Autori > Ion Minulescu

Aducerile-aminte (Henry Bataille)

Aducerile-aminte-s odai fara zavoare -
Odai pustii, prin care, sa intri, nu-ndraznesti,
De cand murira-n ele strabunii...
Si traiesti,
Trecand pe langa ele, tacut ... prin coridoare...

Le stii ca sunt acolo, asa precum au fost -
Aci-i odaia roza ... si colo-i cea albastra...
Si linistea sporeste sub tristul adapost,
Si-asa, nepasatoare, se scurge viata noastra!...

Adesea, amintirei - spre mine, cand se-ndreapta -
Ii zic:
-Ramai aicea ... Mai vin eu sa te vad...
Dar desi toata viata stiu bine ca m-asteapta,
Eu totusi, uit adesea sa vin s-o mai revad.

Si multe sunt asemeni, in casa mea batrana
Ce s-au deprins, incetul cu-ncetul, cu uitarea...
Si daca-ar fi de-a pururi uitate sa ramana,
Sa nu ma mai indrepte spre ele intamplarea -
Nu-i cereti unei inimi mai mult decat vietii...

Stiu bine ca-s acolo ... ca dorm dupa peretii
Odailor...
Dar ele, ce-mi mai pot spune-acum
Cand le zaresc la geamuri, de-a pururea, din drum,
Si le-oi zari tot astfel, intreaga mea viata ...

Si totusi, cateodata, cand soarele coboara,
O trista presimtire, ma prinde si ma-ngheata...
Dar cum nu-mi pot da seama ce-i jalea asta-amara
Eu trec ... desi stiu bine, c-a mai sosit o moarte!...

O turburare-n taina, mereu iti da de stire
C-o amintire moare ... sau ca s-a dus departe!...
Dar vezi... In clipa-aceea, nu stii ce amintire
Ca nu le mai tii minte, cand esti de moarte-aproape!...
Si totusi... Simt ca-n mine, se-nchid anume pleoape!

Aducerile-aminte (Henry Bataille)

Aceasta pagina a fost accesata de 822 ori.