• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Elegie (Cu glas din adancul amar adunat)

Cu glas din adancul amar adunat
Strig: "Ioane!"
Nimic decat goarna tacerii,
Din zare in zare.

Tu, Sfanta Miercuri, tu, Sfanta Vineri,
Sambata alba cu ochii dechisi in Duminica,
Voi toate intalnite-ntr-o dulce orbire
De-latare scaldate-n lumini de inviere,
Ati fost in poveste
-Si eu -
Acum, prabusite din cinul acel,
In anii inceti
Oh! Palcuri de vreme - si pacle - si oameni - in curgeri malite
Spre cimitire (locuri de-apoi),
Si eu, ca si voi, apusele mele,
Fulger am fost
In aprinsul vitraliu al tineretii.
Neadormita, inima mea
Mereu a batut intru gloria vietii: steag peste toate
Navele-i stiu puterea bombata in mandrele panze corsare,
Prin brize si vanturi sarate - alge, iod si gudron -
S-amaruri de frunza de nuc
Pe vastele, asprele, grelele mari clatinate,
salturi de spuma in spatiul albastru.
Padurile tot mai pastreaza in fosnetul verdelui lor
Nomadul meu pas peste lume, spre vadul de taina.
Iar si mai de sus,
Din vanat de noapte,
Inaltele stele-au privit
Prabusirile sangelui viu in crengi de luceferi.
Oh! nara nauca de floare!
Obrazul intors imbatat inspre luna,
Cu buzele verii pe gura in zvacnet de noapte!
Apoi, in galop, peste moarte,
Cu tunetul vietii in patru copite-nstelate ...

Ioane! Ioane!
In dorul de mine, te strig ca pe altul,
Troita marei raspantii e putreda-n ierni.
Vina tu, lumanandu-ma iar
Deplin, in legenda si fapta,
Cu mantia-n falduri de fulger,
Ioane.

Nu vii?
Sau n-ai fost?

Steaua e neagra in lampa.
Aurul, acru.
Otrava din sufletvrea vin.
Crasma, ultima sora, pune-mi mana pe frunte.






Elegie (Cu glas din adancul amar adunat)


Aceasta pagina a fost accesata de 699 ori.