Autori > Reteganul Pop
Salvina - Capitolul 04
Horia de la Albac și Cloșca de la Cărpiniș fuseră în mai multe rînduri la Viena să ceară de la împăratul dreptate, că la noi în țară p-acele vremuri nu era nici o dreptate pentru cel sărac și asuprit. Domnii pămînteni încărcau cu poveri atît de mari pe popor, încît acela nu le mai putea purta. Din această pricină a umblat Horia în mai multe rînduri pe la Viena, anume întîi: la 1779 fu Horia cu Cloșca, cu Dumitru Todea Butu și cu Gavrilă din Rîu-Mare. A doua oară la 1780 Horia cu Cloșca, cu Cristea Nicolae și cu Gavrilă Onu din Rîu-Mare. A treia călătorie o făcu la 1782 Horia cu Cloșca, cu Simion Todea din Rîu-Mare și cu popa Dumitru din Certej. Iar a patra călătorie o făcu Horia la Viena în 1783 în postul Crăciunului și stete de astă dată pînă la Paști.
Munții fierbeau; clocoteau adînc. Moții cereau de la împărat drepturi, drepturi pentru ei și pentru tot neamul românesc din Ardeal; cereau ca să fie militari, să nu mai slujească domnilor, ci numai împăratului; cereau ca iobăgia să se șteargă, să nu mai dea nimănui zecimi, că prea erau îngreunați. Ce cugeți, bietul iobag trebuia să presteze domnului de pămînt și cîte 4 zile de lucru pe săptămînă sau cum zicea Horia către împărat:
"Milostive Doamne!
Domnii silesc pe iobagii lor să le facă pe toată săptămîna cîte 4 zile robotă, a 5-a la vînat și a 6-a la pescuit, iar a 7-a, care ar fi să fie a lui Dumnezeu, încă sîntem de multe ori siliți să mergem cu carele să aducem din pădure lemne pe seama domnului. Apoi dijmele cele multe și mari, mieii, purceii, untul, colacii, ouăle și puii cei mulți care trebuie să-i dăm domnilor pămînteni; pe lîngă aceea, muierile trebuie să lucre cînepa și inul, să aleagă grîul pentru moară, și cîte și mai cîte, de numai unul Dumnezeu ne știe cum de mai poate sta sufletul în oasele noastre!"
Această stare de lucruri nu mai putea ține; fărădelegile domnilor strigau răsplătire la Dumnezeu în cer și la împăratul pe pămînt. Dumnezeu muia inima bunului împărat de trimise porunci să caute de sînt drepte jalbele țăranilor și cei vinovați să se pedepsească. Dar poruncile împăratului rămîneau pe hîrtie; domnii nu le băgau în seamă, ba pe jeluitori îi căutau ca acul, îi înfundau prin temniță, ori îi trimiteau pe ceea lume. Așa, la 1782, pedepsiră domnii pe 23 primari și jurați din Munții Apuseni la 25-100 bețe și pe 5 inși la moarte, că ce nu trădară pe cei ce umblă cu jalba pe la împăratul; ba pe Dumitru Todea îl condamnară și la torturi înainte de a-l executa. Va să zică, domnii în loc de a căuta buba, în loc de a cerceta dacă sînt drepte ori ba jalbele țăranilor, îi înfundau în temniță, îi băteau, ba-i chiar omorau trăgîndu-i în țapă ori pe roată, tăindu-le cîte o mînă, cîte un picior, apoi capul.
Stînd lucrul așa, căpeteniile țăranilor, Horia și cu Cloșca plecară la 1783 din nou la Viena, să spună împăratului Iosif-cel-bun față în față necazul și amarul conaționalilor lor. De acolo iară veniră cu promisiuni bune, care firește nu se împliniră niciuna, spre mai marea mirare și nemulțumire a poporului. Căci, poporul zicea așa: "Ceea ce împăratul spune cu gura lui, aceea e spus, că spusa lui este sfîntă. El a promis ușurarea noastră, dar bag-seamă nu poate învinge cu domnii, că-s mulți și tari, deci nu rămîne alta decît să arătăm domnilor că noi sîntem și mai mulți și mai tari decît ei".
Așa cugetau țăranii, și așa se și pregăteau să facă; să-și scuture singuri lanțurile de pe mîini și de pe picioare, să-și croiască altă soartă, să fie supuși numai lui Dumnezeu și împăratului, domni pămîntești peste capul lor să nu fie; ca să nu fie, își puseră în gînd să-i trimită pe toți pe cea lume, pe care n-ar primi legea românească și nu ar abdica de pofta de a avea iobagi. Aceasta o știau acum toți iobagii din Munții Apuseni și de pe la poalele munților și așteptau numai timpul binevenit să înceapă răscoala. Dar minunea minunilor! domnii nici nu visau de așa ceva! Vezi că bieții iobagi nu băteau clopotul într-o dungă, că uite ce gîndim să facem.
Munții fierbeau; clocoteau adînc. Moții cereau de la împărat drepturi, drepturi pentru ei și pentru tot neamul românesc din Ardeal; cereau ca să fie militari, să nu mai slujească domnilor, ci numai împăratului; cereau ca iobăgia să se șteargă, să nu mai dea nimănui zecimi, că prea erau îngreunați. Ce cugeți, bietul iobag trebuia să presteze domnului de pămînt și cîte 4 zile de lucru pe săptămînă sau cum zicea Horia către împărat:
"Milostive Doamne!
Domnii silesc pe iobagii lor să le facă pe toată săptămîna cîte 4 zile robotă, a 5-a la vînat și a 6-a la pescuit, iar a 7-a, care ar fi să fie a lui Dumnezeu, încă sîntem de multe ori siliți să mergem cu carele să aducem din pădure lemne pe seama domnului. Apoi dijmele cele multe și mari, mieii, purceii, untul, colacii, ouăle și puii cei mulți care trebuie să-i dăm domnilor pămînteni; pe lîngă aceea, muierile trebuie să lucre cînepa și inul, să aleagă grîul pentru moară, și cîte și mai cîte, de numai unul Dumnezeu ne știe cum de mai poate sta sufletul în oasele noastre!"
Această stare de lucruri nu mai putea ține; fărădelegile domnilor strigau răsplătire la Dumnezeu în cer și la împăratul pe pămînt. Dumnezeu muia inima bunului împărat de trimise porunci să caute de sînt drepte jalbele țăranilor și cei vinovați să se pedepsească. Dar poruncile împăratului rămîneau pe hîrtie; domnii nu le băgau în seamă, ba pe jeluitori îi căutau ca acul, îi înfundau prin temniță, ori îi trimiteau pe ceea lume. Așa, la 1782, pedepsiră domnii pe 23 primari și jurați din Munții Apuseni la 25-100 bețe și pe 5 inși la moarte, că ce nu trădară pe cei ce umblă cu jalba pe la împăratul; ba pe Dumitru Todea îl condamnară și la torturi înainte de a-l executa. Va să zică, domnii în loc de a căuta buba, în loc de a cerceta dacă sînt drepte ori ba jalbele țăranilor, îi înfundau în temniță, îi băteau, ba-i chiar omorau trăgîndu-i în țapă ori pe roată, tăindu-le cîte o mînă, cîte un picior, apoi capul.
Stînd lucrul așa, căpeteniile țăranilor, Horia și cu Cloșca plecară la 1783 din nou la Viena, să spună împăratului Iosif-cel-bun față în față necazul și amarul conaționalilor lor. De acolo iară veniră cu promisiuni bune, care firește nu se împliniră niciuna, spre mai marea mirare și nemulțumire a poporului. Căci, poporul zicea așa: "Ceea ce împăratul spune cu gura lui, aceea e spus, că spusa lui este sfîntă. El a promis ușurarea noastră, dar bag-seamă nu poate învinge cu domnii, că-s mulți și tari, deci nu rămîne alta decît să arătăm domnilor că noi sîntem și mai mulți și mai tari decît ei".
Așa cugetau țăranii, și așa se și pregăteau să facă; să-și scuture singuri lanțurile de pe mîini și de pe picioare, să-și croiască altă soartă, să fie supuși numai lui Dumnezeu și împăratului, domni pămîntești peste capul lor să nu fie; ca să nu fie, își puseră în gînd să-i trimită pe toți pe cea lume, pe care n-ar primi legea românească și nu ar abdica de pofta de a avea iobagi. Aceasta o știau acum toți iobagii din Munții Apuseni și de pe la poalele munților și așteptau numai timpul binevenit să înceapă răscoala. Dar minunea minunilor! domnii nici nu visau de așa ceva! Vezi că bieții iobagi nu băteau clopotul într-o dungă, că uite ce gîndim să facem.
Salvina - Capitolul 01
Salvina - Capitolul 02
Salvina - Capitolul 03
Salvina - Capitolul 04
Salvina - Capitolul 05
Salvina - Capitolul 06
Aceasta pagina a fost accesata de 678 ori.