Autori > Edgar Poe
Annabel Lee
Trecut-au ani, ani multi de cand,
Pe un tarm al marii viorii,
Traia o fata pe car eo veti fi cunoscand
Cu numele Annabel Lee;
Si acea fata traia doar cu un singur gand;
De a-mi fi draga si de ama iubi.
Eu eram un copul, ea era o copila
Pe tarmul marii viorii;
Dar ne iubeam cu-o iubire mai tare ca insasi iubirea
Eu si-a mea Annabel Lee,
Cu o iubire pe care serafii din ceruri
Incepura a ne-o pizmui.
Si-aceasta a fost pricina din care, demult,
Pe tarmul marii viorii,
Un vant adie dintr-un nor, ucigand
Pe draga mea, Annabel Lee;
Atunci inaltele-i rude venira
Ducand-o departe de-aci,
Ca s-o aseze-ntr-un mormnat
De tarmul marii viorii.
Ingerii, nicicum atat de fericiti in ceruri,
Pizmuindu-ne, au prins a veni,
Da, aceasta era pricina din care asa se si zice
Pe tarmul marii viorii,
Un vant adie intr-o noapte din nor,
Ucigand si-nghetand draga-mi Annabel Lee.
Dar ne iubeam cu-o iubire mai tare decat
A celor mai varstnici ca noi,
A multor mai vrednici ca noi,
Si nici ingerii insisi in cerul cel sfant,
Nici demonii-n iar nu vor sti
Sa bata vreodata sufletul meu de la sufletul
Limpedei Annabel Lee.
Caci nu-i luna in zari, far s-aduca visari
De la draga mea, Annabel Lee,
Si nici stele rasar far' sa vad ochii mari
Ai limpedei Annabel Lee;
Si cand noaptea suia, stam intins langa ea,
Draga mea, draga mea, viata, mireasa mea,
In mormantu-i dintre ape vii,
In groapa-i dintre frematatoare ape vii.
Dan Botta
Annabel Lee
Annabel Lee
Annabel Lee
Annabel Lee
Aceasta pagina a fost accesata de 799 ori.