• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Valer Donea - Lorelei

-E cea mai amara carte a mea! imi spune romancierul, trecandu-si furtunos mana prin paru-i de aceeasi varsta cu Gogo si Afane.
Cine nu-l cunoaste pe Ionel Teodoreanu nu-si poate imagina cata caldura si zbucium launtric pune acest scriitor patimas in tot ce spune.
-Cartea aceasta a avut sapte inceputuri - imi comunica si mie emotia avuta de el cand, framantat de plamada creatiei, se necaja sa-i gaseasca prima nota din cantec.
A fost conceputa foarte curios - imi marturiseste cautand cu ochii in urma, in clipele plecate. Ceea ce mi-a trezit ideea carti a fost inflorirea extraordinara a teilor, intr-o primavara, la Galati, moartea unei fetite a unui prieten de-al meu si urmele unor pasi mici pe zapada lasati parca de aceasta copila gingasa si iubita - moarta brusc, ca o floare rupta de furtuna. Toate aceste lucruri mi-au sunat pe suflet, cantandu-mi melodia romanului meu. Si tot timpul cat am lucrat, acelasi sentiment mi-a fost prezent. Am scris foarte usor, transpunand pe hartie ceea ce imi dicta emotia launtrica.
De fapt, e cartea acestei case, a destinului pe care il evoca coltul acesta retas de lume. Am numit-o Lorelei insa, pentru ca mi s-a parut ca se potriveste mai bine cu fiinta care  da tonul cartii si chiar cu fondul de legenda a soartei, ce se desprinde din intregul roman.
Si scriitorul imi spune care sint personajele principale, care inceputul si cum se desfasoara actiunea de-a lungul cantecului care se imparte in sapte parti.
Lucia Novleanu, eroina cartii, supranumita Luly-boy, apoi simplu, Luli, poarta cu ea un parfum nelamurit, imaterial, care se degaja din intreaga-i fiinta. Acest parfum i-l da prezenta scrisului. Luli scrie - si asta nu stie decat prietena ei Gabriela, care ii sugereaza pseudonimul "Lorelei", ca scriitoare.

Pe harfa rasturnata a ierburilor tale, Vara,
Trupul si sfuletul meu sint inceputul unui mare cantec
Si tremurul manii care-l cauta.
Anii mei tineri au sunat a cantec,
Dar am trecut pe langa el cu dragostea de mana.
Si am ramas cu mana intinsa ca a regelui Lear.

E un poem pe care-l are scris intr-un caiet lunar Luli si pe care scriitorul l-a pus sa figureze ca titlu la inceputul fiecarui capitol: sapte randuri, sase capitole; al saptelea - care de fapt e al 4-lea - e un capitol cu totul aparte, in care se descriu cele doua personaje masculine, Catul Bogdan - eroul romanului - si Nathan Sabbetai, prietenul sau evreu.
Intai asisti la trei parti de desfasurare a actiunii: apoi, dupa ce destinul este in fierbere si zarul aruncat, autorul te-ntoarce indarat si-ti trece pe dinaintea ochilor viata de pana atunci a eroului, in "casa din fundacul vechi", cu toate radacinile si florile unei lumi retrase si interioare.
Destinul, apoi, isi urmeaza cursul, neindurator, asa cum "nu se poate sa nu se intample" ... Cantecul lui Lorelei palpita, de-a lungul cartii, slabeste si apoi ramane neclintit, in suspensie, ca un deget pus incetisor pe buze, cand copilul a adormit dupa zbucium, ori poate a murit.
Ionel Teodoreanu mi-a spus, eu am ascultat. Apoi mi-a citit cateva pasaje, dinr-un caiet de format mare, aproape patrat, scris cu creionul: manuscrisul.
Luasem putine note; ma furase caldura si emotiviitatea puternica a celui ce-mi povestea viata unor oameni ce nu existasera decat in imaginatia sa.
"Ati aminti despre oameni care n-au existat, devenind biograful destinului lor", e o definitie a literaturii, a spiritului creator.
-E o carte a destinelor, imi spune tare gandul romancierului, terminand. Amt esut ca in acele jocuri fugare si complicate de vitralii, multe destine, unele incepute, altele pe jumatate, altele pe sfarsite ori chiar disparute. Ca si in viata, nu poti deosebi cand incepe o poveste si cand se ispraveste alta. E un fel de joc de fond, care ridica intruna la suprafata lumini, reflexe, linii.
Avea dreptate. Ca si-n Golia si ca si in Turnul Milenei, preocuparea destinelor omenesti canta misterioasa - cruda si totusi poetica - de-a lungul paginilor. Eu nu apucasem decat cateva crampeie si imagini, insa cantecul il intrezarisem bine si-i prinsesem sensul.
Imi ramasese un sentiment de vis fugar - dintre acelea care iti pune dinaintea ochilor o clipa de lumina si culoare fericita, si din care te trezesti apoi cu inima franta, ca dupa ceva impalpabil, ce putea sa fie si numai a inceput ...
Am visat? Ori numai mi s-a parut?
Sufletul totusi e marturie c-a trecut peste el valul acelui destin nelamurit si l-a lasat indurerat si cuprins parca de presimtiri triste.
Dar pe urma? Ce va mai fi?
Lorelei stie, dar tace, cu degetul pe buzele-i mici.







Valer Donea - Lorelei


Aceasta pagina a fost accesata de 1005 ori.