• Biografie
• Opera
• Poze
• Filme

Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 01

La casa no. 4 bis din Fundatura sapte Fintini, un trecator, tinar, cu aer multumit, poate de dimineata aceasta plina de lumini, tisnind din toate partile ca apa intr-un loc bogat in covoare - asa cum arata numele pe cel de aci -, isi lipi ochii iipgri si grei pe fasia alba din fereastra, cu litere trase din virf le bat muiat in cerneala violeta, vestind : "De inchiriat camera mobilata".

Trecatorul cel tinar evalua dintr-o ochire casuta scunda, dar de constructie noua si cu zidaria curata, si patrunse prin portita de alaturi, cascata usor in alinierea severa de stacheti proaspeti, nevapsiti, ai gardului de la strada.

in curte, in fata pridvorului cu geamlic, nou-venitul se gasi ca intr-un fel de gradinita cu cararui strimte printre razoare si iniei ronduri nesimetrice, ale caror podoabe de buruieni populare si zarzavaturi inflorite zaceau firave si mucede, in smocuri builite, sub umbra umeda si matinala a unui tei batrin. El batu m geamlicul pridvorului si sunetul sonor si repetat al degetului paru ca vesteste intreaga fundatura de sosirea unui necunoscut

Printre brise-bise-le dc pinza de casa, scunde si neregulat intinse pe betisoarele dc sirma galbena, vazu atunci inaltindu-se, prin intredeschizatura usei din capul salitei, frunte si ochi de femeie, lucind de vie curiozitate, pentru a pieri numaidecit apoi, in semiobscuritatea de unde se ivise.

Vizitatorul banui ca doamna, desigur proprietareasa, nu ora inca gSiita si se aseza pe stinghia batuta in doi tarusi in chip de banca, de sub teiul in verdele sters al caruia inceputul de toamna se grabise sa arunce primele pete stacojii. Dar n-avu timp decit sa-si aminteasca sumar ca figura care-l intimpinase astfel era destul de tinara si chiar simpatica, cind usa se auzi din nou. Pe treapta de beton a pridvorului aparu".femeia, in rochie usoara de vara, cu ciorapi stravezii de ata cafeniu-inchisa, dupa moda, si cu pantofi inalti.

- Buna dimineata, domnule ! Ce doriti dumneavoastra ? rasuna raspicata si dirza vocea ei, luind pentru sine initiativa conversatiei, in momentul cind celalalt se pregatea sa vorbeasca.

Domnul cel tinar 0 privi drept in ochi, pentru a lamuri la rindu-i, de la inceput, ca nu-i nici dinsul tocmai dintre cei care se intimideaza prea repede si raspunse ceva mai tirziu, putin mirat de intrebare :

- Nu aveti o camera mobilata de inchiriat ?

Femeia, la rindu-i, nuse grabi cu raspunsul, ci-l masura nemultumita si oarecum intrigata de ochii cei grei.

- Ba da... Poftiti de-o vedeti ! declara intepat si categoric.

si-i facu loc la intrarea pridvorului. Apoi ii arata drumul spre incaperca de la strada.

- Pe-a ici.

El isi scoase insa palaria tare, fara sa se urneasca, si-si trecu mina prin parul foarte negru si foarte cret, privind-o drept in miezul ochilor si parind a-i spune : "Acum ce mai zici ?"

Dar ea se multumi sa spuna sec si indiferent :

- Poftim...

- Dupa dumneavoastra, facu eh galant.

Acest semn de distinsa maniera paru ca-nsufleteste intr-un alt chip pe tinara gazda, care-si tuguie deodata buzele, isi intepeni gitul si trecu inainte, vadit inaintata.

"Camera fnobiUtla era o incapcre destul de larga, plina do soare, sanatoasa, prra incercata .si gatita in chip batrinesc. Patul cu macat rosu, un pat larg cu tablie inalta, de lemn mohorit si cu urme de luciu, era asezat de-a lungul unicului parete intreg, netaiat nici de usa, nici de ferestre. La mijloc statea o masa rotunda, pe piedestal cilindric, din care se desfaceau trei picioare zdraVene de leu. Era asternuta cu fata de horbota lucrata in iglita si avea pe ea obisnuitul vas de lemn, lacuit negru si pictat, cu manunchi bogat si matasos de iarba dungata, un ghioc enorm, un ceas eu sonerie si cu tic-tac greu, o chibritelnita smaltuita cu sculptura alegorica si o infinitate de maruntisuri inutile.

Soba era cu olane, iar lavoarul de lemn, cu capac ; linga pat masuta de noapte, pe linga pareti, scaune greoaie de plus, un dulap cu oglinda din aceeasi garnitura cu patul, ba chiar si o masina de cusut. Ferestrele erau aparate de perdele albe de tul si de perdele grele de stofa, strinse-n falduri cu fringhii roase, de matase straveche. Din tavan atirna  lampa de bronz impodobit, cu abat-jour umflat de portelan ; la inceputurile ei - si poate si acuma, la vreme do nevoie - de buna spama fusese facuta sa arda cu petrol, dar de asta data, sub cascatura abat-jour-ului atirna ca o limba de clopot diafan para unui bec electric.

Nou-venitul, plin la trup si elegant, in hainele la moda, vag uzate, privea toate aceste amanunte cu luare-aminte de om obisnuit cu astfel de negustorie. La fiecare miscai c. dm imbracamintea lui porneau usoare reminiscente de apa de Colonia, care nu puteau scapa nasului feminin al proprietaresoi. Incit •aceasta, dupa ce turuise ca o lectie calitatile odaii si tacuse brusc, asteptind oferta contrarie, de asta data le relua la numarat mai domol, mai insistent, cu explicatii mai complexe, cu glas voalat si parca tulburat.

"Tinerelul e bine !" gindea ea, examinindu-l pe furis si ridicind mai des privirile spre pata de negura a ochilor si a sprinccnelor, spre fruntea mata-sidefie, spre parul lucios si in-cirliontat, de parca era facut cu masina - si coborindu-le mai rar spre figura ceva cam larga pentru statura lui si la nasul prea dezvoltat la baza si prea ascutit la virf, pe care insa il reabilita cu prisosinta o gura mica, de-un rosu viu, si-un ris sanatos, de dinti mici, regulati si puternici.

"ii plac mahalagioaicei !" gindea si tinerelul, prea cunoscator in materie, cu toata fereala, destul de stravezie a cucoanei. Dar nici ea nu e de lepadat. Parul e netuns si bogat, cu siguranta ca despletit ajunge pina la glezne ; iata o noutate carc-mi soseste tocmai de pe vremea nuntii hatmanului Timus cu fecioara lui Vasile-Voda Lupu. s-apoi e de-un castaniu din cele mai fine. Pintecul e drept c-a inceput sa se bage de seama, nu prea cine stie cit, nu-i vorba, dar sinul sc tine inca bine si cauta semet a cearta. Piciorul, ceva, ceva cam dolofan, este insa nu se poate mai bine modelat, are un arc pina-n jareta, ce s-ar putea arata cu mindrie orisiunde; dincolo de hotarul Funda-turei celor sapte Fintini ; in schimb figura - dar asta intereseaza mai putin - desi regulat taiata si simpatica, poarta cu maretie marca de fabricatiune a locului.

Amatorul de inchiriere se declara multumit. Dincolo, la coana Saftica Manguleasa, din Fundatura Dorului, lucrurile s-au prezentat cu mult mai prost. E drept ca si scutirea de chirie a inceput chiar de la a doua luna. Dar acum se poate declara satul pina-n git de sistemul asta de locatiune ; intre o mie, doua, acolo, pe luna, si libertatea insasi, e timpul ca Ba prefere si pe cea din urma. Monopolul instituit de coana Saftica fntre-cuse chiar orice asteptare.

- si care e pretul, daca nu va suparati ?... dai inainte, ii taie el la timp raspunsul pe buze, imi dati voie sa ma prezint : Baiatu, Mihnea Baiatu, stud... adica doctorand in drept...

Ii apuci barbateste mina cam marc si cu miros, strivit la vreme in rochie, de zarzavat tocat, si o purta intre degetele lui lungi si subtiri, cu unghii lucii, pina sus la buze, fara sa se aplece, ca un grav si perfect gentleman. si depuse pe ea, ca si cum nu i-ar fi mirosit nici un fel de marar, un sarut apasat de buze calde. Numele ei se ineca in git.

- Doamna ?

Ea mat facu o incercare intrerupta de tusa, dupa care izbuti in sfirsit sa articuleze :

- Nisipoiu.

El insa, in semn ca nu-i complect multumit, nu-i lasa inca mina..

- si numele celalalt, personal ? o intreba rizind.

- Polixeni, Polixeni Nisipoiu.

El ii strinse foarte usor degetele intr-ale lui, apoi ii libera mina cu tact, inainte de-a aduce vorba din nou de prozaicul pret.

Dar pastrind inca impresia atingerii calde, elastice si voinicesti, doamna Polixeni Nisipoiu avu un momeht de recul si ochii i se deschisera ca in fata unei recunoasteti neasteptate. Care va sa zica asta era... care va sa zica unul din aceia, din domnisorii eleganti si buni de gura din centru, cari sucesc mintile femeilor slabe.de inger, dindu-le cu piciorul fara mila, dupa ce le-a stors ultima picatura de vlaga si s-a folosit pina la fund de punga lor. Era un... asta, cum se spune, era un tip. Ah, auzise ea mult si bine de astfel de domni si cetise berechet, la gazeta, despre ispravile lor, mai ales in ultima vreme.

si ca la trimbita unei desteptari subite, ea-si imbratisa cu ochii, ca o leoaica puii inainte de atac, toate lucrurile din odaia asta, cele mai bune, din cite adusese de zestre domnului grefier Nisipoiu.

- Pretul e doua mii cinci sute de lei, domnule ! puse brusc degetul de-a dreptul pe rana, cind celalalt tocmai se asezase si se parea ca mai are si altele de spus, desigur tot fara nici o legatura cu elementul esential al unui tirg serios.

Dar la auzul acestei sume, pe care ea o socotise ca o dezlegare de farmec, un fel de ,.Piei drace !’ insotit de scuipat in cruce, doamna Polixeni Nisipoiu vazu cu uimire ca tipul n-a pierit, ca hainele i-au ramas la fel, risul sanatos nu s-a desprins dintre buze ca o dantura falsa si ochii-i sint tot atit de greu de suportat ca la inceput.

Domnul Mihnca Baiatu, cinlarind din nou odaia, cind intr-un ochi, cind intr-altul, ca si cind ar fi pus toata mobila dc-aici intr-unul si pretul cerut in celalalt, opina cu aer de obiectivitate :

- Eu cred ca cu doua mii e cit se poale de bine platita...

Va sa zica contra, oferea si el o suma, care n-avea nimic neserios in cuantumul ei, va sa zica nu se rcpcoa din nou la mina-i cu miros de patrunjel tocat (doamna Nisipoiu o plimba ca din intimplare pe la nas. sa vada daca mirosul a fost in-tr-adevar patrunzator, dar constatind ca aproape tv pierduse, isi recapata indata increderea si siguranta de sine) ca s-o convinga prin presiunea degetelor calde sa lase cit mai jos cu putinta si nici nu se grabea sa accepte dintrodala cu indiferenta princiara a escrocilor, cari stiu bine ca tot n-au sa plateasca vreodata.

Contrapropunerea lui restabili deci starea ci dc spirit, brusc dezechilibrata de o teama foarte legitima pe vremurile astea de intimplari atit dc neasteptate, ca foarte adesea, cind -la prima aruncatura de ochi constata ca Universul de astazi mai aduce vreo noutate senzationala, incepea sa exclame cu neoprita satisfactie si vie nerabdare catre oalele do pe masina, ce nu apucasera inca sa dea in fiert : "Ce-o mai fi si astia, draga mea, sa stii ca se intoarce pamintul cu dosul in sus. Am ajuns sfirsitul lumei, draga mea..."

Cu toate astea, doamna Nisipoiu nu se grabi sa consimta la pretul cel nou. E drept, chiriasul vechi, un batrin incasator la primarie, atita platea, doua mii, nu mai mult. Dar domnul Nisipoiu, grefierul, asa-i lasase dumneaei cuvint ; doua mii cinci sute: pretul chiriilor era inplina urcare.

- Asa ca mai treceti dumneavoastra dupa-amiaza... Eu din vorba dumnealui nu ies, ii infrunta ea privirile cu acest suprem avertisment...

- Foarte dragut din partea unei sotii iubitoare, o incuraja el mieros, facind-o sa-si piarda din nqu cumpatul si sa i se intoarca vorbele ce mai pregatise sa-i spuna din git inapoi. Foarte rar cind mai gasesti acum femei care sa nu iese din vorba barbatului. Poate nici nu sunt trei in tara. De aceea cind mai in-tilnesti cite una, e ca si cind ai da de-o moneda dc aur, de dinainte de razbey...

Ea se uita, incapabila sa-i raspunda, cum isi lua palaria tare si minusile. Forma eleganta a acestora si rasfrintul lor pe jumatate, asa cum mai vazuse ca de curind Ja un domn, care sarise in fata cofetariei Capsa dintr-o masina nou-nouta pentru a prtjgni coborirea a Irei cocoane - "bine, asa de bine, draga mea, ca -parca erau toate trei scoase din cadra" -, o zapacira indeosebi.

si daca ea nu iesi pina la urma din cuvintul domnului Nisipoiu din proprie initiativa, mai ales cind domnul Mihnea Baiatul ii-apuca din nou degetele in catifelata inclestare a miinii lui caldute, ca apa incropita, numai buna pentru-baie. cu siguranta, asta se intimpla numai din cauza ca beregata ei nu mai izbuti sa mai emita nici un sunet.

Abia dupa ce dinsul o conduse afara, facindu-i la onoruri de parca ar fi fost casa lui, nu a ei, si-i mai saruta o data mina in pragul usei de la salita cu geamlic, de asta data ceva mai lung, ca pentru despartire, in timp co ochii grei scormoneau adinc privirile-i pierdute si abia cind tocurile sonore ale pantofilor rosii, ceruiti ca lacul, se oprira pentru a lasa sa se auda zgomotul sec al portei taios ca o ghilotina de lemn, ea putu in sfirsit sa-si smulga vocea din suflet si sa-si exercite functiunea, de care profita destul doar. in.momentele de zbucium alo Fun-daturei, a graiului articulai :

- Va sa syca pot spune sotului meu ca veniti dupa-masa, pentru rezultai...

- Desigur, se auzi raspunsul domnului Mihnea, dupa-masa, la cinci, dar ca mai mult vazu acest raspuns in zimbetul tandru pe care el i-l arunca peste gard. ca o sarutare.

Ramasa singura, cocoana Polixcni Nisipoiu nu se indrepta dintru inceput spre bucatarie, ci se mai abatu o data in odaia de inchiriat unde so privi din fata si dintr-o parte in oglinda cea mari a dulapului- cu haine, corectindu-si cu acest prilej pieptanatura si facind sa dispara cele citeva suvite usoare ce-si scosesera rebele sfredclul din acele de os. Cocoana Polixeni aspira pe ginduri mirosul acru de tutun ars si do scrum strivit pe farfurioara, ce ramasese dc pe urma vizitatorului, pentru ca dupa o scurta codire, tocmai cind se pregatea sa iese, sa revina energic, sa ia scrumiera si sa-i scuture continutul in gura sobei, ridicind nelinistita urechea, de parca s-ar fi grabit sa ascunda urme ce nu trebuiau vazute.

Pe urma se repezi la bucatarie, unde apuca voinjccste cutitul de pe tocator. Noroc ca pina acum doar morcovul, ardeiul, pastirnacul, patlageaua, patrunjelul si alte legume, nc sau mai putin mirositoare, se intimplasera sa fie victimele marelui cutit; cepei de abia acum ii venea rindul, si cocoana Polixonia avu asadar toata multumirea si siguranta ca n-a lasat domnului cel ferches nici cea mai neinsemnata impresie do neplacere. Ce s-ar fi intimplat oare daca el ar fi intirziat citeva momente ? si doamna Polixenia lua la zor bulbii albi de ceapa, care, intr-o clipita, nu ramasera decit rotocoale si spirale destramate ; coana Polixenia le amesteca in restul tocaturei si le impinse cu virful cutitului de pe scindurica lacomelor capele ce ridica necontenit apa clocotitoare din oala de fior.

Tocmai atunci ca auzi noi ciocanituri in goamliLul de la pridvor. Coana Polixeni iesi grabnic, foarte dispusa si plina do comunicativitate ; credea c-a venit, ca c^e obicei, cocoana Filofteia, care e gata cu bucataria inca de la 9 de dimineata, pentru a porni apoi in control prin toale gospodariile vecine.

Dar afara astepta tot un domn. Un domn, se parea, desi hainele lui, cum remarca fatal coana Polixeni, dupa vizita celuilalt, nu aratau pe nicaieri urma de masina de calcat. Curate desigur isi de postav bun, dar cu ele umbla, cu ele parca dormea. in dreptul genunchilor, doua gogosi enorme de stofa o lamurira deplin pe coana Polixenia ca noul venit era un nesimtitor.

- Iertati, am vazut un bilet in poarta... Aveti o camera mobilata....

si pe urma mustatile blonde, carunte si lasate a oala, nu dovedeau semn bun din partea-i ; la virsta lui nu umbla cineva holtei, dupa camere mobilate.

- Poftim...

E de ajuns sa te uiti la mutra lui posomorita, ca sa-ti dai seama de la inceput ca trebuie sa fie un dugos si un sanchiu.

El a ramas in cadrul usei si de acolo examineaza odaia. Se pare ca nu-i sociabil deloc, caci doar mormaie pentru sini si intrebuinteaza doar intrebari scurte. Lasindu-l sa studiere in voie camera, coana Polixenia si-aminteste ca domnul Banica Nisipoiu, are o mare stima pentru oameni de-astia caro vorbesc putin, dar dinsa nu-i deloc dispusa sa-i impartaseasca parerile. Cu un astfel de ins, Doamne fereste, daca ti-ar fi barbat, ai muri de urit. Dealtminteri, domnul Banica isi are totdeauna parerile dupa cursul vintului. Azi ii plac oamenii can vorbesc putin, miine vine si-i povesteste cu admiratie nemarginita de vreun avocat, adus de la Palatul de justitie, care a facut praf pe domnul Manole, aparatorul obisnuit al judecatoriei din suburbie, "numai asa, Polixenio, cum mi l-a qfius din cuvint".

- Ma rog, si care-i pretul ? intreba strainul dupa ce-a examinat cu de-amanuntul odaia, fara sa se fi urnit din prag.

Dar coana Polixenia stie s-o taie dintr-un cuvint oamenilor nesuferiti.

- Trei mii...

- Trei mii ? face strainul fara sa se mire atit cit s-ar fi asteptat coana Polixenia. si fara a mai adaoga vreun cuvint porneste incruntat spre iesire.

Ea il urmeaza mai de aproape, plina de cel mai profund dispret. Ia uite ce mitocan, care pleaca inainte, lasind o femeie sa mearga dupa dinsul !

si coana Polixenia isi aminteste cu un suris manierele domnului Mihnea, care va veni dupa-masa la rezultat. Contrastul cu ursul asta burtos si cu picioare incovoiate e atit de batator la ochi, ca dumneaei ii arunca din urma o cautatura de profund dezgust, nemultumita ca nu calca mai repede sa iese odata. E nespus de fericita ca i-a facut-o cu cele trei mii. Oare ce credea mosulicul de el, ca pe Fundatura afla indata odai si cu cmci sute de lei ? !...

- Se gasesc in alte parti si mai ieftine, dadu ea deodata cu gura, pentru a-i face otrava si mai amara.

Dar la aceste vorbe strainul se opri in pragul pridvorului si sc intoarse intunecat spre dinsa. Coana Polixenia isi stapini brusc pasul, ce se destinsese firesc, si se retrase intr-o parte, cu fata parca adumbrita de-o teama.

- Uite ce, cocoana, se lasa catre notele de jos vocea si asa destul de groasa a mitocanului, facind pe coana Polixenia sa tremure de^-a binelea. Doua mii cinci sute primesti ?

Acest "primesti- trintit asa la singular, cu o voce atit de brutala, fatal trebui sa eclipseze in mintea coanei Polixenia lumina pe care o -aprinsese cifra doua mii cinci sute. Comparatia cu domnul Mihnea, Mihnea Baiatu, se impuse iarasi de la sine si raspunsul, caro nu indrazni sa iese dintru inceput din gura duntineaei, dc asta data nu mai pregeta.

- Daca doriti, treceti dumneavoas... treci dumneata dUpa-maSa, .sa intreb si pe sotul meu...

- Dupa-masa ? La cit dupa-masa ?

- Dupa-masa, la... sase.

- Buna ziua

- Buna ziua...

Streinul se grabi spre iesire. Coana Polixenia sovai. Ce facea ? Era nebuna ? Daca domnul asta gaseste ce cauta pina dupa-masa ? Pentru un firfizon de Calea Victoriei, pierdea o diferenta de cinci sute de lei ! Ce-avea sa zica Nisipoiu de toata asta ?

Se repezi la poarta din citiva pasi. Streinul nu disparuse de pe Fundatura. incepu sa strige, desperata.

.- Domnule, domnule...

Streinul se-ntoarse, o masura de departe cu ochii lui intunecati...

- Poftiti incoa, domnule...

Streinul o privi dusmanos, apoi dadu din umen plictisit : desi cistigase bucata buna de drum, totusi vcxrea lui se auzi clara...

- Ai spus dupa-masa, vin dupa-masa.

si-i intoarse spatele.

- Ce mitocan, suspina doamna Nisipoiu, trintmd poarta. Duca-se dracului, dac-o gasi in alta parte !

si ureind nelinistita treapta pridvorului, izbucni intr-o adevarata criza de lacrami.

- Sa ma ierte Nisipoiu cu mitocanii lui... Pentru cinci sute de lei n-am cheful sa-mi amarasc zilele... si pe urma macar de-o gasi el odaie ca a noastra in Fundatura, seinei eovirsita, de amaraciune. Apoi trinti, cu si mai multa tarie, usa bucatariei. Eu la casa mea, domnule, incepu acum sa strige unui Nisipoiu nevazut, am fost invatata altfel. Pe noi nu ne-a umilit banul. Nu zic, n-am avut averile lui Iov, dar cred ca e de ajuns si casa asta, care; sa ma ierti dumneata, putda sa fie si zestre de capitan nu numai de grefier... sa ma ierti dumneata...

Dar aci, glasul coanei Polixenia tacea ca sa lase sa se auda in fundul constiintei sale un alt glas, neauzibil pentru urechile pisicei si ale ciinelui, ce se tineau de poala ei, faceau frumos .si o priveau cu ochii smeriti, exprimindu-si inutil prezenta prin cite un mieunat scurt sau inceput de latrat, caci coana Polixeni tocmai taia carnea -, un glas pe care-l auzea numai ea asa cum anahoretii auzeau din strafundurile pustiei glasul lui Dumnezeu. Iar glasul acesta semana intr-adevar cu al lui Dumnezeu, tocmai prin blindetoa si prin intelepciunea lui impaciui- toare ; de fapt era glasul lui Nisipoiu, care se inradacinase atit de adinc in memoria coanei Polixenia, ca ea ii percepea astfel, in lipsa domnului Banica, si timbrul si surdina aceea do ragu-sala, fireasca unei voci de grefier, care se mai abate si pe la eite o tuica inainte de a veni la masa si mai aic, ea tot functionarul mic, si pacatul tutunului pe deasupra :

"Tocmai Polixenia, tocmai ", rasuna acum in urechile ei acest glas al constiintei ; "tocmai pentru ca e zestrea ta, averea ta, tocmai de aceea e pacat sa ne batem joc de ea si sa dam odaia pe nimic. Gindeste-te ca sunt einei sute de lei aia, Polixenio, carora le-ai dat cu piciorul i Ce nu nuteai tu cumpara, sa zicem doar la toaleta ta, cu alc cinei hirtiute.. "

si coana Polixenia auzi glasul constiintei cu timbrul vocoi sotului ei, desi domnu’ Banica nu cunostea in realitate alta denumire de gateli femeiesti, decit aceea generica de zorzoane, enumerind ce ar fi putut lua. pentru dinsa numai, in fiecau luna cu cinci sute de lei.

Atunci incepu crincen s-o munceasca mustrarile cugetului, care se abat asupra sufletului omenesc dupa fiecnie fapta rea Ea interpreta bibliq, cum apucase de la parinti, cele doua viziu de adineaori. intii venise ispita cocheta sn cu glas de cintec ademenitor ; pe urma principiul dur si aspru al cumpatarei de sine, a carei rasplata Dumnezeu o si pusese alaturi, evaluata gata la cinci hirtii de citc o suta pe luna, adica la o mie do Joi pe doua luni, ceea ce facea exact sase mii pe un an intreg.

si domnul caro personifica virtutea dumnezeiasca parea a fi tocmai unul din aceia care caula singuratate si liniste, si care, odata acestea gasite, nu mai intelege sa-si mute cortul la fiecare luna, ca toti tiganii de dumnealor, de cavaleri d-astia, care de multe ori pleaca, uitind chiar sa plateasca.

Dar Dumnezeu, in marea lui bunatate, vazind calea cea dreapta, pe care a apucat in sfirsit sufletul coanei Polixenia, ii va trimete inapoi pe cei doi vizitatori si va sti dumneaei atunci cum sa procedeze cu dinsii !

La drept vorbind, Mihnea acela, domnul Mihnea Baiatu ar putea sa nu mai vina... Lucrurile ar merge mai usor asa. Dar el va veni, mizerabilul, cu ochii aceia de tilhar.

si doamna Polixenia simte un fior cald, pornind din mina, din dreptul unde se saruta mina do obicei, sl ocolindu-i corpul in toate directiile.

Nenorocirea cea mare insa e ca domnul celalalt va veni la -?ase. De ce i-a spus batrinului sa vie la sase, asa dintr-o dala, fara sa-si dea seama cum ? Cine s-a gindit pentru ea ca domnul de-al doilea trebuie adus ceva mai tirziu decit domnul dintii, decit domnul Mihnea, adica prea tirziu...

Cine s-a gindit pentru ea astfel, cu propriul ei cap, ca ea un moment n-ar mai sta la indoiala, daca ar fi sa cintareasca cu mintea limpede de-acum pe care dintre cele doua oferte s-o primeasca ?...

Cine s-a asezat astfel in gindul ei si i-a intors vointa ?...

Cucoana Polixenia se mira profund si nu se dumireste. Acum, in locul fiorului cald, un fior reco o strabate in sens invers fata de cel dintii. Corpul coanei Polixenia se cutremura • lol, caci ea crede in necunoscut, in aratari si in destin.

- Doamne, fie voia ta ! zice si intra in bucatarie, facin-du-si cruce

Domnul Nisipoiu a venit la masa si e fomclos.

- Polixenio... ii marturiseste dinsul in bucatarie, frecin-du-si miinile atital do mirosul fagaduitor al bucatelor. Mi-e o foame, draga mea, do nu te vad inaintea ochilor... Treizeci de procese arti slrigat^do dimineata si mai avem inca pe atitea dupa-masa Dar repede, ca ma intorc numaidecit la judecatorie..

- Cum, ai si dupa-masa- procese ? se arata nemultumita coana PoliKcma, cu toate ca simti inlr-insa o vie senzatie de usurare. Va sa zica, dupa-masa nu stai acasa ?...

si dadu zor la mineari, squturind tingirile de pe masina, ca sa nu se prinda de fundiil vaselor. Toca repede patrunjel si-l rasturna in supa, apoi se-apuca sa astearna servet alb pe coltul mesei lungi (ca oamenii patrunsi de spiritul sanatos al economiei, mmeau in sufragerie numai cind aveau musafir).

Domnul Nisipoiu isi freca miinile cu si mai multa putere, vazind graba devotata a sotiei sale si ascultind, odata cu zan-ganitul, atitalor de acizi stomacali, al farfuriilor, cuvintele ce ;-ostca acum coana Polixenia, cum altele la fel nu-si prea amintea s-o miu fi va/ul vreodata :

- Vai de pacatele si-ale voastre, barbatilor. Munciti su dati in brinci si nimeni nu tino socoteala de munca voastra. Nici o rasplata ca lumea de nicaieri, nici o bucurie. .

- Muncesc pentru tine, Polixenio, intrerup»: miscat, cu intelepciune, domnul Nisipoiu, si asta e marea mea bucurie.

- Dragul meu, muncind pentru mine, muncesti pentru tine, caci nu se poate sa ne inchipuim unul fara altul...

Domnul Nisipoiu privi uimit la sotia sa. Asa voibc inalte, hotarit Jucru, niciodata nu .scapasera din gui ita-i eonjugaln, destul de umblatoare de obicei. Pina acum era invatat sa fir primit oarecum mai repede la masa de la prin/., sa i se semnaleze ca iar a adus miros de tuica in casa si sa fie compatimit ca el n-are priceperea lui Vulpache, celalalt grefier, si chiar a lui Nae, arhivarul, baiatul coanei Filofteia Piscupeasca, "cari n-au. primit nici o zestre de la nevestele lor (propriu-zis numai primul era insurat) si cum au facut, cum au dres. ca azi au case proprii, cel dintii chiar doua, una de inchiriat intreaga, si una

- jumatate de locuit, iar jumatate tot de inchiriat... iar linga cea ramasa de la tat-sau si-a mai turnat una pe ulita alaturata"

Mai ales bocitul asta pe priceperea neputincioasa a barbatului ei devenise de nesuferit pentru domnul Banica... incepuse sa se repete prea des si, cum lui nu-i placea cearta, nu stia cum sa manince mai repede si sa plece mai in graba, spn-cresterea la paroxism a nemultumim ei, ca nu sta sa-i ajute barem la gospodarie, ca macar aici sa faca treaba, daca la judecatorie sta cu miinile in sin.

"Sa mai bati si tu un cui. sa mai ungi o usa, sa vezi ce-air cismeaua de tot tiriie intr-una..."

Va sa zica pina acum coana Pohxeni nu cunostea nici un merit activilatei profesionale a domnului Nisipoiu, si astazi inca o schimbare totala, de sa te miri t.i sa nu cie/i

Domnul Banica, ai carui ochi se ridicara de pe figura coanei Polixeni in spatiul bucatariei, de parca ar fi urmarit ba prinda in aer misterul deliciului acestui miros de bucate, surise dulce pe sub mustata lui blond-carunta. taiata scurt, ceva cam umflata si cam vinata la virf.

- Apoi, Polixenio, aceasta-i adevarata recunostinta a muncei, glasuieste el. Nu-mi trebuia i ecunostinta celor mari, care nu va veni niciodata... As fi vrut ca barem tu sa deschizi ochii. si iata ca i-ai deschis... Adevarul tot va veni odata la masa asta, ma gindeam. si iata ca a venit... Pentru ca munca de rob, ca munca de rob, asta recunosc, poate multi o duc... Dar o munca inainte de toate trebuie sa fie...

si o lasa sa complecteze dinsa...

Dar doamna Nisipoiu mesteca in soc negasind termenul care se oprise in gitul dumnealui.

- Cu-ra-ta, madam, cu-ra-ta... E, ai bagat in sfirsit de seama ? Ce folos ca de-alde Vulpache si feciorul Filoftciei slring averi. A.la nu e ban curat, draga mea, cobori el vocea...

si taind calm aerul cu mina de mai multe ori :

- Eu, niciodata, madam... la mine nu s-a pomenit... asa ceva...

Dcvnnul Nisipoiu se feri sa spuna pe nume acelui "asa ceva"... Dar din tonul misterios si scoborit pe care-l intrebuintase reiesea ca trebuie sa fie tare grav si urit ceea ce voia sa ^puna.

Insa doamna Nisipoiu pricepea si asta i-cra deajuns. Caci tragindu-l de git in jos, ea ii aduse fruntea lui linga fruntea ei, incurajindu-l :

- Lasa sa muncesti tu asa cum muncesti... si sa se procopseasca altii... Mie nu-mi trebuie in casa bani blestemati... i.a mine, la noi acasa, la parinti, nu banii au facut pe om... Sa traiesti tu si sa muncesti cinstit... si-o vom scoate noi la capa-tii. Aoleo, a propos... s-a prezentat... unul... un chirias... un... domn... un domn, da... tinar... dar nu da mai mult ca doua mii... si...

- si

- si-

- Vrea sa ia .. pentru camera, nu... ?

- Desigur... dar vream sa spun, ce zici... ? Vine la cinci sa ia raspunsul. .

- Bine ai facut ca i-ai. spus sa vie dupa-masa... Eu zic sa i-o dam.. chiriile se scumpesc, e drept... Dar cine stie cit mai i aminem cu camera goala...

- Va sa zica, i-o dam... numai ca parca e un facut... cum o dai mai ieftin... cum te pomenesti cu altul ca ofera mai mult.

- Eah.. asa n-o mai tocmim nici pina la anul. Da-i-o ! Chiar ma si gindeam sa-ti spui s-o lasi la nevoie si pina la doua mii... Asa ca daca vine nu mai sta pe ginduri... Numai sa nu fi itasit in alta parte, pina dupa-masa.

- A, nu, vine sigur... vreau sa zic, cu doua mii, unde mai gaseste el chilipirul asta.. camera i-a placut numaidccit...

- Atunci e bine... Taci c-o aranjaram si p-asta... De trei saptamini sta odaia goala si parca ma apasa pe suflet... in sfirsit, astazi s-au lamurit toate... Trebuie sa scrim cu rosu in calendar... cade din cind in cind si asa cite-o zi buna pe capul omului. Haide, vino sa te pup... ca de trei ani nu mai vtiu ce e aia...

si coana Polixenia isi lasa gura sub apasarea cu vag parfum de tuica a mustatilor si a buzelor conului Banica, potrivind de pe acum in gind vocea cu care va raspunde vizitatorului morocanos do la ora sase :

"S-a dat, domnule !..."

Domnul Banica Nisipoiu stringea dosarele pe indelete dupa iesirea domnului judecator. impricinatii ramasi in sala, cari n-auzisera sau nu intelesesera hotarirea judecatorului, or nu le venea sa-si creada urechilor, se apropiau de bara si mai intrebau inca o data pe domnul grefier.

- A, dumneata esti domnul Macriveanu ? isi amintea domnul Banica.

- Nu, Acrivescu...

- Or asa... Respins actiunea cu  000 de lei cheltuieli de judecata.

- V-as ruga sa va uitati in dosar...

- Ce sa mai ma uit ? N-ai actionat dumneata pentru mutarea gardului ? turburare de posesie, nu ? Actiunea nelon-data, martorii nu stiu, lipsa de probe, respinge.

si domnul Banica rostea acest "respinr/e‘, de parca justitia s-ar fi pronuntat a doua oara, cu o solemnitate in glas de care domnul judecator era cu totul departe. Lua dosarele sub brat si pornea cu pas majestuos de magistrat, aruneind impricinatului, care, legat de ultima nadejde, tot sc mai incapatina sa-l roage ca sa deschida dosarul, ultima speranta

- Apel in termen de zece zile la tribunal.

- Cu toate astea, daca nu va suparati, parca eu am auzit altfel.

- Termenul curge de la pronuntare...

- Martorii au spus toti cum trebuia... Cred ca am avut martori destul de buni...

- Martorii dumitale ar fi fost buni in servitute, nu in posesorie... Dar poti sa faci actiune noua si sa abandonezi posesor ia..

si domnul Banica trece inainte mindru ca Acrivescu.n-a inteles nimic.

in privinta asta dumnealui are ideile sale. Justitia nu trebuie inteleasa de toti prostii, ea nu poate fi - cum se exprima dinsul - decit "oficiul unei elite supreme". Mi se pare ca domnul Banica Nisipoiu vazuse vorbele astea undeva inti-o prefata de carte, deschisa linga vreo servieta de avocat si-l impresionasera profund. La inceput ii placusera numai de dragul pronuntarei : "oficiul unei elite supreme". Atunci Io rostea foarte des, mai cu seama la circiuma, uneori numai in gind, ca sa nu le uite ordinea.

Dupa ce le prinsese sensul, le exprima numai la nevoie, ca o mindrie. Desigur ca doamnei Nisipoiu i le spusese de colo mai multe ori, dar doamna Nisipoiu isi batea joc de astfel de cimilituri si da sa se inteleaga ca ar fi preferat de barbat pe unul ca Vulpache, celalalt grefier al judecatoriei.

Ce intelegea coana Polixenia de "misiunea justitiei pe pa-mint ?" Ea observa lucrurile sub "unghiul de vedere al lucrat i-vi tatei ".

Domnul Banica era insa un temperament opus. Cind dumnealui regreta c;;. n-a invatat carte, n-o facea decit de dragai invataturei in sine. Ar fi putut descifra orice tratat periodic i-ar fi intrat in mina, fie romanesc, fie frantuzesc, si termenii latinesti n-ar mai fi ramas secret pentru dinsul.

Astfel dumnealui ofta uneori, in rarele lui clipe de destainuire a inimei, care coincideau de obicei cu al cinclea or al saselea ciocanas de tuica de pruna or al patrulea de rachiu do drojdie, la bodega domnului Tancu de linga judecatorie, s:ui in circiuma lui Tanasache din Fundatura :

- Ah, daca as fi invatat eu unul Facultatea, as fi dat n^ste hotariri de sa se duca pomina. Eu, ma, nu m-as fi lasat sa ma manince viermii la judecatorie... ho, he... cine stie unde as fi fost acum...

Aci se oprea ferindu-se sa precizeze unde bateau gind firile sale, insa daca i s-ar fi putut zari drept in miezul cugetului, s-ar fi vazut ca domnul Banica nu pregeta sa se gindeasca chiar cit se poate de sus. Pentru ca Nisipoiu avea multe motive sa se bucure de o mare incredere in puterile lui. El era convins ca fiecare grad in magistratura l-ar fi obtinut cu mult inaintea celorlalti colegi, tocmai pentru ca nu s-ar fi fos,t folosit de protectii si favoruri, ci ar fi atras lvrrea-inn^to asupra-i numai prin pasiunea fara seaman ce o avea. de stiinta legilor si prin dreptatea neclintita, singura de care s-ar fi slujit la darea ho-taririlor...

- Trebuie sa fii nebun, il aducea la realitate Vulpache mingiindu-si caierele lungi ale mustatilor, ale caror virfuri se incolaceau tocmai sub urechi, daca iti inchipui tu ca poti inainta in tara romaneasca fara sa faci hatir la politica. Ba eu, baiete, daca as fi invatat carte, stiu ca as fi fost avocat...

Nisipoiu se astepta la aceasta preferinta a colegului sau, pe care stia ca nu l-a devorat nicicind alta patima decit a banului. De aceea Vulpache n-a tresarit vreodata auzind o frumoasa maxima juridica. Pentru el magistratul nu e insemnat decit pentru ca e mai mare si poate da ordine ; iar valoarea avocatilor era cintarita dupa cistig.

Cit priveste pe Piscupescu, baiatul Filofteiei, arhivarul, pentru acesta nu exista nici macar optativul or conditionalul. El privea cu compatimire pe cei doi batrinei, cum le spunea, facindu-si planuri seci, ce-ar fi fost, daca ar fi fost...

- Tu esti modul indicativ in sine, ii striga Nisipoiu, ale carui cunostinte din clasele primare si din cele doua clase de gimnaziu, cite putuse urma, se pastrau intacte.

- Vindicativ, nevindicativ, sa ma vad eu odata portarel si lasa... O sa vedeti dumneavoastra...

in grefa, domnul Nisipoiu gaseste ca de obicei pe Vul-pache, soptind ceva misterios si asigurator la urechea unui c.tatean, care-l asculta admirativ si surizator, subliniindu-i uneori vorbele cu aplecari convinse din cap. Citeodata Vul-pache face un pas indarat, deschizindu-si larg miinile in laturi, zburiindu-si mustatile zdravene si privindu-si crunt partenerul pe sub stuful sprincenelor. Apoi figura i se indulceste brusc, si-o apropie iar de convorbitorul din ce in ce mai uimit si mai ineintat si incepe din nou sopacaitul la ureche.

Usa dinspre arhiva e zvirlita deodata de parete. Acolo Piscupescu, vlajgan inalt si zdravan, asigura la fel de-un alt impricinat, apuca repede o hirtie si face la moment o socoteala, din citeva trasaturi sigure cu condeiul, luat de la ureche. intinde hirtia convorbitorului, apoi se apleaca adinc preocupat pe maldarul de dosare.

- Mi-ai adus, ma, pe Herscovici Herscu, o mie doi sute xinspce pa doizecepatru, racneste el la un baietas tuns chilug, dintre practicantii cari, copii, flacai or virstnici, isi au fiecare, linga mesele lor, clientul respectiv, pe care-l indrumeaza cu ample explicatii si cu note de plata la moment intocmite cu condeiul de dupa ureche, pe drumul spinos si viclean al pro-cedurei.

- Herscovici Herscu nu se gaseste ! raspunde intrebatul cu glas de scoala primara, in care mijeste revolta surda a asupritului, ca a fost intrerupt tocmai in partea cea mai patetica a cuvintarei catre impricinatul dinainte, premergatoare re-dactarei fituicei cu socoteala.

- Cauta-l la 23 or la 25, zapacitule ! L-ati pus la an gresit. Hai, misva repede ca-ti rup picioarele ! striga Piscupescu, pentru a invedera tuturor de fata, streini de cancelarie, si mai cu seama clientului propriu, rangul si autoritatea sa asupra subalternilor de la mesele dimprejur, cu tarif din ce in ce mai ieftin, potrivit cu virsta si implicit, de buna seama, cu priceperea si vechimea.

Dar baiatul, acum odaias, in orele de sedinta aprod, revine dupa citeva .minute cu ochi speriosi, cu buza lasata in jos, ca un scolar prins cu tema nescrisa.

- Nu e nici la 23, nici la 25... abia apuca sa zica.

- Ce faace ! racneste domnul arhivar bulbucind ochii cu vadita exagerare. Mi-ati pierdut dosarul ticalosilor. in doua ininunie sa am dosarul pe masa, altfel se interzice toate lucrarile pentru parlicolaTi... Haid, executarea ! racneste el milita-reslc. facind cu ochiul celui din fata sa, in semne de asigurare ca amenintarea nu se refera si la dinsul.

Particolarii se uita cu neliniste la domnul arhivar. _ dar atunci se aude glasul tihnit al lui Marin, cel mai in virsta dintre practicanti.

- Cauta-l bine, Nae, c-o fi la tine pe masa, oi fi numarat doua dintr-o data, ori s-o fi amestecat cu dosarele in lucru...

Cuvintele lui Marin au restabilit astfel situatia. Adresatul pe nume catre autoritarul domn arhivar si tutuirea dumisale de catre un simplu scriitor de masa comuna si fara aparenta apreciabila au aratat particularilor din sala ca Nae Piscupescu nu-i chiar o autoritate tocmai-tocmai absoluta si exclusiva.

Dar domnul arh>var trebuie sa-si ridice iarasi actiunile importantei sale. fie chiar si intr-o masura mai restrinsa. De aceea dinsul nu-i raspunde lui Marin, ci racneste din nou la baietas :

- Ei, s-a gasit ? Nu-l vad pe masa mea, in doua minute sa se gaseasca.

Numai ca atunci se ridica de alaturi, ca un acord de contrabas, glasul care pune toate lucrurile la locul lor, al lui Vulpache.

- Hei, gura acolo... Ce va sa zica scandalul asta... Asta c judecatorie or ce dracu e ?

Dar intre timp micul odaias s-a apropiat tiptil pe la spartele arhivarului, iar ochii ageri si copilaresti au inceput sa umble ca veveritele prin ravasala de dosare si registre, ingramadite pe masa acestuia. Deodata mina lui subtirica se repede ca o sageata pe sub bratul voinic al lui Piscupescu si dintr-o smu-citura a si tras d intr-un opis vechi dosarul cautat.

- 2/24 Herscovici Hcrscu, distrugere si lovire, uile-l domne, pe masa la dumneata, ce mai faci gura, vibreaza frageda, plingatoare si plina de satisfactie in acelasi timp, vocea copilului. si mai zici ca noi l-am pier...

Ultimul cuvint ii ingheata pe buze, caci in prag a aparut statura puternica si mutra intunecata a lui Vulpache.

- Tot tu, ma, cu gura mare ! scrisnesle el la baiatul inghetat. Am sa-ti rup urechile, ticalosule. Haid, iesi afara, magarule...

- Da ce, domne ? incepu sa plinga baiatul... Ma injura ca i-am pierdut dosaru’ si dosaru’ la ’mncalui pe masa...

- Iesi, cind ti-am zis o data ! urla cu vocea dc tunet domnul grefier Vulpache, de zornaie geamurile si incepe sa vibreze firetul becului din tavan.

si inainte ca baiatul, mai mult aruncat de aceasta descles-tare de uragan, sa apuce clanta, domnul grefier Vulpache i-a taiat drumul dintr-o saritura si l-a apucat de ceafa. Se aud citeva plescaituri indesate pe pielea pistrita a capului tuns, subliniate dc mustrarea sacadata a functionarului dreptatei :

- Asta e judecatorie, or ce mama ta mai e... Asta e local de... de... de... justitie, sau ce mama lui mai e...

si pedeapsa inexorabila a justitiei ultragiate mai rasuna dc citeva ori pe sonora cutie craniana a micului ei emul.

in cele doua cancelarii s-a lasat acum liniste de moarte.

Fara sa intervina, domnul Nisipoiu suride scirbit de intreaga imprejurare : el stie ca toata aceasta intrecere de puteri nu-si are obirsia atit in vanitatea celor mari - ceea ce inca ar mai fi fost de iertat - si cu atit mai putin in trebuinta de restabilire, chiar cu o mica jertfa - socoate dumnealui cu teata convingerea - a autoritatei desavirsite, tulburate de-un tine obraznic ori inconstient. Dar aci, se vede bine, nu e altceva decit nevoia apriga a concurentei banesti.

si pentru a-si arata dezaprobarea, incuie calm cutiile biroului si pleca fara nici un buna seara la tuica de pruna a domnului Tancu.

Din coltul lui, tincul, al carui client se subtilizase, arunca furise priviri incruntate celor ramasi si retinuta-i framintare trada micul lui cuget in proces de asimilare a invataturei celei noi, pe care o va trece mai departe, cind va putea, la rindu-i, sa-si incolaceasca mustatile pina sub urechi. la seara asta, d. grefier Nisipoiu nu zabovi mult prin oras, curios sa-si vada studentul. il gasi nu numai deplin instalat in odaia mobilata, dar ca si cind ar fi fost de-al casei de nu se tine minte, in chiar plina posesie a gradinitei. Mihnea Baiatu statea sub teiul cel batrin si, in semiobscurul pe care-l facea umbra serei cu lumina felinarului de pe strada si cu razele ce razbateau din casa, lasa sa-l umble agale mina pe strunele unei mandoline.

La aparitia de matahala a staturei domnului Nisipoiu, caruia noaptea ii da proportii si mai respectabile, mandolina mai suspina de doua ori si tacu. Domnul Banica se opri si-l tinti prin intunerecul diluat : nu prinse insa decit miscari si forme vagi - si luciul puternic a doi ochi dc pisica, fixindu-l statornic si patrunzator.

Domnul Banica vroi sa inainteze prietenos, dar o sfiaVi parca, nedeslusita, il mai tinu citeva clipe locului, inainte de a se hotari definitiv. Dar atunci fixitatea celor doi ochi de pisica se pierdu, arzind si mai mistuitor in emanatiile lor fosforice, inlr-o lumina rautacioasa de satisfactie si de biruinta, de parca puterea lor necunoscuta ar fi si prins, in micile obiective, ezitarea interioara, de animal urias pus de la inceput in respect de imblinzitor, a binedezvoltatului domn Nisipoiu.

Scapat de licarul acela de fosfor, domnul Banica inainta un pas, in vreme ce forma mobila de sub nuc se apropie de din-sul, flexibila si parca alunecind.

- Daca nu ma insel, domnul proprietar Nisipoiu, se auzi o voce prietenoasa si cintatoare.

- El insusi ! Domnul... ?

- Mihnea Baiatul, doctorand, se prezenta domnului proprietar domnul chirias.

- A, urmati Medicina dumneavoastra ?

- Nu, Dreptul... doctorand in Drept...

- Ah, urmati Dreptul dumneavoastra... aha... stiti ca-mi pare bine... Aha, asta e buna... de mult doream sa am chirias un student la Drept...

Mihnea Baiatu zimbi fericit ca a putut, involuntar, sa aduca o astfel de placere proprietarului sau.

- Va sa zica la Drept, bun, bun... Cea mai frumoasa stiinta, domnule, Dreptul, - isi marturisi entuziasmul pentru acest studiu domnul Nisipoiu... Cred, - se grabi sa adauge apoi numaidecit cu modestie. Asta e umila mea parere... Pentru ca e stiinta dreptatei si eu nu cred sa fie ceva mai greu, dar si ceva mai nobil, decit a invata mestesugul dupa care sa dai dreptate la oameni. Dupa ce umbla oamenii, domnule, mai lacomi, ca dupa dreptate ? si ce-i intarita mai mult, domnule, si ce-i face sa devie fiare salbatece, ca lipsa de dreptate ?

Mihai Baiatu considera cu ingrijorare entuziasmul grefierului. Cu putin inainte, cind il asistase la depunerea bagajelor, doamna Nisipoiu, plina de verva, ii destainuise slujba sotului ri. si Baiatu, vazind aceasta izbucnire de lirism juridic, tocmai «indea :

"Sa stii ca tipul e-n stare sa-mi puie vreo intrebare din Civil..."

Insa Baiatu nu era tocmai omul care sa se lase la discretia situatiilor dificile. Asa ca, amir.lindu-si lectia de dcschidere a profesorului Tanoviceanu, pe care o audiase exact in toamna anului 95, constata ca entuziasmul actual al grciicrului nu se deosebea de entuziasmul raposatului penalist decit prin termenii pe care-i intrebuinta fiecarc.

- stiintele pure, domnule, se apuca tam-nesam Baiatu sa rezume acel memorabil curs de deschidere (el asistase la inceputul lungei sale cariere de student antebelic, credincios, la toate cursurile de deschidere ; si daca, bunaoara la Penal, .nu continuase, in afara de vreo doua fericite exceptii, sii audieze si restul prelegerilor, aceasta se intimplase nu pentru ca Dreptul penal n-ar fi fost pentru el o stiinta atractiva - dim- potriva i sc parea cel mai digerabil din toate cursurile de Drept, placutsi interesant la cetit -, insa batrinul Tanoviceanu avea neplacutul obicei de a-si fixa ora de curs tocmai intre opt si noua dimineata, ceea ce era pur si simplu excesiv pentru un tinar student cu o atit dc intensa viata nocturna), stiintele pure, domnule repeta el pentru a avea timp sa-si scruteze memoria

- ca matematicele, fizica, chimia etc..., lamuri pe grefier -, isi propun sa descopere adevarul ; artele si stiintele in legatura isi propun sa descopere si sa fixeze in legi frumosul, pe cind Di eptul, domnilor, isi propune sa realizeze cea mai nobila dintre revendicarile spiritului omenesc ; dreptatea, domnilor...

Cind il auzi pronuntind pentru a doua oara pluralul "domnilor", domnul Nisipoiu se uita in laturi sa vada daca nu se mai ivise cineva linga dinsul, fara sa bage de seama.

Dar nu, tinarul asta vorbea asa pentru ca vorbea ca din carte, trebui sa conchida, luat de suvoiul violent al unei admiratii desavirsite, care crestea pe masura debitului verbal al tinarului chirias. La fel cum vorbesc avocatii mari, cind descind de la Palatul de justitie la umila lui judecatorie si, de buna scama asa cum vor fi vorbind profesorii de pe catedrele universitare.

Tinarul asta - il privi el cu toata simpatia de care era capabil - de buna seama ca era un ahtiat atit dupa cursurile lui de la facultate, cit mai ales dupa marile procese si dupa pledoariile celebre la Palat, exact cum ar fi fost si el - aci domnul Nisipoiu ofta -, daca ar fi avut norocul sa-l aduca pc lume o pereche de parinti mai cu stare. O, Doamne, cum s-ar fi inghemuit atunci la procesele cele mari, cum s-ar fi postat din timp la usa ca sa apuce loc bun, cum s-ar fi imprietenit cu toti aprozii, adica, in cazul acela, cum ar fi cinstit pe toti aprozii Palatului, ca sa le cistige simpatia si sa-i dea drumul in sala, chiar cind publicul ar fi fost poftii cu invitatii personale !

in timpul acestei adinci reflectii, Mihnea Baiatu, care toc-ijiai facea o meritata pauza, profita de ocazie pentru a intreprinde o fugara revista a chestiunilor care-i erau mai familiare din intreaga materie a Dreptului, ca sa-si dea sama catrc caue tarmuri sa vireze brusc conversatia, in cazul cind matahala asta cu capul cit o banita - numai bun de sustinut doua coarne crengoase de cerb - ar avea fantezie sa-l incolteasca cu cine stie ce Obscura si stupida chichita de judecatorie de ocol. Metoda asia o mai intrebuintase cl - nu-i vorba, fara succes - la mai multe din numeroasele tentative de examene la care se hazardase in van, in cei unsprezece ani numarati, de cind obtinuse, la ghiseul secretariatului, mult dorita, pe vremea aceea, carte de student.

Astfel, intrebat la Dreptul roman sa spuna ceva despre traditio, el care cunostea bine - si acum si-o mai aduce aminte - mancipatio, incepuse : "Traditio nu-i ca mancipaiio, unde partile aduc cinci martori, un anlestalus si o balanta..."

si plin de siguranta se apucase sa descric mancipatio. Profesorul l-a lasat resemnat sa sfirseasca, dupa ce i-a atras de mai multe ori luarea-aminte ca e in afara de subiect. Cind a terminat, chiar l-a felicitat : "Bun, perfect, dar acum sa vedem ce e cu traditio".

Nu fara a rosi, acum aproape imperceptibil, Mihnea isi aminteste cum mai aplicase metoda asta si profesorului seriei de studenti din anul urmator, la care nadajduia sa aibe mai mult noroc. Acesta l-a intrebat despre fideicomisul la romani. Baiatu, care nu era edificat nici macar asupra termenului, a inghitit putin in sec si a inceput cu glasul ferm si cu siguranta care-l caracteriza in toate imprejurarile : "Fideicomisul nu-i ca mancipatio, care era modul de dobindire cel mai uzitat la romani..." Pe semne insa ca fideicomisul era pe vremea aceea atit de indepartat si atit de fara legatura cu mancipatio, ca pe domnul profesor l-a apucat un ris nervos, care s-a comunicat pina si figurilor, cind mai albe ca varul, cind mai funebre ca ceara,ale studentilor, de parca erau asezati nu in banci, ci pe-un scaun electric colectiv.

Mihnea Baiatu a ris si el, aparent, cu multa pofta, si a trecut inapoi in banca, fluturind pe buze, ca un stegulet de biruinta, un zimbet siret si batjocoritor, stiind bine ca aceasta cadere cu zgomot ii aduce concomitent simpatia colegilor, cari admira pe indrazneti si chiar - pentru ispravi mai de seama - le da proportii de personagii legendare : "Mai, a fost odata unu, la examenul lui..."

Astfel ca Baiatu a stiut atunci sa cada, ca unul din eroii de demult, cari stiau sa moara cintind, rizind sau batindu-si joc de calai, or de tiranii care-i trimeteau la moarte. O mai mare glorie ca asta numai reusitul la examen ar mai fi intrecut-o !...

Dar atunci avea de furca cu profesorii universitari, oameni savanti si obisnuiti cu trucurile mult imaginativului tineret.

Acum insa, simtea ca-l va lasa cu gura cascata pe acest biet grefier, cu competinta lui juridica...

Revazu deci in minte - in timp ce domnul Nisipoiu se necajea sa intareasca unul din picioarele bancii de sub tei cu un tarus - toate domeniile in care se simtea tare. Mai intii partile introductive ale tuturor ramurilor Dreptului : Ce este Dreptul ? Locul Dreptului intre stiinte... Deosebirea intre Forta si Drept... Pe urma, desigur : mancipatio, a carei descriere amanuntita, cu pronuntarea in latineste a cuvintelor sacramentale, va ului intr-atita pe acest biet jalbar de judecatorie, incit mai l-ar face sa creada ca are in fata lui chiar pe domnul Longi-nescu de la facultate, in persoana.

Va fi ceva cu totul savant, pentru acest umil grefier pus pe gihduri, sa-i demonstreze ca a sti Dreptul roman e ca si cum ai fi descoperit o cheie cu care poti descuia orice problema, cit de incurcata, din Dreptul actual.

Astfel... astfel... astfel...

Ei dracia dracului !

Astfel...

Cum, nenisorule, adica n-are el idee de o cit de inFima partica a nesfirsitului Drept civil... Din cursul domnului Nolica Antonescu... ?

Ah, da... Poftim : Cautarea paternitatei interzisa, poftim, poftim. Scandalul public, lumina in care ar fi pusa familia, fundamentul societatei... si bate zdravan la fundament... Pe urma... Jurisprudenta a variat... Se poate actiona in daune de catre mama abandonata... Poftim, poftim... Alta, sa vedem !... Tot in cursul ala... Aha, da : En jait de meubles, possession vaut titre, a ha, ha, a ha, ha !... Or cum venea asta ?.., Mobi-lelcj va sa zica e suficient sa le ai injnina... si s-au prescris... pe cind la imobile e prescriptia decenala,... iata un termen !... sau prescriptia 30 ani, longo praescriptio... Romanii, domnilor, mai cunosteau longissima praescriptio, de cincizeci de ani...

Bun, va sa zica inca o chestie !...

si asta in Civil... Dar Penalul ?..f

Mai intii istoricul si filosofia... "adica Lombrozo, tipul criminal, vizita la inchisoare, criminalii pusi pe doua rinduri : Lombrozo trece si citeste dupa mutra fiecaruia care ce Crima a savirsit... tata Lombrozo sa traiasca !... Pe urma Enrico Ferri, care aplica metoda in literatura... Astfel nebunia lui

Hamlet... Forme de nebunie epileptica... A, dar poate nu stiti ce e cu Hamlet... O !... O ! ! !... poveste lunga... imi dati voie...

si iata partea teoretica... Acum partea practica... Sa zicem legitima aparare... in sfirsit, toate scuzele legale (Baiatu avea o deosebita slabiciune pentru orice fel de scuze).

Pe urma ce ar mai veni...

Domnule Nisipoiu, care intre timp isi ispravise treaba, contempla cu respect pe tinarul convorbitor pierdut in adinei meditatii, cugetind la rindu-i, si mai amarit de soarta lui, ca lipsa unei invataturi universale nu numai ca impiedica drumul spre situatii mai inalte, dar chiar te face sa intelegi lucrurile prea din scurt, prea la virful nasului, si nu le imbratisezi dintr-o data, privind u-le din inaltimea teoriilor, ca acest student fericit.

- La noi, la judecatorie - ingaima el cu smerenie - afacerile penale sunt de putina importanta. Furturi, batai, insulte, distrugeri... Insa in Civil se prezinta uneori chestii foai.e incurcatc...

- Sunt incurcate pentru ca au deviat mult de la adevarata albie a Dreptului roman, care a fost jus civile quiritmm

- declara impozant Mihnea Baiatu.

- Dar tocmai pentru ca au ajuns asa incurcate, e o placere sa le descurci... sa asisti la chipul cum stiu sa le des-curce avocatii iscusiti - completa Nisipoiu modest...

- Dreptul nu trebuie sa fie incurcat - grai cu inte-lcociune Mihnea Baiatu. Idealul e sa ai legi, cari sa cuprinda loato dezlegarile gata scrise. Asa era la romani. La ei, desigur, Dreptul era mai simplificat pentru ca si nevoiele vietei erau mai simple. Insa Dreptul la ei era categoric. Magistratul nu mai era nevoit sa oscileze de colo pina colo si sa dibuiasca in necunoscut. De exemplu : mancipatio. Asta era un mod de transmitere a proprietatii unor lucruri sacre numite res man-cipi, a caror transmitere era interzisa. Dar imi vei zice dumneata : "Bine, domnule, daca transmiterea lor era interzisa, cum se mai puteau transmite?" Apoi itivoi raspunde nu-maidecit : aici era mestesugul ! Asadar veneau vinzatorul si cumparatorul intr-o piata unde aduceau cinci martori, un antrstosus, adica seful lor, si o balanta. si aduceau si sclavul, si o balanta. si aduceau si sclavul, or boul, or berbecul, care trebuiau vindute. Iar daca se vindea pamint, aduceau un bulgare din paTiintul acela. Cumparatorul punea mina pe ora ori pe lucrul de vinzare si rostea formula consacrata : "Hune ego hominem ex jure Quiritium meum esse aio, isque mihi em-ptus est hoc aere aeneaque libra...u (si era o maretie sa auzi pe Baiatu glasuind latineste). Adica : "RobUl este al meu si l-am cumparat cu banii si cu balanta asta‘. intelegi dumneata ? Asa zicea cumparatorul fata de martori, iar vinzatorul tacea. Asta se chema o confessio in jure, adica neimpotrivindu-so, tacind, lasa sa se creada ca este asa cum spunea cumparatorul. Atunci antestatus lovea cu un drug de arama de cintar, asta in amintirea vremurilor cind nu erau bani rotunzi si vinzarilc se faceau cu drugi de arama, de argint, de bronz, care nefiind marcati trebuiau cinlariti...

Baiatu se epii putin ca sa lcgumeasca si mai bine efectul pe care acest curs de Drept roman il facuse asupra domnului Nisipoiu. Efectul era intr-adevar incomparabil. Razele de lumina care scapau din casa prin geamlicul pridvorului isi dadusera toate intilnire in ochii grefierului de judecatorie, reflec-tindu-se in ei ca jocul unei comori descoperite pe neasteptate.

"Se poate sa mai existe oameni atit de naivi, ca la o virsta ca a acestuia sa se imbete de astfel de istorioare ?" se intreba cu gravitate si cu sincer interes Mihnea Baiatu. "Eu n-as fi crezut-o...

si continua holarit sa dea lovitura de gratie :

- Precum ti-am spus la inceputul inceputurilor, in schimbul lucrurilor, se dau la vinzari drugi de metal. Pe drugii astia erau desemnate capete de boi, or de bouri, iar daca drugii erau mai mici, chiar capete de oaie. De ce ? ma vei intreba. Pentru ca si mai inainte de acest sistem monetar, domnule, adica inainte de drugi, masura vinzarilor erau vitele. Parpint, sare, griu, fin, barbati, femei, copii, sclavi se vindeau contra capete dc vita. Un om mai tinar costa 4 boi - afirma el cu siguranta - or 4X4 ...saispre7xce berbeci sau tapi, or de 2X6... treizeci si doi, treizeci si doua de oi. in vaci, ne afirma izvoarele noastre, calculul s-ar fi facut 4 X 2... = opt vaci... Dar regula nu e fixa. Aci sunt mari controverse intre savanti : Girard, Gaston May, Momsen sunt de-o parere... Savigny, Ihering... i... Lau-rent, Mourlon, ^laniol sunt de alta parere...

- Planiol ! tresari plin de admiratie grefierul, caruia acest nume i-era familiar, din crincenele pledoarii ale avocatilor la bara judecatoriei, cind se dau bataliile in fond...

- Daa si Planiol ! confirma cu aplombul obisnuit Mihnea Baiatu, putin plictisit ca, in graba de cunoscator cu care trebuise sa dea iama printre savanti, or numai simpli autori de manuale universitate, nimerise si citiva civilisti. Planiol, inainte de a fi civilistul pe care-l stii, era un romanist de mina intii...

- Tocmai, vream sa spun, cit de mari trebuie sa fie oamenii astia - isi dadu modest cu parerea domnul Nisipoiu - cit de plini de intelepciune, daca ei nu se multumesc numai cu ceea ce este astazi, dar merg cu mintea pina-n fundurile trecutului.

- Ei, si vrei sa stii dumneata, in fundurile trecutului, cum foarte pitoresc le numesti, cum se faceau transmisiunile de bunuri, domnule ? inainte de a se intrebuinta vitele ca moneda ? Trocul, domnule, - exclama Baiatu, nu fara o usoara nuanta de dispret in ton, pentru a umili complect pe acest ignorant, taindu-i pofta pe viitor de alte incursiuni in domeniul cunostintelor sale, - trocul, domnule, adica schimbul in natura. Dar cu asta intram intr-un alt domeniu al stiintelor pozitive, mtram in economia politica si-n stiintele sociologice, domnule, unde s-a ilustrat un Malthus, Adam Smith, Lassale, cu legea de arama, si casatorit cu o romanca, si autorul actual, cel mai mare dintre toti, Andre Gide, draga domnule ! il privi el cu infinita mila. Dai un peste pe-o varza, un dovleac pe-un pepene, un copil pe-un ciur de malai, de unde vine si povestea... caci imi inchipui ca vei fi auzit si dumneata - rasuna glasul lui a usoara batjocura - ca pe vremurile acelea comertul da oameni era in floare... O femeie tinara si frumusica costa cinci iepe sirepe... dar despre asta in ora vii... vreau sa zic alta data -, incheie el brusc cursul, gindind cu multumire ce orizont vast se deschide dinainte-i, abordind, la vreo incol-tire, capitolul sclavilor.

Ai material... sa tot brodezi pe el cinci-sase prelegeri pentru acest grefier curios si iscoditor, pe care ignoranta nu pare sa-l umileasca, la fel cu acei indivizi carora nu le e rusine dc propria saracie.

- Buna seara, domnule, grefier, facu zorit Mihnea Baiatu, indreptindu-se spre casa.

Dar domntul Nisipoiu, literalmente fascinat, se urni dupa dinsul ca dupa o remorca, cu ochii plini de luciul nesatios al multumirei.

- Minunate lucruri se cuprind in carti. Ori cum ati spus ca se numea vinzarea aceea la... pe vremea lui Traian, cind...

Noroc ca din prag tocmai intervenea doamna Nisipoiu care, dupa ce arunca in treacat un zimbet de aleasa politete tinarului student, se incrunta spre domnul Banica.

- Dar nu mai vii la masa, domnule ? !... Lasa pe domnul, dinsul are de cetit... Dinsul e tinar, are alte aspiratii.

si intorcindu-se din nou spre Baiatu, care tocmai se apropiase, ii facu loc, cerindu-i scuze pentru un barbat asa de vorbaret :

- Asa e el... stiti... Crod ca nu v-a plictisit prea mult.

Mihnea Baiatu e satisfacut. Examineaza multumit mobilele din odaie, ss apropie de una din ferestrele ce dau in strada, pe care o deschide si o inchide la loc, si e fericit aproape ca fereastra nu scirtiie si se inchide asa usor. Apoi se aseaza pe marginea patului si reflecteaza. Potrivit normelor ce-si impusese, astazi se aratase iarasi, prin modul neglijent cu care inminase proprietaresei intreaga chirie, cu adevarat un chirias care n-a stiut niciodata ce va sa zica o datorie pentru locuinta sau macar vreo rata ramasa ceva mai in urma. Un chirias care, in primele luni, dovedeste promptitudine in achitarea chiriei - suna decalogul lui Baiatu - e asteptat totdeauna in lunile de mijloc si e ca si scutit in lunile din urma.

Ba. la lunile din mijloc, Baiatu a intilnit proprietarese care ajungeau pina si sa-l corle ca depunea atita grija ca la intii chiria sa fie lichidata.

- E dogma la mine, madam...

incetul cu incetul, dogma incepea sa-si moaie din tarie, dar daca nu la intii, cel putin la zece, ori la douazeci ale lunei, chiria tot va fi platita, cu consimtamintul si chiar din indemnul proprietaresei ; e timpul in care intimplarea face ca aceasta sa primeasca din partea ferchesului doctorand Cu totul altfel de avansuri decit cele banesti. in sfirsit vine vremea cind creditul poate rezista chiar pina la mai multe luni. Curios, exact atunci e si epoca in care doamna proprietareasa vede lucrurile cit mai in roz cu putinta, plutind intr-o dulce si necurmata beatitudine ; pentru ca intr-o buna dimineata fericitele zile sa dispara ca stolul unor pasari vrajite.

in dimineata aceea, dupa ce domnul "legitim" - daca e, si Mihnea il prefera totdeauna, caci cind se intimpla sa fie, povestea se deapana cu mult mai comod pentru dinsul si chiar mai sigur, experienta doar i-a confirmat-o in nenumarate rin-duri - a purces la slujba sau dupa trebuinte, doamna proprie-iareasa se indreapta alegra spre cuibul fericirei extraconju-gale... insa cuibul e neatins, patul intocmai cum l-au asezat mi-nusiteie ei aseara si lucrurile toate la locurile lor.

Deocamdata doamna proprietareasa suride ingaduitoare :

- Iar a facut-o lata domnisorul az-noapte.

si se aseaza pe scaun, hotarita sa-l astepte si sa-l traga sagalnic de urechi.

insa contactul cu scaunul ii aduce intunecate ginduri.

Daca pricina o fi vreo... ?

Atunci in intentiile sale trasul de urechi se preschimba in-tr-un taraboi groaznic. Doamna proprietareasa examineaza cu singe rece tot ce trebuie sa-i arunce in obraz.

Depinde. Daca ochii ii vor fi turburi de bautura, nuanta pe care dumneaei o cunoaste de minune dintr-o lunga cariera conjugala, invectivele desigur nu vor depasi o anumita limita ; va fi mai mult o morala simtita si dezinteresata. Insa daca dii hainele, din parul lui cret si dintre buzele lui carnoase se va desprirde alt parfum decit al tutunului si al bauturei trasvite, sa vedem ce umbrela va putea sa mai intinda sub ploaia de injuraturi ? Iar filipica va culmina desigur cu groaznica scadenta : chiria !...

Chiria, pe trei. patru, cinci, or chiar sase luni !

Mai mult de sase luni Mihnea Baiatu nu-si aminteste sa fi ajuns vreodata cu creditul ; nu pentru ca n-ar fi puLut, dai pentru ca n-a vrut el.

Astfel doamna proprietara il asteapta in dimineata sfirsi-tului si pe masura zabovirei se acumuleaza in gil, indoit, numarul blestemelor, al ocarilor, al ragetelor, pe care i le va aruncti in obraz.

Dar deodata ochii dumneaei se opresc inciudati asupra unui loc "go!", da, acolo la picioarele patului. Acolo era un geamantan de piele, invelit elegant in imbracaminte de pinza verde, spalacita.

Era vestitul, elegantul si mult calatoritul geamantan al lui Mihnea Baiatu.

Atunci femeia cata deznadajduita in juru-i. Ochii ei se opresc asupra lavoarului unde sapuniera, port-periuta de dinti si micile ustensile simpatice de nichel si sticla, ale absentului, care-i complectau atit de fericit persoana si chiar i-o suplineau in ochii acestor gospodine pasionate ori sentimentale - disparusera si ele Disparuse si mandolina din cui si pardes-sus-ul ultra englezesc si rufaria fina din dulap ! Iar de undeva, dinspre fereastra, un sipot subtire si racoros de aer proaspat ca matinal ii arata drumul pe unde pasarea cu ochi si cintec frumos isi luase zborul.






Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 01
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 02
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 03
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 04
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 05
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 06
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 07
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 08
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 09
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 10
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 11
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 12
Zilele si noptile unui student intarziat - Partea 13


Aceasta pagina a fost accesata de 896 ori.