• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Veverita

Moto: "Ce ti-i cu lunaticii!"
Oamenii gravi


I.
Rataceam intr-o zi de primavara rin padure. Aveam pusca pe umar ca sa nu-si inchipuie nimeni ca am caietul si creionul in buzunar. "Ma duc la vanat", spusesem oamenilor: ca "e rusine pentru un barbat sa viseze ziua namiaza mare" - spun oamenii.
La umbra padurii - atat de rodnica, de-ti pare ca inmugureste sub ocrotirea ei - pandeam stolurile de cer albastru, care tresar si pier prin golurile frunzisurilor verzi.
Dezbarat de orice gand, se inalta trupul meu ca un stup de sanatate, in care ochii, narile, gura, urechile erau albine culegatoare, infagurindu-mi un suflet firesc.
Asa mi-am trecut ziua.
"Desfasurat pe zare, apunea pastorul luminilor: Soarele. Mai ramasese o raza galbena; si ciripitul padurii parea doina pe care o canta soarele, prin fluierul razei.
Cu turmele umbrelor - care se strecurau impresurate de revarsarile umbrelor - ma intorceam si eu spre casa. Mai aveam putin pana sa ies in padure, cand zarii o veverita intr-un copac.
... Bang ... Ca un manunchi de frunze roscate, veverita cazu moarta. Starpisem, dintre frunzele verzi, cel dintai suras al toamnei vestede.
Si-am plecat mahnit. Era atat de minunata vara: dar era atata de dragalasa veverita!

II.
Acum catva timp in urma, am fost din nou in padure.
Aveam pusca pe umar, ca sa ma apar de lupi; si creionul in buzunar, ca sa-mi apar visele de uitare.
Padurea era ninsa.
Si primavara si vara si toamna rasar din copaci - inmugurind, infrunzind, impurpurind - si le sint podoabe; iarna cade din cer alba, curata - dar stearpa, ca un mucenic fatarnic, si le e povara.
Asadar, mergeam prin padurea ninsa, lasand, pe unde treceam, salbe de pasi usori, care pareau urmele dorului de duca al copacilor amarati.
O cadere de mat ma facu sa ridic ochii si pusca: o veverita se tupila fugarnic, prin crengile ninse, topindu-se.
Am suras, ganditor. Culusesem, in plina iarna, surasul toamnei ruginii. L-am strans in suflet si am plecat.

III.
Stau la gura sobei privind nelinistea - de veverita inchisa in cusca - a jarului stufos de flacari ...
"Flacarile s-ai potolit, jarul se inroseste; si mi-s raniti ochiid e surasul insangerat al toamnei moarte".


(1919)





Veverita


Aceasta pagina a fost accesata de 882 ori.