Autori > Anton Pann
Copaciul si dovleacul
Pe langa un copaci mare
Un dovleac, din intamplare
Primavara rasarise
si pe dansul sa suise,
Care intr-atat crescuse,
incat varfu-i intrecuse,
in lung si-n lat sa-ntinsese,
Ramurile-i cuprinsese,
si pretutindeni umpluse
De dovleci care facuse.
Deci cu aceasta iestime
Vazandu-se la inaltime,
incepu sa se mandreasca
si zicand sa se faleasca:
- "Vezi, eu numa-ntr-o vara
Cat crescui si tot cresc iara,
si tu copaci din vechime,
in suma de ani multime,
D-ai fi crescut voiniceste,
Precum si vrejul meu creste,
Mai, mai ajungeai la stele,
Dupa parelele mele."
Iar copaciul cel cu minte
I-a raspuns aste cuvinte:
- "Ei! te lauzi tu acuma,
Ca inca n-ai vazut bruma,
Dar cand va da si zapada,
Atuncea esti jos gramada!"
Gandeste la viitoare
si la cele-ntamplatoare.
Nu te inalta cu firea
Pan' nu cerci nenorocirea.
(1841)
Copaciul si dovleacul
Aceasta pagina a fost accesata de 997 ori.