• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 09

Dar pina la urma nimeni nu putu sa afle cine e asta si nimeni nu indrazni sa-si potoleasca nedumerirea, cerind direct la masa identitatea unui baiat atit de dezghetat si de dat dracului si care pe deasupra trebuie sa fi inhatat si ceva bile senzationale, de se afla intr-o verva asa de indracita. E o curata rusine sa fi stat trei ani cot la cot cu un asa juvaer si sa nu-i fi stiut nici macar de nume ; dar daca oricare dintre dinsii trebuia totusi sa-si marturiseasca aceasta rusine in privinta numelui, in schimb aproape toti isi aduceau aminte ca l-au vazut la cursuri si la examene.

- Venea regulat, domnule...

Iar Barbulescu C. Vasile sari ca ars :

- Aaa... stati ca mi-am adus aminte ; am dat cu el Civilul... A... e foarte indraznet... S-a repezit in profesor si-a iesit trintind usa, de, de...

In schimb o impresie literalmente detestabila a facut Mihnea familiei Balaman, care-l astepta in par, inclusiv deci domnul Vulpache, la 4 dimineata, cind si-a facut nesigura dar radioasa intrare pe usa antreului. Veve a lesinat la moment, iar printre tipetele doamnei Balaman, care se straduia sa-si invioreze copila, domnul Vulpache a intreprins, pe ton blind, dojenirea culpabilului.

La orice argumentare, Mihnea raspundea scurt : .

- Mi-am sarbatorit pe varu-meu... Asa sunt eu ; eu am cazut, el a reusit... L-am sarbatorit... asa sunt eu...

- Bine, asa oi fi fiind mata, dar puteai sa anunti pe cocoane....

- A, pardon... a incuviintat indata Mihnea salutind politicos cu gambeta pina la podea pe cele doua cocoane ; la care gest Veve, ridicata pe sezut si aspirind sticluta de amoniac, pe care i-o tinea mama ei, ingenuncheata alaturi, lesina din nou si se intinse iarasi toata pe dusumeaua antreului. Fara indoiala ca in noaptea asta ea n-a mai intrat in camera, care urma sa mai fie nuptiala inca vreo citeva luni. in schimb Mihnea s-a indreptat grabit intr-acolo trimitind bezele lui Vulpache si sa-lutind ungherele antreului cu gambeta si cu cuvintele : La liberte est e nous ! La liberte est e nous /...

Veve a ramas profund suparata mai multe zile si nopti de-a rindul, spre ascunsa bucurie a lui Mihnea, care planuia ceva monstruos. Dar el iesi chiar de a doua zi ; si gasi la facultate pe Mih., spre care alerga cu bratele deschise.

- E, acum imi spui unde vrei sa ma inscrii ? il intreba poznas Mih., care nu parea deloc emotionat de marele lui succes.

- Lasa asta ! mie sa-mi spui cum s-a intimplat, neniso-rule, de ti-au picat iar elogiile astea ?... La Civil, n-as fi crezut pentru...

- Pai daca mai ramineai in sala si continuai sa-mi iei apararea, chiar ca-mi mincai un elogiu...-

- Pai bine, domnule... eu credeam ca n-a ascultat... tot cu ochii pe ferestre dupa muste...

- Fugi de-acolo, domnule... fii serios... ala e profesor mare, ala e savant, domnule... el e familiarizat, domnule, cu materia, asa ca putea sa studieze in voie oricite muste ar fi dorit, el tot ar fi vazut cit sunt de stapin pe curs... fara sa dea vreo atentie... si, pentru ca se plictisea omul sa auda tot ce-i rasuna ca morisca in cap de ani de zile, isi cauta si el un studiu in plus...

Bine. foarte bine. la Civil...' dar la alalait, al mic, din urma... zau ca nu disperasem, cu tipul ala care uitase ce-a scris -in propria lui carte...

- Vai de mine, fii serios, domnule, il intrerupse musti a-tor Mih. Cum poti sa afirmi astfel de lucruri, cind zici ca ti-ai dat si dumneata licenta... Ala e un specialist recunoscut !..

- Lasa, domnule, incerca Mihnea sa reziste acestei discrete umilinti. Vorbeau toti studentii, ce tot spui dumneata... Ba chiar si dumneata ai mai ramas si ai continuat sa mai vorbesti, dupa ce ti-a trecut seria la loc...

- Bine, aia e tactica mea... atunci eu expuneam suplimentul pentru elogii... dar dumneata probabil ca... cum sa zic... nici nu trecuse vreodata pe la urechile dumitale ce se vorbea acolo... Se vede ca ti-ai luat cam demult licenta...

Baiatu Mih. a fost chemat deoparte de-un grup de flacai inalti, imbracati munteneste, cu sube scurte, cafenii. Dar peste putin, in valul de tineret, ce se sparge, el vede pe Arina si pe mica ei prietena blonda, convorbind voios, razimate de parete. El se preface ca n-a vazut inca nimic si numai coada ochiului urmareste pe cele doua fete. Arina l-a zarit la rindu-i si arata celeilalte, din cap, spre el. Blonda cea mica il considera curioasa, dar cu vadit semn din buze ca nu-i face nici o impresie. La urma chiar inalta din umeri, intorcindu-se intrebatoare spre amica ei : "Ce-ai gasit deosebit la dinsul ?" Arina ii raspunde cu ris mare ; isi bate joc la rindu-i de el ? "Drace, ce insemneaza risul asta..."

Mihnea simte o lesuiala subita indoindu-i picioarele. Afurisita cea mica si blonda ii turuie inainte, iar Arina, din cind in cind, intoarce capul rizind din ce in ce mai zgomotos spre dinsul. Cu fiecare noua izbucnire voioasa de ris. intoarce capul spre dinsul.

Mihnea e pierdut. Ah, mititica blonda... Dar lasa, se va razbuna crincen... aha... o s-o intilneasca el singura odata... o sa-i vire el o pereche de ochi in privirile alea albastre si spalacite... Va vedea ea, Arina... Ce poate o prietena clevetitoare...

O, trebuie numaidecit sa termine cu Initierea lui Faguet. Trebuie sa inceapa neaparat Istoria lui Fouillee... Razboiul e declarat... Cu siguranta ca papusica asta e toba de filosofie... Asta a fost doar si sensul conversatiei mutesti cu prietena ei, examinindu-l : "Ce vezi la dinsul ?... Un filfizon... Un tip de Calea Victoriei... Atit si nimic mai mult! Ai vorbit cu el ?... l-ai intrebat daca a citit pe Bergson... daca a aflat de Kant..."

Mihnea monologheaza in gind inainte, suierind nepasator, desi o dispozitie rece i s-a asezat ca o plasa umeda intre umeri, pe tot spatele, aria cu care a vazut ce face ravagii si care se potriveste de minune in minutul de fata :

Fetele ma iubesc toate,

Nevestele jumatate...

Intr-adevar nici nu mai priveste spre ele ; el fixeaza acum o inaltuta zvapaiata care se fringe toata de mijloc, raspunzind cu ris exagerat unui tinar foarte lat in spate si foarte serios

Fata a prins privirea lui Mihnea si-i ride drept in ochi, lasin-du-se pe un picior si ridicind sosonul lung al celuilalt inainte... pentru a schimba apoi indata, cind e gata sa-si piarda echilibrul. Mihnea ii suride printre buze tuguiate strins si fata, aplecin-du-se spre partener, doar cu urechea, repede spre dinsul fatise ochiade intrebatoare... si Mihnea se simte parca imbaiat in melodia calda, consolatoare :

Padure,

Padure...

Din coada ochiului a lasat doar o raza spre grupul Arinei ; si cu o raza a descoperit tot ce trebuia sa descopere. Mititica e in plina verva, dar Arina o asculta distrata si nelinistita. Ah, iat-o, acum si-a scos lorgnon-ul si iata, Maica Precista si Sfinta a sfintelor, considera de sus pina jos, cu nespusa severitate, pe zglobia inaltuta si subtirateca. Suflete, suflete... tot suflet ramii, cu toti David Hume si cu toti Bergsonii dumitale...

...ca Ia Hirtoape, doda..

A inchis pentru un moment usulita razei si acum gaseste ca e timpul sa intoarca ochii plini spre Arina. Va tresari de surpriza vadita ca a observat-o si in semn mai ales ca s-a lasat descoperit flirtind cu o alta ; apoi nu va mai arata nici o atentie zvapaiatei. insa cind noua stratagema e pusa in executare, locul celor doua fete e gol... Avu doar timp sa le vada cotind dupa colt...

Ah, tactica e strasnica. Daca lucrurile au ajuns pina aci... acuma nu mai poate sa le urmeze ; decalogul lui monden ii interzice... si apoi trebuie vazut ce este cu aceasta provocatoare baiadera, care parca n-ar avea oase, care parca a descins aci direct de pe sirma de la circ... Mihnea o incercuie printre grupuri, in ocoluri din ce in ce mai apropiate ; el paseste ca un curcan, iar botul buzelor revine necontenit, din orice pozitie, ca un magnet, spre acest neastimparat centru atragator. Ochii lui intra in ochii fetei, care-i tine totusi semeata pe ai ei, infruntindu-l : si i s-a parut - sau de pe fata ei veselia a palit putin, ca si cind intr-un candelabru s-ar fi stins o lumina... Pentru ca o priveste el asa de staruitor, apropiindu-se, sau pentru ca vorbitorul de alaturi, care nu se uita nici in stinga, nici in dreapta, i-a spus ceva neplacut ? Mihnea e pentru principiul atacului fara intrerupere ; cea mai mica ezitare poate fi interpretata act de lasitate. Domnul spatos si morocanos a pierit de linga fata ; a luat-o spre fundul coridorului, probabil trimss de dinsa... cine stie, la secretariat sau cine stie unde... I-a'fagaduit poate ca-l asteapta aici... ca intre timp...

Asa ca...

si Mihnea se apropie ceremonios.

Fata il priveste speriata si-i intoarce la timp ingustul ei spate, strins zdravan in mantoul marron, aproape baietesc.

- Va inoportunez, domnisoara...

- Pardon, domnule, nu va cunosc...

- O, asta nu e nimic, domnisoara... Putem face numaidecit cunostinta...

Dar cum el s-a postat iar in fata-i, fata i-a intors din nou spatele brusc...

- Nu am nevoie de cunostinta dumitale... si te rog sa ma parasesti numaidecit...

Era si timpul. Pentru prima oara, Mihnea s-a departat cu obisnuitu-i mers leganat, ca si cind nu s-ar fi intimplat nimic, rosu ca un rac ; si doar rosul acesta, pe care acum si-l simte zdravan pe obraji, nu stie cum sa-l mai acopere. S-a postat in dosul unui stilp, de unde priveste furis, sa vada daca "fasonul inghitit i-a fost observat1. Dar grupurile, prea razlete acum, par destul de absorbite in propriile lor convorbiri, ca sa para ca ar fi bagat cineva de seama. Iar de dupa coltul dupa care disparusera adineauri, Arina apare cu insotitoarea ei mica. Mihnea e inca rosu si dracoaica aceea provoctoare e in partea opusa a stilpului dupa care se afla el acum... Oricine ar fi urmarit inceputul scenei, i-ar fi putut reconstitui usor urmarea, cu elocventul esec, din pozitia actuala si din culoarea de pe figura a personagiilor.

Dar Mihnea are mimica lui speciala ; astfel vederea Arinei se traduce pe figura lui intr-o clara expresie de satisfactie ; e neindoielnic ca buna ziua, numai aruncindu-i o privire acestei figuri, ca surpriza e- pentru el asa de mare, incit orice alte preocupari, de orice alt ordin, sunt de la sine sortite indiferentei complecte. Rosul insusi de pe obraz e rosul timiditatii, recunoscuta chiar de Arina ; iar daca zvinturateca aceea i-a retinut putin atentia, lucrul era destul de explicabil, numai privind' la contorsiunile serpoaicei, capabila, cu astfel de mijloace, sa turbure, cu atit mai mult, pe-un iremediabil timid.

Domnisoara cea mica i-a soptit ceva Arinei, dupa ce l-a descoperit cu privirea ; iar Arina a intrebat ceva in soapta si pe urma si-a intors capul tocmai in directia opusa locului unde Mihnea, asteptind efectul discretei corespondente, isi umfla pieptul, dregindu-si pina-n ultimile cute aerul suav al inocentei !...

Un moment Arina nu privi la dinsul, cit tinu traiectul drumului ei pina la scara ; mititica de alaturi suridea, fara a mai privi nici ea incoace. Dar tocmai acest ostentativ refuz de a-l vedea, acest mers intepat si demn, aceasta mica si blonda complicitate nu glasuiau oare ele mai mult decit cea mai dulce si mai fagaduitoare privire, cel mai cristalin si mai incuviintator cuvint ?...

Mihnea se urni mai beat decit dupa petrecerea examenului ; dar cum ocoli stilpul, ochii zvapaiatei, care acum asculta serioasa pe spatosul reintors, se umplura deodata de lumina si de dor si poruncira, prin zbucnetul lor de unde, lui Mihnea, sa mai ramina...

si, rusinat peste urechi, ca doar cu astfel de biet pardessus baietesc, el putuse sa puna in cumpana, macar si ca simpla incercare, frumusetea si eleganta Arinei, cu Bergsonul si cu magnet, ei cum laude cu tot, ochii lui raspunsera serpoaicei de circ, scurt si categoric : "Mai du-te dracului !" in vreme ce intoarse fata plictisit.

Mai concesiv insa, in capatul scarei, pentru ca, la urma urmei, pardesiul asta ii adusese dulcea revelatie a divinei supa-’ rari, el mai arunca o data privirile inapoi, si figura fetei, care-l urmarea atenta, il intimpina cu nestapinit cutremur al capului dracesc si cu ochii inchisi languros pe jumatate, in cercurile de-aici de departe, atit de negre, ale cearcanelor patimase. Numai ca nu striga dupa dinsul : "Ramii, odorul meu..."

Ca Mihnea ridica din umeri, mai nedumerit ca niciodata in viata lui : "Asta e nebuna curata !"

Era fericit, era extrem de fericit. Se potriveau toate atit de bine, si mai ales aceasta suparare a lui Veve, care tot timpul mesei nu-i adresa nici un fel de privire - invariabil incruntata asupra farfuriei - si aceasta rezerva a d-nei Balaman, care-l servea in tacere, intrebindu-l doar strictul necesar.

Se retrase deci la dinsul si incepu sa astearna avintate rin-duri catre domnul stefan : "Daca gazetele nu mi-ar fi luat inainte, sunt fericit sa va adup eu vestea cea mare : sunt, sunt, sunt li-cen-ti-at !... Dupa o matura stradanie, iata-ma, nu la limanul suferintelor, caci acum incepe panta cea grea a doctoratului, cu care insa eu sper sa ma joc - dar, dupa o munca atit de intensa, iata-ma rasplatit intocmai dupa sfortarile mele : nu numai trecut, nu numai albe, dar elogii... elogii..."

Se intrerupse si dupa o scurta reflectie se mustra amarnic de greseala pe care era s-o faca. Trebuie sa fii nebun ! isi spuse, sa trezesti in chipul asta banuielile domnului stefan. Parca el, saracul, elogii ar astepta de la fiul sau ! s-apoi in ziare nu se trec decit numele reusitilor, fara nici o calificare. Mihnea sterse povestea cu elogiile, multumindu-se sa adauge in loc, pentru orice eventualitate, ambiguul : ,.si inca cum !" Apoi recopie scrisoarea, sa fie fara stersaturi, si trecu repede la planurile lui de viitor si mai cu seama la doctoratul care forma obiectul principal al scrisorei, ale carui cursuri le-a atacat din plin : "simt in mine o energie cum nici nu puteti banui, onorate domne stefan, si dumneata, coana Ecaterino".

Dupa ce termina cu cele mai tandre pupaturi si iscali ca un ministru, usa se deschise ca la comanda. Veve inainta spre el, dreapta si dirza, si intinse mina spre scrisoare :

- Vreau sa vad cui scrii dumneata si ce scrii anume ?... Dar ar fi fost catastrofa curata sa-i arate continutul scrisorei. Ii marturisi deci, ferind hirtia departe, la spate, in vreme ce cu cealalta mina tinea pe Veve in rcspect .,ca scrie tatalui sau, ex-plicindu-i insuccesul examenului...

- A, insuccesul ? Sa vad ! pretinse Veve categoric, batind din picior...

- Da, insuccesul... ce te uiti asa... ?

...Insa scrisoarea mai continea si alte amanunte familiare, pe care ei inca nu i le poate destainui. In orice caz, sa fie sigura ca acolo nici nu poate fi vorba de dinsa, intrucit nu era sa-i aduca vestea de insurat odata cu aceea a caderei la licenta. Astfel de lucruri se pregatesc pe indelete si cu deosebita delica- tete. (si demonstrindu-i toate acestea cu tihna si intelepciune, se straduia sa citeasca in fizionomia ei ce anume banuiala o adusese incoace - or daca nu fusese cumva de dimineata sa vada listele la facultate.)

Dar fara sa lase sa se inteleaga nimic, Veve tinea cu inca-patinare la al ei : "sa vad, sa vad1. Mihnea o indeparta cu bratul domol dar ferm : hotarit lucru, nu poate sa-i arate, cel putin deocamdata, anume argumente de ordin strict familiar, care, spera el, l-ar putea determina pe domnul stefan sa nu-i reteze pensia, invitindu-l sa-si reia preparatul in pacea din orasul natal.

- Ceea ce cred ca nu ti-ar conveni nici dumitale...

- Nu pleci de-aici pina nu vad si eu scrisoarea...

- Mai bine o rup, daca e p-asa, schita Mihnea un gest hotarit... si-n gindu-i isi spuse cu convingere : sa stii ca nebuna a fost la facultate...

Dar Veve ii apuca bratul cu strasnicie :

- Sa nu ma minti pe mine ca-i "scriu tat'ei" ! suiera ea printre dinti...

- A... te indoiesti de asta ! respira el usurat, dar inca ba-nuielnic. iti jur ca tatei...

- Atunci te rog sa faci adresa in fata mea...

- A... foarte bine...

Mihnea viri scrisoarea, tot cam pe departe, in plic si facu adresa : ea-i urmari mersul condeiului peste umar. -

- Lipeste...

Mihnea lipi...

- Am s-o duc eu la cutie...

- Asta nu...

- A... va sa zica era destinata altcuiva, domnule ! tipa ea asurzitor, smulgindu-i-o dintr-o miscare dibace si neasteptata.

- Veve, n-ai s-o citesti ! ragi repezindu-se la dinsa, dar fata si deschisese usa si se napustise pe salita, strigind pe doamna Balaman...

O prinse tocmai cind sosea aceasta, dar Veve o arunca doamnei Balaman :

- Mama, sa nu i-o dai, mama, l-am prins, mama !... Rupe-o repede, mama, si vezi cui vrea s-o scrie... Adresa e prefacuta, mama...

Mihnea impinse pe Veve si se apropie grav si hotarit de doamna Balaman. Dar Veve ii sari in spate :

- Desfa-o si citeste-o, mama...

- Dar intelegi odata ca e scrisa tatei ! racni Mihnea scu-turindu-se zadarnic de povara din spate. Doamna, daca o desfaci, eu parasesc imediat aceasta casa...

- Spune cui ai scris-o, suiera Vevâ in ureche.

- Tatei, am spus...

- Atunci da-mi-o s-o duc eu la cutie...

- N-am incredere.

- N-am nici eu... Mama, adu-mi mantoul si sosonii...

Doamna Balaman disparu ca fulgerul. Mihnea se urni dupa dinsa, in circa cu toata povara lui Veve, care tragea disperata de dinsul si se proptea in tocurile pantofilor, sa-l intirzie. isi facura astfel intrarea in antreu. Doamna Balaman ridica scrisoarea pentru a-i arata lui Mihnea ca n-a deschis-o ; in schimb il obliga sa astepte pina se va imbraca Veve, si sa mearga amindoi la cutie. si Mihnea accepta desigur ; plecara deci amindoi, spionindu-se cu coada ochiului : el cu teama sa n-o desfaca deodata, ea sa nu i-o smulga pe neasteptate. si cind ajunsera la cutie, Veve o infipse prin clapele de metal ale deschizaturei cu icnet satisfacut de rautate.

- si-acum sa vedem ce-o sa-ti raspunda tata la scrisorile dumitale de amor...

Mihnea se simti iar fericit. Rise de teama ei tot timpul, si ea ii raspunse la fel, batindu-si joc de dinsul, daca-si inchipuia c-o sa-i dea drumul de-acasa ca sa ceara la posta restituirea scrisorii. Totusi, pe tot drumul, inalta capul fericita spre ferestrele vecinilor, pe care-i stia la pinda, dupa perdele. Dar in antreu, cind el o apuca de mina si voi s-o atraga spre camera lor, ea relua figura ei de hurie si-l respinse cu nemarginit dispret.

La facultate, domnisoara Arina ii intoarse, mai multe zile in sir, capul, ba chiar si spatele. Cind, involuntar, ochii li se in-tilneau totusi, ea facea o mina atit de dezgustata ca Mihnea incepu sa se ingrijoreze si sa regrete amarnic flirtul lui strategic de acum citva timp. Odata, cele doua fete risera atit de dispretuitor, masurindu-l din ungherul in care se'postasera, in-cit se simti pierdut. Mai ramasese acum, ceea ce tocmai se in- timpla, sa vina Mih. si sa-i bata capul cu hirtuiala taiusului de ferestrau a ironiilor lui.

- si zi asa, coane Mihneo, uitase ala ce-a scris in carte... Ei, cum ai bagat dumneata de seama, coane Mihneo... mare duhliu mai esti...

- imi pare rau, coane Mih. De cind am dat eu licenta, cred ca mi-o fi ingaduit sa uit fleacurile astea... Dar sopteau baietii din jurul meu...

- Nu cumva .oi fi auzit dumneata gresit...

- E... coane Mih...

si conu Mih. se prapadea de ris, rotindu-si ochii, ei insisi parca pistruiati asemeni fetei, prin roatele suprapuse ale ochelarilor, si batindu-l pe umar, cu prea covirsitoare simpatie, ca sa nu para de-a dreptul luatoare in ris.

- Ia asculta, mi se pare c-ai dat cam de mult licenta aia... iaca, ai sa vezi cit de greu o sa-ti vie la doctorat...

Iar profetia asta i-o facea cu un aer prea serios, si brusc curmat din veselia de acum citeva secunde, ca Mihnea sa nu simta cum incepe sa-si iasa din sarite. Un moment numai, privirea lui se rataci spre cele doua fete, pentru a judeca, dupa departarea lor, tonul cu care tocmai avea de gind sa astimpere putin elanul acestui june cam obraznicel si tipicar, de care acum nu mai avea nici o nevoie. Dar, minune a minunelor ! Arina si tovarasa ei se uitau acum la el, cu niste ochi, Dumnezeule mare, cu niste ochi !... Admiratie si simpatie erau in ochii lor, pentru dinsul si, desigur... pentru galiganul asta de Mih., a carui volubila prezenta alaturata savirsise - Mihnea putu cin-tari lucrurile dintr-o aruncatura de ochi - miracolul. si-n vreme ce se simtea astfel contemplat, in compania celui mai eminent student din universitate, Mihnea inghitea cu zimbetul calin si chiar cu mare ris de satisfactie bataia de joc a partenerului sau. Abia putu sa-i domoleasca verva si sa-i atraga atentia spre cele doua fete, pe care Mih. indata le saluta, trimitindu-le si primind la rindu-i, de la amindoua, zimbete prietenesti. Mihnea il intreba acum de cea mai mica, dar Mih., care de buna seama numai asta nu-si aducea aminte, ca-i mai spusese odata numele Arinei, ii dadu lamuriri complecte despre amindoua :

- Cea mai mica, adica mai scunda, ca e mai mare de virsta, Maricica Gheorghiade, asistenta la Teoria cunoasterei !...

- Teoria cunoasterei ?...

- Da, si Psihologie... studenta eminenta ; si-a luat doctoratul cu o teza care a facut vilva : Teoriile evidentei fi eroarei in filosofiile cartesiana si postcartesiana...

- A... ha... gemu'Mihnea... socotind in gind : "Psihologia... si Teoria cunoasterei... Hm... pesemne ca asta o fi Logica"...

- Iar cealalta, Velovan Arina, fata foarte frumoasa, fina, spirituala, acida, nu si-a trecut inca teza la doctorat, dar e si ea asistenta, de anul asta... la Istoria filosofiei...

- A... ha... zi, cea dintii la Logica si Psihologie... asistenta, incerca el intr-o doara sa se lamureasca macar asupra primei nedumeriri.

- Da, la Motru. Vrei s-o cunosti ? Uite, chiar mi-a facut semn sa ma apropii domnisoara Velovan... imi permiti, te rog...

si Mih. se precipita intr-acolo, vislind din soldurile noduroase, parca lipite anume de corpu-i lunguiet...

Mihnea ramase aiurit un moment, apoi pasi spre iesire, soptind : "Teoriile evidentei si eroarei cartesiana si postcartesiana, adica de la Descartes... si pina azi... asta a vazut-o si-n Faguet... dar teoria eroarei ? trebuie, trebuie sa fie ceva in Fouillee..."

si se topi nenorocit printre grupurile zgomotoase, reconstituind cu imaginatia ravagiile ce le va fi facind taiusul de fe-restrau al spiritelor lui Mih. pe socoteala nemernicei lui persoane, pe care neasteptata conversatie cu dinsul abia o redresase in mintea celor doua fete. De ajuns sa le fi povestit intimplarile cu Civilul si cu examenul celalalt, la ce dracu a mai fost, ca sa-l rada definitiv din gindul lor, adica - totuna - de pe suprafata pamintului.

si buimac, de parca abia s-ar fi desteptat dupa o strasnica lovitura in cap, sau dupa un chef, cu rachiu de minta si cu ceapa cu mamaliga, ca odata la o vie, cind o furtuna naprasnica rupsese orice comunicatie intre virful dealului si restul lumei, lua loc in tramvai, cerind bilet, cu resemnare, spre domiciliu-i cvasiconjugal.

Trei zile nu mai dadu pe la facultate si poate n-ar mai fi dat inca si mai mult, daca Mih. nu l-ar fi strigat pe bulevard si nu s-ar fi indreptat rizator spre dinsul, facind semn de asteptare grupului de vlajgani ca si dinsul, in costum national, in mijlocul caruia se gasea :

- Bine, domnule, unde te-ai virit atunci, te-am cautat toata Universitatea... vreau fetele sa te cunoasca... le-ain spus ca esti varul meu, ca ti-ai luat licenta in drept mai de mult, ca ai urmat si doctoratul si ca acum prepari o teza cu o tema filo-sofico-juridica... un anume domeniu al dreptului privit din unghiul unor consideratii filosofice, personale... Nu le-am dat mai multe amanunte, pentru a te lasa pe dumneata sa brodezi apoi in voie, dupa ce te puneam, evident, in cunostinta cu ce debitasem pe socoteala dumitale... Cred ca nu te superi ca te-am dat drept var al meu... in schimb, te-am prezentat ca pe-un veritabil exemplu si stimulent al ambitiunilor mele intelectuale si-un periculos rival in discutii... in sfirsit, te-am facut atit de curios in ochii lor... stii, Arinei ii cam plac baietii ferchesi, cu conditia sa fie inteligenti... si invers...' Numai de un fel, nu admite.

- Lasa asta, coane Mih. Mai bine, spune drept, ce le-ai spus...

- Pe onoare iti declar ca alceva nu le-am spus nimic...

- Nu le-ai spus dumneata de Civil ?

- Ba da... cum sa nu... Ca ai asistat la examenele mele, ca ai zeflemisit putin pe profesorul de Civil pe care l-ai incurcat in niste ite juridice, de a ramas ala cu gura cascata, iar pe celalalt, ca l-ai prins in flagrant delict de ignoranta, dovedita cu propriile lui carti...

Mihnea isi infipse dintii in buza de jos, suferind cu abnegatie. isi potoli pofta, care-i venea din toate ungherele sufletului, sa pocneasca pe umilul sau binefacator cu o injuratura mare, lata si româneasca, drept in lumina ochilor. Se multumi numai sa rida nepasator, pentru a-i lua macar posibilitatea oricarei satisfactii, in fata vreunui colt de slabiciune rau disimulat.

- Zi, mi-o facusi, cum vad eu... Ma aranjasi, cum s-ar zice... De, imi pare foarte rau... mi-ar fi placut inaltuta aceea, domnisoara Velovan... Dar nici prietena ei mica, zau ca nu lasa de dorit... isi ascunse el repede preferinta, pentru a nu lasa vreun pic de banuiala in ochii cascati excesiv prin ochelari.

Dar Mih. glasui cu toata seriozitatea :

- Nu inteleg... cum zici ca te-am lucrat... Eu tocmai te-am prezentat in ochii lor in culorile cele mai vii cu putinta ; de exteriorul si de eleganta dumitale cred ca nu mai era nevoie sa adaug nici o vorba.

- Bate-ti, bate-ti joc de mine inainte.

- E... da-o incolo de treaba, coane Mihneo... Pai, va sa zica, eix te ridic in slavi si dumneata... Pentru ca de exteriorul dumitale, ce era sa le mai spun eu lor ? in privinta asta domnisoara Velovan parea sa aibe o convingere extrem de favorabila... Am inteles atunci ca sarcina mea se marginea doar sa te prezint din punctul celalalt de vedere, launtric. iti dau cuvintul meu, o clipa cu m-am gindit sa fac nici cea mai neinsemnata ironie la adresa dumitale. Ce dracu, mi-esti cit se poate de simpatic... Mai ales cind m-am convins ca, intr-adevar, nu esti agent de partide si mi-ai aratat atita dragoste numai din potrivirea numelui nostru. Ei bine, drept aceea, daca-ti place cu adevarat vreuna din ele, o sa-mi fii recunoscator toata viata de chipul desavirsit in care te-am infatisat, si din punct de vedere intelectual si sufletesc, in ochii lor : un gentleman desavirsit, un dialectician de mina intii, un spirit acid si de-o rafinata cultura.

- Mergi, ca pe urma, din contrastul ce-ar fi rezultat din prezentarea mea reala, dumneata sa te fi amuzat in toata voia inimei... Iata de ce am avut grija s-o sterg la vreme...

si Mihnea rise cu tarie, sa-i arate ca putin se sinchiseste de stratagemele sale si de faptul ca a scapat o cunostinta femenina, doua, mai putin...

- Ia uita-te la dumnealui... imi pare rau, coane Mihneo... Se poate sa crezi altfel de dumneata ?... Atunci da-mi voie sa te contrazic eu si sa-ti declar ca dumneata nu faci chiar o astfel de impresie, pe cit iti inchipui... Dumneata esti un modest !...

Mihnea era cit pe-aci sa-l intrebe ingrijorat : "Asculta, vorbesti serios ?" dar risul acela al ochilor, pe care ochelarii ii exagerau intr-un contrast atit de izbitor cu sartul si gravitatea vorbirei, il facu sa schimbe numaidecit in gluma, multumind lui Dumnezeu ca nu s-a facut complect de ris, cu o astfel de scapare de sine :

- Nu mai spune !... Mai bine sa lasam asta... incerca el sa intoarca astfel conversatia, incit celalalt sa para acum cel incurcat si naucit de neputinta sesizarei adevarului adevarat : si ia raspunde aici... ce te face sa crezi ca n-am venit la dumneata trimis de-un club anume ?... hm... ia sa vedem, banu-iesti care...

Mih. isi indoi de haz, intr-o parte si intr-alta, trestia trupului sau lung si subtire :

- Lasa, coane Mihneo... am primit din partea tuturor partidelor cite-un eclaireur... asa ca toate s-au epuizat, pentru dumneata n-a mai ramas nici unul...

- Dar daca... totusi... unul din ele a trimis... doi eclaireur-i.

- Ce tot vorbesti dumneata ?... mi-au trimis niste tipi... dumneata esti un baiat simpatic si cam sentimental... pe cind aia erau niste ditamai escroci, ma nene...

- E, si... daca mi-e permis sa intreb, care a fost oare cisti-gatorul lozului fericit ?...

- Poti sa fii sigur ca nici unul... Unul singur era cit pe aci sa ma ameteasca... dar mi-am dat seama la vreme ca sa ma scutur de ispita... L-am trimis si pe el indata la plimbare ca pe toti -ceilalti, cu toate promisiunile aurite. si cu asta am facut cea mai buna scoala pe care o puteam face. Sunt calit acuma. Nu s-a nascut ala care sa se poata mindri ca o sa izbuteasca sa ma incinte ! isi tremura Mih. capul si corpul cu ingimfare si cerbicie...

- Zau ? facu Mihnea mucalit si satisfacut ca gasise spartura de care avea nevoie pentru a-si lua revansa...

Caci intr-adevar ochii celuilalt se aprinsesera iar de minie grava, ca in momentele cvasitragice ale cunostintei lor.

- Ei da ! raspunse el brutal si sec, de parca ar fi lasat sa cada un capac de metal dur si detunator. Avem noi altceva in gind, noi, generatia asta care va urmeaza pe dumneavoastra, se aprinse el de retorism si inversunare. Noi vrem sa construim, sa reconstruim tara asta, pe care au destramat-o politicianismul, bizantinismul si rapacitatea oamenilor de afaceri. si te rog sa nu te uiti la mine ca la un vinturator de vorbe din aia cari v-au ametit pe dumneavoastra cei din generatia razboiului...

Mihnea, vazind intr-adevar ca nu mai era de glumit cu omul asta, cobori putin intimidat de trecatorii, cari priveau nedumeriti incoace, fitilul luminei ochilor lui.

- Noi trecem de-a dreptul la fapte. Vezi pe baietii aia, de acolo, care ma asteapta, in vreme ce eu pierd vremea cu dumneata sa-ti vorbesc de domnisoare ? - scrisni de remus-care glasul lui cuprins de flacara vie. Baietii aia imbracati national ?... Ei sunt trimesii lasului si cu ei vom pleca, primele echipe bucurestene, ca sa dam ajutor la ridicarea primei noastre opere constructive.

Mihnea paru ca depune interes, mai mult pentru a intra in voia acestei subite minii si a face pe partener sa scoboare putin glasul. si dorinta i se implini, caci Mih. se alatura de el cu glas coborit si grav :

- Vezi bratele astea ? isi trase el pe cit putu minecile spre coate. Ei bine, bratele astea, poimiine, se vor infige in moloz si vor framinta pamintul ca sa scoata caramizi. Vom face pe salo-horii si pe zidarii ; si vom cladi, pentru generatiile care urmeaza, caminul pe care statul nu vrea sa-l cladeasca...

Mihnea parea ca se minuneaza, dar el inca nu era edificat daca i se vorbeste in sens simbolic ; pe urma, raminind la aceasta impresie, isi retinu orice gest si orice semn al fetei, care ar putea intarita si mai mult pe acest trancanitor de vorbe goale, care s-a aprins peste fire. Dar din restul cuvintelor celuilalt intelese mai apoi ca era vorba de eeva real, o hotarire curata de abnegatie si de munca indirjita, incepind de la moloz si caramizi...

Mihnea privi aiurit spre convorbitor. Asa ceva chiar ca nu i-ar fi trasnit in minte, oricite asociatii de idei i-ar fi cutreierat capul lui de orasan român, in orice sens ar fi vrut. Nu-si putu deci retine aceasta fatala scapare :

- Bine, domnule, d-aia ai luat dumneata atitea licente, magna cum laude, ca sa faci caramizi... ?

Regreta insa vaga ironie, crezind ca Mih. va izbucni iar in repedea lui aprindere. Dar acestuia se paru ca-i face placere amintirea licentelor, considerabil unghi dc perspectiva pentru aprecierea aportului si sacrificiului sau personal, in curioasa intreprindere, crincena si uluitoare.

- Da, si din caramizi, case... confirma el. Noi zidim real, nu simbolic, ca ai cu sortul si mistria, reveni el fatal la statornica lui obsesie : francmasoneria internationala.

Dar Mihnea deveni acum curios ; cazul il interesa ca un lucru cu totul neasteptat, de care nu stiai inca daca sa faci haz sau sa te uimesti. •

- Bine, coane Mih., isi arata el nedumerirea. Dar ca sa faci o casa trebuie, intii, un loc...

- Exista, s-au gasit oameni de bine ca sa ni-l dea...

- Trebuie apoi un plan...

- Exista : sunt printre noi eminenti arhitecti si ingineri... tot magna cum laude ca si mine... si cari, dupa ce au predat planurile, lua el vorba pe care o ghici pe buzele miscatoare ale lui Mihnea, apuca mistria si hirletul si se fac zidari si salahori tot ca si mine...

Zimbetul lui Mih, incremeni pe buze...

- Bine, dar mai trebuie un deviz, parale...

- Loc pentru caramizi avem ; ni l-a oferit cineva in schimbul minei de lucru ; sa-i facem si lui tot atitea caramizi cit ne trebuie noua. Instrumente s-au gasit usor... incolo, nu mai ramine decit entuziasmul si putere tinara de munca, pe care, cred ca nu te indoiesti, le posedam bisag... rise Mih., luindu-si apoi adio, fericit c-a putut impresiona pe acest tip de Calea Victoriei.

- Ramii cu bine, verisoare, ramii la domnisoarele dumitale, iti cedam tot locul... noi ne ducem... sa incepem.

si-i facu, indepartindu-se, semnul urarei de noroc.

In cele din urma, Mihnea ramase tot nedumerit, daca baiatul asta cu numele asemanator nu-si batuse crunt joc de dinsul cu asemenea prapastii. in definitiv, in privinta caminului si salahoriei, n-ar fi avut nimic de spus daca ar fi fost intr-adevar o pacaleala; duca-se dracului de Baiatu Mih., cu glumele lui fantastice cu tot! Daca ar fi stiut si el, la rindu-i, pentru care gluma si mai fantastica i-a servit cu numele, chiar ca nu s-ar felicita prea mult de imaginatia lui. Dar ramine punctul no.

2 : fetele ! Ce va fi spus el fetelor ? L-a bestelit in fata lor de i-a inchis acum orice portita de apropiere ; sau l-a laudat intr-adevar, cum spune, dar prea vadit exagerat, ca fetele sa nu doreasca a-l cunoaste pentru a avea intr-insul un minunat subiect de amuzament ? Din cind in cind Mihnea mai pune si posibilitatea de-a treia inainte si anume ca Mih. va fi'vorbit de dinsul fara nici o intentie de batjocora si va fi intaritat in-tr-adevar curiozitatea Arinei si dorul de a-l cunoaste. Dar i-e de ajuns sa-si aminteasca de povestea cu caminul, ca sa ridice umerii "a restriste" : "As, si-a batut joc de mine, ticalosul !" Din pricina acestei triple nedumeriri, Mihnea si-a intrerupt vizitele la Universitate ; daca intr-adevar isi batuse joc de dinsul, lucrul se va vedea indata, dupa expresia pe care o' va lua chipul Arinei, cind se vor reintilni ; insa daca aceasta expresie avea sa fie a sarcasmului si-a risului batjocoritor; macar trecerea timpului sa atenueze, cit de cit, insuportabila sentinta. Daca, dimpotriva, fata il va intimpina cu totul altfel de sentimente, zugravite pe fata ei, cu placerea revederei si cu bucuria dorintei de prietenie, apoi acestea vor creste cu atit mai mult, cu cit timpul va.sapa un mai adinc interval intre ultima si viitoarea intilnire a ochilor lor. Pina atunci el va mai avea ragaz sa reia putin macar Initierile alea si chiar sa inceapa la Istoria lui Fouillee, unde, la capitolul Descartes, gasise aliniatul acesta : "Regula evidentei si teoria eroarei", care-l umpluse de infricosare si respect pentru ochii vineti ai Mari-cicai si pentru influenta considerabila ce parea s-o aibe asupra prietenei ei.

Deci Mihnea intreprinse inversunate studii filosofice. Cind intoarse ultima pagina a Initierilor isi aminti de un moto de pe cartea de solfegii a bunului sau dascal de muzica de la liceul din Craiova, Elie Mihailescu, singurul profesor care-l iubise inr-adevar si care-i prezicea viitor mare, nu atit pentru vocea-i calda, cit pentru priceperea si instinctu-i muzical: "Repetitia e mama invataturei". Mihnea nu repetase niciodata la muzica pentru ca n-avusese nevoie ; de aceea nici nu prea pricepuse el ce rost avea acest moto pe-o carte de solfegii. Dar acum, cu volumasul filosofic complect terminat si pe trei sferturi inca nestatornicit in minte, parintescul sfat ramas de la iubitul lui profesor i se infipse in creier, limpezit de orice echivoc si puternic ca un comandament. Totusi, rasfoind in indoiala pe Fouillee, mirajul cuvintelor, de-o sonoritate grava pentru el, care designau capitole si subimpartiri ca : dialectica actiunilor, teoria ideilor, teoria iubirei de bine, probabilismul, scepticismul empirist, regulele secundare ale metodei carte-siene, creatiunea continuata si providenta - si altele la fel - il speriara si-l umilira ca pe orice ignorant ; dar ca pe-un oltean vrednic ce era, il asmutira sa si le apropie cit mai curind si sa le stapineasca. si astfel, cu primul volumas inca nedigerat, el se avinta prin pagini, care-l amuzara la inceput, dar care deveneau din ce in ce mai penibile, cu cit urcusul suia din greu prin succesiunea secolilor. La un moment dat, Mihnea simti ca urca in nestire, fara sa mai simta nimic sub picioare. Era o veche impresie, pe care Dreptul roman i-o mai daduse nu o singura data. Disperat deci, inchise cartea, o trinti furios si pleca grabit la Universitate. Daca e vorba sa se apuce de treaba grea, cu repetitii si metoda, cel putin sa stie daca va avea vreuna folos sau nu, de pe urma unei atit de imense sfortari. insa nu intilni nici pe Arina, nici pe Maricica, pentru a culege de pe chipul lor indemnul de a aplica hotarit si tenace principiul maestrului de muzica ; in schimb se interesa de povestea cu zidirea caminului de la Iasi.

Primul pe care-l intreba se uita la el inciudat si chiar cu un fir de zimbet intre buze :

- Nu stiu, domnule, nimic, n-am auzit de asa ceva.

Evident ca, in urma acestui esec, care-l descuraja cu de- savirsire, n-ar mai fi indraznit sa se adreseze nimanui, daca la iesire nu si-ar fi incrucisat intimplator drumul cu un baiat cu mapa, cu palarie neagra si turtita, cu itari nationali si cu suba castanie. Se lua deci inapoi pe scara dupa el si-l opri sus, cerindu-i scuze si explicindu-i ca e reporter la "Universul". Atit ii trebui celui interpelat ; si lui Mihnea ii crescura ochii» de fericire, aflind ca Mih. nu-i spusese bazaconii. incit informatorul, vazind iluminarea de pe fata lui Mihnea, ii scutura mina voiniceste, luindu-si ramas bun, sa nu piarda cursul :

- Sa traiesti, mai frate, mai, imi tresalta inima de'fericire, cind mai intilnesc in Bucurestiul asta stricat rumâni adevarati... D-apoi cum e numele dumitale ?

- Baiatu... Mihnea Baiatu...

- Oi fi ruda cumva cu Baiatu «Mihail, de la Braila, unul din capeteniile noastre.

- Var primar.

- D-apoi ca se cunoaste ! Ala e om mare si va fi si mai mare ! D-apoi ca sa auzim de bine cit mai curind cu putinta, mai fratioare intru Cristos, si-n singele românesc...

Iesi Mihnea ca dus de unde fermecate ; privind cu dispret la toti indivizii cu cari se intilnea pe scara, eleganti ca si el, incoace de afara, din tumultul Bucurestilor stricati. Ce stiu ei, ma nene, de framintarea cea noua a tineretului ! ii considera el pe toti cu profunda scirba, amintindu-si de aerul poznas al primului intrebat de adineaori.

Iar in dupa-masa aceleiasi zile, primi si confirmarea cealalta. intii intilni pe Maricica, grabita spre ora maestrului ; ea-i revela indata adevarul adevarat, asa ca expresia de pe figura Arinei, cind o reintilni si pe dinsa, nici nu mai fu o surprindere. Pe urma amindoua fetele ii taiara calea de mai multe ori, scurtind vadit amplitudinile drumului de-o parte si de alta a punctului de incrucisare. Victoria era deci totala. Putin ii lipsi lui Mihnea sa-si ridice gambeta si sa astepte raspunsul lor la salut, apoi sa inainteze. Singele lui violent si fara preget ii dadu chiar ghes s-o faca, la un moment dat, cind deodata ii rasuna in urechi, ca un apel al constiintei, aceste cuvinte teribile, care-i paralizeaza orice putere a vointei : "Regulile evidentei si teoria eroarei !‘‘ Ca Mefisto, la vederea crucei, ametit de cele doua prezente. Mihnea se indeparta zimbind, ca o enigma indescifrabila, din departare, fetelor, complet nedumerite dar si indirjite. Intr-adevar, gindi Mihnea, pentru ele ramine aceeasi explicatie a ezitarilor lui, care concorda de minune si cu informatiile date de Mih. : timiditatea excesiva a tinerilor adinc aplecati asupra studiilor. Incidentul cu mica zvapaiata, care-i veni apoi in memorie, si supararea de atunci a Arinei, fu pentru el singuranta si indiciu ca fetele vor re-dubla pe viitor eforturile lor de a-l cunoaste, dezlegindu-i, printr-o .bunavointa si mai evidenta, curaju-i inchircit de pan-decte si teze de doctorat.

Mai ramineau deci studiile.

Cu furie oarba se repezi in asta seara Mihnea asupra Initierilor. Tot bunul lui dascal de demult era asadar ctl care il scotea din incurcatura : tot bunul lui sfat, mai tare decit cel mai ingenios sistem de pedagogie, il va urma acum ; si-l vazu pe profesor, mingiindu-si mustatile scurte si negre, in timp ce da tonul : sol si, re, si, sol!... Haideti! Va ceti deci Initierile de trei ori, va reciti cu orice sfortari un tratat de logica si altul de psihologie, de asemenea de trei ori pe fiecare, reprimind cu strasnicie acest libertinaj al spiritului, care s-a invatat numai cu lucruri usor digerabile, totdeauna noi, pline de senzatii ieftine. Va ceti apoi de sase ori Istoria filosofiei de Fouilee si-si va furniza chiar miine un Larousse, pe care sa-l aibe linga dinsul pentru orice eventualitate. Nici un cuvint nou si nestiut nu va mai fi lasat deoparte. in liceu era un elev destul de onorabil, chiar la studii aride si lipsite de atractie. Dar isi va disciplina el aceasta tinerete exuberanta si acest creier clocotind doar de nazbitii si imagini lascive. Repetitia e mama invata-turei : Doamne, cum nu mi-ai adus tu mai devreme in amintire aceasta cu adevarat mare intelepciune !

si ca o bincfacere a cerului pentru aceasta nobila stradanie a lui, a doua lectura a Initierilor i se paru din cale-afara de usoara si placuta. Mihnea dezlega lucruri, acum. care i se parura de-o simplitate uimitoare si dulce, desi la prima citanie, foVtata, le socotisc adevarate rebusuri. Trintit pe fotoliu, la gura sobei, picior peste picior, el savura aceasta sumara in-sirare a nazuintelor omenesti spre aflarea marelui mister, impletita cu si mai divina satisfactie ca domeniul intelepciunei supreme pare sa-l accepte sub vasta bolta a templului, pe care pina acum il crezuse ermetic si definitiv inchis pentru dinsul. Auzii pasii saltareti ai lui Veve prin antreu si binecuvinta de asemeni supararea ei, care-l lasa sa ceteasca si sa gindeasca in voie, sa viseze si poate sa pronunte in vis numele scump : Arina. Veve, dupa intimplarea cu scrisoarea, ii adresa desigur cite o vorba la masa, dar mult cumpanita si intr-atit de rezervata, incit, cind el voia sa preschimbe convorbirea in gluma, ea tuguia buzele si strimba din nas, in semn ca deocamdata relatiile lor nu se pot intinde decit pina la cuvintele necesare si banale. Ea trecea de mai multe ori pe salita cind el era gata sa se culce ; si el strigase nu o data. invitind-o la dinsul, dar ea trecuse inainte fara nici macar sa raspunda. Odata chiar deschisese larg usa de la salita, tocmai in momentul cind ea trecea pe-acolo, si muteste ii facuse un compliment adinc, invitind-o larg, cu amindoua miinile intinse spre odaia primelor iiibiri ; dar ea ii intorsese pur si simplu spatele, de asemeni fara sa zica un cuvint.

"Poate isi inchipuie ca si asta-seara o sa ma dau la pantomimi de-astia ?" isi spuse Mihnea sigur de sine si imbrati-sind cu ochi prietenesti lumina lampei si spinarile mladioase ale flacarilor din soba. si scuturind din umeri, ca sa alunge astfel de ginduri streine de scopul de acum al vietei lui, ge afunda tot mai adinc in somiera scirtiitoare a fotoliului de moda veche si gusta cu plescaituri de limba savoarea scoalei eleate. Dar pasul zvelt de afara persista sa dea plicticoase tir-coale, oprindu-se uneori, pentru a lasa sa se auda diverse zgomote de obiecte deplasate, dovedind ca activitatea de acolo are un rost util si bine determinat. Pentru Mihnea era insa agasant si dorinta lui cea mai vie in momentul de fata ar fi fost sa se termine odata.^

insa grozavie a grozaviilor : usa de la odaia lui fu deschisa si domnisoara Veve intra ! Ea nu-i arunca nici o privire lui Mihnea. pentru a vedea stupoarea si enervarea in ochii si de pc fata lui ; ea merse pina la sifoniera, pe care o deschise, gasin-du-si acolo mult de treaba ; Mihnea socoti ca lucrul cel mai cuminte e sa nu-i dea atentie si sa-si continue lectura. Veve inchise usa dulapului si mai facu ceva la etajera, mai potrivi ceva pe masuta de noapte. Pe urma porni la usa si apuca mint rul. Mihnea citea adincit si imperturbabil. Ea reinchise usa, pe care abia o crapase, si se apropie de soba, viri intauntru un lemn si inchise usulita ; flacara incepu sa duduie inauntru. Era o caldura destul de pronuntata in odaie, ea totusi controla olanele si exasperata de imobilitatea celuilalt ii arunca o cautatura de ura si dispret. Voi sa iasa acum pe salita, smulgind aproape usa din titini, dar apoi deodata o izbi la loc cu mare putere si zgomot si, apropiindu-se de Mihnea, ii smulse cartea din miini, aruncind-o pe podea. Apoi se apropie de masuta de linga pat si gunguri usor, asteptind cu spatele spre dinsul.

Mihriea se ridica in liniste, isi culese cartea de jos si reveni la fotoliul, unde reincepu cetirea. Veve, care la ridicarea lui se si grabise sa ia pozitie de aparare, inselata in asteptare, inainta iar la dinsul cu pas hotarit, ii smulse iarasi cartea si iarasi o arunca pe jos. Mihnea se scula cu gest de plictiseala, o ridica din nou si reveni Ia fotoliu. Cind jocul se repeta a ti eia oara, o avertiza calm, dar hotarit :

- Te rog sa ma lasi sa citesc.

- Asta nu e carte de drept, ii raspunse ea intepat.

- Nu te priveste... '

Dar cum se aseza in fotoliu, ea ii smulse cartea a patra oara, dar n-o mai arunca.

- Da-mi cartea ! gemu el scos din sarite.

- O bag si-n foc daca vreau...

Se repezi la ea si i-o lua, rasucindu-i mina cu neascunsa cru7im Lacramile durerei ii si inrosira ochii, dar ea rise superba si rea :

- N-ai sa citesti...

- Voi citi...

- si miine n-ai s-o mai gasesti.

- O sa vedem noi.

- in foc cu toate cartile care nu sunt de drept.

- Numai un idiot poate vorbi astfel. Nu vezi ca e de filosofie...

- Prostii... Mai bine ti-ai prepara examenul la care ai cazut...

- Mai bine ti-ai vedea de examenele tale, din care n-ai dat nici unul de patru ani... Nu ti-e rusine sa-ti fie...

- Eu nu vreau sa ma fac profesoara... Am cu ce sa traiesc...

- si eu am cu ce sa traiesc... si ma voi face avocat cind voi vrea eu... Deocamdata citesc filosofie, pentru ca un om al secolului de astazi, un om cu adevarat civilizai, trebuie sa stie de toate. Numai timpitii au oroare de carti, si nu numai ca li e groaza sa puna mina pe ele, dar si cind le vad la altii, se reped si le smulg din miini... si le arunca pe jos... Cartea, cel mai sfint lucru pe care l-a facut omul de la inceputul inceputurilor si pina acuma ! rosti convins Mihnea. Ma dezgusti !

si se trinti atit de inversunat in fotoliu ca somiera trosni acum brusc si darapanat. Dar ea se repezi iarasi la carie, pe care el tocmai avu timp s-o fereasca ; ea ii rinji insa drept in mijlocul figurei, facindu-i necaz ca un copil naravit :

- Ba n-ai sa citesti... ti-o voi smulge si ti-o voi arunca... Sunt timpita, si ce ? Asa vreau eu sa fiu, timpita, timpita, timpita... si cartea ti-o voi arunca in foc...

si aluneca imprejuru-i ca sa i-o apuce...

El o indeparta, pina la lungimea bratului, fierbind...'

- Troglodito, in viata ta n-ai sa intelegi o iota din ce se scrie aci...

si o privi cu atit de mult dispret, ca jignirea ei crescu peste margini ; dar in cadrul mintei lui aparuse acum Arina si Ma-ricics, si amindoua aveau cite o carte enorma in miini. Iar in urechea lui rasuna solemn si religios : "Regulile evidentei si teoria eroarei !" in vreme ce Arina isi intoarse Zorgnon-ul spre furibunda asta ciufulita si imbracata sumar, care se inversuna sa distruga sfinta initiere in tainele eleatilor, ale divinului Platon. ale aristotelismului, in filosofia cartesiana si post-cartesiana, timpito..."

- imi produci o scirba fara margini, ii arunca in ochii stropii glasului sau profund de indignat. Orice rabdare are o limita.

- Te pomenesti ca vrei sa ma si bati...

- Sa nu-ti para de mirare...

- Ei bine, te las... daca arunci singur cartea in foc... si te faci si tu timpit ca si mine...

si profitind de furioasa lui uimire, se napusti asupra-i, apuca volumasul cu precizie de pisica in miscare si dintr-un salt fu la gura sobei. Dar cl ii inhata bratul la timp, rasucin-du-l si mai dureros ca adineaori si facindu-l sa scape cartea. O, repezi apoi in laturi sl cum ea revenea pusa pe lupta crunta, o feri acoperind-o cu piciorul.

- Loveste-ma, ii suiera ea in ochi, bravindu-l. si el o plesni cu putere peste obraz, facind-o sa se intoarca pe loc. Podidita de plins, ea se indrepta sovaind spre pat, in latul caruia sq rasturna, inabusindu-si suspinele in asternuturi. El o privi cu ura, dar piciorul ei frumos se dezvelise iarasi pe deasupra genunchiului si suspinele ei inabusite si exagerate o faceau sa se cutremure ca-n spasmuri, ca el numara instinctiv zilele si noptile de cind a ramas despartit de dinsa si de orice apropiere femeiasca. isi ascunse deci cartea in buzunarul paltonului si se apropie de ea dusman si hotarit. Dar ca si cind i-ar fi simtit prin aer intentiile, ea s-a si ridicat in pozitie de aparare. Lupta a tinut, tot timpul, strinsa, infundata si pe disperate. Rasuflarile li se amestecau scurte si grabite : in cele din urma a biruit-o si. rasturnata dedesubtu-i. ea l-a scuipat in ochi, suierindu-i : "Bruta !" Robust si stapinitor el i-a apucat calm o suvita zdravana din paru-i zburlit si cu o smuci-tura violenta si-a adus-o la frunte sa se stearga.

Cind a lasat-o sa plece, i-a spus doar atit :

- Daca o singura pagina imi lipseste din cartile mele, am si facut bagajele. Poti sa intrebi pe domnul Vulpache, tatal dumitale no. 1, daca mai face atunci vreijn ban scrisoarea din buzunarul dumnealui...

Veve n-a intrebat nimic pe domnul Vulpache, desigur, si a doua zi, la intoarcerea de la Universitate, Mihnea si-a gasit toate cartile intacte si la locul lor. Dar dusmania fetei nu mai cunostea potolire in och'i infrinti si potoliti. Iar Mihnea isi lua mesele calm, ca si cind nimic nu s-ar fi intimplat. Doamna Balaman isi da si dinsa seama de situatie si se parea ca tot spre fiica ei arunca priviri intrigate. Se vedea, bine ca intre ele avusese loc putina discutie relativ la acest subiect... Dar, de buna seama, fata ii interzisese mamei sa se amestece, de vreme ce aceasta ii arunca din cind in cind priviri de neintelegere, ridica din umeri si prelungea conversatiile cu Baiatu, care o trata cu multa atentie si excesiva delicatete.

Ceea ce crestea inversunarea lui Veve pina la intensa nervozitate si mici gesturi nesocotite. Trintea servetul exasperata si pleca de la masa pretextind migrene, greturi sau nespunind nimic. La inceput, doamna Balaman o urmarise inspaimintata si Mihnea, care-si lua calm desertul, auzea rabufniri de conversatie violenta. Apoi doamna Balaman venise la dinsul :

- Dar bine, frate ce-i intre dumneavoastra ?

- Exact ce stii si dumneata...

- N-a mai fost nimic altceva...

- Nimic. Iaca asa, nu mai da pe la mine, abia de-mi vorbeste... cum o vezi...

si nici o vorba de seara ultimei lor imbratiseri, de care se pare ca nici Veve nu a deschis cuvint. Madam Balaman ridica miinile in sus in semn ca nu mai intelege nimic. Iar Mihnea isi continua linistit viata de toate zilele. Ocolurilor concentrice ale fetelor el stie sa scape cu rara dar neofensatoare dibacie. Dimpotriva, intra acum la cursurile pe care le asista Arina si-o invaluie tot timpul cu privirea lui muta, trista, de adorare profunda, totala, religioasa. Astfel ca Arina a trebuit sa-si astimpere marsurile ofensive si chiar zimbetele-i imbietoare ; a inceput sa-l priveasca si ea cu aceeasi tandrete melancolica si resemnata, dindu-si seama ca se afla inaintea unui sentiment adevarat si de-un calibru neobisnuit, in vremurile astea de fulgeratoare cunostinti si de trecatoare si mincinoase apropieri.

Dar planul lui Mihnea e limpede. Se apropie vacanta Pastelui. Va pleca deci acasa si-n tihna patriarhala a provinciei va da gata pe Fouillee. Cum sa te prezinti astfel in fata fetei acesteia, domnule, care intervenea, ca savant si respectat arbitru, in toate discutiile de seminar, la care venise si el citeodata, facind pe Arina sa se intreaca pe sine si el s-o aprobe cu un zimbet discret si surprins, facind-o astfel vadit fericita, cu toate ca Initierile lui Faguet si Psihologia lui Gavanescu, pe care, iata, o terminase si pe aceea, nu-i ajutau sa inteleaga nici macar a zccea parte din cele vorbite ? Ignoranta, groaznica, in care si-a dat seama ca se gaseste, l-a facut, la rindu-i, si mai tiran in raporturile lui cu Veve, pentru a o indeparta si a o scirbi si mai mult de dinsul. intr-o seara a apucat-o de mina in antreu si a smucit-o brusc, impingind-o spre camera lui. Fata, incremenita de indrazneala, i-a facut fata, cu palmele, cu unghiile, cu dintii. Dar pentru ca el era desigur mai tare, lupta a luat proportii : un scaun a cazut cu zgomot ; usa a plesnit cu rasunet de explozie. Usa din fata s-a deschis alunei indata si capetele doamnei Balaman si al lui Vulpache si-au facut la moment aparitia...

- Dar asta ce mai e, maica, pentru numele lui Dumnezeu... facea madam Balaman fringindu-si miinile rugator.

Liberata, Veve a trecut pe linga ei spre salonas, fara sa le raspunda un cuvint. Iar Mihnea, indata ce a trintil usa dupa dinsa, a trintit si el pe-a lui dupa dinsul, fara sa mai dea nici o explicatie mamei desperate si tatalui no. 1.

Un scurt conciliabul a avut loc atunci in antreu intre cei doi parinti ; si cind Vulpache a patruns apoi la Mihnea ca sa ceara si mai amanuntite lamuriri, un spectocol infiorator i s-a prezentat ochilor lui vulturesti : Mihnea impacheta de zor, trintind fara a se emotiona de noul-venit carti si rufe in geamantanul lui larg si ostentativ deschis pe masa. Sa fi stiut el domnul Vulpache cum se pricepe la impachetat Mihnea, cu cr indeminare si mai ales cu ce discretie, ar fi inteles la moment ca aci nu poate fi vorba decit de o simpla demonstratie ! Dai- domnul Vulpache nu-i cunostea acest talent si supriza lui a fost atit de zgomotoasa, incit doamna Balaman, care il astepta afara, pentru ca apoi in comun sa faca o vizita diplomatica si fetei lor, veni atrasa de taraboi.

Mihnea s-a aratat intransigent. Nu mai intelege citusi de putin aceasta situatie : or nu este sotia lui...

- Bine, -maica, dar nici nu v-ati cununat...

- De vreme ce a inceput asa...

Domnul Vulpache, om al justitiei, a amintit indata de scrisoare ; dar Mihnea s-a aratat neinduplecat si i-a raspuns raspicat ca e in stare sa suporte toate consecintele.

- Pentru cum se poarta domnisoara dumneavoastra cu mine se admite si divort, domnule Vulpache ca esti magistrat si stii prea bine ; dar sa scap de urmarile unei scrisori, care, or ce-oi zice dumneata, n-are sa fie mai tare decit un act de casatorie...

Asa ca magistratul Vulpache i-a acordat in sinea sa juridi-ceste dreptate lui Mihnea si omeneste, secondat de madam Balaman, care utmarea pe fata amicului ei mersul gindului acestuia, au cautat sa impace cu toate vorbele bune pe Mihnea ; i-au scos rufele din geamantan si i le-au pus in dulap, i-au aranjat iar vrafurile de carti pe masa si pe etajera si l-au asigurat ca Veve va deveni rezonabila mai curind decit s-ar putea astepta.

si intr-adevar, citeva minute dupa ce a fost parasit si de ei, iarasi a razbatut pina aici, prin usi si pereti, zvon de voci intaritate. Calmat si cu zimbet de multumire, Mihnea incepea acum, infundat adinc in fotoliul de linga soba, prima pagina din Logica lui Maiorescu. si n-a intors de doua ori foaia cind valma tot mai crescinda a vocilor a incetat brusc, pas hotarit a strabatut antreul si usa odaii a fost repezita din titini si apoi plesnita inapoi cu cea mai necajita vehementa. Veve intrase, si fara sa-i arunce nici o privire, cu fata congestionata, cu rasuflet abia scapind de sub presiunea indignarei, s-a dezbracat in mijlocul camerei, zvirlind in scirba vestmintele cu piciorul si raminind goala s-a aruncat in pat cu un rinjet straniu, indecent si scirbit de sine insasi, in acelasi timp. Tot timpul nu s-a uitat la dinsul si-n pat s-a intors cu fata la perete. Dar Mihnea, desi nu mai intelegea nimic din Logica lui Maiorescu, si cu toate ca singele il biciuia cu furie prin toate madularele, intorcea foaie dupa foaie, cu interesul unuia care ar urmari deznodamintul gradat al unui roman cu peripetii. Literile ii jucau pe dinaintea ochilor si totusi nu se misca de aci ; minutele treceau dupa minute. si el tot nu se urnea din loc, ca si cind nimic nu se intimplase. Atunci veni pina la el, dinspre pat, freamat de cearceafuri si-apoi un susur unduios si trist... Veve plingea. Fara sa se miste, Mihnea ciuli urechile ; fata smuci atunci plapoma, acoperindu-se toata pentru a-si inabusi suspinele. Dar plinsul fu cu neputinta de oprit si multa vreme plapoma de matase galbena, plapoma ei de zestre, se ridica si se lasa impinsa si readusa de framintarile unui piept zbuciumat. si Mihnea simti in suflet o boare calda de duiosie... plinsul acela monoton si nestapinit, inabusit si totusi reizbucnind intr-una in noi explozii de sughituri si suspine, si plapoma asta, pe care Veve o scosese din dulapul lucrurilor ei de mireasa,

in cinstea primei lor nopti de dragoste incuviintate, ii umezira involuntar ochii. S-ar fi ridicat desigur s-o mingiie, daca tocmai atunci lorgnon-n Al inei nu l-ar fi oprit la timp, caci frumusetea pina si cea mai dulce si mai angelica e cruda si neinduplecata - si daca timpanul lui n-ar fi vibrat de la sine de rostirea, din nevazut si necunoscut, a fatalelor cuvinte : Regulile evidentei si teoria eroarei.

Astfel ca ramase aci pina hat in noapte, ceva mai tirziu decit dupa ce inceta plinsul infrint si umilit. Atunci se dezbraca pe indelete, cascind cu cruzime, intra alaturi de ea in caldul plapomei si beneficie de corpul ei inert, plictisit si somnuros, plictisit si somnuros el insusi, ca de un lucru.

Veve ramase de acum in camera comuna, dar ei erau acum mai straini decit oricind altadata. Iar lui Mihnea planul despartirei definitive i se zugravi si mai limpede in liniile pe care numai le schitase in minte, atunci cind sub dicteul lui Vulpache, alcatuise scrisoarea de capitulare. Nu mai putea suporta atitudinea, din ce in ce mai obstinata in resemnarea si nepasarea ei, a lui Veve : ura impotriva lui nu era mai mare ca aceea pe care fata o arata parintilor. Zimbetul ei straniu si strain parea ca le-o spune franc : "Veti vedea in curind cu cine aveti de-a face‘". Din nefericire, cine putea cili acest zimbet, in aceasta familie, dccil lot Mihnea care, induiosat de biata copila, ii da toala dioptalea si desigur, in respectul ei. ar fi si inceput de pe-acum preparativele actului suprem, daca Pastele, tirziu in anul acesta, nu si-ar fi trimbitat in sfirsit vestea sosirii lui pe cumpana orizontului. Mihnea trebuia sa plece deocamdata acasa - a dovedit-o din timp familiei Balaman si domnului Vulpache, cu o scrisoare, a carei adresa, trasa cu condei subtiratec si femenin, a stirnit multa neliniste in sufletul celor doi mai virstnici ; Veve singura zimbea profetic.

Cu toate astea, scrisoarea, de curind sosita, multa neliniste a produs si-n sufletul lui Mihnea cind, cu citeva clipe inainte, o deschisese in fata, familiei, toata in par - ca un tribunal al inchizitiei - si parcursese primele rinduri : "toata lumea a intimpinat cu bucurie vestea succesului tau, pe care tot orasul l-a cetit in ziare" ; scria copilului iubit coana Ecaterina - "numai intrigantul ala de Gheorghita i-a spus-o in fata lui stefan, la club : "vezi, ma, sa nu se fi dat el la jurnal !" Asta ne-a pus cam mult pe ginduri, Mihule, si nu pe noi, care aveam incredere in cinstea ta, dar pe rude si pe toti din oras, care acum isi gasisera de vorbit. Pina ce m-am hotarit cu stefan si am facut o carte postala la secretariatul facultatei, cum ne-a invatat Ionica al tatei Gheorghita Ghitoaicai. Iar la saptamina am si primit raspunsul..." (prin toata familia Balaman plus tatal no.' 1 s-a iscat atunci un freamat, numai la vederea singelui care i-a invadat fata si vinelor care i-au umflat fruntea lui Mihnea, ca unui palit de congestie cerebrala)... "Bine, Mihneo, sa nu ne scrii tu ca ai trecut cu elogii... caci asa era in raspuns : Baiatu Mih., cu numarul matricol cutare, examenul al treilea, toate bilele albe cu elogii. Poate nici tu nu stiai cum te-au calificat profesorii tai, care, ma, mari oameni trebuie sa fie, ca vezi, n-au tinut seama ca tu ai mai intirziat cu examenele si te-au apreciat dupa talentul tau, care, stii tu, Mihule, de cind ti-am spus eu care am crezut totdeauna in el ca e mare... o mama nu se inseala niciodata..."

Mihnea cazu jos pe fotoliu, rasuflind adinc inainte de a continua restul poliloghiei.

- Tata... explica el familiei, care facu un pas spre dinsul, mai putin Veve... imi- scrie mama... a fost grav bolnav... nu mi-au scris mai de demult ca sa nu ma sperie... a avut 41 grade temperatura, 7 zile de-a rindul ; slava Domnului insa ca si-a revenit... ; n-am ce face, trebuie sa plec de Pasti acasa... Buninteles, linisti el^ familia, care nu stia ce cuvint sa inceapa mai intii, de compatimire sau de grija asupra plecarei astia subite - bineinteles nu-mi voi lua decit schimburi pe doua saptamini si doua, trei carti...

Fouillce era desigur printre aceste carti, dar, in tot cursul vacantei, mai mult de sapte pagini n-a putut ceti Mihnea. Acum coana Ecaterina era aceea care-i smulgea cartea din mina :

- Ia mai lasa, maica, cetitul, ca esti burduf de carte. Acum ts-ai pus pe-o ureche... Ai venit aicea ca sa-mi stai ca pustnicii in casa?... Aici n-ai voie decit sa maninci, sa bei si sa faci vizite... uite. toate fetele abia te-asteapta...

In mai multe rind uri. Mihnea a sovait sa-i destainuieasca iubirea lui pentru Arina ; ii sta pe buze si totusi s-a razgindit.

Cum i-ar explica doara ezitarea asta de atita lunga durata de a incerca s-o cunoasca : s-o dea drept sfiiciune sau tactica de cuceritor ?... Sa-i spuna ca abia acum, in urma, a remarcat-o... Pentru chipul cum vedea ca infloreste in inima lui aceasta adevarata iubire, orice escamotare a adevarului i se parea jignitoare si stupida. Deci renunta sa mai deschida vorba ; ii va spune mai tirziu ca a iubit-o mult timp in tacere.

In schimb, nu termina nici Logica lui Maiorescu, dar ca sa mai treaca de primele sapte pagini din Fouillee, pe care-l impartise, pentru a-l lua in piept din scurt, in atitea pagine pe zi lectura !






Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 01
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 02
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 03
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 04
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 05
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 06
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 07
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 08
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 09
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 10
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 11
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 12
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 13


Aceasta pagina a fost accesata de 794 ori.