Autori > Mihail Sebastian

De doua mii de ani - Partea 02 - Capitolul 03

Partea a doua

Capitolul 03

Lungă convorbire cu Ghiță Blidaru. I-am spus în sfârșit „totul", acel totul de care mi-era frică și pe care el îl ghicise așa de ușor, dintr-o privire. Tot ce am gândit în ultimul timp, tot ce am scris aici în caiet, tot ce n-am scris...

Am vorbit îmbulzit, repede, mult, cu opriri mari, cu sărituri de la una la alta, cu întoarceri, am vorbit prost, tulbure, dezordonat. Dar are un fel de a te asculta care îți simplifică parcă propriile tale gânduri, oricât de rău le-ai spune. Simpla lui prezență ajunge pentru a pune ordine în jur.

„Tu ar trebui să faci ceva, care să te lege de pământ, nu știu încă bine ce. Nu drept, în orice caz, nu filozofie, nu științe economice. Seva are să-ți redea simțul materiei, dacă l-ai avut vreodată, să ți-l învețe de aici încolo, dacă nu l-ai avut. O meserie făcută din certitudini".

Am ridicat din umeri, dezolat de un remediu atât de vag. Și, în fond, eu remediu căutam?

Dar a continuat:

— Desenezi?

— Da.

— Bine?

— Destul de prost în „desenul artistic", cum se zice la școală. Destul de bine în desenul liniar.

— Cu matematicile cum stai?

— Nu-mi plac enorm. Mă pricepeam în liceu, fără pasiune însă. Nu înțelegeam nimic din întrebările lui și răspundeam, mai degrabă intrigat decât curios. Ce a urmat a fost uluitor.

— Nu vrei să te faci arhitect?

Am tăcut. Glumește? Încearcă o experiență? Vrea să-mi arate astfel cât sânt de deșarte „problemele" mele? Îmi întinde o cursă? Tac, încurcat – și el nu insistă, căci schimbă imediat vorba, nu fără a lăsa posibilă pentru viitor o revenire.

„În orice caz, gândește-te serios la asta. Merită".
* * *

Îmi dau foarte bine seama că propunerea profesorului este plină de riscuri. Nu mi-am făcut niciodată o problemă din „cariera" mea, căci am certitudinea că voi rămâne mereu sărac și accept cu inimă bună asta – dar, oricum, ceea ce îmi propune el este, dacă nu de-a dreptul o aventură, în orice caz o imprudență... Rațiunile de psihologie, pentru care mă îndeamnă să încerc o asemenea săritură de viață, să fie într-adevăr atât de tari, încât să merite efortul de a o face?

Sânt încurcat și mi-e aproape necaz că mi-a creat din senin greutăți de felul ăsta.
* * *

„Săritură de viață". Vechi apucături patetice, de care nu mă pot dezvăța. În fond, e mult mai simplu ce-mi cere el. Am apucat să cred că voi fi avocat. De ce? Nu știu. Din obișnuință, din lenea de a alege, din indiferență pentru profesie, pentru orice profesie. Cu puțină silință, m-aș deprinde să mă văd arhitect. Simplă chestiune de educație mintală.

N-aș fi făcut mare lucru în tribunal, nu voi face lucruri mari pe șantier. Dar n-ar fi imposibil să găsesc aici ceea ce dincolo cu siguranță mi-ar fi lipsit: sentimentul de a servi pământul, piatra, fierul.

Trebuie să fie o senzație de împlinire, de calm. Poate liniștea după care alerg.
* * *

Nu, nu pot primi. Am în urmă examene, frecvențe, lucrări, toate prea multe ca să le las în drum și să o iau de la început, de la alt început.

M-am dus să-i spun lui Ghiță hotărârea mea, dar nu l-am găsit acasă, ceea ce trebuie să recunosc că mi-a făcut plăcere, fiindcă, oricât eram de hotărât să resping propunerea lui, îmi părea rău că voi suprima, cu răspunsul meu categoric, orice posibilitate. „Il faut qu’une porte soit ouverte ou fermée".

Nu l-am găsit acasă, și asta îmi mai dă dreptul să țin această ușă nici bine deschisă, nici cu totul închisă.
* * *

Totuși am primit. N-am avut curajul să spun limpede „nu", și am încercat tot felul de obiecții. El le-a înlăturat, una câte una... Nu e prea târziu acum, la jumătatea lui decembrie, două luni de la închiderea înscrierilor?

Nu, nu e târziu, își ia el asupră-și sarcina de a mă înscrie. Are prieteni buni la arhitectură și va izbuti.

Nu va fi prea greu să mă pun la curent cu programul? Cursurile nu sânt prea înaintate? Examenele nu sânt prea apropiate?

Nu, nu va fi greu, Și, dacă va fi greu, cu atât mai bine. Hotărât lucru, nu i se poate replica nimic. Sânt câștigat pentru arhitectură. Mi-a strâns mâna zdravăn.

— Să știi că sânt mulțumit de ce am făcut. Vei învăța să umbli pe pământ. Foarte important pentru viață. Ai să vezi.