Cu epigramele-ți naive
Din nou în gheara mea încapi:
Ovidiu a scăpat de mine,
Tu de prostie n-o să scapi.

A-nceput să spuie
Într-o zi Ovid:
 Nigrim dacă vine
În oraș la mine,
Deși sunt statuie,
Eu mă sinucid.

 Crede-mă, Nigrime,
Lasă-te de rime!
Un ecou răsună,
Noaptea, când e lună.
... E Ovid ce-și scrie
Tristia târzie!

E crud să-ți fac un epitaf,
Prea ți-a fost viața scurtă ție,
Căci te-ai născut la tipograf
Și-ai răposat la librărie!