• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Fata-morgana

Cu mers greu de scafandru cu cablul taiat,
M-am intors in orasul clopotelor scufundate,
Aurit de un suprem septembrie.
Eram singur. Pas cu pas si mai singur,
Inca un pas, si poate cadeam intr-un gol fara fund.
Mi-a fost frica deodata, ramanand pironit si in friguri,
Cu ochii inchisi, cu spinarea plecata - pesemne -
asteptandu-mi mormantul.
Cand deodata, pe pragul de vid al caderii,
O fata cu chip de ovala si blanda lumina
A rasarit neasteptat, ca usa caldurii de aur in vifor si bezna.
Mi-a spus: "Bine-ai venit! Tot tu esti."
(Glasul suna ca o struna de harpa in strane ceresti)
"Bine te-am gasit!"
Spuneam, dar nu stiam cu ien vorbeam.
Inima insa ma indemna: "Da, vorbeste-i asa".
"Vezi, mi-a spus ea, aici inflorea liliacul in noaptea de mai".
Cu zambet de soare de toamna pe zid in ruina,
Am spus, regasindu-l numai sub pleoape:
"Vai!"
S-am oftat: "Ce fraged era in noaptea scaldata
De luna, sub stea, in nara-mbatata!"
Apoi, luandu-ma de mana, tot ea,
Mi-a spus, cu privirea intoarsa in timp,
Ca lampa, in noapte, cand vrei sa revezi un chip de care te desparti.
"Aicea radea luminos spre zilele vietii
(O vezi?) Alba ca in floare casa diminetii".
Am spus: "Radea ca un cuib. Eram in ea.
Nu stiam pe atunci ce draga-mi era."
Apoi, tot ea, din ce in ce mai cu adanc intim
(Dar vechi ca intamplat intr-o iotata stampa),
Aratandu-mi c-un deget parca desprins de pe tampla
Dupa lunga visare in lumina de lampa -
Mi-a spus:
"Vezi, pe acolo, pe ulita lina-n suis,
Palcul cu tei inflorea,
Cu aur marunt ca zimtul luminii de stea".
Am spus inecat:
"Inflorea! Cu teii de-atunci si vara-nflorea".
S-am simtit cum vara de-atunci ca o stea lung in noapte cadea.
Apoi fata attstiutoare mi-a spus, privind in pamant,
Cu glas gutural ca in frig de noapte de toamna:
"Iata,
(Mai stii?)
Aici te-ai intalnit cu o fata.
E un loc oarecare,
Dar fata avea o primavara in ochi si raze in mana.
Acum e tarana".
Am spus cu fruntea plecata: "Da
Ea era,
A murit in inima mea".
Un clopot de moarte
Suna undeva in oras, departe
Suna, suna, suna, ca inima mea,
De moarte suna.
Cand deodata, spaimantator de mirat,
Am vorbit, gafaind:
"Cum? Toate numai au fost?
Cum? Nimic de atunci nu mai este?
Cum? Toate-au murit scufundate in inima mea?"
"Dar eu nu sint?" mi-a spus ea.
Am privit-o cu somn in privire:
"Dar tu cine esti, fata mea?"
Ea mi-a raspuns cu genele ude:
"Nici tu nu ma mai recunosti? Sint tineretea ta."





Fata-morgana


Aceasta pagina a fost accesata de 715 ori.