Autori > Mihail Sebastian

De doua mii de ani - Partea 04 - Capitolul 06

Partea a patra

Capitolul 06

S. T. Haim e la Paris de două zile. A descins în rue Daunou, în acel mic și strălucitor hotel unde îmi promit în visurile mele, somptuos, să locuiesc cândva. Are valiza plină de etichete multicolore, o valiză care a înconjurat de câteva ori Europa. A mai fost la Paris în ultimele luni, dar niciodată singur. E o femeie în viața lui, fără îndoială, dar acest vorbăreț S.T.H. devine închisși sumbru ori de câte ori este vorba despre asta.

Am umblat mult împreună, de la Luvru până la Abbesses pe jos și de acolo am urcat spre Place du Tertre. Mi-era teamă să nu-i displacă acest cartier, pe care îl iubesc între toate.

— Nu-ți poți imagina ce impresie de oraș provincial îți face Parisul, dacă vii din Europa. Ai senzația că te-ai rătăcit într-o gară, unde trenurile exprese nu opresc. Miroase a 1924, a 1928 cel mult. Și noi suntem în 1931. Nu numai Berlinul sau Viena, unde încordarea este maximă, dar Bucureștii chiar sânt mai vii, mai actuali. Când treci granița la Bale, spre Paris, ceasornicul înaintează cu o oră, iar timpul dă înapoi cu câțiva ani. Ai să vezi și tu la toamnă, când ai să pleci. Ai să găsești în Europa, oriunde, o fierbere care aci nu se simte și nici nu se bănuiește.

— Nu știu dacă voi pleca la toamnă.

— Ba vei pleca. Lucrările de la Dieppe nu se mai fac. Vei vedea.

— De unde știi?

— Nu știu. Văd. Văd timpurile care vin și înțeleg ce se poate și ce nu se poate.
* * *

Am aflat cu surprindere că bătrânul Ralph Rice îl cunoaște pe S.T.H., și încă foarte bine. Au avut amândoi o convorbire de două ore, sus, în biroul din bulevardul Haussmann. S.T.H. a lucrat în ultimul an pentru Exploatarea Rice, la Berlin, unde dispune de informații și posibilități comerciale, pe care bătrânul Ralph le prețuiește.

Mă amuza capul speriat al bătrânului, ascultându-l pe S.T.H., care măsura biroul în lung și-n lat, descriind în aer cu degetul arătător scări grafice de catastrofă.

"S-a terminat, domnule, s-a terminat. Puteți închide prăvălia. Mergem spre revoluție, cum te văd și cum mă vezi. Germania nu mai ține, Austria nici vorbă că nu, extremul Orient trosnește. Nu mai e o criză de 7 sau 11 ani, din alea despre care scrie în cărțile de economie; este un naufragiu general. Pot să ți-o demonstrez cu cifre, dar nu vreau. Am mai multă încredere în mirosul dumitale de om de afaceri. Vii din Europa. Spune-mi: n-ai simțit o aromă de dinamită gâdilându-ți nările cu care te-ai dus să miroși petrol?" Bătrânul Ralph își privea încruntat călimara de parcă ar fi fost acolo, pe masa lui, prima doză din dinamita pe care o evoca S. T. Haim.
* * *

L-am prezentat lui Maurice Buret. Sătul de discuții sociale, căci avusese câteva cu mine și cu Rice, S.T.H. a fost admirabil. Din momentul în care nu se mai ocupă de destinele universului, e un băiat cu umor.

Am fost toți trei la concertul Colonne. În program Horace victorieux a lui Honegger, liniar, grav, concis, cu un înșelător aer de simplitate, care triumfa asupra celor mai ascunse dificultăți. Am ieșit de acolo refăcut, limpezit. "Ordinea domnește în lume – am reflectat în mine însumi – de vreme ce asemenea victorie este posibilă".

Ne-am continuat seara în Montmartre, unde descoperiserăm mai de mult un miraculos vin de Anjou. S.T.H. era într-o vervă de zile mari. Povestea dedesubturi despre scandalul Oustric, din care făcea un întreg roman cu femei, cu aventuri, cu lovituri de bursă, cu lovituri de alcov, toate regizate genial și expuse precipitat, ca într-un film. Știe o sumedenie de lucruri și, mai ales, știe să le pună în legătură, puțin abracadabrant, dar logic și greu de combătut. Explicațiile lui au ceva de Ponson du Terrail, melodramatic și senzațional. Dar, dacă nu just, cel puțin plauzibil.

— Cu aptitudinile pe care le ai, vei termina la Intelligence Service.

— E singura meserie care m-ar interesa. Singura. Într-adevăr, dacă n-ar fi altceva mai decisiv, mai tulburător. Să faci poliție în stil mare e desigur pasionant. Dar e puțin, e sărac. Este o meserie de raporturi, de legături, de subordine. Mie îmi trebuie altceva. Am să v-o spun la ureche, ca să nu ne audă vecinii. S-a aplecat peste masă și a silabisit confidențial: "ab-so-lu-tul". "Rien que ca?" a întrebat Buret.
* * *

Nu l-am văzut pe S.T.H. de patru zile. Azi-dimineață deschid ziarul și observ în pagina a treia: Mari arestări de comuniști în România. Numele lui S. T. Haim iese dintre rânduri cel dintâi. Sânt înmărmurit. Am telefonat la hotel. Da, este exact:. S.T.H. a părăsit Parisul în ziua de 12. Azi suntem în 18. Destul timp pentru ca să fi ajuns la București și să fi fost arestat.

Am scris în țară după vești, lui Pârlea și lui Marin. Nu înțeleg ce putea fi. Era atât de sigur de el, atât de calm în fond. Mi se pare că e ceva de roman polițist aici. Gândul că omul cu care numai acum câteva zile mă plimbam la Paris se afla astăzi la București între baionete mă neliniștește. E un alt curs de viață, o altă ordine de lucruri, o altă logică. Cum? Am mers alături de el, am stat cu el la masă, am discutat, am fumat, am băut, și n-a fost nimic în el care să indice apropierea căderii? Nici un semn care să anunțe măcar pe departe că undeva, în acel ceas i se hotărăște soarta? Mi-e cu neputință să accept această indiferență a lucrurilor și mă urmărește fiecare amănunt al serii noastre, ca și cum fiecare ar ascunde un fragment de explicație. Costumul lui gri, cravata albastră cu puncte albe, țigările Chesterfield pe care le cumpărase în drum, de la debitul de lângă Chatelet...
* * *

Nici un răspuns de la Pârlea, nici unul de la Marin. În schimb, un plic de băcănie, cu adresa scrisă de o mână grăbită. Deschid: e de la S.T.H.

"Îți aduci aminte ceasul de spasm de care vorbeam odată. A venit". Are o memorie extraordinară. Eu uitasem.