• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 04

Atunci Mihnea, oprindu-si fericirea strigatoare in piept, prinse chiar putin curaj si incerca sa-si plaseze un mic deziderat :

- Uite ce ! iscodi el... Nu s-ar putea sa dai Dreptul la toamna si sa lasi Literele pentru la iarna ?

- Dreptul la iarna ! repelal laconic, in loc de raspuns, Baiatu Mih. si-n semn ca e nestramutat in deciziunile lui, schimba vorba.

- Dreptul la iarna ! spuse si Mihnea domnului Stefan, cind st duse sa-si petreaca vara la casa parinteasca.

- De ce, ma Mihule, nu vrei tu sa te scapi de el la toamna, starui, in mai multe rinduri, mieros, domnul Stefan... Ai mai ramas cu ultimul an... inca o sfortare si... ai scapat.

- Dreptul la iarna, riposta sec Mihnea. Dar pentru ca in orice caz el era mai putin uscat ca Baiatu Mih., nu se putu sa nu complecleze : stiti, la mine vorba e vorba... De ce sa spun toamna, cind o sa fie la iarna... Am socotelile mele.

Toamna, se petrecu intocmai cum spunea Baiatu Mih. El lermina cu toate specialitatile de la Litere : lua istoria, liloso-fia, latina, greaca, romanica, ba, ca secundare, mai lua pe deasupra româna si franceza. in l'ata rezultatelor, Mihnea Baiatu ramase ca trasnit ; chiar pina acolo nu credea ca ar putea merge cineva cu invutatuia. oiicil dc* vrednic ar fi si oricita dragoste de carie ar avea. Cineva, pe care-l mai chema si Baialu.

Totusi o indoiala noua i se zvlrcoii neplacut prin minlc. Germana. La germana Baialu Mih. nu-si luase licenU1. Nu cumva o sa petreaca iar vreo noua dislocare de licente la iai na ?

Alerga deci sa-l felicite si sa se asigure ca, in orice caz, sesiunea de februarie e dedicata Dreptului.

- Germana, cred c-o mai lasi si pe iunie.

- Pai am dai si germana, domnule, dar toi ca secundar. Pe iunie il rezerv pentru altceva, mult mai inalt.

Dcci tragind in toamna asta Ia domnul Nisipoiu, Mihnea era asigurat in privinta titlului universitar. Mai raminca, pentru a si-l valorifica la nevoie, ceva mai tirziu. sa inceapa linistii examenele si s-o ia agale cu primul an. si pentru a calca in sfirsit cu pasul drept si plin in aceasta mult si van incercata ir-treprindere, iaca, acum norocul il adusese linga acest grefier plin de Drept - dar din cel substantial - si de regrete, al carui fiecare cuvint era un indemn si fiecare oftat - o alarma.

Numai ca teribilele Elemente de drept roman, fie ele ale lui Longinescu, fie ale lui Girard, continuau sa insemne o incapatinata disonanta in acest concert de armonioase imprejurari !

Toate aceste amintiri trecura prin mintea lui Baiatu, pline de vigoarea lucrurilor si intimplarilor proaspat vazute si traite. Dar soarele se ridicase. in rastimp, dc tot deasupra casei domnului Nisipoiu, asa ca in camera lui Mihnea domnea acum umbra racoroasa a namiczelor din odai. Prin aerul clar si neirizat, el vazu jucind deasupra capului rari funigei de crema de dinti uscata. isi aminti ca e cu periuta de gura in mina si tisni din pat ca sa-si termine toaleta. La doua. cind sfirsi sa se imbrace, o foame ascutita il incerca cu virful ci de bold prin maruntaie. Pleca repede, de frica sa nu intilneasca pe domnul Nisipoiu, cu chef de vorba, ca omul dupa masa.

Cu cit se vedea mai mult ocolita, cu atit doamna Nisipoiu se indirjea mai zdravan intru infringerea rezistentului ei chirias. Ceea ce o atita pe dumneaei mai mult, in aceasta neo- goiata ofensiva, era ca ocolul adversarului nu parea brusc si definitiv. Dimpotriva, instinctul ei de femeie cetea .lamurit in ochii lui Mihnea adincul regret ca trebuie sa-si dea toate oste-nelele ca nici o imprejurare proprie si vicleana sa nu-i surprinda pe amindoi prin casa, singuri si dezarmati de fragedele lor scrupule (doamna Nisipoiu le zicea "printipiuri"). Ea aproba chiar pe Mihnea Baiatu pentru atitudinea lui cinstita ; si aceasta frumoasa calitate sufleteasca era o podoaba mai mult la siragul de virtuti care-o trageau imperios spre dinsul.

Astfel, fara sa se fi ajuns inca pe creasta aceasta de munte cu multe alunecusuri intr-o parte si-ntr-alta, ei nu erau totusi prea departe, in ceata de inaltimi in care se dibuiau. Dar Fundatura celor sapte Fintini si stradutele din imprejurimi de mult ii pusese unul in bratele celuilalt.

"Poate numai pentru o confirmare juridica1', precum spunea Piscupescu in limbajul lui, convinsese tinarul, neobositul si in-tr-adincul clarvazatorul arhivar, pe mama sa, doamna Filofteia Piscupescu, sa invite familia Nisipoiu la sindrofia ce se proiectase pentru ajunul Sfintului Mihai.

- Poti sa aduci si pe domnu pe care-l aveti in gazda, hene Banica.

- A... e un baiat, ma... cum nu s-a mai vazut.

- Atunci te rog, adu-l chiar "cu manu militaris", daca nu vrea de bunavoie.

Dar pentru Mihnea Baiatu nici nu putea fi vorba despre astfel dc proceduri drastice ca sa poata fi adus la o sindrofie. Acolo se pot gasi cocoane, domnisoare, se pot face flirturi pe deasupra capetelor de mahalagii nepriceputi in arta privirilor si a surisurilor, se pot pune pe indelete temeliile zdravene ale unor aventuri care de cele mai multe ori lasa amintiri nesterse, capital nepretuit pentru cei cc-si socotesc placerea cea mai mare a sufletului, aceea de a-si istorisi peripetiile vietei, cu atit mai minunate, cu cit, mai complicate fiind, povestitorul a stiut sa le stapineasca itele si sa ramina totdeauna deasupra lor.

...Astfel, in seara stiuta, familia Nisipoiu, insotita de tinarul si elegantul ei chirias, isi facu intrarea in salonul Piscu-peascai. Arhivarul le iesi inainte in sala si ajuta pe doamna Nisipoiu sa-si scoata mantoul cu guler de blana. Filofteia ii astepta in usa si-i lua in primire cu un zgomotos sarut trintit in mijlocul obrazului Polixeniei, care se intoarse rspede la oglinda cuierului ca sa constate ravagiile aduse de aceasta ma- halagioaica de moda vcche dichisului ce-si facuse cu atita migala, cu pudra si rosu. Domnului Nisipoiu, amfitrioana, dreapta si cu par alb, ii duse singura miinile la buze, admonestindu-l cu strasnicie ca a uitat-o cu desavirsire, grabindu-se apoi cu zimbet perfid sa si-l scuze tot dinsa - in vreme ce grefierul prezenta pe tinarul Baiatu - si cu aceeasi voce rasunatoare, ca sa razbata adinc inapoi, in toate urechile din salon :

- Va cred, va cred, daca v-a sosit asa mindrete de chirias... Cum sa nu ne uitati pe noi cestelalti... imi pare bine, domnule Baiatu... Baiatu ? Da stai, frate, nu esti dumneata ruda cu Misica de la Caracal... nu..., aha, da, da... ala era Baietelul... Baiatu, n-am cunoscut... adica... ce zic eu...

Dar, intrind in salon, si doamna Nisipoiu si Mihnea avura unele surprize. Mihnea recunoscu printre cei dinauntru, desigur musafiri ca si dinsul, pe domnisoara cea smbtire, cu care avusese odata placerea sa calatoreasca in tramvai si sa se contemple reciproc intr-unul din geamurile vagonului, placere brutal intrerupta de aparitia menajului Turcitu. in schimb, coana Polixenia cu greu putu sa mentina expresia de bucurie a zim-betului de buna cunostinta, care tragea greu sa se preschimbe in uimire si oroare, cind trebui sa raspunda rinjetului lataret al batrinului care venise sa inchirieze camera in aceeasi zi cu Mihnea Baiatu.

- Domnul Gavril Galusescu, il recomanda coana Filofteia, clipind cu tainic subinteles.

- Va mai aduceti aminte de mine, doamna, rosti greoi si apasat domnul Galusescu, dupa ce musafirii se asezara. Am vrut sa inchiriez odaie mobilata la dumneavaastra.

- Da, mi-aduc aminte, raspunse curajos coana Polixenia. Numai ca, ati nimerit prea tirziu, cu parere de rau...

- Ba, chipurile, eu am venit la vreme, ca m-ati chemat la raspuns dupa-amiaza... Da sa vede ca ati preferat la pret domnul...

Se facuse tacere adinca din partea tuturor celorlalti, ca domnul Nisipoiu sa auda bine aceasta imprejurare ignorata de dinsul, dar cunoscuta asa de limpede de toata mahalaua.

• Coana Polixenia schimba fete, fete. Se vedea bine ca se straduieste, fara prea multa izbinda, sa-si pastreze calmul si mai cu seama zimbetul care-i sta pe buze ca o floare intr-un cazan de catran. Fata ii innegrise si pieptul ei clocotea. Simtea cum ii vin, una peste alta, agitat, toata colectia de cuvinte cu care cei obraznici trebuiesc pusi la locul lor si pc care putea s-o depene un ceas in sir, ca o adevarata si vrednica urmasa a parintilor ei, bastinasi din tata in fiu in Fundatura sapte Fintini :

"De ce te priveste pe tine, ghiuj batrin... Iau pe cine-mi place in casa mea si n-ai sa te amcsteci tu. gura strimba... Mai bine vezi-ti de falcile cari ti s-au scofilcit, de-ai inerput sa rizi ca moartea... Nu vezi ca mirosi a coliva cale de-o posta../•

Asta i le spunea toate coana Polixeni ghiujului buliin, t>i inca si altele si mai si, dar numai in gind ca sa nu faca pc plac Piscupeascai, Marghiolitei Balama (devenita Balaman) cu sfrijita ei de studenta, Vasilica (Vevâ, de...), domnului Vulpache, celalalt grefier de la ocol. camilei de nevasta-sa :>i calului de fiica-sa, ramasa vaduva de tinara, de-a dracului ce-a fost, ca a stiut sa-si bage repede barbatul in pamint, ca sa poata sa-si dea poalele peste cap nesuparala de nime...

O, ho, cite ligheane de laturi n-avea coana Polixeni sa le improaste pe toate... la o adica. Le stie toate tainele si metehnele... Dar nu vrea sa le faca pe plac... Caci intru intii ele ar fi ris cu pofta mare c-au scos-o din sarite... si pe urma c-au aruncat otrava adevarata intre ea si domnul Nisipoiu. de vreme ce a usturat unde a cazut...

- imi pare bine c-am gasit la dumnealor, arata grijuliu spre Marghioala Balama, tot cu doua mii cinci sute de lei, apasa el grav pe suma, privind drept in ochii domnului Nisipoiu...

- Se poate, domnule, taie scurt coana Polixeni, da, vezi dumneata, cu batrinii e foarte greu... Eu spun verde, pentru ca s-aduse vorba, batrinii sunt mai pretentiosi ca femeile, la o camera mobilata, si eu servitoare n-am, ca nu-mi da mina... La coana Marghiolita s-a putea, ca sunt doua femei.

Aci domnisoara Veve avu tresarire de umeri, ca si cind i-ar fi pus cineva o lama rece de metal pe grumaz. Era gata sa spuna intepat :

"Eu nu deretec camere de chirias !"

Dar mama ei ii lua inainte, inca si mai intepata :

- Fata mea nu scutura camere de chiriasi... Ea are alt rost pe lume...

- in sfirsit, conchise coana Polixeni, abia stapinindu-si un zimbet de rautate, cu batrinii e greu ; poate, de... intr-o noapte are nevoie de-o doftorie, de doftor, de spiterie... continua ea fara mila, hotarita sa plateasca pina la ultima para, in vreme ce dom- nul 'Banica ii facca semne desperate, din spatele arhivarului, sa inceteze...

Dar ea nu vrea sa vada, nici s-auza.

- Ba si de popa ! se auzi vocea groasa a celui vizat...

si domnul Galusescu se puse pe un ris zdravan, caruia ii puse punct o tusa asa de zdravana. Iar coana Polixeni plimba biruitoare privirea asupra asistentei, pe care de la inceput o simtise pregatita ca sa-i "faca figura". Parea ca spune : "Ma rog, caruia ii mai da mina...‘-

Vulpache si Piscupescu se privira pe furis, invitindu-se reciproc. Dar nimeni nu mai indrazni sa se avinte in arena.

Baialu se asezase linga domnisoara Balaman, cu care-si verifica. ieciproc, titlurile universitare.

- A, sunteti in intiiul la stiinte, constata el cu vadita surpriza si placere... La fizico-chimice... Sunteti in ritmul vre-mei... V-ati pasionat desigur de ultimele descoperiri... de progresul din ce in ce mai accelerat al omenirei...

- Da, raspunse ea repede, si unde mai pui ca la stiinte sunt concurenti mai putini la catedre secundare...

- Da, aveti dreptate, continua cl apreciind spiritul practic al copilei. Cele mai multe vacante sunt orele de stiinta... Apoi e si frumosa, isi dadu el din nou cu parerea... Bunaoara pe mine, daca as fi urmat stiintele, m-ar fi pasionat optica, dcclara el cu un usor acccnt de gluma...

- Optica, ce idee ! facu ea... E cea mai insipida... Geometrie multa si plictisita... Eh, deveni apoi mai concedanta. in ansamblu cu celelalte ramuri ale fizicei mai merge... slii, vibratiile, undele luminoase... Dar asa, luata aparte... e groaznica...

- Ma mir c-o gasiti astfel... continua pe acelas ton Baiatu. Mie, tocmai partea geometrica mi-ar fi placut. De exemplu, ce ziceti de legile reflectiei luminii... si pentru ca domnisoara Balaman il privea cam nedumerita, el se gindi ca trebuie sa-i dea aluzia pe sleau, coborind putin vocea : Legile reflectiei luminii, cu aplicatia lor la geamurile de tramvai...

Ea-l privi si mai nedumerita, apoi deodata se lumina si pufni in ris.

Devenira prieteni buni si fata il urmari toata seara cu simpatie, aruneind din cind in cind priviri furise spre doamna Nisipoiu. Mai ales cind coana Polixeni isi trada nelinistea prin vreo privire intrigata sau prin vreun cuvint suierat or voalat, schiopatind brusc in mijlocul conversatiei, studenta in fizico-chimice i se umplea fata de razele fericirei.

Pentru a o indeparta de dinsul, doamna Nisipoiu ii propuse sa cinte ceva la pian. Fata incepu sa faca mofturi, dar cind Baiatu isi uni la rindu-i rugamintea lui cu a tuturor, domnisoara Vev.e se supuse.

Dar, spre uimirea tuturor, Baiatu se indrepta la rindu-i cu pasi siguri spre pian, se aseza linga fata si, la momentul trebuincios, intoarse pagina caietului de note. Acest gest, care implica desigur si stiinta in materie, il ridica definitiv si peste masura in ochii asistentei. Domnul Nisipoiu exulta.

- V-am spus eu, soptea el lui Piscupescu si lui Vulpache. Asta este un fenomen... Asta, domnule, vad c-a stiut sa profite de noroc...

- Cum sa profite de noroc, nene Banica ?

- De noroc... c-a avut parinti bogati... cari i-au pus cartea in mina... si el n-a lasat-o, ca atitia... Of, legea ma-sei de viata, nici eu n-as fi lasat-o, ma baieti...

Dar dupa doua, trei cintege, prea cunoscute, si pe care asistenta feminina, cu Piscupescu, le acompania de-un zumzet surd de voci, d-ra Veve incepu sa greseasca.

- La diez... o indrepta Baiatu, incurajind-o, dar asta o descuraja si mai mult...

- Mai bine cinta dumneata, facu ea, cedindu-i locul.

El vroia s-o opreasca, dar toata lumea se asocie la propunerea fetei. Baiatu primi si, in semn de consimtire, trecu toate clapele sub galopul sigur al degetelor. Cu toate ca era bun cunoscator al notelor, el cinta numai dupa ureche ; el putea foarte bine sa corijeze pe altii cind nota era falsa, insa el, personal, era incapabil sa urmareasca un text, cind incepea sa-i zica. Insa ii "zicea". Avea o ureche minunata, care nu putea sa dea gres niciodata. ii placea atunci sa-si urmareasca degetele lungi si osoase, jucindu-se pe clape, apoi isi lasa capul pe spate, cind stia ca partea care a venit la rind este tocmai aceea care place mai mult auditorilor ; numai rar arunca ochii pe note, fara a vedea insa nimic, spre a arata ca desi se foloseste mult de memorie si mai pune cite o floricica de la el, ici, colea, nici textul adevarat nu-l neglijeaza. Imediat apoi dupa ce lasa sa se inteleaga c-a ramas tot pe drumul cel bun, isi rasturna iar capul pe spate, or il plimba intr-o parte sau alta, aplecindu-l domol la o melodie mai languroasa.

Dupa ce executa ce avea mai ales si mai la moda in repertoriu, se retrase, in protestarile tuturor, cerind sa se execute la rindu-i si proprietarul pianului.

si-si plimba nesigur privirile de la arhivarul Piscupescu la coana Filofteia. Dar proprietarii pianului nu stiau sa cinte.

- A, probabil, se dumiri Baiatu, ati avut o domnisoara in familie...

- M... da... si a deces... asigura coana Filofteia.

Dar Baiatu prinse atunci zbor furisat de zimbete pe fetele tuturor. El il atribui desigur pronuntarei incorecte a cuvintului "radical", pe care coana Filofteia tinuse sa-l intrebuinteze. insa coana Polixeni il lamuri in soapta :

- Minte ! Fiica-sa care a deces - apasa ea intentionat pe acest cuvint - nu stia sa cinte. A fost al unui biet profesor chirias si l-a oprit zalog pentru chirie, dinainte de razboi, care a si disparut cu acele evenimente.

Informatia asta ii placu foarte mult lui Baiatu. De cind, doar, nu era el de parere ca nici chiriasul, cind ii vine apa la moara, nu trebuie sa crute pe proprietar ! Ba se simti atit de dispus, incit, desi insistentele se mintuisera, se aseza din nou la pian, din proprie pornire, in aplauzele tuturor.

De asta data arta lui Baiatu a facut furori. Caci el intra acum in domeniul vast, in care se plimba ca pe o mosie stramoseasca, al sirbelor, al jocurilor si al cintecelor românesti. Teancul de note fu lasat acum in pace. Iar mai catre urma, cind paharele de vin se inmultira si cind pina si ochii domnisoarei Balaman se impartasira din culoarea licorii Domnului, cintecele incepura sa alunece usor pe panta lucrurilor fara perdea. Domnisoara Veve ridea, foarte rusinata, dar amuzata, pina la hohot infundat si sughituri. insa Baiatu stia sa intoarca frina la timp, sarind dintr-o data de la repertoriul obraznic al mahalalei, la celalalt, mai cuviincios, chiar cind e indraznet, al poporului. Uneori, pentru asistenta de asta-seara, atingea chiar ineditul :

Padure

Padure

Padure ca Ia Hirtoape,

Lele, Doda,

Fetele mu iubesc toate...

Nevestele jumatate,

Vaduvele-a treia... parte.

El se acompania abia soptit. insa rotunjind bine cuvintele ca ele sa intre in toate urechile. in vremea aceasta, doar basul tinea usor hangul. Pe urma melodia era atacata din nou si din plin numai din pian si de data asta facea atit vuiet, de parca toate clapele s-ar fi pus sa cinle de-a valma, ca toate broastele innebunite subit in iaz.

Izbinda fu desavirsita. Coana Polixeni regreta ca n-arc pian. Coana Filofteia il invita sa vie cit mai des. si, arâlind spre Veve, il asigura :

- Aici, la mine, mai totdeauna se aduna fete fiumoase.

Doamna Balaman il invita si dinsa. Iar Veve lasa, in soapta sugrumata, sa-i scape viitorul loc de intilnire, departe de toti ochii si de toate urechile.

Miinile lor se stringeau adesea cu putere si genunchii se atingeau, fara sa se retraga.

Amanuntele acestea scapau usor celorlalti. Numai ochiul coanei Polixenia veghea. La inceput ea crezuse ca pirdalnicul ei chirias doar dinsei ii arunca priviri patimase pe deasupra capetelor. Dar ochiul ei, putin cam ingrijat de aceasla asistenta care-i chema odorul in toate partile, descoperi usor ca-n vreme ce hotul asta de oltean isi indrepta cautarile spre dinsa cu aer siret si conspirativ, ca si cind ar fi spus ca toate astea nu-s lucruri decit de moment, mina lui se plimba discret si staruitor dc-a lungul soldului fetei.

Coana Polixeni se otari ca o leoaica.

"Ea-si baga formele in mina lui !" se incredinta ea in gind si-si jurui sa scape pe bietul baiat de la pierzanie.

Dar odata cu hotarirea ei se intimpla ceva atit de neasteptat, ca ea insasi ramase multa vreme uluita, iar indignarea i se urca deodata atit de multa in git, incit crezu ca se sufoca. Pi i-vind cu totul intr-alta parte. Baiatu sopti citeva cuvinte, apoi iesi afara. si nu trecu doua minute si fata, care intii se prefacu ca da o deosebita atentie conversatiei grupului de linga usa, o zbughi pe nesimtite dupa dinsul. Oricit ii urmarea cu luare-aminte miscarile, coana Polixeni, citva timp, nici nu observa ca fata disparuse.

insa cind baga de seama in sfirsit, nici ca mai pregeta. Se apropie la rindu-i de grupul de la usa. pe care-l alcatuiau bar-batu-sau, domnul Galusescu si Vulpache. Cocoanele celelalte formau alt grup, iar Piscupescu, de cind tacuse pianul, pusese patefonul in miscare "cu niste placi noi. pe cinste, onorabil public'-. Muzica patefonului luase la timp locul pianului, astfel ca, multa vreme, cei dinauntru n-ar fi bagat de seama desigur dezertarea tinerilor.

Doar coana Polixeni statea pe jeratic. Ea' zimbea silit la gluma lui Galusescu :

- Zi, ti-era frica sa nu ma gasesti intepenit intr-o bjina dimineata, hai, coana Polixenio !

Daca ar fi stat cu mintea le cele ce-i spunea, coana Polixenia ar fi putut poate sa bage de seama ca risul lui Galusescu nu era prea deschis, ba ca ochii lui erau putin cam mariti de spaima propriei glume. Vorbea de urit, parca sa scape dc el. .

Insa Vulpache aduse vorba iar de melchnele lungului lant de judecatori si de ajutori, de care avusese parte judecatoria lui.

- Da pe Barzon, ti-l mai aduci tu aminte, Nisipoiule... ?

si cind luara pe Barzon in primire, coana Polixenia vazu bine ca nu se mai afla intre ei. Nici chiar Galusescu n-o mai vedea, pentru ca, desi gura-i ridea, ochii lui se mareau tot mai mult de groaza privind nemiscatele umbre dintr-un colt.

.,0 fi si asta", isi spunea el in gind, amintindu-si de unele scurte ameteli suspecte si ingrijoratoare cu care se ferise sa-si alarmeze proprietarii din urma.

..intr-o buna dimineata... Hm... intr-o bu...‘‘

Ea atunci se strecura afara. si prin geamlicul pridvorului ochii ei cautara sub copacii girbovi si aproape goi. Alaturi, pe-o banca, cei doi tinerii isi tineau si acum genunchii apropiati, dar luna nu putea sa-i spuna coanei Polixeniei, atit cit se prelingea printre frunzele necazute ale crengilor, daca mina lui o inlantuise. Mai mult se putea banui lucrul acesta, pentru ca prea erau lipiti umar la umar. Dar coana Polixeni n-avu nevoie sa zaboveasca mult pentru a-si putea multumi curiozitatea. Capul lui Baiatu se apleca asupra capului fetei si buzele li se lipira asa de lung, ca coana PolLxeni se pomeni numarind... si nici cind ajunse la treizeci, cele doua capete lipite de dragoste nu se desfacura. Ea simti cutite reci impungind-o in toate ungherele corpului, fara mila.

,,Are dreptate1*, isi spunea ea. "Are dreptate bietul baiat... Prea m-am purtat cu el rece... Doar l-am vazut ca e sfios si abia lasa sa-i stringi mina... Dai- iata-l, cind ii dai curaj... iala-l ce mai cocos imi e. Ah, fetele astea, din ziua de azi", scrisni ea cu indignare drept incheiere.

Insa nici dupa Aceasta constatare, care rapi o buna bucatica de timp, gurile celor de sub pomi nu se desprinsese. Asa ceva coana Polixenia nu mai vazuse niciodata. Uu gind diabolic trecu atunci prin capu-i ; cum sunt asa pierduti, sa cheme toarta asistenta : "Ia poftim, coana Marghiolito, sa vezi ce mai succese are Vasilica dumitale...Ar fi navalit atunci tot salonul si razbunarea complotului dcjucat adineauri ar fi fost desavirsrta. Ah, i-ar fi tras o plecare, cu trofeul de chirias alaturi, de-ar fi dirdiit toata mahalaua ! Dar doua lucruri o retineau : intii, ca pina le venirea privitorilor se putea intimpla cei doi sa inceteze... Apoi "doctorelul" nostru se putea sa aiba vreo neplacere de pe urma zdravanului si fiorosului Vulpache, care cine nu stia in mahala, el era tatal adevarat, al copilei subtiri. Deci alungind astfel de ginduri prea repezite, coana Polixenia se multumi sa se strecoare de-a lungul pridvorului si se opri in cadrul usei de la mijloc. Dar nici acum nu izbuti sa se faca observata. Capul lui Baiatu se aplecase de tot peste capul fetei ; parca-l minca, nu-l saruta. si parca nu se mai satura ; ba insa era atit de lacom ticalosul, ca nimic nu mai vedea, nu mai auzea, nu mai simtea.

Incit coana Polixenia se putuse apropia cu usurinta de dinsii, cu pasul ei nesimtit de fantoma. si astepta, compunin-du-si in minte o urare cit mai caustica, pe care sa le-o adreseze la despartire. Dar celor doi titteri li se lipisera buzele parca. Iar coana Polixeni se pomeni ca nu se mai simte la locul ei acolo. Dadu un pas inapoi si chiar mai multi iar nu fu simtita. Iar pe buzele ei simtea furnici. Ajunsese inapoi la usa pridvorului si-ar fi putut chiar sa intre fara ca nesatiosii inlantuiti sa simta ca pe linga ei s-a plimbat ingerul necazului.

"Ce fel de sarutare e asta de tine de o jumaloate de ceas !, se intreba intrigata coana Polixeni. si discretie subita, care-o adusese inapoi, se topi acum din nou in sinul ei care tresalta piscat de strechea nerabdarei, a curiozitatei, a necazului, a otravei.

Examina, cu toata atentia, de aci, din usa pridvorului. Intr-adevar nu ora decit un simplu sarut. Ci, iaca, asta era chiar nemaipomenit. Adica se poate saruta cineva si cu ora !

Coana Polixeni se simtea in acelasi timp scandalizata si fericita in fata acestei descoperiri. Nu s-ar fi gindit macar ca are un astfel de chirias, Asa e cu timizii astia... draga mea. E mult, pina-i pui pe drum. Pe urma stiu ei cum sa umble.

Coana Polixeni nu se mai putu stapini ; furnicile de pe buze ii umplusera acum tcata fata, sinii, miinile. picioarele, tot corpul. inainta din nou, fie ce-o fi. Pasul ii tremura.

- Sa va fie de bine, trebui ea sa strige ca sa se poata auzi, pentru ca si vocea ei i-era sugrumata.

Cei doi se desprinsera deodata : fata scoase un tipat usor si-si acoperi fata cu miinile.

- Iertati-ma ca v-am deranjat, se scuza coana Polixeni. Iesisem sa iau putin aer si nu bagasem de scama ca sunteti aci... Dar iaca, eu ma intorc chiar acum... Ramineti ! incuraja ea fata care se ridicase. Lasa ca nu spun inauntru... se grabi sa adauge insinuanta si protectoare, ca o detinatoare de neasteptate si grele secrete. Sunteti doar tineri... E timpul vostru acuma, suiera printre dinti. si pentru ca fata o privea neincrezatoare, coana Polixeni o atrase spre dinsa... Mititica mea, ii spuse coana Polixeni imbratisind-o... Orcind poti sa vii pe la mine... si o saruta o data pe buze... Vino, miine chiar, daca-ti face placere... si o saruta din nou, de asta data mai lung, si mai cu multa pasiune... Poti sa stai cit vrei la mine... N-avea nici o grija, ramine intre noi... ii sopti in fundul urechei si pe urma iar ii prinse buzele, pe care i le retinu lung, lung, indelung, stringind-o infiorata, dc parca ar fi vrut sa absoarba tot fiorul pe care celalalt il lasase acolo. Te vei iubi ca pc surioara mea, mi-esti foarte draga... si lasa, am sa fac eu totul ca sa fiti fericiti... ii soptea ea inainte, sarutind-o ratacita si surizind demonic unui plan sinistru, care acum i se lamurea tot mai deplin in minte... O sa fii foarte fericita, gemu ea, stringind-o cu pasiune nemarginita- si surizind necontenit necunoscutului. Hai spune, cind vii... Miine vrei ?

Iar Mihnea Baiatu, care n-auzise decit primele cuvinte, le privea cum se indeparteaza in noaptea dulce de toamna si auzea zvon de sarutari. Nici el nu mai intelegea nimic... Oare cum venea asta... coana Polixenia se oferea celeilalte... hm, ce-i oferea ?...

Ochii lui se infigeau nedumeriti in intunericul curtei, in care conturul invoalt al Polixenei ducea tot mai adine silueta fina a fetei.

Cind sindrofia se sparse, coana Polixeni sopli la urechca lui Baialu...

- Arc sa fie bine. strengarule...

si-l slrinse de mina salbatec, palpitind din tot pieptul si varsind flacari pe ochi.

La judecatoria dc ocol din mahala, activitatea curgea neintrerupta de la o zi pe alta. si Vulpache si Piscupescu erau multumiti ca Nisipoiu nu se amesteca la nevoile impricinatilor. Din cind in cind, primea si el sa faca vreo jalba cite unui napastuit. Asia cind motivul actiunei i se parea foarte inte-iesant. Dar cind reclamantul se apuca sa-i plateasca, el il trimetea la baietii cari faceau copiile. in privinta asta avea ambitie ca dc» magistrat : sa nu i se spuna ca a primit sub un chip sau altul bani dc la "parti". Mai ales ca adesea si judecatorul - domnul consilier - si ajutorul ii cereau si lui parerea la darea hotaririlor. Mai mult inca, il chemau in unele spete la. sfat. chiar daca Vulpache luase sedinta, iar pronuntarea hotarirei se aminase. Dar niciodata nu se inlimplase ca sa fie chemat si Vulpache la sedintele lui Nisipoiu.

Asta o bagase de seama si unul si celalalt. Apoi consilierul. care tinea mortis sa treaca la Curte, tintea deocamdata un cabinet de instructie, de unde i se parea lui ca se va putea agila mai in voie, decit de la aceasta judecatorie de pace, pentru telul dorit : acolo vrea sa traga si pe Nisipoiu, cu toate ca pe-acesta nu-l prea atrageau spetele penale. insa consilierul, care mai ales fata de dinsul nu facea nici un secret din proiectele sale, il asigura ca popasul la instructie va fi trecator. Dar Vulpache, la urechea caruia razbatusera toate acestea, se facea ca nu-i e necaz. Chiar si cind domnul consilier ii felicita colegul in fata tuturor :

- Mai Nisipoiule, mai, pacat de line ! Cum n-ai facut lu, mai. liceul, c-ai lua facultatea toata intr-o sesiune i Ma, sa stii ca daca trec la insliuctie nu le las... sa nu care cumva sa faci prostia sa nu primesti... Lasa ca n-are sa-ti fie rau cu mine...

Pc cind Vulpache primea complimente cu lotul de alt soi : ..Habar n-ai, Vulpache !" or : "Mai Vulpache. tie ti-ar fi stat bine cu sort dinainte si cu balanta in mina...‘- or : "Ma, cintarul dreptatei nu e balanta de oltean..."

Alteori, domnul consilier, om foarte nervos, se infuria zdravan :

- Asta e hotarire, Vulpache ! ? astia sunt "motivele'- care ti le-am dat eu... Idiot esti, ma...

Aprodul, pentru ca toate lucrurile astea se petreceau in cabinet, tragea cu urcchca. El doar avusese atitea de patimit dupa urma lui Vulpache si a lui Piscupescu... Sc strecura repede spre grefa si soptea la urechea domnului Nisipoiu :

- Domnu consilicr a facut iar pe domnu grefier Vulpache idiot.

- Cind ?

- Iaca, acum.

Nisipoiu suridea ascuns. ii placea. Era singura lui satisfactie fata de colegul care facea bune afaceri din postul lui si pe care, mai din bunatate, mai din dispret, nu-l denunta cind il prindea cu cile vreun matrapazlic. Nici nu facea macar vreo aluzie judecatorului, ca sa-l puna pe urmele faptei necurate or indoielnice. Se multumea cu atit ; mai ales cind apostrofa se petrecea in fata lui. Sau cind, dupa ce disparea micul aprod, revenea dupa citeva momente, de asta dala radios, cu pas apasat si slrigind cit il lua gura :

- Domnul grefier Nisipoiu la domnul consilier...

- Da de ce ma cheama, ma ? intreba Nisipoiu cu aer nestiutor si bine prefacut...

- Nu stiu. tot cearta pe domn grefier Vulpache rtcolo, c-ar fi gresit nu stru ce... si zice ca sa vii dumneata...

Copistii zimbesc cu gura pina la urechi si se intreprivesc semnificativ. Numai Piscupescu, care a auzit totul, dincolo la arhiva, prin usa dala de parete, se intuneca si repede nervos maldarele de dosare.

Odata pustiul indraznise sa lamureasca :

- Zice ca sa vii dumneata, sa indrepti ce-a gresit acolo...

Cine-a gresit, ma ? luminarea ma-tii ! a racnit cit l-a luat gura domnul Piscupescu. Ce te-amesteci tu, ma banditule ? si s-a repezit cu palma ridicata asupra lui...

Dar domnul Nisipoiu a intervenit grabnic...

- Ia lasa, Piscupescule...-hai, sfirseste...

- il fac praf pe mucosu asta obraznic, a strigat din nou Piscupcscu, in culmea indignarei.

- Lasa, nu-l mai face... Aici e judecatorie, nu e politie... judecatoria e facuta contra bataii, nu pentru...

- ii dau eu lui contrabataie...

- Lucruri d-astia sa n-aud... Ce ? rari domnul Nisipoiu deodata cuvintele, apasindu-le si facind sa se umple de lumina toti ochii celor mici, vrei sa te raportez la domnul consilier ? N-am gust sa vad pe-aici anchete si treburi d-astia... Mi se pare ca eu le inghit, observatiile, pentru dumneavoastra... Ca de ce inchid ochii la multe ? apasa el si mai tare pe cuvinte.

Piscupescu nu mai zise nimic si se retrase intunecat, in vreme ce Nisipoiu se indrepta spre cabinetul judecatorului ca sa descurce greselile lui Vulpache.

Dealtfel nici Piscupescu, .nici Vulpache n-aveau interes sa se certe cu domnul Nisipoiu. "Nenea Banica" le era foarte pretios, caci sfaturile lui juridice erau minunate.

- Ce-i facem aici, nene Banica ?

- Trinteste-i o actiune in simulatie...

- Pai de ce, nene Banica ?

- Ba, fa tu cum spui eu...

Citeodata, cind nu era ascultat, se mai puteau auzi, in grefa, dialoguri de felul acesta. Glasuia Nisipoiu :

- E, codne Vulpache, cum s-a ales cu rezilierea aia...

Dar conul Nisipoiu fusese instiintat din vreme, de aprod, ce se alesese de reziliere...

- Eah... facem apel...

- Mai bine ai face anulare... Bagi ceva martori.. Cu probele pe care le ai dumneata nu faci nimic nici in apel...

Iar profetiile lui Nisipoiu se indeplineau cu precizie biblica.

Dar daca nu putea fi de glumit cu conul Nisipoiu pe tarim juridic, in schimb vestea pe care intr-o buna zi o aduse Vulpache lui Piscupescu, ca madam Nisipoiu si-a gasit un chirias trnar cu 2 000 de lei pe luna, pentru care a respins pe unul batrin cu

2 500 de lei, a fost ca o raza calda si vesela de lumina in mijlocul iernii pustii. Va sa zica le venea si Banica putin la mina. "Cercetarea" cu "partile fata", de la sindrofia coanei Filofteia, le-a intarit si mai mult sperantele.

- Ai vazut-o ? Cum a iesit cu fata lui madam Balaman, cum s-a luat si ea dupa dinsii ?...

- Dar vedeai cu ce ochi se uita la filfizon... si pe Veve, s-o minince nu altceva...

Vulpache si Piscupescu erau racoriti in sfirsit.

Din ziua aceca intre ei se nascu un limbaj special, de cuvinte ce se incrucisau pe deasupra capetelor celorlalti, neintelegatori si nedumeriti.

- li zice, ii zicc... striga unul din #-efa...

- Solid, solid, racnea celalalt din arhiva...'

- Aha, au inceput sa creasca...

- Se vad, se vad, urla Piscupescu.

Uneori, cind imprejurarea se arata, nu se sfiau sa-l ia direct in raspar pe Nisipoiu. Asa, cind piciorul acestuia aluneca odata pe^o coaja de portocala, Piscupescu striga din usa arhivei :

- tin-te bine, tin-te bine, nu te lasa jos, nene Banica.

- iti cresc cucuiele de doi coti in frunte, ma Banica ! rinji si Vulpache.

La Tancu, la cite-o tuica, se duceau cu totii, si acolo era singurul loc unde Banica Nisipoiu se simtea in voie cu cei doi colegi ai sai. Cu toiurile de tuica in mina, glumele lor pareau in sfirsit sa aibe un rost si Banica, nepriceput la duhuri, facea haz de ele, fara sa simta cind Vulpache si Piscupescu il improscau chiar ceva-oeva mai tarisor. Aci insemnau si ei in sfirsit ceva si domnul Nisipoiu era multumit cu atita, ca sa nu se caiasca mai in urma ca si-a pierdut vremea degeaba. Ba chiar observa ca domnul Tancu, ciroiumarul negru si gros, cu falcile lasate ca la boi si cu ochii plostiti, ridea cu multa pofta, cu risul lui de astmatic, dar cu ingaduinta, sa nu-si piarda un client, cind cei doi duhlii isi lua colegul in sfichie. Se vedea bine ca si domnul Tancu, ca si musteriii ceilalti ai pravaliei, ca si cei mai multi din musteriii pravaliei de alaturi, cu dosare si citatii, deallminteri, aveau mai multa cuviinta si respect fata de mustata bruna, carunta, cit doi vrabioi cioc in cioc, a lui Vulpache si fata de ochiul siret si nasul ros al lui Piscupescu, decit de matahala de trup urias, bun si inofensiv, a domnului Nisipoiu. Domnul Banica le vedea si le intelegea el toate astea... Dar incuviinta ingaduitor : "Ce se pricep ei la mestesugul Dreptului !‘‘...

Mai ales ca nu-i era greu sa prinda din zborul cuvintelor ce se schimbau in circiuma, ca in lipsa lui cei doi se grozaveau cu priceperea lor si chiar isi atribuiau fapte, ih discreditul lui Nisipoiu, pentru care judecatorul totusi il laudase pe dinsul si-i bruf- luise pe ci. Eah ! Dar daca adevarul nu ora asa, ce sa mai stai sa descurci lucruri d-astia fara importanta ? <

Se descurca ele de la sine, odata s-odata...

In ziua aceea facea mare zarva in circiuma evenimentul timpului. O doamna din societatea buna isi omorise amantul, care vrea s-o lase dupa ce o facuse sa-si paraseasca barbatul. Intimplarea aceasta impresionase profund pe domnu Tancu, care o citise in ziarul de dimineata si care asigura acum pe toti musteriii sai ca va face pe dracul in patru ca sa ia parte si dinsul la dezbaterile de la jurati...

- Ca jurat, nea Tancule ? intrebase Piscupescu.

- Ce ca jurat ? holba conu Tancu niste ochi ingroziti...

- Dar atunci cum ?

- Ca public, ca toata lumea...

- Pai bine, nea Tancule ? intervenise si Vulpache. De ce sa te milogesti dumneata dupa un loc la inghesuiala ? De ce sa stai acolo la teasc ? Cum esti de gras, te topesti tot...

- Pe cind asa, il ambitiona Piscupescu, esti jurat, stai linistit pe banca, asculti in liniste...

- si pe deasupra esti si judecator, intregi Nisipoiu cobo-rind toiul de la gura... Jurat, adica judeci, discuti in comisie si-ti dai votul... Poti sa-i convingi si pe ceilalti sa hotarasca la fel...

- Hm ! ramase nenea Tancu pe ginduri...

- Or poate nu esti pe liste ? intreba Piscupescu....

- Ba chipurile sunt, n-as mai fi fost, ca inainte de razboi nu mai ma lasau... Am dat o gramada de bani pe certificate medicale si pe alte alea... formalitati, cum se zice, ca sa scap... imi raminea pravalia de izbeliste, domnule, nu altceva... Sa nu mai aud de porcaria asta ! Dar acuma, stii asa, ca chestie, ca sa mai aud si eu... De, n-ar strica, e interesant...

- Cum vrei, nene Tancule... dar de, om batrin si gras... asa te sfatuiesc...

Conu Tancu ramase adincit in ginduri...

- Ai dreptate, spuse el intr-un tirziu... Mai bine te distrezi linistii, pe banca... si daca ai o parere, apoi are cine sa ti-o asculte... Numai ca p-orma trebuie sa te duci la toate chestiile alclalte, fara interes...

- Eu as condamna-o, isi dadu cu parerea Piscupescu. I-auzi, sa omoare ea om tinar, la inceputul viitorului...

- Ba eu as achita-o, Piscupescule, se pronunta Vulpache. trintind toiul pe taraba... Asa le trebuie filfizonilor astora, care

incurca femeile oamenilor si le scot din minti... A facul-o sa lase om cu stare si sa vina la el... si pe urma-i da cu piciorul...

Involuntar, la auzul acestor vorbe, Piscupescu se intoarse catre vorbitor. Iar Vulpache, ca si cind tocmai atita ar fi asteptat si el, ii facu din ochi, aratind cu barbia din fuga spre Nisipoiu.

- Ai dreptate si dumneata, incuviinta Piscupescu...

- Nu, racni conu Tancu, intervenind cu toata sinceritatea. Care va sa zica dumneata ai doua vini : intii ca-ti parasesti barbatul, al doilea ca-ti omori amantul, socoti el pe degetele-i negre si dolofane, ca niste cirnati. Care va sa zica. daca aveai numai vina dintii, te condamnam... la divort si prcacurvie... Iar daca aveai numai vina a doua. te osindeam ca om, cum se zice, criminal... si-acuma, pentru ca le ai pe amindoua, te achit...

- Bravo, nene Tancule, il felicita Nisipoiu. Iaca un jurat care ar pune si judecata in apreciere, nu numai simtire... Ai gla-suit ca un adevarat judecator, nene Tancule.

Nenea Tancu se ingimfa foarte, dar afecta modestie si ridica din umeri, ca si cind cele spuse de Nisipoiu, chiar de ar fi fost si adevarate, acuma nu-l mai puteau surprinde. in vremea asta. intre Vulpache si Piscupescu lucra nedomolita suveica intelegerilor mutesti. Miscari din buze, lasari de pleoape, semne misterioase cu degetul, surisuri de aprobare, priviri furise, care se fringeau piezis in spinarea lui Nisipoiu - caci se-ndroptau spre dinsul numai cind nenea Banica ora intors cu spatele - stabilira intre cei doi pactul ascuns al aliantei si atacului.

- Eu zic ca ea l-a virit in casa, isi dadu cu parerea Piscupescu, privind mohorit la cei trei. Femeia, domnule, ea le in-virte toate, ea le coase si le descoase.

- As, il combatu Vulpache. trimetindu-i veste ascunsa din ochi, ca sa n-aibe nici o grija ca-l contrazice. Tipul a urmarit-o. Cc si-a zis ? Asta trebuie sa aibe bani, pentru ca firfizonii astia dc la Capsa la bani se arunca. Asta trebuie* sa aibe bani... E... casa buna, mobila frumoasa, dama mai in virsta, barbatul... imbrobodit... aici o de mine... si intra : "Ma rog, aveti camera mobilata de inchiriat ?..."

- Ce camera ? domnule, protesta nenea Tancu, ca unul ce era in cunostinta deplina a faptelor. N-auzi c-a fost secretarul lui barbatu-sau, care era arhitect ? Barbatu-sau l-a adus in casa...

- A, atunci se schimba socoteala, interveni grabnic Piscupescu... pentru a nu lasa o prea repede indoiala sa-si faca loc in capul lui nea Banica. Atunci, asa le-a fost norocul...

- Da de unde ? continua Vulpache indaratnic. O fi fost secretarul lui barbatu-sau... Insa el pe ea a avut-o in vedere cind s-a angajat la barbatu-sau... Ce tot imi spuneti dumneavoastra, ii cunosc eu...

- Atunci el o stia pe ea mai de mult, se asocie din nou Piscupescu.

- De buna seama... Ei trebuie sa se fi cunoscut de pe strada... Astazi cu ochiul, miine cu gura... Pe urma intelegerea: "Tu sa te duci la barbatu-meu sa te faca secretar..." Parca vad toate lucrurile astea... Ea e de vina, domnule... cunosc eu marfa asta... si-si rasuci mustata in semn de incredintare.

Nisipoiu remarca indata contrazicerea lui Vulpache, dar stiindu-l fara ordine in idei, se multumi doar sa zimbeasca.

- Ei vezi, asa-si fac unii treburile, cugeta conu’ Tancu...

- D-aia e bine, omul, glasui Vulpache sententios, sa mai nimereasca acasa si inainte de regula... da stii, pe neasteptate...

- Aoleu, hai repede acasa, nene Vulpache, striga Piscupescu, facindu-i cu ochiul ca ceca ce spune nu-l pi iveste pe dinsul...

Dar nea Vulpache nu era omul care, pentru a viri o intriga, sa nu faca nitel pe caraghiosul.

- Hai, ma nene... Ooliu... o omor, tipa el, rizind siret cu ochii... Ma Piscupache, ferice de tine, baiete, ca n-ai pe cine omori...

Afara se intunecase bine, Felinarul electric pe care edilitatea il asezase drept dinaintea pravaliei lui conu’ Tancu, in semn de inalta luare-aminte pentru insusirile lui electorale, se clatina usor, ca un balon luminos, purtat de adieri, mutind lumini si umbre pe asfaltul umed.

Piscupescu isi ridica gulerul pardesiului si o lua ceva mai repejor. Cei doi intinsera si ei piciorul.

- il vezi, al dracului, cum se grabeste ? se intoarse Vulpache catre Nisipoiu... Parca ar vrea sa ne vada cit mai degraba cu coarne in cap... Ai dracului sunt magarii astia neinsurati, ai, Banica !

Dar Banica rise asigurat :

- N-ai nici o grija. Vulpache, nu ti teme... Apoi chicotind de-a binelea, cu ochi iluminati de-o idee nastrusnica, venita pe neasteptate : Mai degraba ai zice ca mie ar putea sa mi se in-timple... Ha, ha, ha... Ca eu am un tinerel in casa...

Piscupescu, care mergea inainte, incetini automat pasul, intorcind putin urechea, iar Vulpache privi poznas la vorbitor.

- Dar nu e nici o teama... Baiat serios o fi el, nu-i vorba; dar, de, tinarului ii da iniiha... si pe urma, de... Polixeni, nu poti zice ca nu e in stare sa-ti dea gata un filfizon d-astia... insa asta e... Polixeni repede i-o taie... intelegeti, ei nu-i arde d-astia, declara Nisipoiu in aprobarile rizatoare ale celorlalti... s-apoi, tinerelul meu, Baiatu, nu stiu, ma baieti, cum se face, ca nu l-am gasit de doua ori, de cind e la mine, seara acasa... El stie cind vine... eu stiu numai cind pleaca... Am bagat de seama ca eu sunt desteptatorul lui. Cind viu acasa la prinz, gasesc trans-perantele lasate... Cind ies, dupa-masa, ferestrele sunt deschise si boierul a plecat... Abia de-l prind si eu citeodata, de mai stau de vorba cu ol, ca tare destept e... si cult... Nu prea stie el chitibusuri si civiL.. dar teorie inalta, cum invata ei la facultate, cita poftesti... Asta, cind o fi avocat, numai in latineste o sa-i zica... Cind a fost sa-l aduc la sindrofia voastra, a trebuit sa-l pindesc ca sa-l prind si sa vi-l aduc...

Banica Nisipoiu sfirsi de vorbit tot asa de calm si de natural precum incepuse. Iar cind sfirsi, isi lasa auditorul gindilor si posomorit. Pentru ca, la sindrofie, si auditorul bagase de seama ca, oricit de naravasa parea coana Polixeni, elegantul ei chirias nu prea se arata deloc tocmai-tocmai la fel fata de dinsa.

Cu toate astea, cind ajunse acasa, domnul Banica Nisipoiu nu se arata citusi de putin surprins, gasind lumina in odaia lui Baiatu...

"Examenul, sireacul", gindi Nisipoiu si trecu inainte.

Cind intra la dinsii, coana Polixeni il astepta, intinsa pe pat. isi pusese bratele cruce sub cap, si corpul ei, parca lungit, si fata ei muiata in vis, ochii inchisi pe jumatate si surisul dulce-vag de pe buze aratau destindere si multumire adinca. Lumina becului, ea insasi avea o anumita culoare trandafirie, adesea cu usoare palori si reveniri de parca ar fi facut cu ochiul.

Domnul Banica Nisipoiu simti gidilindu-i narile mirosul apei de Colonia, pe care o intrebuinta Polixeni la zile mari; in aer plutea boarea amorului, care umplu cu singe bogat toate-vasele sanguine ale sotului intors acasa, dupa mai multe tuici si o convorbire pitoreasca de circiuma, despre femei frumoase din lumea mare si despre drame amoroase.

Coana Polixeni nu facu nici o miscare la aparitia lui, numai ceva mai pe urma intoarse capul usor spre parete, parca sa-si fereasca acolo un vis inceput.

Domnul grefier se simti strabatut de fiori ; la dumnealui asa ceva se intimpla mai rar. insa cind se intimpla. trupul lui mare era potopit din toate partile de efluvii fierbinti care-l faceau sa tremure si sa se simta moale ca o cirpa...

in astfel de imprejurari, cuconul Nisipoiu putea sa arate insusiri alese si mare vrednicie, dar toata greutatea sta in a trece piedica inceputului. Gravitatea persoanei lui si constiinta serio-zilatei il obligau sa ia lucrul pe departe si-l consiringeau sa gaseasca neaparat un preambul.

Or, de data asta, preambulul era gasit : drama, care preocupa toata capitala. insa domnul Nisipoiu. ca familist onorabil, trebuia sa vestejeasca vehement astfel de nemernicii : si femeia necredincioasa si amantul ei trebuiau plesniti cu strasnicie de biciul moralei sale. Apoi sa vie incet, incet, la chestie, ca oameni onesti, cari merita sa se iubeasca linistiti, pentru ca duc viata dreapta si cinstita, departe de miseliile si uriciunilc care razbat din cind in cind de sub fardul somptuos al acestei cetati de voluptate si ispita.

Astfel ca n-apuca sa zica altceva dupa buna seara si indata figura lui, atit de pasnica de obicei, deveni intunccata si teribila. Conul Nisipoiu se opri in loc, cu picioarele larg desfacute si cu miinile in buzunare.

Coana Polixeni, bagind de scama ca tace, tresari si urmari speriata privirea sinistra. Dar pe podea, acolo unde se fixasera ochii lui, ea nu vazu nimic. Respira usurata. insa groaza se intoarse la gindul ca el ar fi putut descoperi ceva grav sub vreun scaun, sub masa sau chiar sub pat, undo ochiul ei nu putea ajunge.

"Sa fi uitat ceva ? Sa-i fi cazut ceva ?*‘ gemu in adincul ini-mei sale coana Polixeni, cu sufletul secatuit.

Altcum, de buna scama, ea s-ar fi ridicat zglobie si, infrun-lind orice priviri, ar fi ridicat obiectul inoporlundind toate explicatiile* trebuincioase. Dar acum, privirea cumplita a conu- lui Nisipoiu, care se intorsese asupra-i, o batuse pai ca in cuie. asa intr-o rina, cum apucase sa se miste.

- Mare murdarie ! hirscii glasul lui dramatic si nefericit.

Coana Polixeni se lasa zdrobita pe perna...

"Ce-o fi uitat ? Ce-o fi uitat aici, Dumnezeule ? !" se intreb.! sfirsita. ,.Sa-i fi cazut vreo batista !... Atunci ar fi u-ior de d^t o explicatie ; dar daca a uitat, scapate pe jos, gulerul t.i cravata, pe care acum si-aminteste ca le-a scos !... chiar ea. cu mina ei i- deznodat cravata... la inceput, atunci... Doamne, Dumnezeule... asta este... Ca ea ca o... s... sc... ca o... ah, ah Doamne... a incremenit aici... molesita... in loc sa se uite in toate partile, nu cumva sa fi ramas ceva dupa dinsul..."

Asa gindea, amutita de groaza, coana Polixeni. in vreme ce domnul grefier, in seara asia ceva mai afumat ca de obicei de tuica domnului Tancu, facea penibile sfortari sa gaseasca o expresie, cit mai teribila si mai patetica in acelas timp, pentru a face legatura cu marea josnicie ce se savirsise in oras...

- Ce mirsevenie ! izbuti el sa ingaimeze, lasind ochii iarasi sub pat si mulindu-i din nou la coana Polixeni. si pe care voia cu orice pret s-o initieze in faptul de senzatie, ce-l devorau cu nesat ziarele. si nemultumit cu atita. se grabi ragusit : Ce lume necinstita, scirboasa, sss... ts... nemernica... Ce femeie ticaloasa... care-i dai tot sufletul si cinstea dumitale pe mina... si li-o terfeleste in noroi... si ochii lui fulgerau de minie si de ura : niciodata tuica nu-l atinsese asa bine pe domnul grefier ! Femeia isi puse capul in palme, ascunzindu-si privirile ingrozite. Tirfa ordinara, glasui mai departe Nisipoiu. si la ai bogati ca si la ai saraci, tirfa e tot tirfa... Barbatul munceste cit i-e ziulica de mare si ea cu firfi-zonu' in pat... S-o bati pina la singe, nu altceva... s-o bati eu biciul, nu altceva ! Asta e pedeapsa ci... Coana Polixeni gemu d;' durere. Cu toate astea pedeapsa nu i se paru prea grozava. Bietul Nisipoiu era om bun. Un altul, la o astfel de intimplare. putea sa ia si barda. S-o bati ! racnea Nisipoiu .si chiar ridica mina, pentru a o lasa nimicitoare in gol... s-o lovesti pina n-o mai misca...

Cu toate astea ol nu punea mina pe nimic, asa ca Polixeni se gindea : e beat... daca ar fi fost treaz, era sa fie iau de toi... Acuma insa era lot timpul sa intervina si ea...

- Iarta-ma, Banica, seinei coap.a Polixeni, izbucnind in bocete... Iarta-ma... ca numai o data... ca numai asta-seara a venit... jur ca numai asta-seara, Banica... Banica a ramas cu vorba infipta in gura cascata si cu biciul imaginar in mina ridicata.

- Jur, Banica... Fir-ar ai dracului sa fie cu ce-au mincat in zilele Pastelui... Ca ci ti-au bagat in cap... Piscupescu si Vulpache... sa bagi nasul pe sub paturi...

Conul Nisipoiu se uita indobitocit sub pat, dar sub pat nu e nimic...

- Ah, c-am vazut eu de la sindrofie... nu i-ar mai rabda Dumnezeu... cu neamu’... cu neam de neamul lor... alege-s-ar praful de seminta lor... ca totdeauna te-au pascut... si-au vrut sa bage fiere in tine... ca aia iti sunt dusmani... si te maninca si te sapa... ca te-au orbit si tu-i crezi prieteni...

Orbita de deznadejde, coana Polixeni aluneca spre aceasta diversiune, ca spre unicul liman de salvare pe care-l mai puteau zari ochii ei, acoperiti de perdea intunecata de lacrami. Apoi ca o leoaica se ridica din pat, se repezi la sotul inlemnit si-l incolaci strins cu bratele.

Dar domnul grefier tot nu pricepea mare lucru ; sub pat nu se zarea nici o proba. Insa lumina neobisnuita la un astfel de timp, pe care o vazuse la fereastra lui Baiatu, cind venise, ii lurtiina cu putere creierul, ce incepea sa iasa din torpoarc...

- Marturisire si prezumtii puternice, ragi el, impingin-du-si cu sila nevasta. Pe urma o apuca de par si incepu s-o plesneasca : Spune, spune tot, catea !

Apoi, napadit de-o idee noua, iesi repede, trintind usa, pentru a apuca si a aduce incoace, la confruntare, cit mai era vreme, pe complice...

Coana Polixeni se rostogoli, nu atit de forta cu care fusese impinsa, cit de disperare, pe podea, ba inca se lovi, cu voie, de piciorul masinei de gatit. si inccpu sa urle de durere, cu o deosebita voluptate ; in gindul ei mijea, ca o lumina de felinar slab intr-un beci profund, speranta ca urletele-i ar putea aduce inapoi pe cel plecat la groaznica razbunare.

si pentru a-si asmuti puterea ragetelor, ochii cautara cravata si gulerul boclucas... Dar ochii i se zgiira, ca unui mort, de groaza, si orice sunet i se intepeni in git, cind vazu ca totul fusese o ratacire, o nebunie, mai teribil... o prostie...

stia bine ca Nisipoiu nu sc aplecase, nu ridicase nimic de jos.

Atunci ?...

S-a dat singura cu capul in fintina...

- Pacatele mele, Doamne, ce-am facut !...

si-a indreptat cu un gest dezordinea fustelor si a dat buzna pe usa, pregatind in minte urletul pe care avea sa-l scoata afara, in linistea noptei :

"II omoara degeaba, oameni buni... N-a fost nici un guler... nici o cravata !"

Dar cum deschise, vazu in capatul celalalt al salitci, prin usa trintita de parete, namila domnului Nisipoiu examinind odaia chiriasului. Era grozav de crincen si nu facea nici o miscare. "Ce sa se fi intimplat oare ?" se intreba ea, apasindu-si sinul care-i zvicnea dezordonat ca o pasare de-abia taiata, sufocind-o si facind-o sa se reazime stoarsa de puteri de dunga usei. "Sa-l fi si omorit, asa, fara nici o vorba ? Nu se poate... doar n-a avut timp la indemina si n-a avut cutit in mina, nici nu s-a auzit pocnet de revolver... si apoi, ce revolver... asa ;numai un pumn... nu se poate fara lupta... doar si baiatul e destul de zdravan..."

Coana Polixeni tresare deodata si se infige in usa : domnul Nisipoiu s-a miscat. Paseste, dispare in latura, care nu se poate vedea de-aici, a odaii... "Doamne, acum il omoara 'r razbate deodata in cueierul ei, si dintr-o saritura a si ajuns la usa salitei, gata sa se arunce afara, sa scape, sa urle. Dar statura lui Nisipoiu a aparut iarasi in cadrul luminos al odaii. Ea se inghemuie de geamlic, cu sufletul pierdut. Nisipoiu revine pc salita. enorm si ingrozitor ; ea smuceste usa, si dintr-un salt a ajuns in mijlocul curtei...

il aude racnind in urma-i, poruncindu-i sa se opreasca... Dar ea a ajuns la portita si se intoarce ingrozita, inainte de a arunca in noapte chiraitul suprem, sa judece distanta care o mai separa de viata... si se opreste, clatinindu-se si potolin-du-si cu amindoua miinile inima care da sa iasa : namila n-o urma... Nici nu era in curte...

A ramas mult in bluza subtire, in noaptea de iarna. Ochiul ei a scormonit infrigurat cotloanele obscure ale curtii, dar nici urma de Nisipoiu : in schimb, de-aici, din strada, a vazut o umbra miseindu-se linistit pe fondul luminos al ferestrei dinspre curte... Acolo, transperantul era doar pe jumatate lasat, ingrozita de aceasta tacere lugruba, incredintata ca actul gro- zav so savirsise, cu infinite precautii se apropie dc fereastra revelatoare. A aruncat indata privire de uliu spre pat si pe podele... Nici urma de Baiatu si nici de Nisipoiu. Nu mai intelege nimic...

Ba da... Ea face involuntar o miscare spre portita de sta-cheti... I^i retine suflul : crestetul domnului Nisipoiu a aparut din nou in cadrul ferestrei si numai la inaltimea prichiciului. Coana Polixeni se apropie dirdiind de geam ; domnul Nisipoiu e intr-un genunchi si examineaza cu amanuntime... Doamne, Dumnezeule, ce cerceteaza el atit de jos ?... se cutremura coana Polixeni. Dar domnul Nisipoiu s-a intors putin : in mina lui e o batista ; o duce la nas, o miroase, o cerceteaza din nou. E-a lui ! e-a lui ! e gala sa strige coana Polixeni, nu mai cerceta ! Se pare ca si domnul Nisipoiu s-a convins de acest lucru, ca o arunca : dar se apleaca iar si scotoceste cu ochiul atent pe sub pat, prin soba, in dulapiorul de dedesupt al lavoarului. Pe urma se ridica si incepe sa se plimbe cu pasi largi de la pat la fereastra : ea se fereste de cite ori se apropie, desi, privin-du-l cum vine. i-ar veni sa ramina si sa-i ceara indurare prin geuin. cu figura-i care se scringe intr-o expresie sincera de milogeala si umilinta...

Dar dupa citeva duceri si reveniri de acestea, din ce in ce mai putin agitate, domnul Nisipoiu se opreste deodata in fata mesei din mijloc. O carte latareata si cartonata sta deschisa acolo. El ezita cilava vreme, apoi se apleaca si priveste... se incrunta, pare ca se minuneaza foarte. isi face loc pe scaun si sc aseaza.

si incepe sa citeasca.

Iar coana Polixeni de-abia acum poate reflecta mai in voie : pe semne ca ..domnul Mihnea" a simtit ceva... a auzit zgomot pe cind citea... si i-a dat Dumnezeu gindul al bun s-o tulcasca... si-acum s-a pus sa-l astepte... Sa-i astepte...

- Bietul baiat ! ofta ca usurata... si abia apuca si el...

Intr-adevar, domnul Nisipoiu ceteslc. Celeste si asteapta. Caci Baialu trebuie sa revina. Nu l-a gasit aici. a simtit mizerabilul si a fugit la timp. si-n cv.zul asta pindesle pe afara, caci va trebui sa se intoarca sa-si ia bagajele. Dc buna seama ea l-a reintilnit si l-a pus in curent cu felul cum l-a tradat...

Foarte bine, ii va astepta pe amindoi. Unul din ci macar trebuie sa se intoarca in noaptea asta... Dar daca vor porni amindoi la... la... Bine... Foarte bine ! Daca va fi asa... miine de dimineata va sti ce e de facut... Pina una, alta, ca om de drept emerit ce se gaseste, a prins a cerceta cotloanele si lucrurile odaii, ‘in cautare de corpuri delicte, pentru a se convinge daca murdaria asta nu se consuma mai de mult, sub acoperisul casnic... Dar oricit a scormonit cenusa din soba si oricit si-a trosnit gitul rasucindu-l pe sub pat, pe sub dulapuri, mese si scaune, n-a dat de nimic suspect. IPrin geamantane nu i-a umblat, ca sa nu ridice tilharul, miine, poimiine, cine stie ce pretentii impotriva-i, "coborindu-le" cu eventuala plingere pentru pedeapsa ce-l asteapta.

I-a fluturat apoi paginile cursurilor de pe masa, doar o da de vreun biletel edificator. si-a dat intr-adevar de ceva si mai grozav decit orice dovada a nelegiuirei, lui actuale : o scrisoare a domnului Stefan, datata recent, in care batrinul aminteste fiului promisiunea solemna ca-n iama asta va fi sorocul definitiv al licentei - si avertizindu-l ca daca si acum sesiunea va mai fi scapata "eu, Mihule, nu mai fac absolut nici o cheltuiala, ca mi-o fi de ajuns de atit amar de vreme de cind arunc banii in zadar. Sa nu zici ca nu ti-am spus."

Noroc ca domnul Stefan nu preciza ce dimensiuni avea acel "atit amar de vreme", pentru ca domnul Nisipoiu sa-si faca o idee si mai justa de aptitudinile si dragostea de studiu a chiriasului sau. Dar ii fu de ajuns si aceasta descoperire pentru a-si da seama, mai bine, cam cu ce fel de doctorand avusese a face.

Pe urma, domnul Nisipoiu arunca in treacat privirea in locul din carte in care scrisoarea fusese infipta ca un semn ; de buna seama "excrocul" cetise aci de curind. Cartea o recunoscuse de la prima vedere conu Nisipoiu : era volumul familiar oricarui om in legatura profesionala cu justitia si cu dreptul, Codul penal adnotat de Pastion si Papadopol.

Fu deci cu atit mai curios sa vada ce anume capitol din legea borfasilor interesase acum in urma pe acest raufacator. si ramase de «ista data cu desavirsire stupefiat. Codul era deschis la articolul 253 : "Omorul savirsit de catre barbat asupra sotiei sale.."

Ochii domnului Nisipoiu clipira involuntar, pentru a aluneca apoi grabiti pe literile mari si categoric imprimate ale articolului :

"...nu este scuzabil daca viata sotului sau a sotiei care a comis omorul n-a fost pusa in pericol, chiar in momentul cind s-a comis".

Nisipoiu aproba pe legiuitor cu scurta inclinare a capului. Dar ochii o iau inainte nerabdatori :

,Jn caz de adulter'1... - a-ha, asta imi cetea dumnealui in asta-seara... firfizonul - "omorul comis de catre sot asupra complicelui, sau de catre sotie asupra sotului sau a complicei, in casa conjugala este scuzabil".

- Va sa zica dumnealui studia chestia in toata regula ! se cruci domnul grefier.

Dedesubtul articolului, intins aproape pe un sfert de pagina mare, cu caractere largi si apasate, urma litera marunta a doctrinelor si jurisprudentei.

si ochiul curios luneca si intr-aci. Se opreste asupra spetelor care i se potrivesc personal si parcurge sumar pe celelalte : abilitatea de cunoscator il avertiza de la primele cuvinte cu ce jurispruderita or cu ce pasagiu de doctrina are a face :

"2. Pentru ca flagrantul delict sa constituie o provocare, legea cere doua conditiuni: a) delictul de adulter sa fie flagrant, fiindca numai acesta poate produce o turburare marc asupra sotului inselat; b) adulterul sa fie savirsit in casa conjugala..."

- Va sa zica al doilea element e cistigat cauzei ! constata domnul Nisipoiu si ochiul excitat aluneca mai departe. Sare iar vechi jurisprudente si teorii, de asemeni temele complexe, cauta nerabdator ultimele aliniate unde stie ca va gasi progresele stiintei in acest domeniu :

"10. ... Curtea de Casatie recunoaste astazi ca premeditatea se poate concilia cu provocare si ca art. 321 (250 rom.) desi nu vorbeste decit de omor, permite totusi sa se scuze fi asasinatul..."

"inca unii autori propun o distinctiune si decid ca sotul este scuzabil, daca, avind vagi banuieli despre infidelitatea femeii sale, se inarmeaza pentru a omori pe vinovat..."

Broboanele grele de sudoare inundeaza fruntea lucie a domnului Nisipoiu... Literele si rindurile incep sa-i joace dinaintea ochilor in dans salbatec.

"10. Alti autori decid ca asasinul este scuzat ori de cite ort conditiile legale, cerute de art. 324, sunt realizate, caci legea pune in acest text o prezumtie legala..."

"putin importa daca el a cedat sau nu unui moment de minie necugetata, sau ca a avut or nu mai dinainte constiinta de necinstea femeei sale..."

Ochii i se plostira pe pagina lucioasa. Dar deodata se scutura si impinse cartea ! "Ia lasa-ma, domnule... nu, nu... moarte de om nu fac..."

intinse iar mina, magnetizat de sclipilrea de ochi a miilor de litere, sub lampa. Dar trase repede ca ars si, ca sa scape de obsesia minusculelor lighioane, o inchise cu zgomot. si conu Nisipoiu isi pulveriza de trei ori scuipatul in aer si se inchina :

- Piei drace !...

Un scincet indurerat trezeste pe domnul grefier din noianul negrelor ginduri. Ochii lui au devenit amnare lovite de fier si-n brate i se incordeaza otelul muschilor. Dar e numai coana Polixeni, care geme in cadrul usei si care cere indurare cu mina intinsa si cu ochii plinsi... incurajata de cetania lui, coana Polixeni si-a luat inima in dinti si-a aparut umila si infrinta in fata cruntului judecator.

- Hai, Banica, acasa ! il indemna ea cu glasul jalnic. Haideti la noi, Banica, si nu-ti mai face singe rau degeaba... Banica, Banica... ce te-a apucat pe tine asa din senin si fara drept... ca nimic nu s-a intimplat, Banica...

Trupul lui Banica se incordeaza si capul lui se scutura ca al unul leu de minie... Dar coana Polixeni nu-i da ragaz de izbucnire :

- ...uite, mai jur o data, Banica, asa sa am parte de ce am mai scump, daca s-o fi intimplat ceva, Banica... Asta mi-e mina, asta mi-e crucea... Ei ti-au virit in cap, ca zic ca-ti sunt prieteni, nu i-ar mai rabda Maica Domnului sa-i mai rabde, de sa vii tu cu Jaanat pe mine si sa te uiti pe subpaturi...

- Cum femeie ! racneste domnul Nisipoiu, de se cutremura toata casa, nemaiputindu-se stapini. N-ai marturisit adi-neaorea...

- N-am marturisit, Banica, n-am marturisit, ca n-am avut ce sa marturisesc... ca nu s-a intimplat nimic, Banica...

Domnul Nisipoiu isi oprima timplele cu pumnii enormi, nemaistiind nici cum sa urle in fata acestei reveniri dirze si mincinoase...

- N-ai spus dumneata, madam... isi vira el capul, cu ochii strinsi pina la orbite, in fata ei - n-ai jurat dumneata adineaori ca numai o data s-a intimplat...

Dar coana Polixeni suporta apropierea lui neclintita si hotarita :

- N-am jurat, Banica...

- Aa... ah... racneste domnul Nisipoiu, virindu-si miinile in putinul cit a mai ramas din podoaba lui capilara. Iesi ca te omor ! suiera apoi cu ochii inrositi de singele care i-a invadat tot creierul, cu bratele tremurind de groaza faptei teribile, care s-a incuibat in ele. Piei din ochii mei ca intru in pacat !





Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 01
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 02
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 03
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 04
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 05
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 06
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 07
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 08
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 09
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 10
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 11
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 12
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 13


Aceasta pagina a fost accesata de 720 ori.