• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Dialogul din ploaie

Ploua de-o luna, de-un an, de un veac?
E totuna,
Ploua si ploua intruna.
Curg despletite toate ferestrele,
Curg duruind toate casele,
Stresinile curg cu bulbuci
Si burlanele curg.
Totul se stinge luciu si ud intr-un negru amurg -
Asfaltul, mormintele, casele,
In vesnica plaoie.
Vantul de pusta indoaie
Copacii despuiati si padurea de ate siroaie,
Sobele vantului gem,
Uuind un fel de salbatec blestem.
Nimic nu se vede:
Nici trecatori, nici lumina,
N-ai crede ca esti pe un tarm locuit;
Toate au pierit,
Abia esti,
Inecat in adnac de negre fantani,
Ca steaua-n abisuri ceresti.
Viata a fost si a plecat,
Oamenii vii s-au culcat,
Unul singur e treaz,
Fara somn, fara pat.
Capul ud, capul gol, in naprasnicul azi
Pluteste
Cu pletele ude in ploaie si-n vant,
Palid la fata, lunar,
Abia pe pamant,
Cu pasi de nebun, da di mani,
Zbuciumat,
Si vorbeste cu cine?
Cu nime.
Cu vantul, cu ploaia, cu dezlantuita stihie -
Orasul, mort,
Numai el, tot ramas,
Merge absurd ca un ceas,
Cu ore desart
Si, tic-tac, postum, cand stapanul e galben de moarte.
                        *
Un cane urla, departe
Ca lupii,
Hau-hau!
Cu glas sugrumat,
Dinspre lupi, dinspre cani - am urlat.
"Spune, cine
Esti tu, straine?"
El mi-a raspuns cu ochi ca de orb
Si parul ca pana de corb:
"Sint disperarea".
Ploaia era amara ca marea.
"Du-te cu ploaia, straine!"
Mi-a raspuns:
"Zadarnic m-alungi. Sint in tine."





Dialogul din ploaie


Aceasta pagina a fost accesata de 712 ori.