Fiind rugat să citesc ceva la șezătorile societății Amicii Orbilor și indignat de taifasul tinerilor de ambe sexe, care nu ascultau decât îndemnurile inimii lor, am adresat unei domnișoare din prima loje aceste versuri:
Nu-ți cer, duduie, cu nesațiu Sonetul meu modest să-l sorbi; Să știi atât: că eu spun versuri Nu pentru surzi, ci pentru orbi.