Autori > Alecu Russo

Cugetari - Partea 01 - 06

06.

Sa ne oprim putin in calea grunzuroasa a limbii, simtind nevoia de a taia deocamdata sirul ideilor din urma, pentru a ne uita la uriasii care cladesc temelia ei. Cand in Romania literara ce au luat drept steag "limba inteleasa de la Tisa la tarmurile marii", a picat cuvantul de pedant, multi s-au intristat de razboinica amenintare, multi nu au inteles cuvantul, iar multi au gandit sau gandesc la razbunare. Vremile insa de razbunare au trecut; este nevoie de a intemeia critica si de a cumpani de acum inainte bunatatile scrierilor si taria sistemelor. De douazeci ani incoace, de la zilele decand strigam cu totii: "Scrieti, scrieti, bine sau rau, dar scrieti", de pe cand romanii, insetati de carti, priveau o carte ca jidovii mana in pustietate si, in bucuria lor, primeau bunul si raul fara osebire, cartile au plouat, scriitorii au rasarit ca ciupercile, si scrierea care incepuse cu limba romaneasca, s-a prefacut in meserie, intrata in concurs cu toate meseriile hranitoare ale vietii, precupind astazi o limba straina. Pe atuncea critica putea fi o personalitate; acum critica e dritul obstesc de a adeveri bunatatea marfii.

Nu de astazi a simtit neamul roman alunecarea limbii din matca ei; de pe la 1834, urechile pedantismului se arata cu vanarea cuvintelor. Un om ce scrie frumos romaneste in proza si in versuri, adapat in inspiratiile sale de izvoarele si obiceiurile limbii, desi deprins cu invatatura si cunostinta literaturilor si a limbilor straine, inseamna primejdia intr-o scrisoare ce va ramanea nemuritoare. Acest om, logofatul Conachi, are neologisme, dar hultuite pe tulpina romaneasca sau, cum zice singur el, "pe teapa noastra".

Sa talmacim dar ce intelegem prin pedantism, caci ar fi o mare durere ca romanul sa-si inchipuiasca ca pedantismul si invatatura, stiinta si eruditia sunt totuna. Pedantismul pentru noi nu este nici gramaticile ce ar da reguli de ortografie si de tesatura, nu este nici lexicoanele ce ar fi arhiva limbii, pedantismul nu este nici silinta de a imbogati limba cu cuvinte noua de lipsa, caci am zis din inceput ca idei, vremi si nevoi noua cer si ganduri, si cuvinte noua; pedantismul nu este nici crederea ca limba trebuie a ramanea in limba cronicarilor limba epica, ce isi da mana cu limba cantecelor populare. stim ca veacurile prefac limbile din epice in sintetice, din povestitoare in invatatoare, precum anii prefac copilul nebunatic in omul cu mintea coapta; dar nici omul, nici limbile nu cresc intr-o zi si nu-si pot schimba firea, fara a pieri sau a nu mai fi. Pedantismul este vrointa de a statornici prin logica gramaticala, cursa din regulile gramaticii latine, talcuirea si forma cuvintelor vechi si noua; pedantismul este de a lega limba noastra de modul declinatiilor unei limbi straine de noi prin tesatura si regulile ei; sunetul si forma, pana si noima, adica sufletul cuvintelor, este dreptul scriitorilor si al neamului, marele plamaditor de limbi si de cuvinte, iar nu a gramaticilor, ce sunt numai arhivisti.

Prin pedantism, si pedantism antiroman, intelegem iarasi cercarea de a imparti neamul in doua limbi, cand dimpotriva incercarile ar trebui tinute la inrudirea limbii obstesti. Este serios de a rostioare ca nu se poate scrie in limba taranilor si a intreba daca Schiller si Pascal etc., etc. au scris in limba populara? si Schiller si Pascal au scris in limba populara, insa limba lucrata, inmultita, imblanzita, intinsa si intrebuintata de o mie de scriitori ce au fost inaintea lui Schiller si Pascal, incat niciodata germanul sau francezul nu s-au pierdut mintea din ochi; neintelegerea intre tarani si Schiller este numai in stiinta si nestiinta, in idei, iar nu in cuvinte; caci nici la francezi, nici la nemti, gramaticii nu au intemeiat gramaticile lor pe gramaticile straine, nici s-au ingrijit mult din ce declinatie le vin cuvintele si ce ascutire cer acele cuvinte; toate idiomele, toate dialectele germane, celtice, latine, care cu vremea s-au amestecat si inrudit si au concurat a forma limba francezilor, au introdus cate un cuvant, cate o zicatoare; urechea obsteasca a prefacut cuvantul latin dupa auzul nou, a sucit fara regula hotarata cuvantul celtic sau german si asa, cu veacurile si cu cartile, s-a format limba de astazi, limba diplomatica, cum ziceau ungurii in 1848. Pentru noi, dovezile istorice ne indeamna a crede ca de bine ce avem norocul de a fi numai o limba, pentru ca toate spitele noastre s-au rezumatde una mie de ani intr-un singur neam, nevoia ne-ar fi de a mari, iar nu a schimba, de a ne uni in limba, ca si in gand, iar nu de a nedeosebi, a adaugi, iar nu a lepada.

Ce intelegem prin limba poporala?... Doara luam de limba oarecare alteratii ale cuvintelor intrebuintate, dar conjugatia, articolul si tesatura taranului in cat se osebeste de a sapientului?... Simplicitatea tesaturii romane putea sa ne deie nadejdea ca osebirea intre limba scrisa si limba zilnica nu ar fi fost niciodata mare. Din nimica Dumnezeu a zidit lumea; cu cevasi, gramaticii romani au ajuns la haos, calarind pe gramaticile latine. Credem ca astazi, pentru a scrie romaneste, nu trebuie gramatici, trebuie ravna, idei si judecata dreapta a lucrurilor; dupa inmultirea avutiei, gramatianii vor veni si vor zice: cutare a scris frumos, bine, dupa randul limbii si firea neamului, si vor zidi gramaticile romane, iar nu latine. Fostau, ma rog, oameni vrednici ai romanimii, Ureche, Costinestii, Klein, sincai, mitropolitul Dosoftei, Petru Maior etc., etc.? in ce limba scriau?... in limba poporului? — Ni se pare ca este greseala; toti acestia au scris in limba obsteasca; de aceea si sunt mari, nemuritori si vrednici, pentru ca toti ii inteleg, mici si mari, nestiutori si invatati. Ceea ce pedantismul numeste limba populara e numai o rea deprindere, o osebire mica de tinuturi si de laturi, dar nu e limba cea obsteasca, ce se scrie si se aude pretutindene unde sunt romani: limba aceasta in care se contopesc toate idiotismele nu se preface cu sisteme latinesti. "Constiinta fiecaruia zice dl Victor Cousin prenascuta si aruncata in neamul omenesc intreg, se cheama judecata (le bon sens); judecata dreapta este care a facut, care sustine si care mladeste limbile, credintele firesti de-a pururea statatoare, societatea si asezamintele fundamentale. Nu gramaticii au iscodit limbile, nici legislatorii societatile, nici filozofii credintele fundamentale. Cine a facut aceste toate? Nu este nimene, si este lumea intreaga, duhul omenirii."