Autori > Mihail Sebastian

Jocul de-a vacanta - Actul 01 - Scena 10

ACTUL I

SCENA 10

Aceiași, fără Stefan, mai târziu Agnes

Moment de jenă. Au rămas cu toții într-o atitudine încordată, din care nu știu cum să iasă. Parcă le e rușine să se privească unul pe altul

Bogoiu (tușește fără succes. Ar vrea să producă o destindere, să schimbe cu totul vorba): Mie mi-e foame. (Nu răspunde nimeni.) Zău că mi-e foame. Agnes! Agnes! (Agnes intră prin fund, dreapta, cu o tavă cu cești de cafea. Tânără unguroaică, mai mult copilă decât proastă.)

Madame Vintila: Unde ai fost Agnes, până acum? De un ceas te strigăm.

Agnes: Focut curat.

Maiorul: Și nu puteai să ne aduci până acum cafeaua? Tu "focut curat", și noi murim de foame.

Agnes: N-o fost gata cafe. (Pune tava cu cești pe masa din hol și apoi iese. Madame Vintila, Maiorul și Bogoiu iau fiecare câte o ceașcă, se așază pe divan, pe scaun. Rămân pe terasă Corina și Jeff, acesta pironit în atitudinea dinainte.)

Corina (se apropie de Jeff): Tu nu mănânci?

Jeff (vibrant, cu lacrimi, pe care abia izbutește să le rețină): Ați auzit ce mi-a spus?

Corina: Lasă, Jeff. E o prostie. Hai să mănânci.

Jeff: Asta n-am să i-o iert.

Corina: Lasă, Jeff. Nu e nimic grav. Trece. Du-te și mănâncă. (Cu o severitate de soră mai mare, dar și de puțină cochetărie:) Jeff, du-te și mănâncă.

Jeff (o ascultă).

Bogoiu: Și mai repede, tinere, că e târziu. Nu mai mergem astăzi la scăldat? Dacă ne mai dichisim mult, ne-apucă douăsprezece. Agnteș, adu costumele de baie.

Maiorul: N-ați văzut undița mea?

Corina: Domnule maior, ai uitat să-mi spui: ce s-a întâmplat cu autobuzul?

(Maiorul, care e în căutarea unditei lui, nu răspunde. Bogoiu se furișează pe terasă, se apropie de tabla lui și scrie din nou: Joi, 5 august. Presiunea atmosferică: 763 mm. Senin. Temperatura: 22 grade. La întrebarea Corinel răspunde Madame Vintila.)

Madame Vintila: Ce să se-ntâmple? Ca de obicei. Nici gând să se oprească. Când am ajuns noi jos, pe șosea, era prea târziu. Nu se mai vedea decât un nor de praf. Acuma să știi ca nici omul de la telefoane nu mai vine.

Corina: Ba eu cred că da. În orice caz, îl aștept.

Maiorul (care între timp și-a găsit undița sub scară): Ia te uită în ce hal a ajuns biata undiță mea. Și sfoara, sfoara s-a dus de tot. Nu mai e. N-ați văzut sfoara mea? Unde să fie, dom’le? Parc-a intrat sub pământ. (O găsește legată de aparatul de radio. E uimit.) Uite-o! Cum a ajuns aici? Cum dracu a ajuns aici? (Dă cu ochii de Bogoiu.) Dumneata! Dumneata ai umblat aseară la aparat.

Bogoiu: Păi dacă trebuia să-l dreg!

Maiorul (indignat): Să-l dregi cu sfoara mea? Cu sfoara mea?

Bogoiu: Ei, ce faci atâta zarvă? Parcă cu sfoară sau fără sfoară nu-i tot aia? Tot atâta pește prinzi.

Maiorul (scos din sărite): Domnule, nu-ți permit. Mă-nțelegi? Nu-ti permit! Dumneata mă insulți.

Corina: Nu te necăji, domnule maior. Iartă-l. Eu sunt de vină. Voiam să ascult un concert de la Stuttgart și-l rugasem pe domnul Bogoiu să mi-l prindă.

Maiorul: Cu sfoara mea, domnișoară? Și pe urmă, barem să-l fi prins. Da’ n-a făcut nicio ispravă.

Bogoiu: Ei, aici mi-ai plăcut. N-am făcut nicio ispravă. S-a și găsit cine să mi-o zică. Păi dumneata cu prăpădita aia de sfoară, în cinșpe zile de când chipurile pescuiești, niciun pește nu mi-ai prins, și eu să prind de prima seară Stuttgartul? Știu că ți-ar plăcea.