Autori > Costin Miron
De neamul moldovenilor - Capul al patrulea
Capul al patrulea - De Traian-Imparatul
Traian, împăratul Râmului, al șaptelea după Avgustu-chesar, de neamul său șpaniol, coprinzândŭ scaunul împărăției după Domentian și văzândŭ la slăbiciune împărățiia sosită, din rea și desfrânată cârma împăraților răi și zburdați (că și Dioclitiian și cela lumii ocara și tiranul Neron, totŭ înaintea lui Traian au fostŭ), întăi au așezatŭ împărățiia în ce era stricată și veniturile ei, apoi îndată s-au apucatŭ de oaste împrotiva tuturora carii ieșisă de suptŭ ascultarea împărății țări și întăi ales asupra dachilor, țiitoriiul acestor părți.
Așa să întărisă neamul dachilor asupra Împărăției Râmului, câtŭ scriu istoricii, în zilele lui Domentian-împăratul și birŭ lua din vistieriia Râmului, pentru să nu strice țările împărăției cu prăzi, că fiind neamul dachilor pre acéle vremi călăreți, prăda țărâle ascultătoate de Împărățiia Râmului cu călărimea, pănă și Italiia de prăzile lor nu hălăduia, cum am văzut în vacul nostru pre tătarii Crâmului, fiind mai puțini decâtŭ oștile Moscului și a Crăiei Leșești și de la amundoao acéstea neamuri lua daruri, pentru să nu facă cu ceambulurile lor stricăciune țărâlor lor.
Întăi, dară, Traian, marile și vestit împărat, au făcut oaste împrotiva dachilor, cum scrie Dion, carile au scris viiața acestui împărat și alți istorici după dânsul, 600.000 de oaste, slujitori de oaste au avut, fără altă mulțime, ce să trage dupe oști, ales după oști mari, mulțime, și au purces din Italiia spre acéste părți ale Dunării.
Cum scrie Istoriia de patru monarhii ai lumii, de clătirea aceștii împărății de la Râm spre acéste părți, ca pre la 120 de ani după Hristos au fostŭ. Împrotiva căruia nici Decheval craiul dachilor așa fără războiŭ nu s-au lăsat, ci trecândŭ cu oștile sale Dunărea, au stătut împrotiva lui Traianŭ, împăratul cu războiŭ în Țările Misii, căriia îi zicem noi Dobrogea.
Stătut-au un războiŭ mare și nu puțină vărsare de sânge, însă pre acéle vremi în toată lumea nu era altă oaste, nici mai teméinică, nici mai stătătoare, nici mai trainică la toate lipsele oștenești ca slujitorii Râmului, neînfrânți și din firea lor și cu tocmeala oștilor lor, care vedem acum la némți tocmeala oștilor, toată bulucuri și pintre buluc și buluc loc deșertŭ, să aibă loc deșchis și alte bulucuri, slobod meidan să aibă, cândŭ ar trebui să dea ajutoriŭ bulucurilor celor ostenite în războiŭ sau înfrânte oaste proaspătă pre acéle slobode de oști maidanuri. Niciodată toate bulucurile încep războiul, ce céle tocmite în frunte și alte bulucuri cu mare tocmeală și méșterșug stau în paza acelora ce fac războiul și așa luptândŭ multă vréme cu o parte de oști, alte părți sta gata, netrudiți, proaspătă oaste prelesne urnescŭ pre céialaltă oaste, carea odată își varsă și sloboade toată vârtutea. Că acea oaste ce sare toată odată, toată odată să și răsipéște. Cu aceasta tocmala a oștilor sale râmlénii au supus toată lumea.
Marie tărie și neînfrântă avea și oastea machidonénilor pre vrémea lor, ales tocmeala pedestrimei lor, căriia zicea ei falanx, însă era prea strânsă acea falanxŭ și la greu să lega pedestrașŭ de pedestrașŭ. Cu mare greu să rumpe acéia oaste, că cu tocmala ei au călcat Alexandru Machidon tot răsăritul. Însă pe urma lui, dacă au început machidonénii a bate războaie cu râmlénii, pierdea războiul machidonénii, cum va vedea cine va ceti războiul lui Perseu, împăratul machidonénilor, cu Emilius, hatmanul Râmului.
Auzit-am pre mulți dând vina aceasta, cum și léșii și moscalii și alte neamuri creștinești nu sar odată cu toții la războiŭ. Nu știu ce zic; oștile teméinice cu multe ceasuri, cu multe zile, bat un războiŭ și știu aceasta. Că întăi léșii și moscalii, de s-ar slobozi toată oastea odată, nici un războiŭ nu ar lua, ce toate le-ar piierde. Așa Decheval, craiul dachilor, luptându-să câteva zile să oprească oștile lui Traian, n-au putut birui, ci au purces oștile din războiŭ în răsipă.
Traian-împăratul după izbândă au căzut, la apa Dunării, unde, șezândŭ cu oștile, au adunatŭ din toate dintr-acélea părți și olate lucrători și au ziditŭ cu mare minune vacurilor pe urmă, pod peste Dunăre, de piatră, cu turnuri de piatră, carele să pomenéște pănă astăzi, Turnul Severinul. În Țara Muntenească ieste acela loc; malul dincoace al acelui olatŭ îi zicŭ munténii județul, cum ziceam noi ținutul Jiiului.
Cercat-am câtva din ce ieste, de au primenit numele său acestŭ turnŭ, de-i zicŭ Severinul, că acestu lucrŭ, că l-au ziditŭ Traian-împăratul și nu altul deplin și aievea, fără număr odoacă spun istoricii cândŭ au făcut și podul, căruia cu ochii noștri am privit pragurile prin apa limpede a Dunării, cândŭ am mersŭ cu Dabija-vodă cu oștile la Uivar. Cum acel turnŭ ș-au schimbatŭ numele și n-au ținut numele ziditoriului său, cum ține șanțul Troianul pănă astăzi, a ști nu pociŭ. Atâta numai, ori pre urmă că au trăitŭ acolo vreun domnŭ cu acestŭ nume, Severin, cum spun și munténii, ori pre numele vreunui pristav la lucrul lui sau la rădicatul lui, după ce să pustiisă întăi.
Fost-au și un împăratŭ pre urma lui Traian, Severus, care nume și pre o piatră ce s-au aflatŭ la cetățuia năruită la Galați am cetitŭ însumi eu Severus imperator romanorum, adecă Săverii împăratul râmlénilor. Însă numai atâta am putut ceti, célelalte slove, deși și aduc cu latinești, iară a înțelége limba latinească, nici într-un chip să pricépe. Cum pre un ban de aramă galben, iară la acea cetate năruită am aflatŭ, câtŭ un ort de mare, nimenea nu poate mai mult a dizlega fără: Marchiianopolis. Iară turnul acela și podul peste Dunăre, nimenea altul, ci Traianu-împăratul, ca și șanțul Troianul, l-au făcut; nu vei afla din sute de istorici într-alt chip.
După ce au gătitŭ podul peste Dunăre, Traian au trecut toată oastea peste Dunăre, dincoace în ceasta parte, în pământul unde ieste acum Țara Muntenească. Și i-au ieșitŭ iară cu oștile sale Decheval, craiul dachilor, la care războiŭ stândŭ tare dachii și craiul cu ei, însuși craiul au pieritŭ la acel războiŭ. Și așa au purces, după acel războiŭ pierdut și pierirea craiului lor, totŭ neamul dachilor în răsipă de pe acéste țări, unde ieste acum Țara Muntenească și țara noastră, Moldova. Câtă țară au și rămas pre loc, prostime, țărani, toată o au scos-o Traian de pe acéste locuri peste munții care desparte Țara Ungurească dinspre noi. Iară aicea, îmbe acéste țări, și Țara Mutenească și Țara Moldovei, de la Dunăre pănă suptŭ munți și pănă în Marea Neagră și de la apa Nistrului pănă iară supt munți, tot cu râmléni și căsași au aședzat și mai mulți oșténi, precum zicŭ ei: colonia romana, adecă discălecarea Râmului. Și așa ieste discălecatul cel dintăi acestor țări cu râmleni. Cine ar vrea să știe, să vază și cu ochii martorii, citească pre istoricul Dion, carile au scris viiața lui Traian-împăratul și pe Evtropii, carile au scris viiață lui Adriian-împăratul iară al Râmului și pre Bonfin istoricul ungur și din alți istorici, anume: Carion, Cavații, Silvius, Cromver leah, Piasenschii de Premisla, Gvagnin litfan și mai ales și din cești mai de curândŭ: Topeltin de Mediiași, iscusit istoric, carile de-amăruntul din Dion scrie de neamul țărilor acestora și ales de descălicatul cel dintăi pe acéste părți de lume, de Traian-împăratul.
Măcară că capetile dachilor, domnii cu toate casile lor, s-au tras toți peste munți în Ardeal și de acolo s-au închinatŭ cu toții la Traian-împăratul, totŭ nu i-au crezut, ce și peste munți pentre dachi au discălicatŭ râmléni, pentru să nu mai poată a-și rădica capul dachii împrotiva împărății, carii vedem și pănă astăzi în tot Ardealul și în țările de sus céle ungurești mai în jumătate cu ungurii, români, adecă râmléni, suntŭ lăcuitori pănă astăzi.
Era acestŭ obiceiŭ la Împărățiia Râmului dacă să umplea Italiia, dricul împărății, de lăcuitori, de nu le ajungea, nici-i biruia pământul cu hrana, scotea cu sorți căsași di pen orașă și de prin sate și-i muta la altă țară, unde vedea părți mai rari de lăcuitori, sau unde vediia că să rădica de suptŭ ascultarea împărății vreo țară, acolo cu sutile de mii de case să muta și le împărțiia locuri și zicea acei discălicături noao: colonia romana, adecă discălicarea Râmului. De care colonie a lor ieste plină lumea și la Asiia, adecă Anadol și la Africa, căriia îi zicem noi Barbarezii, și la Hișpaniia și pre apa Renului, la némți și la franțozi. Și la Rumele, în Țările Grecești, un neam ce le zicem coțovlah, colonia Râmului ieste.
Litva în Crăiia Leșască direpți râmléni suntŭ, însă acel neam al Litvei nu de râmleni aduși suntŭ pre acéle locuri, unde lăcuiescŭ acum, ci de tirăniia lui Neron împăratului al Râmului. Multe case mari cu gloatile sale, cu domnul lor Lizbon, fugând de răotățile lui Neron la némți și de acolo cumpărându-și vase de mare, pre marea céia ce lovéște la Gdansca au mersŭ, pănă la Liflantŭ, o țară, și de acolo descălecândŭ malul, s-au lățitŭ pănă unde ieste Litva acum. Mulți ani suptŭ ascultarea rusilor au fostŭ, pănă înmulțindu-să din an în an, apoi ei au supus pre rusi, de le suntŭ vecini rusii acei a toate țări.
De ar întreba neștine: Atâtea colonii în lume, de unde așa mulțime discălicate, numai de la Italia să iasă atâtea țări descălicate dintr-însa? Trebuiéște să știe că într-acéia țară au fostŭ pe acélea vacuri scaunul împărăției, orașul Râmul, care orașŭ, nu cum suntŭ acum împărățiile, ci au ținut toată lumea de la apus, aproape și pănă totŭ răsăritul, fără puține împărății la răsăritŭ, pre carii amu nici-i primiia. Iară soli toate țările acélea cu daruri trimitea. Spre miazăzi și pănă unde să închide lumea cu Ochiianul, suptŭ Împărățiia Râmului au fostŭ și spre miiazănoapte numai niște unghiuri, pe lângă mări nemțești, unde ieste acum Crăiia Daniei și a Șvedului, acélea țări drepte nemțești suntŭ și un neam acélea numai au hălăduitŭ, de n-au fostŭ supuse suptŭ Râm niciodată. Curia dară din toată lumea la Italiia, să fie și în volniciia Italiei șpani, adecă șleahtici.
Și a doao pricină, nu ieste în toată lumea altă parte de lume pământŭ ca Italiia, de tot bivșugul și dezmierdatŭ, cât bine i-au zis raiul pământului.
A treia pricină și mai mare decâtŭ acéle doao ce s-au poménitŭ, că râmlénii din toată lumea lua a zécea din oameni tineri, cum lua turcii din Rumele; zicea râmlénii acelor oameni obsides, adecă zalog de credință țărâlor. Și pre acéia punea de-i învăța ca la școală oșteniia și carii era pre la școale, încă suptŭ steaguri le zicea tirones (sfântul mucenic Theodor Tiron, dintrŭ acei slujitori au fostŭ). Iară dacă să învață bine cum va purta sulița, cum va muta pavăța, cum va întoarce sabiia, îi scotea la războiŭ și cu vréme din tirones ieșiia, de le zicea veteranii, adecă slujitoriŭ vechiŭ, bătrân. Acestor veteranii apoi îmbătrâniți în slujbe vestite îi scotea de suptŭ steaguri și le da pre la orașă și la sate locuri de casă, de vii, de grădini, de pământuri și așa să umplea Italiia cu mulțime de oameni, câtŭ nu-i coprindea pământul.
Multe obicéiuri de ale Râmului suntŭ acum la turci ca acéstea, ce iau și ei de a zecea oameni și iară așa îi împart pre la grădini întăi, apoi în ceata ienicerilor și fac și ei apoi din slujitori bătrâni oturaci, curugii și timaruri. Toate acestea și altile multe obicéiuri de la Împărățiia Râmului suntŭ, că și ienicerii cum suntŭ acum la turci, la Râm pritoriiani, adecă pedestrime de divan le zice, cum la turci culoglŭ și așa bulucurile pre numere: biringi, ichingi, iuciungi; la râmléni primani, secundani, terțiiani, cvartani, tot pre numere bulucurile, adecă: cei dintăi, cei ai doilea, cei ai treilea, cei ai patrulea, pre numărŭ să știia bulucurile. Și nu-i divă că la turci vedem obicéiurile acéstea, care au fostŭ și la Împărățiia Râmului, căci că Țarigradul și câte țări țin turcii în ceastă parte de lume, care să chiamă Evropa, parte de Împărățiia Râmului ieste.
Alexandru Machidon pe vrémile împărăției sale încă au făcut pre numele său colonii și întăi la Eghipet acel vestitŭ orașŭ, Alexandriia, unde să scură apa Nilului în mare, iarăș și pre apa Donului și pre apa Hăndului și la perși au discălicatŭ orașă și olate pre numele său. De ar hi acum Istratie logofătul și fiiu-său un Simeon Dascalul și nepotu-său, un Misail Călugărul, cum s-ar apuca de aceasta povéste cu basnile lor, céle ce au scris că rădăcina acestui neam, carele ieste acum pre acéste locuri, din temnițile Râmului ieste? Că Traian-împăratul adevărat că de la Râm au adus și căsași, adică de la Italiia și așa ieste: și căsași au adus, iară nu din temnițele Râmului, ci oroșani căsași, săténi, tot din slujitori așezați. Și casă de domni au așezatŭ aicea pre la cetăți. Cum și Dragoș-vodă mare năpaste îi ieste să fie fost păstor, pre mărtoriia maramoreșenilor, cu urechile méle am auzitŭ că au fostŭ ficior unui Bogdan-vodă, născut din Maramoroș, după ce au scos de aicea mulțimea de tătari și cu bulgărimea de la Volga năbușiți și apoi pre urmă și Attila cu ungurii.
Din temnițe cu sutele de mii de oameni cum s-ar afla? Și apoi fămei, iară atâta tălhărițe? Deci, unde ieste și cât vac ieste de când au venit Traian pre aicea și când s-au bătut Laslo, craiul unguresc, cu tătarii? Între Traian și între Laslo-craiul 800 de ani sunt. Și au scris ei, acești istorici, Istratie logofătul și Simion Dascalul și Misail Călugărul că acest Laslo au cerșut de la Râm oameni. Și neamul românilor acum trăia cu domnii săi în Maramoroș, cești dincoace, iar cei dincolo, dispre munténi, pre apa Oltului. Nu să prinde dară, cum zic aicea: manno, țigănéște.
Așezândŭ Traian și domni prin cetăți, cum zic la léși, caștaleani cineși domnul cu olatul său: dominus după latinie ieste la noi: domnu iar pre la toate marginile și locuri alese oșténi, cu nume pre atuncea țărilor acestora, unde ieste acum Moldova și Țara Muntenească, Dachiia Inferior, adecă Dachiia de Jos, iară Ardealului și părților celorlalte de sus, precum s-au pomenitŭ de hotarul Dachiei, în capul de Dachiia, Dachiia Superior adecă Dachia de Sus. Și suptŭ acel nume au trăitŭ aceste țări, pănă la al doilea discălicatŭ cu Dragoș-vodă. Și acum mulți ne zic noao, țării noastre și Țării Muntenéști, streinii, Dațiia, însă norodul, neamul lăcuitorilor, nu ș-au schimbatŭ numele său, ci tot romanus, apoi cu vréme și îndelungate vacuri romani, apoi rumâni pănă astăzi. Și țările megiiașii, știind de unde au ieșitŭ neamul acesta, că de la Italia, cării țări îi zicŭ streinii vlah, vloh, unii zic valios, ungurii olaș de pe vloh, adecă italian, au zis vlah și munténii Valahiia, mai târziu.
După așezarea cu râmléni pre acéste țări, Traian-împăratŭ au purces pre Dunăre în jos cu oștile sale, de care s-au pomenitŭ de vechi istorici că 600.000 de oșténi numai de războiŭ au avutŭ. Și trecând apa Sirétiului, apoi Prutul, Nistrul, Buhul, Niprul, Donul, care ape acéstea toate pre atuncea cu alt nume au fostŭ, nu cu acéstea de acum. Sirétiului numea Halut, și acum istoriile vechi scriu Prutului Hierasus, Nistrului Tiras, Buhului Hipan, Niprului Borestines, Donului Tanais. Și această apă Tanais, Donul, împarte Asiia de la Evropa, cum desparte la Țarigrad boazul de mare între Țarigrad și între Schiudér. Țarigradul singur și cu Galata de Evropa ieste, iară Schiudériul dincolo de Boazŭ Anadol, căruia îi zicŭ istoricii Asiia.
Că în patru părți împart istoricii lumea: răsăritului zic, cu toate împărății, acei părți Asiia, părților dispre miazăzi, câte țări suntŭ, Africa, parților dispre apus și dispre miazănoapte, Evropa. A patra parte ieste America, care parte așa ieste depărtată și vine cum ar fi suptŭ noi, că cândŭ ieste la noi zioă, la dânșii atuncea ieste noapte și cândŭ la noi noapte, la dânșii zioă, că fiind pământul rătundŭ, cum ar hi împrotiva noastră, suptŭ noi acea parte ieste.
Acéstea dară doao părți de lume, Evropa și Asia, dispre părțile de miazănoapte desparte Donul, iară într-acoace împarte Marea Neagră și bogazul cela ce să scură Marea Neagră în Marea Albă, tocma supt orașul Țarigradului și în gios pre Marea Albă pănă unde cade apa Nilului în Marea Albă și Nilul desparte Asiia de Africa. De la Nil să încépe Africa și Eghiptul amu nu de Asiia, ci de Africa ieste, cum toate țările câte suntŭ de la malul Nilului, pănă să închide cu Marea Ochianului, carea încunjură pământul, alăturea cu Marea Albă, pănă să cură și Marea Albă în Ochian, la Hișpania, dincolo Africa, dincoace Evropia, Hișpaniia de Evropa, Fesul, dincolo de Marea Albă, de Africa. Acéstea pomenindu-să pentru deșchisul minții, să să înțeleagă statul lumii, ne întoarcem la istoriia noastră de Traian, cum nu s-au îndăstulatŭ cu atâta parte de lume, câtŭ au călcatŭ cu oștile sale, de au trecut toată Evropa pe dincolo pănă la apa Donului, care apă din inima Țărâlor Moschicești iese și cade în Marea Neagră, la Crâm, ci trecândŭ Donul, au călcatŭ și Asiia, lovindŭ pre la Iuzbec, mari țări tătărăști. Iară de la Iuzbec, pe după Marea Caspiei, care mare desparte Cazanul și Azderhanul de Țările Persului, pe la Bahtri și acolo, pin Țările Persului și prin Asiria la Eghipet, unde la Eghipet, de boala ce-i zic desintiria, adecă deznodarea vintrelui, și-au sfârșitŭ viiața.
De acestŭ vestitŭ împărat ai și șanțul Troianul, săpat de oștile lui în vécinica pomenire, începândŭ din Țara Muntenească, peste toate apéle acéstea, care s-au pomenitŭ, Sirétiul, Prutul, Nistrul, Buhul, Niprul, pănă la Don, totŭ acestŭ șanțŭ, carile îl vedem aicea la noi. Eu l-am trecut aproape de Nipru, pre la un târgŭ anume Vciorașnoe, tot pre câmpii, acel orașŭ nu departe de Chiov ieste, și Chiovul ieste pre apa Niprului și presémne cum mérge șanțul, apa Niprului, mai sus de Chiov o au trecut-o Traianŭ cu oștile sale.
Să află unii de zicŭ că acestŭ șanțŭ, carile îl vedem pănă astăzi suptŭ acestŭ nume, Troian, să fie săpatŭ pentru sprijineala dispre tătari, închizândŭ locul dispre câmpi de năvala prăzilor tătărăști, în care era și răposatul Panaiotachie terzimanul cel mare și vestit pe vrémea lui la împărăție. Nu știu unde și la ce istorii va fi cetit acestŭ lucru. La voroavă cu mine pentru șanțul acesta, au dat samă că un istoric, anume Bonfin, ungur, pomenéște de șanțul acesta. Cum mi să pare, cine atâta loc de lume, începândŭ din Țara Muntenească, pănă peste apa Donului ar hi putut apăra peste totŭ locul? Și aicea la noi, să zicem că de la capul șanțului, de unde să încépe totul, pe deasupra Galaților, alăturea cu Dunărea mérge pre aproape și peste Prut, iar nu departe de Dunăre, pre la satul turcesc acum, Troianul; dară deci unde să dipărtează la câmpi și de la Dunăre și de la Marea Neagră, iar peste apa Nistrului, ca mai departe mérge peste câmpi pe la târgul Vciorașnoe, pre unde l-am trecut eu, mai pe din sus de Chiov lovéște la Nipru și de la Niprul cu mai mare depărțime de mare, la Don. Cum zicŭ, cine ar fi putut apăra atâta loc Bahtri, sau Bahtriana, în Afganistanul de azi. și ține? Că de au fostŭ aicea țara discălicată des de Traian, cum ieste între acéste ape, Prutul și Nistrul, dară de la Nistru pănă la Nipru și de la Niprul pănă la apa Donului și Traian-împăratul prin pustii au mersŭ. Așa și lui Panaiotachie i-am răspunsŭ, la ce n-au știut cum mi-a mai răspunde. Așa zic și celorlalți, câți au mai scris, așa și lui Bonfin, de au scris așa, cum să fie șanțul acéla săpat de vreo sprijineală de tătari. Mai de crezut suntŭ acéia carii țin că Traianu-împăratul au săpat acesta șanțŭ în vécinica pomenire și veste și să să știe șleavul oștii de ceia carii să tragŭ după oști mari, niguțători și oșténi, cum vedem și acum pre împărații turcești și vezirii lor, pre unde mergŭ cu oștile, fac movile pe șleavul oștilor și pentru véstea și pentru îndireptarea celora ce vin, ori oșténi, ori olăcari, ori niguțători, pre urmă dupre oști. Nici te mira cu cine ar fi săpatŭ un șanțŭ mare ca acesta căci cu mult mai mare au fost, numai cu vremi îndelungate s-au năruit și mâlit o oaste de 600.000 de oameni numai slujitori, fără alte mulțime. Într-o zi o sută de mii de oameni să să înșire în rândŭ unul lângă altul, să arunce lutul cineș dreptŭ sine, caută cât loc pot coprinde 100.000 de oameni. Pre ușoară socoteală: loc de doao mile de céle mari, de nu și trei mile vor coprinde 100.000 de oameni, un conac întreg să face de oaste mare. Și la 600.000 de oameni, a șasea zi într-o săptămână o dată unui om vine rândul la săpat. Și acestŭ număr al oștii acelui împăratŭ, fără altă mulțime ce să trăgea după oști, scrie Dion istoricul, carile au scris viiața și faptile acestui împărat și Evtropii istoricul, carile au scris viiața lui Adrian-împăratul, ginerile lui Traian, carile, după moartea lui Traianŭ, el au stătut împăratŭ Râmului. Și acesta Adrian au făcut Odriiul, orașul, pre numele său, unde să împreună trei ape: Tungea, Marița și Arta în pământul Trachiei.
Cu acéște oști Traian, căruia numele în Istoriile Râmului Ulpius Traianus, au călcatŭ această parte de lume, călcate și de alții cu oștile Râmului, mai nainte de dânsul de Pompeiŭ cel Mare și de Iulie Chesariul și de Avgust Chesar, însă nu pre aicea, ci pe la perși. Iară acesta împărat Traianu pre aici au venitŭ și au încunjuratŭ aceasta parte de lume, cum s-au pomenitŭ, și iel au discălicat neamul, semințiia care trăiéște pănă acum în Moldova și în Țara Muntenească și cât norod ieste în Ardeal cu acestŭ nume: român.
De neamul moldovenilor - Capul al patrulea
Aceasta pagina a fost accesata de 701 ori.