• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Magda lui Arbore

Ranit pân’ la moarte, cu sabia-n mâna
Fu hatmanul Arbure prins;
Ducându-l departe la hoarda pagâna,
Dispare tatarul învins.

Pe câmpul izbândei stau corturi întinse
Voinicii cu domnul lor bând;
De hatmanul Arbure vorba se-ncinse:
Jelea fiecare pe rând!

Dar voda se scoala aprins de mânie:
"Lasati bocituri de copii!
Vitezi ca si dânsul avem noi o mie,
O mie si sute de mii!

Întreaga Moldova de hatmani e plina.
D-un chip, d-o faptura, d-un os!
Vazut-ati, la naiba, o muma româna
Sa creasca un fiu ticalos?

Atunci România se sterge din lume,
Când tara-i din Pont în Carpati
În stare va fi sa-i însire anume
Pe cei ce-s nascuti împarati!"

"Asa sa traiesti!" îi raspunde deodata,
Sosit p-un calut tataresc,
Un tânar cu frageda voce de fata
Vibrând dintr-un chip îngeresc.

E fiica lui Arbure, care-n bataie
Pe hatman l-a fost însotit,
Lucind printre cete ca luna balaie
Pe cerul de nori învalit.

Când Magda vazuse pe falnicu-i tata
Cazut sub o droaie de rani,
Plapânda fecioara ca fiara turbata
Izbea si musca pe pagâni.

Acuma l-a tarei serbare venita,
Ea zice: "si eu voi sa-nchin!
Adus-am cu mine o cupa cernita:
Turnati-mi într-însa pelin!"

S-arunca p-o masa, plin înca de sânge,
Un cap uricios de tatar:
"Când tara-i ferice, nici Magda nu plânge!
Voi bea... însa iata pahar!"





Magda lui Arbore


Aceasta pagina a fost accesata de 657 ori.