Autori > Mihail Sebastian

Ultima ora - Actul 01 - Scena 19

ACTUL I

SCENA 19

Stefanescu, apoi Directorul

Stefanescu rămâne singur în scenă, privind lung după fata care a ieșit. Telefonul din boxă sună, dar el nu aude. Face câțiva pași spre planul I al scenei, încet, îngândurat. Când ajunge la ușa boxei, se oprește în prag, rezemat cu spatele de boxă. Telefonul sună mereu. În momentul acesta intră Directorul, din cabinetul lui, cu un manuscris în mână. Sa apropie de Stefanescu, care nu-l aude.

Directorul (lovindu-l ușor pe umăr): Ce-i cu dumneata?

Stefanescu (indiferent): Nimic.

Directorul (arătând cu capul spre telefonul care sună mereu): Nu răspunzi?

Stefanescu (într-o doară): Ba da. (Intră fără precipitarea obișnuită în boxă și ridică receptorul.) Da… Eu… Nu… (Bruscă ridicare de voce:) Am zis: nu! Schimbă! Schimbă tot. (A revenit la stilul normal, a reintrat în funcțiune.) Ridici cursivul cu un vingalac… șase-șaptele… în pagina doua… Da… (Închide telefonul, se așază la masă, pe urmă, către Director:) Ai terminat caseta?

Directorul (dându-i manuscrisul): Uite-o. Ce zici, n-ar merge editorial?

Stefanescu (răsfoind foile manuscrisului): Cam scurt pentru editorial.

Directorul: Mai rărești rândurile.

STEFĂNESCU: Să-ncercăm. Semnezi?

Directorul (blazat): Cu inițiale. E de ajuns.

Stefanescu: Ba, uneori, prea mult. (Continuă să lucreze în tăcere.)

Directorul (și-a aprins o țigară și se așază pe un colț de masă; după un timp): M-am uitat prin gazetă.

Moartă. N-are nimic. Nimic.

Stefanescu: Ce să-i fac? O scriu eu?

Directorul: Știri vechi. Reportaje răsuflate. Articole idioate… Ai văzut articolul lui Grigoriu?

Stefanescu: E un om subțire. Și are idei.

Directorul: Mie nu-mi trebuie oameni subțiri. Și

n-am ce face cu ideile lor. (Ironic:) Idei! Ideile omoară o gazetă.

Stefanescu: Nu pe a noastră, în orice caz.

Directorul: A noastră! Gazeta noastră e o porcărie.

Stefanescu: Mai mare chiar decât crezi. Dar ce să fac cu o redacție neplătită de trei luni? Oamenii nu mai pot.

Directorul: Las’, că se aranjează ei. Nu-l plâng eu pe Pompilian.

Stefanescu: Pe Pompilian, nu. Dar pe Voicu, dar pe Grigoriu?

Directorul: Se învârtesc.

Stefanescu: Și dacă nu pot să se „învârtească”? Și dacă nu se pricep?

Directorul: Foarte râu. Eu ce să le fac? Eu închid ochii. Restul e treaba lor. Să mai ciupească și ei, de ici, de colo…

Stefanescu: Bună școală, n-am ce zice.

Directorul: Nu suntem aici într-un pension de fete. Suntem într-o redacție.

Stefanescu: Și încă ce redacție!

Directorul: Să lăsăm gluma. Așa nu mai merge.

Stefanescu: Ba, deocamdată, de bine de rău, mai merge. Dar mă întreb cât timp. Uite, zincografia nu mai vrea să lucreze. Și azi mi-au oprit patru clișee. Vor bani.

Directorul: Canalii.

Stefanescu: Mai grav e cu tipografia. Mă tem că ne lasă.

Directorul: Alte canalii.

Stefanescu: Ne trebuie bani.

Directorul: Nu, Stefanescule, ne trebuie altceva. Ne trebuie o lovitură. O lovitură, înțelegi? Ceva tare, tare. Ceva senzațional.

Stefanescu: O bombă.

Directorul: Da. O bombă. Un scandal. O crimă.

Stefanescu: Crimele nu rentează. Sunt în toate gazetele.

Directorul: Poate că ai dreptate. În orice caz, un scandal. Ceva care să răsune, să aducă cititori, să ridice tirajul.

Stefanescu (ridică receptorul telefonului, care din nou sună): Da… (Strigând:) Cum?… De ce?… Ei, drăcia dracului… (Trântește receptorul și închide furios telefonul.) Lua-v-ar dracul cu tipografie cu tot!

Directorul: Ce s-a întâmplat?

Stefanescu: Mi-au încurcat toată paginația. Una spun eu, alta fac ei. Iar o să iasă o halima.

Directorul: De ce nu te duci până jos, în atelier? Mai scutură-i puțin..

Stefanescu: M-aș duce, dar n-am pe cine să las aici. Te pomenești că sună provincia între timp.

Directorul: Rămân eu… dacă nu stai mult.

Stefanescu: În cinci minute sunt înapoi. (Strânge de pe masă oarecare hârtii, șpalturi, manuscrise și pleacă cu ele.)

Directorul: Și gândește-te la ce ți-am spus. O lovitură. Ne trebuie o lovitură.