Autori > Ion Pillat


Regasire



Din noi doi cine oare
Te vede-adevarat?
Oglinda ce te are
Sau eu ce te-am pastrat?

E fata impietrita
De-al anilor pustiu?
E fata inflorita
Din timpul pururi viu?

Imi spui de griji, de trude,
Cu glas inabusit -
Urechea mea ti-aude
Zglobiul ras tasnit.

Ce stins te uiti cu ochii
De vreme fumurii!
Ce foc iti arde-n ochii
Ce nu mi s-or umbri!

Oglinda, suflet, care
Ma minte-adevarat?
E chipul ce te are
Sau cel ce te-a pastrat?





Regasire


Aceasta pagina a fost accesata de 690 ori.


© 2007 Audio Carti - Carti Audio