Autori > Alecu Russo
Studie moldava - Partea 04
04.
Acestea sunt suvenirele care le jelesc, parte s-au dus, parte se duc... cu cat vremea trece mai iute si le acopera de uitare, cu atata par mai frumoase. Nu mai intelegem viata de la tara; parintii nostri singuri o cunosteau. Vara si iarna, portile curtilor scartaie, orzul si ovazul nu ajungeau la musafiri, pivnita era plina pana in gat de vin vechi, de Odobesti si de Cotnari, iar pelinul voios se scotea cu mare ceremonie la zi-intai mai. Boierii de primprejur in chiotele surugiilor, in pocnetele harapnicelor, in impuscaturile feciorilor boieresti se adunau cand la unul, cand la altul. tiganii trageau la manele de se omorau, cucoanele sulimenite oftau, iar boierii asezati pe covoare beau vutca in papucii amorezelor; isi zvarleau in sus fesurile si se sarutau cu lautarii; cand nu erau nici musafiri, nici lautari, nici amor, ramanea frica talharilor. Gatirea unei familii boieresti de tara era un eveniment serios, la care cucoana gandea cu cinci luni mai nainte; pornirea era o bejenie intreaga. Astazi ducerea la tara seamana o preumblare la Copou; cel mai ahotnic sade doua sau trei luni intre gazete, reviste si publicatiile noua ale Parisului si ale Iasului; poarta ii incuiata, boierul casca pe un divan, cucoana pe celalalt, cand si cand cate o rara vizita intreieste mai mult decat imprastie uratul; boierii nu mai au prin sat nici cumetri, nici fini, nici finisoare; nici ca se mai invarteste prin ograda hora sateasca, de-abia s-a zarit boierului cand ajung si cand pornesc... Verdeata campului se cuprinde in iarba din ograda... umbra copacilor... in doi salcami din gradina. Dupa trei luni de zile, boierul si cucoana se intorc in colbul Iasilor, si noua luni suspina iarasi dupa petrecerea si frumusetea de la tara.
Cand imi aduc aminte de vremile acelea, de veselia familiilor, de credintele casnice, de obiceiurile traiului, mi se pare ca moldovanul era vioi, vesel, cu inima deschisa, ca si casa; fracul ne-a desteptat mintea, dar ne-a strans inimile, ca si piepturile; veselia noastra ii pacatoasa, rasul nostru ii jumatate de ras; fudulia parinteasca era mareata, pompoasa si boiereasca, a noastra ii otarata; veselia cuprindea stiutii, cunosutii si necunoscutii; se vedeau si erau prieteni; noi suntem reci si cat s-ar putea mai straini unii de altii; slic si slic se iubeau, noi nu stim daca sub oricare frac este un om; de aceea prietenia in acea vreme era multa si saga lunga, astazi prietesugul ii rar, dar saga ii mai buna; cu saga, cu veselia si traiul de atunce numai tara putea sa placa parintilor nostri, salonul ii nou ca si noi. Cu cat erau slobozi si sagalnici cu femeile in adunarilelor, incepute si sfarsite cu mese mari si lautari, cu atata suntem politicosi si rezervati cu damele, gluma, si inima groasa era duhul de atuncea; galanteria lor nu s-ar primi macar intr-un bal public din Pacurari sau in vestitul si raposatul suster-bal de la Parlita... cate si cate alte obiceiuri care nu le stiu, nu vorbesc de vremile inca mai vechi unde echipajurile jupaneselor erau un car in doi sau in patru boi, trasurile boierilor — un cal umblator, cofetariile — orachierie-carciuma, unde boierii cinsteau un pahar de rachiu si luau un covrig pana a nu merge la Divan; aceste vremi sunt timpurile eroice, adica fabuloase, ale societatii moldovene.
Socotesc in opinia mea ca mult as face pentru luminarea istoriei, pentru dezvoltarea adevaratei literaturi nationale, de as putea culege, zi de zi, ceas pe ceas, impresiile, hainele, traiul stramosesc, sau macar de as putea tinti gandul oamenilor de talent a o face.
Nu numai ca nu-s batran... dar inca sunt tanar de la 1835... si tot imi aduc aminte de cateva lucruri. Una din cele mai vii intipariri ale trecutului imi este serbarea zilei-intai mai. Daca as fi cat de putin pedant, nu mi-ar fi greu sa leg asta serbare nationala cu sarbatoarea unei dumnezoaie a campiilor latine de pe vremea stramosului nostru Traian si suitorii lui pana la bunul Evandru; de nu mai jertfim pe altar un miel, fruntea turmei, si o junca alba, fudulia imaselor, de nu mai dam zanei colive facute de miere si fructe de faina in ziua aceasta, dar obiceiul tot a pastrat florile si veselia. Fie aceasta zi serbarea Maiei sau, precum imi place a gandi,a (zeitei) Floris, cati flacai si cate fete mari sau codane in tarile romanesti, toti si toate se impodobesc cu flori, care la palarii, care la codita, care la san; Moldova, Ardealul, tara Munteneasca in acea zi sunt flori miscatoare; de cu seara fetele se lau, flacaii se piaptana si in zori de ziua cand Flora, vreau sa zic zi-intai mai, surade (ma rog de iertare), vaile clocotesc de chiote, pocnete de frunze, de rasuri, de fluiere si de cimpoaie; fetele alearga prin padure dupa flori, baietii — dupa fete; mesele se intind pe sub copaci, doinele rasuna, pe coastele dealurilor nevestele sed la vorba, iar seara o hora neobosita se invarteste la scranciob in preajma crasmei.
Desi boierii, parintii nostri, erau moldoveni, viata campeana fiind adevarata lor viata, sarbatorile aveau tot aceeasi primire in curtea boiereasca si in bordeiul satesc, epocile mari ale anului, adica sarbatorile bisericii si serbarile obiceiului, erau bucuria boierului si bucuria taranului, precum umbra, urletul cainilor noaptea, stahiile si strigoii (nu de la Teatrul National, dar strigoii de la sf.Andrei) ii umpleau de speriat pe amandoi.
La zi-intai mai era huiet mare in curtile boieresti; tiganii, pana si bucatarul, se fuduleau in camase din intamplare curate, chelarul, chelarita, laptarita, surugiii, oamenii ogradasi, albi ca omatul si rasi; ograda se matura, tigancele de prin casa n-aveau inca vreme sa rupa rochiile rosii si tulpanele galbene de la Pasti.
in sfarsit, toata casa era plina de miscare, toate fetele pline de bucurie; in asemene zi, jupanesele de la camara tipau si nu prea bateau, cucoana da doua palme in loc de trei; dupa mult invalmasag si ameteala a nenumaratelor slugi, trasurile cu cai impovarati trageau la scara: in una se suia cucoana, cuconul si arnautul cu ciubucul, in alta jupaneasa cu vutca si dulcetile, in alta sofragiul cu talgerele, cutitele, tacamurile si tiganasul clasic, in alta stolnicul cu vinul, cafeaua si painea, in alta bucatarul, in alta proviziile si, in sfarsit, slugile; femeile si cuconasii. De se intamplau musafiri, precum si era obiceiul, adunarea nu se mai numara, drumul se acoperea de trasuri, stransura cu racnetele, chiotul ei semana a o nunta de cele huioase, precum numai parintii nostri stiau a le face; calaretii, baloanele , brasovencele si carutele ajungeau intr-o poiana mare si frumoasa in mijlocul codrului, unde iarba (e) frumoasa ca matasea si in varv se gaitaneste , nu departe de un izvor rece, in care sticlesc fedelesele cu vin. Mesele se intind dupa o dulceata, masa boiereasca, masa jupanesei, a feciorilor, masa oamenilor si masa tiganilor; sub poalele codrului verde se vede un foc urias, si imprejurul focului bucatarii asudati muncesc cat pot: mieii intregi se intorc in frigari de lemn, iar parpalacul umple padurea de miros. Lautarii canta, lautarii, bucuria inimilor, veselia urechilor parintesti, tot soiul lautarilor de astazi, care numai la vedere ne umpleau pe noi de spaima si frica, ca buhaiul urator in ajunul Anului Nou.
Boierii se puneau la benchetuit si-i trageau o veselie mai homerica decat cele din Iliada, boierii cei tineri cu arnautii dau din puste, cucoanele cantau un viers frumos cu ahturi nesfarsite si cu ochii inecati in amor, slugile huiau si se bateau in capete, surugiii se imbatau; porneala era un zgomot si o amestecare nespusa.
La intoarcere, popasurile se indeseau, inchinarea paharelor era un act serios si betia - o fapta mareata.
Generatia noastra ii posomorata, lumea era zgomotoasa si cerul neguros, cand ne-am nascut... O zi ii ca si alta; nici una nu se asteapta cu nerabdare, nici una nu trece cu multumire deosebita; ar veni sau nu, tot atata ne-ar fi. Bucuriile si necazurile oamenilor trecuti nu le intelegem; Anul Nou sau anul trecut, zi-ntai mai sau alta zi, tot acelasi urat ne aduce, tot acelasi sacalac ne lasa; petrecerea noastra nu-i veselia, caii, vinul, tiganii, femeile si huietul, petrecerea noastra e gandul posomorat; balurile, care tin loc de adunarile cele vechi, seamana pe langa ele o ingropare. Daca culegem cate o floare, daca vrem cateodata sa iubim, facem... o experienta... o studie a inimii...! Sunt douazeci de ani de cand n-am mai vazut o zi-intai mai cumsecade... si nici voi mai vedea. De-abia se simte in ziua aceea o miscare moale; sarbatorile au zburat. Societatea educata a Moldovei seamana a fi o colonie engleza intr-o tara a careia nici limba, nici obiceiuri, nici costume nu ar cunoaste; strainatatea se oploseste intre noi; doi oameni se masoara astazi de doua ori din cap pana in picioare pana a nu rosti un cuvant. Cu cat castigam in propasiri, cu atata pierdem in relatiile private.
Acestea sunt suvenirele care le jelesc, parte s-au dus, parte se duc... cu cat vremea trece mai iute si le acopera de uitare, cu atata par mai frumoase. Nu mai intelegem viata de la tara; parintii nostri singuri o cunosteau. Vara si iarna, portile curtilor scartaie, orzul si ovazul nu ajungeau la musafiri, pivnita era plina pana in gat de vin vechi, de Odobesti si de Cotnari, iar pelinul voios se scotea cu mare ceremonie la zi-intai mai. Boierii de primprejur in chiotele surugiilor, in pocnetele harapnicelor, in impuscaturile feciorilor boieresti se adunau cand la unul, cand la altul. tiganii trageau la manele de se omorau, cucoanele sulimenite oftau, iar boierii asezati pe covoare beau vutca in papucii amorezelor; isi zvarleau in sus fesurile si se sarutau cu lautarii; cand nu erau nici musafiri, nici lautari, nici amor, ramanea frica talharilor. Gatirea unei familii boieresti de tara era un eveniment serios, la care cucoana gandea cu cinci luni mai nainte; pornirea era o bejenie intreaga. Astazi ducerea la tara seamana o preumblare la Copou; cel mai ahotnic sade doua sau trei luni intre gazete, reviste si publicatiile noua ale Parisului si ale Iasului; poarta ii incuiata, boierul casca pe un divan, cucoana pe celalalt, cand si cand cate o rara vizita intreieste mai mult decat imprastie uratul; boierii nu mai au prin sat nici cumetri, nici fini, nici finisoare; nici ca se mai invarteste prin ograda hora sateasca, de-abia s-a zarit boierului cand ajung si cand pornesc... Verdeata campului se cuprinde in iarba din ograda... umbra copacilor... in doi salcami din gradina. Dupa trei luni de zile, boierul si cucoana se intorc in colbul Iasilor, si noua luni suspina iarasi dupa petrecerea si frumusetea de la tara.
Cand imi aduc aminte de vremile acelea, de veselia familiilor, de credintele casnice, de obiceiurile traiului, mi se pare ca moldovanul era vioi, vesel, cu inima deschisa, ca si casa; fracul ne-a desteptat mintea, dar ne-a strans inimile, ca si piepturile; veselia noastra ii pacatoasa, rasul nostru ii jumatate de ras; fudulia parinteasca era mareata, pompoasa si boiereasca, a noastra ii otarata; veselia cuprindea stiutii, cunosutii si necunoscutii; se vedeau si erau prieteni; noi suntem reci si cat s-ar putea mai straini unii de altii; slic si slic se iubeau, noi nu stim daca sub oricare frac este un om; de aceea prietenia in acea vreme era multa si saga lunga, astazi prietesugul ii rar, dar saga ii mai buna; cu saga, cu veselia si traiul de atunce numai tara putea sa placa parintilor nostri, salonul ii nou ca si noi. Cu cat erau slobozi si sagalnici cu femeile in adunarilelor, incepute si sfarsite cu mese mari si lautari, cu atata suntem politicosi si rezervati cu damele, gluma, si inima groasa era duhul de atuncea; galanteria lor nu s-ar primi macar intr-un bal public din Pacurari sau in vestitul si raposatul suster-bal de la Parlita... cate si cate alte obiceiuri care nu le stiu, nu vorbesc de vremile inca mai vechi unde echipajurile jupaneselor erau un car in doi sau in patru boi, trasurile boierilor — un cal umblator, cofetariile — orachierie-carciuma, unde boierii cinsteau un pahar de rachiu si luau un covrig pana a nu merge la Divan; aceste vremi sunt timpurile eroice, adica fabuloase, ale societatii moldovene.
Socotesc in opinia mea ca mult as face pentru luminarea istoriei, pentru dezvoltarea adevaratei literaturi nationale, de as putea culege, zi de zi, ceas pe ceas, impresiile, hainele, traiul stramosesc, sau macar de as putea tinti gandul oamenilor de talent a o face.
Nu numai ca nu-s batran... dar inca sunt tanar de la 1835... si tot imi aduc aminte de cateva lucruri. Una din cele mai vii intipariri ale trecutului imi este serbarea zilei-intai mai. Daca as fi cat de putin pedant, nu mi-ar fi greu sa leg asta serbare nationala cu sarbatoarea unei dumnezoaie a campiilor latine de pe vremea stramosului nostru Traian si suitorii lui pana la bunul Evandru; de nu mai jertfim pe altar un miel, fruntea turmei, si o junca alba, fudulia imaselor, de nu mai dam zanei colive facute de miere si fructe de faina in ziua aceasta, dar obiceiul tot a pastrat florile si veselia. Fie aceasta zi serbarea Maiei sau, precum imi place a gandi,a (zeitei) Floris, cati flacai si cate fete mari sau codane in tarile romanesti, toti si toate se impodobesc cu flori, care la palarii, care la codita, care la san; Moldova, Ardealul, tara Munteneasca in acea zi sunt flori miscatoare; de cu seara fetele se lau, flacaii se piaptana si in zori de ziua cand Flora, vreau sa zic zi-intai mai, surade (ma rog de iertare), vaile clocotesc de chiote, pocnete de frunze, de rasuri, de fluiere si de cimpoaie; fetele alearga prin padure dupa flori, baietii — dupa fete; mesele se intind pe sub copaci, doinele rasuna, pe coastele dealurilor nevestele sed la vorba, iar seara o hora neobosita se invarteste la scranciob in preajma crasmei.
Desi boierii, parintii nostri, erau moldoveni, viata campeana fiind adevarata lor viata, sarbatorile aveau tot aceeasi primire in curtea boiereasca si in bordeiul satesc, epocile mari ale anului, adica sarbatorile bisericii si serbarile obiceiului, erau bucuria boierului si bucuria taranului, precum umbra, urletul cainilor noaptea, stahiile si strigoii (nu de la Teatrul National, dar strigoii de la sf.Andrei) ii umpleau de speriat pe amandoi.
La zi-intai mai era huiet mare in curtile boieresti; tiganii, pana si bucatarul, se fuduleau in camase din intamplare curate, chelarul, chelarita, laptarita, surugiii, oamenii ogradasi, albi ca omatul si rasi; ograda se matura, tigancele de prin casa n-aveau inca vreme sa rupa rochiile rosii si tulpanele galbene de la Pasti.
in sfarsit, toata casa era plina de miscare, toate fetele pline de bucurie; in asemene zi, jupanesele de la camara tipau si nu prea bateau, cucoana da doua palme in loc de trei; dupa mult invalmasag si ameteala a nenumaratelor slugi, trasurile cu cai impovarati trageau la scara: in una se suia cucoana, cuconul si arnautul cu ciubucul, in alta jupaneasa cu vutca si dulcetile, in alta sofragiul cu talgerele, cutitele, tacamurile si tiganasul clasic, in alta stolnicul cu vinul, cafeaua si painea, in alta bucatarul, in alta proviziile si, in sfarsit, slugile; femeile si cuconasii. De se intamplau musafiri, precum si era obiceiul, adunarea nu se mai numara, drumul se acoperea de trasuri, stransura cu racnetele, chiotul ei semana a o nunta de cele huioase, precum numai parintii nostri stiau a le face; calaretii, baloanele , brasovencele si carutele ajungeau intr-o poiana mare si frumoasa in mijlocul codrului, unde iarba (e) frumoasa ca matasea si in varv se gaitaneste , nu departe de un izvor rece, in care sticlesc fedelesele cu vin. Mesele se intind dupa o dulceata, masa boiereasca, masa jupanesei, a feciorilor, masa oamenilor si masa tiganilor; sub poalele codrului verde se vede un foc urias, si imprejurul focului bucatarii asudati muncesc cat pot: mieii intregi se intorc in frigari de lemn, iar parpalacul umple padurea de miros. Lautarii canta, lautarii, bucuria inimilor, veselia urechilor parintesti, tot soiul lautarilor de astazi, care numai la vedere ne umpleau pe noi de spaima si frica, ca buhaiul urator in ajunul Anului Nou.
Boierii se puneau la benchetuit si-i trageau o veselie mai homerica decat cele din Iliada, boierii cei tineri cu arnautii dau din puste, cucoanele cantau un viers frumos cu ahturi nesfarsite si cu ochii inecati in amor, slugile huiau si se bateau in capete, surugiii se imbatau; porneala era un zgomot si o amestecare nespusa.
La intoarcere, popasurile se indeseau, inchinarea paharelor era un act serios si betia - o fapta mareata.
Generatia noastra ii posomorata, lumea era zgomotoasa si cerul neguros, cand ne-am nascut... O zi ii ca si alta; nici una nu se asteapta cu nerabdare, nici una nu trece cu multumire deosebita; ar veni sau nu, tot atata ne-ar fi. Bucuriile si necazurile oamenilor trecuti nu le intelegem; Anul Nou sau anul trecut, zi-ntai mai sau alta zi, tot acelasi urat ne aduce, tot acelasi sacalac ne lasa; petrecerea noastra nu-i veselia, caii, vinul, tiganii, femeile si huietul, petrecerea noastra e gandul posomorat; balurile, care tin loc de adunarile cele vechi, seamana pe langa ele o ingropare. Daca culegem cate o floare, daca vrem cateodata sa iubim, facem... o experienta... o studie a inimii...! Sunt douazeci de ani de cand n-am mai vazut o zi-intai mai cumsecade... si nici voi mai vedea. De-abia se simte in ziua aceea o miscare moale; sarbatorile au zburat. Societatea educata a Moldovei seamana a fi o colonie engleza intr-o tara a careia nici limba, nici obiceiuri, nici costume nu ar cunoaste; strainatatea se oploseste intre noi; doi oameni se masoara astazi de doua ori din cap pana in picioare pana a nu rosti un cuvant. Cu cat castigam in propasiri, cu atata pierdem in relatiile private.
Studie moldava - Partea 01
Studie moldava - Partea 02
Studie moldava - Partea 03
Studie moldava - Partea 04
Aceasta pagina a fost accesata de 717 ori.