Autori > Ion Pillat
Radacini
Nod de năpârci, şerpi vajnici cât braţul şi cât cotul,
Trunchi negru de balaur încolăcit şi rupt,
Ciorchine de şopârle - pământul dedesupt
Surpându-se, în taină se dezvelesc cu totul.
Dar vraci vicleni cu barbă de iască şi de musch,
În nopţi cu luna nouă plesnindu-i cu nuiele,
I-au înlemnit deodată umflaţi aşa în piele
De le-au rămas sub coajă întărâtaţii muşchi.
Frunzarele deasupra, îmbelşugând colină,
Îşi leagănă seninul cu vântul în văzduh -
Cum să cunoască iadul în care trup şi duh
Se zbate dezgropată, sucită, rădăcina?
Stau şi privesc la şerpii ce scormone-n pământ
Şi la pământul care le fuge de sub pântec
Copaci, moşie, vreme - neîndurat descântec
Şi eu, cu tot frunzişul şi rădăcina-n vânt.
Radacini
Aceasta pagina a fost accesata de 705 ori.