• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Elegie (Crestea din vanatul cerului fluid)

Crestea din vanatul cerului fluid,
De noapte adanca,
Un straniu rotund
In alb fumuriu de fantoma,
Luna.
Casa ivita odata cu astrul
Era in vis,
Sau in australul spatiu deschis -
Totuna.
Plutea prin fadul piper mucegai,
Un vaporos parfum de iris,
In toate incaperile, una dintr-alta, vestede saluri, uscate
dantele, apusa matasa.
Nimeni in casa.
Dulcea stapana plecase.
Manusi lungi pan' la cot - fara mana.
Toate in urma - cui? - nimanui sa ramana.
Taftaua rochiei lungi cu volane-n cascade nu mai fosnea,
Timpul din ornicul palid nu mai vislea,
Candela intunecatei icoane nu mai ardea.
Si totusi, din toate,
-Covoare, divanuri, scrinuri, straie -
Venea cineva in tacuta odaie;
PLutea
Intr-o cereasca distanta de stea,
Pogora pri abisul albastru,
Sporea
S-apropia.
Si ca un zambet in lacrimi din toate crestea.
Intrasem cu straniu firesc pe-o fereatsra
-Ca numai in vis -
Intr-o plutire usoara
Si de cum am intrat, oarecum zburator,
Intr-un fel de inot
Si cu un pas de balet
Ametitor de incet,
Am stat
Nerezemat de nimic;
Ivit
Si ramas undeva in vazduh,
Ca un duh,
Peste toate boltit,
In casa plutea o lumina,
Fara de flacara,
Fara de candela,
Lina, senina,
Ca atunci cand a nins dintai albastru-n gradina.
Iti venea sa surazi
Cu ochii inchisi pe anadancuri,
In dusele timpuri,
Ascultand valtuiri de muzici uitate,
Sau sa cuprinzi in palmele meditativ departate
O carte -
Cu intamplari desuete
Si pagini incete -
Sau un obraz cu rozele sangelui moarte.
Inima mea suferea,
Nu ca din vechi si-n trecut,
Inspre ieri,
Ci acu, in aceste-nnoptate taceri,
Parca din toate crestea o stea
Fara s-arate
Graul ei galben de raze curate.
Vie!
Si cada odata, cosita cu fulger, steaua tarzie
Ca altfel incepe o chinuitoare trezie.
Cine a trait matasoasa ca funigeii amiezii de toamna,
Subtire , tacuta si buna,
In casa aceasta strabuna?
Cine a plutit cu mari aripi intre perdelele de vara,
Alba, luminoasa-n fereastra albastra a stelei de seara?
Cine a fost floare de lotus in lac de oglizi?
Astfel neastinsa si astfel frumoasa
Si niciodata mireasa?
Greieri de toamna, tomniti, nici voi n-o cantati pe uscatele grinzi?
Oare pastreaza cadrele sumbre-ale lemnului negru,
Mancate de cari,
Rotunde, patrate, ovale,
Melancolia obrazului ei de lumina de Pasti pe morminte
Si ochii ei de lunare opale,
Sau au ramas si ele in noapte,
Putrede, goale?
Oglinzile vor sa-si aduca aminte
De cine?
Oh! ca pe ultima fila, patetica fila a vechilor carti ingalbenite un: Fine.
Straiele ei de tafta, catifea si matasa,
Nu mai fosnesc,
Toropite de muzici, lectura si vis,
Irizand vaporosul parfum de iris,
In transparente albastre de vas chinezesc,
In dulapul cu scame de molii, baluri atarna sleite, uscate,
Toamna gatuie toate,
Fumega moale paianjeni,
Timpul cu gingii mancate
Lenes macina toate.
Ca altfel viata nu vrea sa s-arate.

Si totusi, adie-un suras,
Parca ar vrea o vioara
Sa-nceapa un bang gutural,
Cu brume de Grieg in struna,
Solemn, astral solitara.
Dar cine vine?
Cine s-apropie dulce ca fumul de toamna de mine?
Cine strapunge inima mea
Cur aze de stea?
Iata, perdelele lung-despartite la fereastra brumei lunare,
Infiorate, trezite, invoalte,
Se umfla ca piptul in mare suspin
Si, lin,
Sa mladie a zbor.
In ceruri luna se-nvaluie in aburi
Si pleaca in nor calator.
Iata, in casa umbrita,
Ceasornicul clipelor inimii ei.
Limba-i oprita.
Cheita ranit ruginita.
Atunci ce rasuna intr-insul deodata: tic-tacul porneste sau ce-i?
Si, iata, enorm ca o Asie,
Negru,
Pianul cu coada,
Inchis in el, taciturn, masiv si superb ca un codru;
O partitura albeste -
Chopin?
Tacerea solemna sporeste,
Si glasul rosteste ca-n basmul persian:
-Deschide-te, pian!

Minune!
Pianul cu Asii si clape de luna si spume
Se deschide usor, de la sine, incet, ca o carte cu filele-ntoarse de vant,
Si clapele singure
(O, nici o mana - doar mana lunii ingalbeneste din nou
Pe toate, din moarte si ceruri, stapana)
Fac un acord
Nostalgic, parca nascut intr-un nordic fiord.
Perdelele flutur lung -
Asa deodata ajung
In galop ca de spuma.
Caii de-argint si de luna
Ai saniei trase la scara
Pentru scufita plimbarii de seara -
S-a deschis o fereastra?
In asa deodata mult mai albastra,
Ca ochii deschisi de albastra,
Adie un suflu? O taina? Un mit?
Stelele cad risipit ca din te inflorit la fereastra:
"Bine-ai venit!
Fii iar a noastra."
Cine a vorbit?
Si cine a venit?
O, numai atat:
Intr-un vas chinezesc, de ani si ani prafuit,
Un liliac deodata albeste suav,
C ao fata adusa de-o unda de vals,
Cu floarea cu gales suras aburit:
"Bine-ai venit".

Covoare atinse de haina,
Perdele cu aripi,
Icoane mult mai adanci decat lemnul,
Haina,
Voi toate in care e inca semnul
Ei,
De mult nepurtate inele,
Albume,
Aduceti-o iar in alb de salcami infloriti pe tacute alei
Si destainuiti-mi in soapta un nume.
Spuneti: cum o cheama?
Cine era?
Dati-mi obrazul ramas in pierdutul ei nume,
Liliacul cel alb ca lumina
Spune in grai de parfum un nume de fata,
Iata, de alba fata uitata.

Unde-i aceea care afost doar odata
Si numai odata
In casa pustie ramasa
Alba, dulce, melodioasa,
Si niciodata mireasa,
ca urma de molii culeasa.
Dar totul tace sub coasa
In casa.
Pianul cu Asii si steaguri de moarte se-nchide,
Negru,
Cu nepatruns de ermetic luciu funebru.
Alb, liliacul de-o clipa
Se moaie
Si vested se las,a
Cules incet de paianjeni in plasa cetoasa.
Toate spunL "Lasa,
Du-te din casa".

Melancolie,
Vina cu gheare, nu cu visare,
Si ma sfasie.
Numele Ei, in vecie,
Nimenea - nimeni nu va sa-l mai stie.
Se-ntuneca luna in zorii cei negri de noapte tarzie.

Cine plange in palme in casa pustie?





Elegie (Crestea din vanatul cerului fluid)


Aceasta pagina a fost accesata de 695 ori.