• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Inchinare

Privelişte menită să-mi fie o psaltire,
Întâia mea credinţă şi ultimul meu scut,
Moşie aurită de-amurg şi de-amintire,
Deal albăstrit de luna, de dor şi de trecut.
Florica, înflorită în mai că o mireasă,
Tu, care legi în toamna un rod de orice ram,
Întinde peste mine un val de frunză deasă,
Primeşte iar la sanu-ţi copilul ce eram.
Aleea mi-o deschide cu braţele de mama
Că să mă culc în casă din deal, la pieptul tău.
Fii pentru mine sfânta icoană ce din ramă
Alina lin feciorul risipitor şi rău.
Am rătăcit pe piatră cetăţilor haine
Şi m-am jucat cu anii cum alţii zvârlă mingi
Tu, numai, păstrătoare a zilelor mezine,
Mai poţi cu-a lor lumina pierdută să m-atingi.
Fii pentru regăsitul o mănăstire vie
În care amintirea aprinde lumânări
Şi unde, pe o tâmplă de umbră, reînvie
Ochi cunoscuţi, luceferi ieşind din înnoptări
Nu vezi suind potecă pe dealul din Florica,
Cu ochi de tinereţe şi par frumos de nea,
Cum trece spre mormântul bunicului, bunica,
Ţinând că ieri de mâna copilăria mea?

N-auzi, atât de-aproape, dar parcă-n altă ţară,
Şi râsul meu zburdalnic şi glasul ei blajin?
Nu simţi sporind dorinţa şi dulce, şi amară
De-a reveni mai iute la cel dintâi cămin?
Cu ochi de altădată cu degetul pe buze
- Aşa cum se cuvine în preajma de mormânt -
Va voi urmă, curate şi albe călăuze,
Spre cel mai drag, mai trainic şi sufletesc pământ.




Inchinare


Aceasta pagina a fost accesata de 772 ori.