Autori > Mihail Sebastian

Fragmente dintr-un carnet gasit - Capitolul 07

07.

M. D., medic și psiholog, pretinde că eu îmi disprețuiesc inteligența.

Nu, nu e adevărat. O pun la locul ei: asta e. Știu că e ascuțită și abilă. Dar mai știu că viața (viața asta bătută de vânturi, hărțuită, neliniștită, viața asta pe care o urăsc și o iubesc deopotrivă) se poate foarte bine lipsi de ea.

Eu am izbutit acest lucru apreciabil – și sunt mirat că M. D., amator de experiențe nu-l observă și nu-l admiră – de a opri inteligența pentru treburile ei proprii. O păstrez în raporturile mele cu lumea. Este un act de politețe. Dar mie, mie personal, puțin îmi pasă de ea. Mărimea n-a fost niciodată realizată de inteligență.

Toate noțiunile care fac traiul posibil și convenabil, eu le păstrez ca să mă amuz. Just-injust, bun-rău, frumos-urât, moral-imoral, toate astea sunt fără înțeles, fără adevăr, fără adâncime. Nu cred în nici una din mizeriile astea. Nu cunosc nici un sfânt moral!!

Moralitatea și sfințenia se exclud. Dacă asta mi-ar fi meseria, m-aș duce să-i caut pe sfinți în ocne. Și încă mi-ar scăpa toți sfinții, al căror supliciu nu intră sub prevederile codului penal.

Totuși, știind lucrurile pe care le știu, eu joc în lume pe scara de valori a tuturora. Spun că asta e rău și asta e bine. Că asta e frumos și asta urât. Admit și reprob, compar și trag concluzii. Și nici măcar nu mă stric de râs.

Ce aleasă voluptate! O, acest M. D. care apără împotriva mea drepturile inteligenței! Când a avut el asemenea bucurii?