• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Elegie in padure

In vale iar talangile rasuna
Si pier sunand a vremuri vechi pe drumul
De toamna, ce coboara catre tara...
Ramane muntele pustiu si singur.
Fagetul e de aur, numai brazii
Stau pururi verzi pe cerul mai albastru.
In codru ghionoaia bate toaca
Grabit, si toaca schitului raspunde.
Si nu mai stii de-o vreme: e monahul
Sau pasarea ce-si spune rugaciunea.
Dar au tacut ca sa inceapa vantul.
Ca un izvor cu ape sopottie
El curge tot mai lin, tot mai departe
In liniste inalta care-l soarbe.
Amurgul a intrat in codru, calca
Pe foi uscate pasii de lumina,
Si un ecou deodata se trezeste
Din somn adanc ca sa adoarma-n vale.


De-acuma lasa-ma sa sui la munte,
Pastor de zile grele si de ganduri,
Sa ma opresc la stana parasita,
Sa-mi numar turma grijilor in tihna,
Sa sun domol din fluier sa-mi adoarma
Durerea, o mioara, la picioare.
Sa-mi pun urechea la pamant s-auda
Surd inima pamantului cum bate,
Si ochii sa-i ridic pe culmi sa vada
Intaia stea crescand mereu limina
Ce tremura aprinsa la icoana
De sticla si de taina a tariei.
Si mai tarziu, rotindu-se, sa prinda
Sub zodiile cerului in care
Sta scris de cand e lumea soarta lumii
Si soarta pasarii si soarta frunzei.
Si soarta muntelui si soarta mea.






Elegie in padure


Aceasta pagina a fost accesata de 717 ori.