Autori > Mihail Sebastian

De doua mii de ani - Partea 03 - Capitolul 06

Partea a treia

Capitolul 06

Cursul lui Ghiță Blidaru a devenit un fel de mică "problemă de stat". Vinerea trecută, un deputat majoritar a interpelat guvernul, la cameră, dacă va tolera ca universitatea să se transforme într-un centru de perturbări politice.

"Autoritatea de stat nu poate fi tulburată, domnule ministru, sub masca teoriilor generale" (Ziarele de seară au reprodus în "manșetă" această fază.)

În fapt, nu s-a întâmplat nimic grav. Au fost doar câteva lecții despre legiuirile economice liberale din 1924. Lecții foarte calme prin ținută, foarte violente prin cifre și concluzii. Pornind de la legea minelor a lui Vintilă Brătianu, Blidaru a refăcut procesul liberalismului român.

Partidul e alarmat, guvernul plictisit. Vintilă Brătianu ar fi făcut scandal la ultimul consiliu de miniștri: "Să înceteze, domnilor, să înceteze".

Blidaru n-a încetat deloc. Pentru săptămâna viitoare, a anunțat o cercetare a proiectului de stabilizare și a mecanismului împrumuturilor ce se pregătesc. Ce e ciudat în tot acest război este că, în timp ce ziarele sânt sub cenzură și deci orice opoziție exclusă, un profesor de economie politică poate să atace deschis, fără putința de a fi oprit, orice vrea.

Situația profesorului Ghiță este excelentă. Își face cursul, își urmează programul, și nimic mai mult. În același timp, însă, catedra lui a devenit ultimul refugiu al antiliberalismului. Se înghesuie la curs un întreg public de incinte. Blidaru, neschimbat, conversează cu studenții lui. I s-au propus cu discreție câteva misiuni în străinătate: prezidenția delegației economice la Paris sau, eventual, o mică legație undeva, prin vecini. Le-a refuzat pe toate. "Să vedem, mai târziu, în vacanța mare. Deocamdată, trebuie să-mi termin lecțiile". Mi-e greu să pricep pasiunea lui pentru politică. N-are ambiții personale de împlinit, nu are lupte de câștigat. Nu este în nici un caz un luptător. E un leneș de geniu, care nu va călca niciodată înaintea vieții ca s-o întâmpine, ci o va aștepta să vină la el. Dacă am învățat ceva de la Ghiță Blidaru, a fost tocmai această lipsă de agresivitate în fața existenței. Lenea lui e o lene de plantă, o lene de copac. Viața se face și se desface, furtunile vin și trec, moartea crește undeva, în umbră, armonios. Am credința că nimic nu-l va surprinde vreodată pe Blidaru, nu-l va descumpăni, nu pentru că ar fi sigur de sine, ci pentru că este sigur de pământul pe care umblă, de cerul sub care se află.

"Neliniști? De unde luați voi neliniști în lumea asta plină de certitudini? Simplul fapt al soarelui care se ridică și apune nu ajunge pentru pacea noastră?"

Lemnar să fi fost, tăietor de piatră, barcagiu pe Dunăre, plugar în Vâlcea, n-ar fi gândit altfel de cum gândește astăzi. E singurul om pe care îl cunosc și împotriva căruia simt că soarta nu poate nimic, fiindcă e singurul să primească această soartă, supunândui-se bucuros, oricare ar fi ea.

Cu formidabila lui lene, cu voluntara lui lipsă de inițiativă ("eu n-am nimic de făcut cu viața, viața are totul de făcut cu mine"), acest Blidaru ar fi în stare să rateze toate ocaziile mari, să piardă toate rendez-vous-urile decisive, pe care norocul sau nenorocul i le-ar fixa. Va găsi totdeauna o carte de deschis în ultimul ceas, o femeie de iubit. Nu există lucruri urgente pentru el. Mi-a spus-o de nenumărate ori. Fiecare bucurie își are anotimpul ei, fiecare durere pe al ei. Să așteptăm trecerea anotimpurilor. Inutil să alergi, căci nu vei alerga mai repede decât iarna, care vine și te va ajunge. E o toamnă pentru fiecare speranță, e o primăvară pentru fiecare deznădejde. În această cursă nu poți veni nici prea târziu, nici prea devreme; vii totdeauna la timp, fie că vrei, fie că nu vrei. Nu știu peste câte dureri reprimate, peste câte morți ascunse, peste câte căutări fără răspuns se ridică liniștea lui Ghiță Blidaru. Le bănuiesc însă. Sânt în el nesfârșite renunțări la inteligență, la orgoliu, la victorie, la aventuri. Fiecare dintre noi este un om baricadat în sine, dar cei mai mulți ne silim să întărim aceste baricade, să izolăm redutele noastre interioare, în timp ce el conlucrează cu viața spre a le dărâma, predat înainte de luptă, învins înainte.

Învins? Nu. Propriul său învins, cel mult.