Autori > Reteganul Pop
Piscul fetei
La satul Sibișel pe țărmurea dreaptă a Crișului se ridică un vîrf înalt de munte stîncos numit Piscul Fetei. Încă înainte de a se ivi lumina creștinătății în Ardeal, locuia la poala acestui munte un războinic voinic și tînăr, cinstit și iubit de vecinii săi, numai de unica ființă nu fu iubit după a cărui iubire el umbla, a cărei iubire singură îl putea noroci.
Fata unui arendaș de pămînt învecinat care întrecea cu frumusețea pe toate celelalte fete de o vîrstă cu ea, era idolul său. Pofta lui cea mai fierbinte era să o aibă de soție. Dar zadarnice erau toate ostenelile sale, zadarnică însăși îndemnarea părinților fetei, care o ar fi silit la împreunarea ce o dorea, dacă nobilul june s-ar fi hotărît a o duce și fără voia ei la sine. La orice îndemnare a prietenilor, la toate rugămințile junelui ce o iubea, nu-ți da alt răspuns decît că ea n-ar fi deajuns convinsă despre sinceritatea și statornicia simțămintelor sale, spre a încopcia cu el o legătură pentru toată viața.
Junele nu încetă de a o ruga cu tot dinadinsul ca ea să-l ispitească cum va voi, spre a se convinge despre curățenia dragostei sale.
În sfîrșit ea se declară: dacă o va duce el cu pași repezi în brațele sale pe Piscul Fetei, fără să se odihnească, va fi pentru totdeauna a lui. Spre aceasta se hotărî junele îndată. El cuprinse în brațele sale pe fecioară și strîngînd la piept povara cea iubită, începu cu pași repezi drumul ispitirii cel grețăcios. Dragostea-i dete putere, privirea fetei iubite care-o îmbrățișa se răzima pe umerii săi, îl facea să uite toate greutățile și îndată făcură două părți de drum; dară lucrul cel mai greu era încă de a-l face, poteca era din ce în ce mai repezicioasă și pașii lui tot mai nesiguri. Sudoarea curgea în pîraie pe fața lui, pieptul îi bătea, răsuflarea înceta, picioarele i se clătina, negura îi învălise fața și el totuși se sili a merge înainte, pînă ajunse în sfîrșit opintindu-se din toate puterile sale, piscul cel fatal. Acum îi scăpă din brațe comoara cea scumpă, el căzu la picioarele ei, sîngele curgea păraie din pieptul cel rupt, el mai aruncă încă o dată o privire de dragoste nemărginită către ea și ochiul său se închise pentru totdeauna.
Prea tîrziu cunoscu fecioara, ce inimă credincioasă rupse ea în asprimea sa.
Fugind de toți bărbații și ei fugind de ea, trăi de aici înainte cu totul retrasă. Adesea mergea ea la Piscul Fetei și ședea ceasuri întregi în tăcere mîhnită la locul pe care l-a roșit sîngele credinciosului ei, cel necunoscut de dînsa; pînă ce peste ani de jale zadarnică o împreună moartea cu acela, a cărui mînă ea în viață a disprețuit-o.
Fata unui arendaș de pămînt învecinat care întrecea cu frumusețea pe toate celelalte fete de o vîrstă cu ea, era idolul său. Pofta lui cea mai fierbinte era să o aibă de soție. Dar zadarnice erau toate ostenelile sale, zadarnică însăși îndemnarea părinților fetei, care o ar fi silit la împreunarea ce o dorea, dacă nobilul june s-ar fi hotărît a o duce și fără voia ei la sine. La orice îndemnare a prietenilor, la toate rugămințile junelui ce o iubea, nu-ți da alt răspuns decît că ea n-ar fi deajuns convinsă despre sinceritatea și statornicia simțămintelor sale, spre a încopcia cu el o legătură pentru toată viața.
Junele nu încetă de a o ruga cu tot dinadinsul ca ea să-l ispitească cum va voi, spre a se convinge despre curățenia dragostei sale.
În sfîrșit ea se declară: dacă o va duce el cu pași repezi în brațele sale pe Piscul Fetei, fără să se odihnească, va fi pentru totdeauna a lui. Spre aceasta se hotărî junele îndată. El cuprinse în brațele sale pe fecioară și strîngînd la piept povara cea iubită, începu cu pași repezi drumul ispitirii cel grețăcios. Dragostea-i dete putere, privirea fetei iubite care-o îmbrățișa se răzima pe umerii săi, îl facea să uite toate greutățile și îndată făcură două părți de drum; dară lucrul cel mai greu era încă de a-l face, poteca era din ce în ce mai repezicioasă și pașii lui tot mai nesiguri. Sudoarea curgea în pîraie pe fața lui, pieptul îi bătea, răsuflarea înceta, picioarele i se clătina, negura îi învălise fața și el totuși se sili a merge înainte, pînă ajunse în sfîrșit opintindu-se din toate puterile sale, piscul cel fatal. Acum îi scăpă din brațe comoara cea scumpă, el căzu la picioarele ei, sîngele curgea păraie din pieptul cel rupt, el mai aruncă încă o dată o privire de dragoste nemărginită către ea și ochiul său se închise pentru totdeauna.
Prea tîrziu cunoscu fecioara, ce inimă credincioasă rupse ea în asprimea sa.
Fugind de toți bărbații și ei fugind de ea, trăi de aici înainte cu totul retrasă. Adesea mergea ea la Piscul Fetei și ședea ceasuri întregi în tăcere mîhnită la locul pe care l-a roșit sîngele credinciosului ei, cel necunoscut de dînsa; pînă ce peste ani de jale zadarnică o împreună moartea cu acela, a cărui mînă ea în viață a disprețuit-o.
Piscul fetei
Aceasta pagina a fost accesata de 610 ori.