotidiana: partia obsinuintei.
Deci haide, iti spui singur.
Pleci cu geanta si mansuile pleostite, avand in gura
Gustul pastei dentifrice si-o amenintare de dantura
Afara dimineata e albastra.
(Bine ca nu ninge sau nu ploua)
Nu te uiti la ea. O stii. N-o vezi?
E ca si foaia calendarului, e ca si slujba.
E ceva obligator,
In cer, in loc sa fie pe pamant,
Dar e exact acelasi lucru.
Tu esti tu, precumt e-arata actul de identitate.
Ea, la fel, e ea, inscrisa
Poate ca si tine, in registrele starii civile
Ale Aluia-de-Sus.
Cu alte vorbe, e si ea un fel de functionara la uzina de lumina.
                                    *
Mergeam pe-aceleasi strazi,
Din timp in timp oprit de ochiul ros al semafoarelor urbane
Cu secunde lungi, intocmai ca la knock-out,
Si liberat de felinarul verde ca bomboanele de menta.
La fiece raspantie, in uniforma nou-nouta.
Cu un sceptru ca o zebra-n alb si negru.
Cu miscari ca ale sefilor de-orchestra,
Dar rigid automate
Si declamatoare totusi,
Agenti de circulatie ritmau marele flux-reflux
Si simfonia cacofonica si onomatopeica
(Urlet de sirene, roti scarsnind metalic, glasuri si claxoane),
A vietii cotidiane in orausl mare,
Deturnat de cate o motocicleta.
Oameni! Oameni! Oameni!
(Cum de nu-i gasise Diogene?)
Uite-i!
Imbulziti, grabiti, urgenti, opaci, preocupati.
Gonind in zi spre alta zi la fel,
Traind adica
Intr-un an cu-atatea sute de identitati calendaristice,
Ca parca-n fond un an nu e decat
O vasta zi subdivizata.
Nu mai e mult si ai scapat de zile.
Apoi: "Nu-nvie mortii - e-n zadar, copile!"
Versuri: vagi reminiscente ale diminetilor scolare.
Ce curios!
Toti oamenii acestia au fost copii!
Cu mana lor de azi au inaltat ieri zmeie,
Cu ochii lor de azi ceteau povesti.
Cu pasii lor de azi saltau spre joaca-ntr-un picior
Si nu calatoreau decat cu aripa covorului persan,
Covorul zburator.
Au scris si versuri poate mai tarziu,
Au planspe-o banca-n gradina publica,
Simtind cum cade chiar pe inima,
Inceata,f runza toamnei.
Oh! Cum ma doare inima
Cand ma gandesc c-a fost odata ...
Deci mergeam.
Cenusa,
In orasul de cenusa.
Cand deodata
Am vazut ceva uitat,
Ceva atat de minunat
Ca m-am oprit cu aripi la calcaie si pe umeri
S-o bataie de pleoape.
In dimineata noua
Se-mbulzisera multimile de aur ale rasaritului,
Apoi chiar soarele intrase i oras
Cu pasii lui de aur fabulos.
Orasul deodata fu de aur roz pe creste,
Ca o fata sarutata.
Una, doua, trei.
O suta,
Casele sclipira galben din ferestre
Intr-o revarsare ca in noaptea Invierii.
Crucea bisericilor fulgerara.
Caramida astfel luminata
Fu ca trandafirul, parca dand mireasma in culoare.
Crestea din toate o zambire
Ca intr-un avant coral.
Piatra inflorea.
Pluteau faguri de miere,
Se coceau caise ...
Dar iata,
Se intampla ceva inca mai minunat:
Un trotuar intreg,
Atins de o bagheta magica,
Se lumina subit de parc-abia atunciu asfaltul sur
Si-ar fi adus aminte de seninul pur.
Deodata, devenind un bloc de aur tanar,
Aur galben,
Cum era odata miezul cozonacilor scosi din cuptor de mama,
Sau cum erau, dar numai in copilarie,
Pui-pui-puii de gaina-abia iesiti din coaja roza,
Piuind sopran pe-o iarba verde,
Sub un cer de mai cand infloreste liliacul.
Si oamenii care treceau grabiti,
Pe-aceasta punte magica a soarelui de dimineata.
Erau si ei de aur
Miruiti,
Dar ei treceau ca orbi,
Treceau grabiti,
Cand ar fi trebuit sa strige:
Aleluia! Aleluia!
Si sa cada in genunchi lipindu-si fruntea de lumina pamanteana.
Priveam mereu,
Fara de sat,
Orasul nou, naiv, incantator,
Atins de soare,
Cu sclipiri cand rosii, si cand verzi,
Ca o enorma jucatie,
Tu,
Oh! spune:
Nu
Eram din nou copil
La gura sobei plina de mormanele de aur?
Pe covor,
Cu toate jucariile gramada,
Diligentele de talba galbena cu caii in galop, de tinichea,
Trenul cu sinele in cerc,
Vitele pe iarba verde din cutia de carton,
Jocul de loto,
Cuburile colorate
Si lanterna magica ...
Toate erau aduse de Craciun si Anul Nou,
Stateau jos pe covor -
Dar nu: covorul lor era inima mea.
Batea,
Crestea,
Batea enorm de fericire,
Curpinzad norodul jucariilor care sclipea,
In aurul blajin si cald al focului din soba
La bunici.
Batea-batea, cum bat copii vestea mare intr-o toba.


Oh! Nu!
Sint iarasi in oras.
E ora slujbei,
Trebuie sa plec din nou in viata,
Cu indiferenta, calm, uitare s-automatisme,
Fraa visare,
Bun ramas, galben din soare,
Bun ramas, covor cu jucarii,
Tu nu mai vii,
Eu ma tot duc.
Am ostenit.
Prea mult am asteptat cu ochii mari deschisi.
Cenusa doar si vid -
E tgimpul sa-i inchid.








Galben


Aceasta pagina a fost accesata de 760 ori.